Însemnări despre
o carte, dar şi actualităţi culturale
Întâmplare a făcut să
găsesc la Biblioteca Judeţeană această carte. Am luat-o imediat pentru că orice
carte scrisă Nicolae Manolescu este interesantă şi provocatoare.
Am avut impresia de
deja vu, erau unele fragmente pe care le citisem, dar pentru mine această carte
apărută la Editura Maşina de scris în 2011 era totuşi inedită.
Sunt mai multe
povestiri scrise pe la mijlocul anilor 70, dar şi două care erau scrise în 2010.
Povestirile lui
Manolescu din tinereţe sunt tentate de oniric şi sunt bine scrise. Dacă
Manolescu nu ar fi fost criticul de azi probabil ar fi ajuns un scriitor de
proză scurtă foarte bun. Interesant că ultimele două povestiri recente au aerul
că disecă probleme ale tinereţii scriitorului. De fapt una dintre ele este
cazul doctorului Toma, a unui fel de Don Juan, de Casanova, fost coleg de
şcoală cu un succes formidabil la femei. Povestirea însă este reacţia în
urma morţii doctorului Toma, acesta sfârşind prin sinucidere. Şi autorul
analizând viaţa fostului său coleg de şcoală realizează că acesta s-a sinucis
din dragoste. Se căsătorise cu o divă de la Operă care nu-l iubea! Ori pe acest
cuceritor deziluzia că singura femeie pe care o iubea nu-i împărtăşea reciproc
sentimentul l-a împins la sinucidere.
În carte sunt
cuprinse fragmente de jurnal, însemnări de spre cărţi. Sunt destule citate în
franceză şi asta mi-a creat o stare de frustrare, pentru că franceza mea este
la nivel scăzut. În schimb Manolescu nu cunoştea limba engleză în şcoală, chiar
apare o întâmplare legată de o însemnate pe o fotografie dată de o fată de care
era îndrăgostit: I love
you şi de aici o întreagă
filosofie a limbii engleze.
Am constat că sunt
destule cărţi importante de literatură universală pe care nu le-am citit. Mi-am
propus să caut Orbirea de Canetti declarată capodoperă de
Manolescu.
Impresionant este şi fragmentul
de jurnal în care este relatată boala şi sfârşitul tatălui său.
Cu Manolescu
împărtăşesc o plăcere comună şi el şi eu ascultăm Radio România Muzical. Manolescu recunoaşte că este afon ca şi mine
de altfel dar este pasionat de muzică şi fondul muzical atunci când scrie. El
mărturiseşte că ascultă RRM, eu prefer pe Jazz Radio pe internet.
În final sunt părţi
suplimentare la jurnalul său privind scrisul şi cititul în care la programul de
master se trudeşte ca să înveţe pe studenţii de la Litere cum să citească ca
nişte profesionişti o poezie sau o proză.
Manolescu reia
povestea doctoratului său despre Maiorescu şi spune aici o chestiune delicată,
blamează felul precar în care s-a predat în şcoala medie - liceu. Amintirile
mele sunt diferite, în liceu am prins gustul literaturii de calitate, iar de
profesorii mei de la Caragiale din Ploieşti am amintiri din domeniul
excelenţei. Pare că precaritatea se întinde şi la învăţământul superior,
evocând studiile în străinătate ale fondatorilor culturii române moderne, dar
şi începutul în toate şi în celelalte domenii. Asta m-a pus pe gânduri,
practicând şi eu meseria de profesor cam de 7 ani. Încerc să înnoiesc anual
cursul să-l fac mai interesant şi să împărtăşesc din experienţa mea a
profesională. Cred că încerc să las o amintire bună studenţilor mei!
Revenind la carte, a
fost o plăcere să o citesc!
Actualităţi culturale
locale
De ceva timp în presa
locală este evocat evenimentul cultural prilejuit de aniversarea de 50 de ani a
revistei literare Argeşul.
Înfiinţată pe vremea unui prim secretar mi luminat a beneficiat de şefi de
rezonanţă culturală naţională.
Evocările festiviste
sunt acum parazitate de polemica, să nu zic cearta dintre doi jurnalişti
culturali. Sunt acolo acuze şi se dezgroapă evenimente petrecute cu mulţi ani
înainte. Păcat!
Disputa ca şi
evenimentele culturale cu scriitori locali au un aer patetic, ca să nu zic
jalnic şi trist. Sunt un consumator interesat de suplimentul cultural Săgetătorul din cotidianul local Argeşul, pe care îl cumpăr pentru ştirile de
interes local privind Piteştiul.
Ocolesc cu obstinaţie
encomioanele privind veleitari locali cu pretenţii de poeţi sau scriitori şi
eseişti. Ca unul care citeşte România
Literară de la primul număr
privesc cu suspiciune dacă chiar cu mefienţă alonjele culturale ale unora care
sunt doar scriitori de importanţă foarte locală.
Mi se poate replica
faptul că şi eu aş putea fi doar un veleitar care se lăbărţează pe internet,
dar măcar sunt fără mari pretenţii literare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu