Soldatul câinelui de Paul Goma

În sejurul brașovean de la finalul săptămânii trecute am recitit cartea lui Cioran, dar și această carte a lui Paul Goma. 

Pe Paul Goma îl știu de la Europa Liberă, când își citea romanele apărute doar în Occident. 

Paul Goma a fost un caracter arțăgos, uneori nedrept, chiar cu prieteni devotați precum Monica Lovinescu și Virgil Ierunca. Dar a fost un om extrem de curajos, închis la politici în 1956, a reluat studiile la Universitate, dar le-a întrerupt, a debutat ca scriitor cu un volum de povestiri, a fost redactor la România literară.

A avut ideea unei scrisori de solidarizare cu Carta 77 din Cehoslovacia și o scrisoare de înfruntare a lui Nicolae Ceaușescu. Acest manifest a fost semnat de mai mulți români care au văzut în el un instrument de emigrare și nu a fost semnat de scriitor români cu excepția lui Negoițescu. A fost arestat și bătut și expediat cu familia în Occident în Franța.

Paul Goma are romane confesive, viața lui a fost un roman. Basarabean de origine a scăpat ca prin urechile acului de expediere din România înapoi în adâncimile rusești. A devenit student lai-a apărut un Universitatea București și arestat și închis din cauza protestelor prilejuite de Revoluția de la Budapesta. După 1964 s-a reintegrat, a intrat la Universitate din nou, dar a plecat din cauza presiunii securiștilor care îl voiau turnător. I-a apărut un prim volum era redactor literar. A vrut să-și publice primul său roman Ostinato, care descria experiența din pușcăria politică comunistă, dar romanul i-a fost respins și a reușit să-l publice în Occident fiind redenumit un Soljenițîn român. Din cauza atitudinii disidente a fost calomniat, denigrat și negat ca scriitor.

Acest roman scurt de 184 de pagini, l-am citit într-o seară, l-am devorat de fapt, având în urechi parcă vocea lui. S-a stins anul trecut la Paris la 85 de ani de Covid.

Cartea privește tribulațiile lui și ale familiei din momentul în care primește în februarie 1981 un pachet cu o carte care făcea explozie la deschidere. Față de Penescu, emigrant fost secretar al PNȚ, Goma este mai suspicios și cheamă poliția. Cartea explodează în mâinile inginerului care se ocupa de neutralizarea pachetului. Acest eveniment îl determină pe autor să-și reamintească evenimente din trecutul românesc. 

Cum a văzut marea fără să vrea trimis din domiciliu obligatoriu, ca apoi în 1968 la Doi Mai să fie solidar cu turiștii cehoslovaci.  Vrea să-l mobilizeze și pe criticul Dan Cristea, care de frică, etc se îmbată instantaneu. Lucru obișnuit la curajoșii scriitori români, când când fac prostii, precum ALI Ștefănescu, soțul legal al Ninei Cassian, care se apucă să atace Cenzura și este apostrofat de nevastă că-i distruge cariera pe linie, și care, ulterior, la New York se dădea dizidentă. Tocmai Ali atacă cenzura la care fusese șef. Ali ca să scape de gura nevestei se duce și se îmbete cu două pahare de votcă să motiveze că nu mai știa ce zisese. Disperat să apere patria Goma se duce la Uniunea Scriitorilor să se înscrie în Gărzile Patriotice și ajunge membru PCR!

Finalul romanului este despre afacerea tentativei de otrăvire a lui și apoi afacerea Tănase pusă la cale de Haiducu, un securist extern român cu ajutorul contraspionajului francez. Despre afacere a făcut un documentar și Liviu Tofan prezentat la Pitești. Treaba este foarte ciudată și neclară. Ce este cert că președintele Mitterand a stricat relațiile cu Ceaușescu și nu a mai ajuns în România decât după 1990.

În roman, probabil Goma amestecă adevărul cu ficțiunea lăudându-se cu flerul său privind pe securiști. 

Totuși Goma scrie bine, te pasionează, îți amintește de vremurile câinești din anii 80 și te înrăiește și mobilizează să nu uiți prin ce ai trecut.