Bulion de cultură

Era o emisiune celebră la televiziunea franceză a lui Bernard Pivot numită Bouillon de culture.

Din motive obiective nu am putut să mai scriu la blog și vreau și eu să consemnez acum câteva evenimente culturale.

Un concert la Filarmonica Pitești

Joi pe 7 februarie la Pitești a avut loc obișnuitul concert la Filarmonică. Dirijorul orchestrei a fost de această dată Alexandru Ganea, un obișnuit la pupitrului dirijoral piteștean.

Orchestra Filarmonicii Pitești condusă de Gnea a deschis concertul Uvertura la Forța Destinului de Verdi.

Vlad Dănilă

A urmat apoi Concertul pentru fagot și orchestră de Nino Rota.  Rota este mai cunoscut ca un compozitor de muzică de film, dar se pare că și compozițiile pentru interpretarea pe scena nuzicală l-au atras. Acest concert pentru fagot și orchestră are un ton modern, eu eram obișnuit cu concerte în vremea barocului târziu sau a clasicismului.

Solistul concertului a fost tânărul fagotist Vlad Dănilă.

Interpretarea sa și a orchestrei a fost viu aplaudată.

A urmat în partea a doua Simfonia nr.1 de Brahms. Brahms, ca de altfel toți compozitorii romantici au stat sub semnul măreției simfonice beethoveniene. Brahms a creat destul de târziu la maturitate această simfonie care are clar influențe, ce au făcut pe contemporani să o declare Simfonia a X-a de Beethoven. Este o lucrare totuși reușită și deeori cântată.

Și orchestră Filarmonicii Pitești condusă de Alexandru Ganea a reușit să-i surprindă frumusețea și maiestatea acestei simfonii.

A fost un concert reușit.

O carte - Jurnal de sfârșit de ciclu 1987-1989 de Vintilă Horia

Recunosc că am devenit un fan al acestui important scriitor român. El este singurul deținător al unui important premiu literar, premiul Goncourt în 1960 pentru romanul Dumnezeu s-a născut în exil.

În acest jurnal este descris pe larg incidentul politic care a urmat decernării acestui premiu. Inițial autoritățile române s-au bucurat și l-au invitat pe Vintilă Horia la Ambasada RPR din Paris. Refuzul hotărât al lui Vintilă Horia a declanșat o campanie împotriva lui, declarându-l fascist și criminal de război. Toată mizeria a fost orchestrată de comuniști și în acest scop l-au trimis pe Mihai Ralea a Paris. Acesta însă s-a făcut de râs pentru că un ziar italian a publicat o fotografie cu Ralea în uniforma Frontului Renașterii Naționale executând salutul nazist.

Acest premiu i-a adus lui Vintilă Horia o mare notorietate internațională și a făcut să aibă legături cu mari personalități culturale și științifice. Horia a continuat să scrie romane, dar și eseuri legate de impactul descoperilor în fizică pentru societate.

Acest  jurnal este jurnalul  perioadei 1987-1989, când evenimentele din lumea comunistă îi dădeau scriitorului speranțe că se va schimba ceva. Și a avut dreptate!

Vintilă Horia este un om de dreapta, dar și un paseist în genul lui Eminescu. El vede eroismul secolelor trecute și le absolutizează. 

Nu mi-au plăcut pasajele în care face o apologie lui Pinochet, sugerând ce crime urma să facă Allende. Păi de fapt Pinoche a comis fioroase crime împotriva chilienilor care nu-l aprobau, chiar dacă reformele lui economice, în special în domeniul pensiilor private sunt azi un model. 

Cel mai tare m-a supărat că între martirii neamului îi enumără pe Codreanu și pe Antonescu. 

Codreanu a fondat un partid extremist, antisemit care a practicat crima în scopuri politice. Acțiunea lui politică a debutat cu o crimă, împușcarea prefectului Manciu, a continuat cu omorârea primului ministru Duca și a sfârșit prin arestarea și executarea lui.

Antonescu a antrenat România într-o aventură în Uninunea Sovietică după ce a recuperat Basarabia și de Nord. Am suferit la Cotul Donului cel mai mare dezastru militar al epocii moderne, când o armată a fost pur și simplu pulverizată.

