miercuri, 22 iunie 2016

Note de lectură: The Finder de Colin Harrison

După impresia excelentă lăsată de primul roman pe care l-am citit de acest scriitor, The Havanna Room a urmat şi acesta, care este şi mai bine scris.
Este un roman poliţist în stilul lui Lee Child, dar şi un roman de observaţie socială.

Harrison este un scriitor definitiv fascinat de New York, de viaţa şi întâmplările care au loc în acest imens oraş.

Este în acelaşi timp un roman social, pentru că scriitorul îşi are eroii din toate păturile sociale de la mexicanii emigraţi pentru o viaţă mai bună, la întreprinzătorii mici şi medii care fac lucrurile să meargă, la bogătaşii lacomi şi fără nicio milă care sunt crema din Manhattan şi East Hampton - Long Island.

Personajul principal este o tânără chinezoaică, frumoasă şi inteligentă, care este managerul unei afaceri de curăţenie Corpo Serve, care face curăţenie în clădirile de birouri din Manhattan. Pe lângă curăţenie Corp Serve colectează hârtiile şi le distruge prin mărunţire. Ei bine Jin Li a fost trimisă de fratele ei, Chen, investitor în Şanhai să facă de fapt spionaj la marile firme de pe bursă. Jin Li colectează hârtiile acestor firme şi transmite informaţii fratelui ei care le foloseşte la cumpărarea sau vinderea de acţiuni. Ultima lor ţintă este Good Pharma, evident firmă de medicamente, care suferă un atac ce duce la scăderea valorii acţiunilor. Tom Reilly, CEO adjunct la firmei ajunge la concluzia că sursa necazurilor ar fi chiar Corp Serve. Aşa că vorbeşte cu un om din Mafie ca să o sperie pe chinezoaică şi pe angajatele ei. 

Pentru afacere este implicat un tip dur Victor, proprietar al unei firme de vidanjare. Acesta urmăreşte maşina în care erau mexicanele şi Jin Li. Jin Li are o nevoie presantă şi ieste din maşină. Maşina este blocată de un camion de vidanjare şi Victor împreună cu un alt dur, Richie blochează uşile maşinii şi umplu maşina cu căcat înecându-le pe mexicane. Jin Li asist îngrozită la scenă, vrea să le salveze după plecarea bandiţilor dar acesta sunt deja moarte. 

Jin Li este îndrăgostită de un Ray Grant Jr., fost pompier implicat în dezastrul de nine eleven de la World Trade Center. Ray scapă cu răni grave şi pleacă în lume ajungând să fie membru al echipelor care se ocupă de ajutorarea ţărilor şi oamenilor aflaţi în dezastre naturale sau umane.  Tatăl lui, Ray Grant Sr. este un fost detectiv newyorkez, aflat într-o stare terminală cu un cancer la rinichi care se generalizează.

De fapt aici este marea calitate a romancierului, sunt extrem de realiste descrierile sale privind mizeriile bătrâneţii.
Pentru că mai apare un individ extrem de bogat, Willim Martz, afectat de căderea acţiunilor lui Good Pharma. Acesta este la a patra soţie, Connie, fost fotomodel, dar este deja bătrân spre 70 de ani şi suferă de cancer la prostată.
Pentru mine şi alţii în aceeaşi situaţie poveştile cu boli de bătrâneţe sunt şi mai triste.
Dispariţia lui Jin Li, care se ascunde îl determină pe Chen să vină la New York şi pune nişte gangsteri chinezi să-l găsească pe Ray şi să-l oblige să afle unde este Jin Li.
În cercetările sale Ray este ajutat de Ray Sr, excelentul detectiv care fusese. 

Cercetările lui Ray îi trezesc suspiciunile lui Victor care o capturează pe Jin Li şi cere răscumpărare de la fratele ei Chen. Chen este agăţat de Martz şi obligat să intre în schema care să facă acţiunile să crească din nou al Good Pharma.

Ray o găseşte pe Jin Li are loc o luptă cu Victor, şi acesta este răsturnat într-o baie cu acid unde îşi arunca victimele ucise.

Martz cu prietenii lui reuşesc acţiunea ilegală de revenirea acţiunilor Good Pharma, iar prietena şi iubita din copilărie a lui Victor, o altă italo americană vinde afacerea lui Victor şi trimite bani familiilor celor două mexicane ucise. 

Un roman palpitant şi extrem de interesant!


2 comentarii:

  1. Draga Joe, mai mult decat intamplarile "palpitante si extrem de interesante" din roman m-a impresionat observatia ta cu privire la "batranete, la bolile si mizeriile batranetii", cu atat mai mult cu cat la ultima noastra intalnire nu mi s-a parut ca te preocupa chestiunile astea, dimpotriva.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Faptul ca am ajuns la mizeriile batranetii ma face realist nu optimist!

      Ștergere