Belmondo Nouvelle Vague

Întâmplarea a făcut să caut un film și am dat pe Netflix de două filme cu Belmondo în 1960, aflat la debut de carieră și în același an cu capodopera A Bout de souflle - Cu sufletul la gură. Am văzut aceste filme în ordinea următoare Une homme nomme la Rocca - Un om numit La Rocca, apoi Les distractions - Distracțiile. Apoi am căutat și am găsit un stream pe care am revăzut A bout de souflle - Cu sufletul la gură. Acest film l-am văzut prima dată la Biblioteca franceză pe când eram student! De fapt căutam Nouvelle vague, un film Netflix, care încă nu este difuzat la noi. Am văzut și acest film care este dedicat capodoperei lui Jean Luc Godard.

Un homme nomme La Rocca

Acest film este realizat în 1961 de Jean Becker. Jean Paul Belmondo joacă în acest film rolul unui gangster, La Rocca, rol în care era distribuit la începutul carierei. Filmul este despre un hoț, gangster numit La Rocca care este temut pentru că trăgea rapid și înfricoșa gangsterii. Un prieten al lui Xavier Ade este prins și judecat pentru o crimă pe care nu o comisese, de fapt un alt gangster Villanova o făcuse. La Rocca îl execută și preia afacerile lui Villanova, dar intră în conflict cu o bandă de americani condusă de un bandit interpretat de Michel Constantin. În timpul răfuielii, bandiții americani sunt terminați de La Rocca, dar La Rocca intră la pușcărie și ajunge coleg cu Xavier. Ambii se înscriu voluntari la o deminare pe malul Mării Mediterane. Xavier are un accident cu o mină și își pierde mâna. Sunt eliberați și împreună cu sora lui Xavier vor să cumpere o proprietate, dar nu au bani. Xavier ia banii unii fost acolit care, însă pune pe urmele lui niște asasini. Aceștia au o altercație și sora lui este împușcată. Xavier vine fericit să anunțe că a cumpărat proprietatea, dar află că sora lui nu mai este. Cei doi se despart la cimitir. 

Este un film modest care mizează pe calitățile tânărului și talentatului Jean Paul Belomondo, care este potrivit în rolurile de hoț simpatic.

Les Distractions

Acest film a fost realizat în 1960 în regia lui Jean Dupont. Rolul principal îl are Jean Paul Belmondo care este Paul, fotograf și jurnalist. Este un mare seducător și golănaș. Are o iubită, pe  fotomodelul Vera (Alexandra Stewart). În film apar și alte vedete la început de carieră, precum Sylva Koscina în rolul altui fotomodel, Arabelle, sau Mireille Darc care aici este brunetă! Are o noapte de amor cu Arabelle care îl pârăște Verei. Subiectul principal al filmului este însă relația lui Paul cu Laurent Porte (Claude Brasseur), fost camarad la parașutiști în Algeria, care fură o mașină și omoară un polițist. Paul încearcă să-l salveze și să-l ducă în Spania. Însă Laurent fuge de la Dany, o altă iubită a lui Paul unde îl ascunsese. În final poliția îl înconjoară pe Laurent și comisarul îl roagă pe Paul să-l convingă pe Laurent să se predea, Însă această însă se sinucide. Final trist. Filmul nu-i grozav, iar se mizează pe farmecul lui Belmondo și că sunt multe vedete feminine în devenire din acea perioadă.

A bout de souffle

Acest film este capodopera lui Jean Luc Godard realizat în 1960, pe scenariul realizat de Jean Luc Godard, Claude Chabrol, Francois Truffaut. Rămâne ca filmul definitoriu al Noului Val francez de cinema.

În rolurile principale sunt Jean Paul Belmondo în rolul lui Michel Poiccard și Jean Seberg în rolul lui Patricia Franchini, o americancă stabilită la Paris și iubita lui Michel. 

Michel fură o mașină este urmărit de poliție și omoară un polițist. Ajunge în Paris unde trece la pe iubitele lui. O tapează pe una dintre ele de bani. Pe stradă o întâlnește pe Patricia care vinde New York Herald Tribune, care se vindea în Europa, Patricia este și reporter și ajunge la aeroport unde trebuie să ia un interviu lui Parvulesco, un celebru scriitor de origine română în epocă. Filmul este o sarabandă de furturi de mașini făcute de Michel cu care o plimbă pe Patricia, dă telefoane către un anume Antonio care-i datorează bani, are discuții cu un anume Tolmatchoff, de la care vrea niște bani. Sunt apoi scenele superbe cu Michel și Patricia în care ea se întreabă dacă îl iubește pe Michel. Însă îl denunță la poliție. Exact când Antonio îi aduce banii, este interceptat de poliție și împușcat. Scena finală este cu Paul căzut jos și ultima lui frază este că o acuză pe Patricia că este degueulasse - ticăloasă! Iar Patricia întreabă ce semnifică acest cuvânt și se șterge pe buze cum făcea Paul, ca un fel de tic. Jean Seberg, una din cele mai frumoase actrițe americane ale momentului a avut un destin nefericit, era urmărită de FBI, pentru opiniile sale și a murit la doar 40 de ani.

Filmul a făcut multe valuri în epoca cea mai productivă a cinematografului francez, începând din 1960, când criticii de la Cahiers de Cinema se apucă să facă filme.

Nouvelle Vague

Acest film realizat acum, în 2025 este un omagiu adus cinematografului francez, făcut de un regizor american, Richard Linklater! Suntem în 1959 și tinerii critici de la Cahiers de Cinema, Jean Luc Godard, Francois Truffaut, Claude Chabrol,  plictisiți de felul în care se făcea film, se decid să devină ei regizori. După succesului Truffaut cu Cele 400 de lovituri, Godard se decide să facă și el un film A bout de souffle. Godard făcea filmul conform inspirației lui de moment, fără a a avea un scenariu clar definit. Tânăra vedetă americană Jean Seberg (Zoe Deutch) este excedată de indecizia regizorului, pe când Jean Paul Belmondo se supune cu entuziasm inspirațiilor lui Godard. Cel mai disperat de atitudinea lui Godard este producătorul Georges de Beauregard. Godard face filmul direct pe stradă, fără studio, ca și cum ar fi un documentar și-l chinuie pe operatorul Raul Coutard. Este formidabil cu Linklater a găsit actorii care seamănă  cu actorii din A bout de souflle în special Zoe Deutch care pare o autentică Jean Seberg, precum și Aubry Dullin care seamănă cu Belmondo. După toate aceste zbateri și probleme filmul lu Godard este o mare lovitură și a rămas ca referință în cinematograful mondial. Noul val francez a influențat pe cei de la Hollywood și am văzut filme cu personajul Parker influențate de acest cinematograf, dar filmele nu au fost prea reușite. 

Mai remarc ceva, suntem la sfârșitul anilor 50 și multe din casele au un aer părăginit, cumva cum arăta și România în aceeași perioadă. Au început anii 60 și Franța ca toată Europa capitalistă a cunoscut o înflorire extraordinară care a schimbat peisajul. Pe când la noi am abordat sistemul blocurilor muncitorești, care au mizerabilizat peisajul  comunist.