În schimb Regele Mihai a dat lovitura de stat, arestându-l pe Antonescu și armata română a eliberat Ardealul de Nord care a revenit României, lucru care ar fi trebuit să fie prioritatea lui Antonescu. 

Chiar în aceste condiții am citit cu amărăciune intervenția lui Radu Ioanid privind memoria lui Vintilă Horia.

Acesta consideră că a fost justă pedeapsa pe care a primit-o Horia, declarat criminal de război, exact în perioada în care România era strivită de cizma sovietică.

Horia a fost un admirator al lui Hitler sau Mussolini, dar nu a fost singurul intelectual român care s-a manifestat așa.

Asta însă nu-l face criminal de război, nefiind implicat în activitatea guvernului Antonescu și Radu Ionaid nu are proprietatea cuvintelor. 

Așa că Vintilă Horia își merită titlul de Cetățean de Onoare al orașului natal Segarcea.

Un film -Toată lumea știe

Filmul cu numele de mai sus sau în originalul spaniol Todos lo saben este un film regizat de marele creator iranian Ashgar Farhadi.

Filmul beneficiază și de aportul a doi actori execpționali care alcătuiesc acum un cuplu, Penelope Cruz și Javier Bardem.

Filmul este o dramă excelent realizată și condusă de regizor.

Laura (Penelope Cruz) revine în Spania din Argentina, unde este măritată la familia ei undeva la țară. 

Aici are loc nunta uneia din surorile ei. Familia ei este o familie de moșieri scăpătați. Via lor a fost cumpărată de Paco (Javier Bardem), fost arendaș și primul iubit al Laurei. 

Laura revine împreună cu copii ei o adolescentă zvăpăiată și un băiețel de 9 ani. 

În timpul desfășurării nunții adolescenta este răpită și răpitorii cer o răscumpărare serioasă pe care Laura nu o are pentru că soțul ei argentinian este în faliment și șomer. Este ciudată această răpire, dar totul se explică pentru că fiica Laurei este fiica lui Paco care o concepuseră înainte de plecarea ei în Argentina.

Paco își vinde via plătește răscumpărarea și o recuperează pe adolescentă. 

Secretul pe care toată lumea îl știa era că fiica Laurei era fiica lui Paco.

Ne lămurim și cine sunt răpitorii, unul este soțul dispăut al altei surori, plecat cică la muncă în străinătate.  Este o răzbunare pe Paco, care ar fi cumpărat via la preț redus, cum se exprimă ofticat tatăl Laurei.

Chiar dacă asta ar fi adevărat, metoda este absolut inacceptabilă, să supui o adolescentă la traumatismul răpirii. 

Familia Laurei pleacă înapoi în Argentina. 

Filmul are o mare încărcatură dramatică și este foarte bine gradat. Ashgar Farhadi dă măsura marelui său talent, filmul rămânându-mi în memorie. 

Un alt film -  Octav

Am văzut duminică la Centrul multifuncțional acest film românesc realizat de  Serge Ioan Celebidache, fiul marelui dirijor de origine română.

Este un film melancolic, trist și nostalgic având un mare actor în rolul principal pe Marcel Iureș. 

Octav, un bâtrân exilat  la Paris se luptă pentru recuperarea casei părintești. Aceasta este un mic conac undeva în Argeș, se pare?  Casa este recuperată prin proces și Octav revine la acasa părintească, fiind întâmpinat de Spiridon (Victor Rebengiuc), fiul fostului vechil și prieten din copilărie al lui Octav. 

Filmul este o rememorare a copilăriei fericite a lui Octav, fiul cel mare al familiei. Mama, pictoriță se stinge în timpul copilăriei lui Octav. Filmul rememorează relația lui cu micuța Ana, iubita lui, pe care o părăsește pentru că trebuie să plece la război.

Octav vind casa, dar reține locuința vechilului care să-i rămână lui Spiridon.

Serge Ioan Celebidache a fost o surpriză plăcută ca regizor.