Anihilare de Michel Houlellebecq

După cum observați, cum am terminat volumul de articole ale lui Houellebecq m-am apucat să citesc ultimul său roman tradus în limba română. Vă mărturisesc că am citit toate romanele lui Houellebecq, complicat nume, îl cheamă de fapt Michel Thomas, dar și-a luat numele de la un bunic. Primul său roman Extinderea domeniului luptei s-a bucurat de un enorm succes. Houellebecq nu are precauții puritane ipocrite despre sex, vorbește natural despre acest atribut uman. A fost acuzat de islamofobie. Această atitudine este subiectul unor ample dezbateri în Franța unde, islamicii sunt un procent important din populație, ca moștenire a colonialismului magrebian. A scris și o carte cu o atitudine dezabuzată Supunere în care Islamul ieșea victorios în Franța.

Scriitorul Houellebecq este un adevărat patriot, cărțile sale sunt parcă o reclamă pentru Franța, sunt chiar un ghid turistic. Spune că sunt zone în care autoritățile locale plătesc pe locuitori să păstreze anumite obișnuințe clasice, precum jocul cu bile - boules ca să atragă pe turiști. Nici această carte nu evită acest lucru, acum este reclamă pentru cunoscuta zonă a Beaujolais, a podgoriilor de vin tânăr din apropiere de Lyon. 

Acest roman mi-a plăcut foarte mult, poate cel mai mult dintre romanele lui Houellebecq. Este un roman complex, politic, thriller, și mai ales un roman trist de dragoste. Mă întreb de ce nu se scrie la noi un astfel de roman. Avem în literatura română pe Camil Petrescu un romancier al citadinului, al burgheziei în ascensiune, cu un urmaș în Petru Popescu cât a scris în România. Mai ar fi și Hortensia Papadat-Bengescu cu romanul aristocrației decadente românești și cam atât, poate și Gabriela Adameșteanu cu O dimineață pierdută.  Ce ne lipsește să avem romane ca acelea ale lui Houellebecq este lipsa unei burghezii consolidate, puternice care a făcut Revoluția de la 1789 și a inventat republicanismul. Noi am avut o burghezie fragilă, slabă apărută târziu  și a mai intervenit și hiatusul comunist. Acum se scriu romane dominate de obsesia comunistă, de sexualitate nou descoperită, afișată cu prost gust, nu ca la autorul francez, sau despre noii îmbogățiți, care exală corupție și proastă calitate.

Romanul Anihilare al cărui nume m-a făcut să mă gândesc la cine știe ce catastrofă de natură politică are în centru pe Paul Raison. Numele, ales nu întâmplător te duce la raison - rațiune. El este absolvent de ENA (Ecole National d'Administration) care pregătește înalții funcționari ai Franței. Este în guvern expert pe probleme economice în Ministerul Economiei și confident și consilier al ministrului Bruno, un politehnist de elită. Paul este fiul unui înalt funcționar al DGSI Contraspionajul francez, SRI-ul lor. Și totul începe cu niște videoclipuri extrem de realiste care îi tăiau capul cu ghilotina lui Bruno, apoi cu acțiuni teroriste de sabotaj ale unor vapoare care sunt scufundate, distrugerea unei bănci de spermă din Danemarca și finalmente cu scufundarea unui vapor cu emigranți africani care sunt și împușcați cu mitraliera când încercau să se salveze. Toate aceste acțiuni te duc la un thriller, dar se combină perfect cu agitația politică de pe scena Franței. Suntem în 2027 și se petrec alegerile prezidențiale. Președintele își încheie perioada de 10 ani de prezidențiat și cel care pare cel mai potrivit este Bruno, ministrul economiei. Însă președintele (ce pare evident a fi actualul Macron) optează pentru un candidat venit de mass media, iar Bruno să fie vedeta care să-l acompanieze pe candidat. Aceste atentate reușesc să-l salveze pe candidatul partidului la putere, care va fi ales mai mult ca sigur. Însă vedeta alegerilor devine Bruno care-și descoperă calități oratorice și pare a fi el candidatul mai potrivit. Oricum lui Bruno îi convine pentru că cu noul președinte el va fi un fel de factotum în ideea că Franța devine un regim prezidențial de tipul SUA în care președintele este și prim ministru.

Însă romanul se îndreaptă mai mult pe probleme lui Paul. Tatăl lui suferă un atac și intră în comă. Și aici încep problemele sistemului de sînătate francez, minat de sindicalismul retrograd și periculos.  Culmea că problemele de cuplu ale lui Paul cu soția lui Prudence, care erau de mult timp foarte reci și se separaseră în vastul apartament din Bercy se repară în urma acestui eveniment nefericit.  Cei doi revin la o viață sexuală normală, chiar foarte activă. În același timp părinții lui Prudence au accident și mama ei moare, iar  tatăl este într-o situație cvasi similară cu a tatălui lui Paul. Totul pare că s-a reparat în relația lor de cuplu și atunci apare drama. De la o durere de dinți Paul află după un control ORL că are o tumoră care îi atacă mandibula și limba. Poate să sufere o operație care înseamnă că mandibula îi va fi operată și înlocuită. Paul refuză operația și rămâne pe radio și chemo terapie. Aceste procedee sunt totuși paliative și Paul va muri, va fi anihilat!

Este un roman vast, are 520 de pagini și este subiectul unor atente documentări, literare, culturale, politice și medicale.

Îl recomand cu căldură!