Crucea și puterea subintitulată Creștinii, de la martiri la persecutori este o carte de istoria creștinismului. Cartea se focalizează de perioada antichității târzii a secolului al IV d. Cr. De la crucificarea lui Isus a urmat propovăduirea celor spuse de El prin apostoli. Rolul cel mai important l-a avut Sf. Paul care a propovăduit evanghelia la neamuri, cei din jurul Mediteranei, în special greci. Ei au primit numele de creștini de la Cristos - Mesia în greacă. Această religie a Unicului Dumnezeu, al Fiului său și a Sfântului Duh a prins aripi și comunitățile creștine s-au răspândit în tot Imperiul Roman. Prima prigoană a creștinilor a declanșat-o Nero, acuzându-i pe creștini că au dat foc Romei. Cea mai cruntă prigonire a declanșată-o Diocletian. În secolul al IV-lea împăratul Constantin cel Mare avea nevoie de un suport al regimului său și a decis că crucea este simbolul care i-a adus victoria împotriva inamicilor și a decretat creștinismul ca religie a Imperiului ce poate fi practicată liber. Dar Constantin cel Mare a constatat că în creștinism erau multe dispute teologice și pentru a lămuri aceste dispute, în special arianismul a convocat Conciliul de la Niceea în 325 d. Cr. Acest Conciliu a stabilit textul crezului, cele patru evanghelii ale Noului Testament. În acțiunea de impunere a creștinismului în epocă un rol important de influență l-a avut episcopul Atanasie al Alexandriei. După Constantin cel Mare împărații romani devin împărați creștini. Cu o singură excepție, scurtă de altfel, între 361 și 363 d. Cr prin Iulian zis și Apostatul. Acesta a încercat restaurarea păgânismului și cultului zeilor. Următorii împărații sunt creștini și după Teodosie, la finalul secolului IV creștinismul se impune ca religie de stat. Deciziile lui și ale lui Teodosie al doilea se concretizează în Codexul lui Teodosie care reglementează relațiile dintre stat și Biserică. Aceste evenimente conduc la distrugerea templelor păgâne și la prigonirea adepților religiilor păgâne. În această epocă un rol important de influență l-a avut episcopul Ambrozie al Milanului, care impune Biserica ca deasupra împăratului. Aceste dispute între Biserică și puterea lumească vor continua în Evul Mediu. La începutul secolului V în Africa de Nord unde este Augustin episcop de Hippona se desfășoară o puternică ciocnire între niceeni, adepții Conciliului de la Niceea și donatiști, adepții lui Donatus care propovăduia un creștinism mult mai aspru. Augustin este unul dintre cei mai importanți părinți ai Bisericii și cartea sa Cetatea lui Dumnezeu este una din lucrările teologice de bază.
În tot acest secol al IV-lea observăm că creștinii trec de la martiri și prigoniți la prigonitori ai celorlalte culte al Imperiului Roman. Sunt ciocniri violente între creștini și păgâni, între niceeni și schismatici. Sunt distruse templele zeilor, pentru că erau idoli periculoși din punctul de vedere al creștinilor. O victimă a acestor ciocniri a fost Hypatia,o filosoafă neoplatonică, care a a fost ucisă barbar de către cretini dezlănțuiți care distruseseră anterior și Serapeum, templul lui Serapis din Alexandria.
Acest secol al IV -lea este esențial pentru evoluția creștinismului care devine religia Imperiului Roman și ulterior al întregii Europe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu