Prima contribuție privește cum s-a gestionat efervescența revoluționară post război sub influența revoluției leniniste din Rusia. Guvernarea generalului Averescu a înfăptuit reforma agrară care a stopat nemulțumirile agrare și a dat satisfacție țărănimii române care luptase în Războiul de Reîntregire. Autorul amintește de greva tipografilor din decembrie 1918 care s-a terminat cu împușcarea unor greviști, de atentatul de la Senat din 1920 și de greva generală. Guvernarea Averescu și apoi cea a PNL Ionel Brătianu au preîntâmpinat manifestări de stânga. Chiar dacă atunci s-a înființat Partidul Comunist din România acesta nu a avut impactul pe care îl așteptau organizatorii, fiind finalmente interzis prin legea Mârzescu în 1924.
Un alt material se referă la problemele legate de statutul Bisericii Ortodoxe Române în România Mare. Suprafața României Mari era aproximativ egală cu ce a Italiei și asta contribuia la importanța României Mari, alături de Polonia în Europa Centrală și de Est. Unificarea BOR a ridicat destule probleme pentru că alături de BOR din vechiul regat se află Biserica Ortodoxă din Transilvania care își cucerise un statut autonom în cadrul Ungariei dualiste. Apoi mai erau problemele legate de Biserica Ortodoxă din Basarabia și din Bucovina. Statutul BOR din Vechiul Regat era subordonat guvernului și nu avea autonomia celei din Transilvania. Așa că au fost frământări și discuții aprinse privind legătura dintre statul român și BOR. Finalmente s-au rezolvat aceste probleme, autonomia BOR fiind mai scăzută decât cea a Transilvaniei.
O altă mare problemă a fost statutul Bisericii Catolice din România. Biserica Catolică depindea de papa dec la Roma, mai era și Biserica Greco Catolică din România și asta stârnea îngrijorare în rândul ierarhiei catolice care reprezenta în primul rând pe maghiarii din Transilvania și și pe șvabii din Banat, minorități în România Mare. Apoi domnea teama că greco catolicii români vor avea prioritate la Roma în fața ritului latin. Pe de altă parte autoritățile române favorizau pe uniți. Chiar dacă existau tendințe de revenire la BOR, aceste probleme s-au perpetuat, pentru că în România cardinalul este ales dintre episcopii uniți. Pe fondul acestor frământări s-a semnat Concordatul dintre Roma și România Mare care a dat satisfacție părții române.
O altă problemă apărută după Primul Război Mondial a fost apariția unor state naționale pe fondul prăbușirii imperiilor central europene, Austro Ungaria și Germani, Rusia și Imperiul Otoman. Aceste state noi aveau importante minorități naționale. Problemele minorităților urmau a fi rezolvate de Liga Națiunilor. Cea mai sensibilă problemă era probleme evreilor care erau minorități importante, în Polonia, România, Cehoslovacia. Alianța israelită a făcut presiuni la Congresul de Pace de la Paris, care a recunoscut în parte aceste cerințe și au fost acceptate, cum s-a întâmplat și în România Mare. Cele mai multe plângeri s-au produs din partea minorității germane din Polonia, apoi a minorității maghiare din România, Iugoslavia unde plângeri erau tot de la maghiari. Erau probleme legate de învățământul în limba minorității, a posesiunilor bisericilor minorităților. În România Mare nu s-au produs probleme cu minoritatea germană săsească care și-a păstrat autonomia și menținea o relație bună cu autoritățile române.
Un alt articol privește relația României Mari cu Dobrogea de Sud - Cadrilaterul. Această provincie a fost obținută de Regatul Român în urma Celui De-al Doilea Război Balcanic în 1913. Era un contencios mai vechi, din 1877 când Regele Carol I a încercat să obțină întreaga Dobroge, dar interesele imperiale germane în Bulgaria nu i-au dat satisfacție regelui. Această dispută a dat dureri de cap României și a obținut un dușman revizionist în vecinul de la sud. Unii istorici trag concluzia că această anexare a fost o mare eroare. Teritoriul era locuit de turco tătari, bulgari și mai puțini români, unde cel mai mare procent era alcătuit din turco tătari care au emigrat finalmente în Turcia. Așa că au rămas mai mulți bulgari. S-a încercat colonizare cu aromâni sosiți din Grecia. Urmele care se văd și azi din stăpânirea românească a Cadrilaterului au rămas doar la Balcic, stațiune de vară a protipendadei bucureștene și a pictorilor români interbelici. Acolo se află castelul Reginei Maria, care este azi mândrie pentru bulgari, mai sunt mărturie vilele proiectate de Henrietta Delavrancea Gibory. Structura de transport a fost slabă, doar linia ferată Medgidia Bazargic (azi Dobrici). Posesiunea Cadrilaterului a fost una din ideile proaste ale guvernanților României Mari.
Este un volum interesant pentru problemele României Mari în perioada interbelică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu