Un Port la Răsărit de Radu Tudoran

Prin amabilitatea prietenului Mihai M. am primit cartea lui Radu Tudoran, Un Port la Răsărit. Mărturisesc că doream să citesc cartea din mai multe motive. 

Unul ar fi romanul său de extraordinar succes Toate Pânzele Sus care mi-a încântat copilăria.

Al doilea ar fi faptul că acest roman a fost interzis timp de 50 de ani. Este romanul de debut al lui Radu Tudoran. Radu Tudoran este numele de scriitor al lui Nicolae Bogza, fratele cunoscutului poet Geo Bogza, comunist încă din interbelic şi cu mai mare succes la bolşevici, chiar dacă la senectute a avut semne de dizidenţă.

Radu Tudoran a avut şansa să prindă Revoluţia din Decembrie 89şi  prăbuşirea comunismului şi mărturiseşte într-un Cuvânt înainte cum a scris romanul şi bucuria de a-l revedea tipărit după atâta amar de ani.

Radu Tudoran a fost îndrăgostit de mare şi marea i-a marcat destinul literar cu marele succes Toate Pânzele Sus! Romanul acesta a apărut în plin Obsedant Deceniu şi este un punct luminos în deşertul proletcultist al vremii. Pentru că este un roman patriotic, având loc după Independenţa României şi probabil că nu a deranjat autorităţile. Dar hrăneşte şi imaginaţia prin călătoria până la capătul lumii!

Nu ştiu, dar poate a contat şi cuvântul fratelui său, Geo Bogza?

La fel de patriotic este şi acest prim roman al său. El se petrece într-un areal care demult nu mai aparţine României. Este vorba de Basarabia de Sud pe malul Mării Negre,  Cetatea Albă din Limanul Nistrului.

Tristă şi frământată istorie au avut aceste locuri. Este parte a Principatului Moldovei, Cetatea Albă fiind fost port genovez şi cetatea întărită cu ziduri de apărare de Ştefan cel Mare. Este pierdută la turci care o încorporează în Imperiul Otoman şi este răpită cu întreaga Basarabie din trupul ţării în 1812. Aceste judeţe sudice, au fost înapoiate Moldovei în 1856 după Războiul Crimeii.

Este din nou răpită de Imperiul Rus în 1877, după Războiul de Independenţă la schimb cu Dobrogea. În fine, după primul Război Mondial, revine ca parte a României Mari.

Şansa  internetului mi-a permis să studiez geografia acestor locuri care fac parte acum din Ukraina. Sinistrul Stalin a avut grijă să ciopârţească trupul Basarabiei şi Bucovinei şi să dea Ukrainei nordul Bucovinei şi sudul Basarabiei şi, astfel ca Republica Moldova să nu aibă acces la mare. Am aflat astfel că zona ce mai estică a României Mari era Bugaz, localitate aflată pe malul Mării Negre pe limba de pământ care închidea Limanul Nistrului. Împreună cu insula Carolina, acum devenită istm alcătuiau frontiera cu URSS. Cetatea Albă şi Bugaz erau legate pe calea ferată de Chişinău şi restul României.

Bugaz a fost în perioada interbelică o importantă staţiune maritimă, având şi un sanatoriu de tuberculoşi. Turişti polonezi veneau aici trecând pe la Hotin din Polonia să petreacă la mare în România!

De fapt tot litoralul dintre limanul Nistrului şi Delta Dunării este brăzdat de lacuri mari, închise de limbi de nisip faţă de mare.

Citind acestea mă duce gândul la localităţi şi zone geografice care şi-au pierdut complet identitate iniţială, precum Koenigsbergul, capitala istorică a Prusiei, leagănul statalităţii moderne a Germaniei, dispărut acum în enclava rusă a Kalinigradului.  Sau povestea Danzigului scrisă de Gunther Grass, de Gdanskul de care azi se leagă prăbuşirea comunismului începută de Walesa în Polonia. 

Prima parte a romanului, scris la persoana întâi se petrece la Cetatea Albă. Tânărul inginer bucureştean ajunge la Cetatea Albă în vederea instalării unui generator electric la Uzina Electrică a polonezului Ronsky.

Aici la Cetatea Albă este un amestec de naţii predominând slavii. Sunt ruşi, ukrainieni, armeni, greci, turci, evrei. Inginerul face cunoştinţă cu autorităţile, corpul de ofiţeri de la unitatea militară de grăniceri.  Singura distracţie a acestora este beţia. Iniţial refuză băutura, dar locotenentul Ilinca îi revelează Muscatul de Fleri şi aşa devine la rândul lui beţiv. Altă distracţie a locului sunt tinerele rusoaice. Inginerul se mută cu chirie în fosta locuinţă a unui lăcătinient, plecat înapoi în locurile natale şi îi moşteneşte iubitele, care au pretenţia  ca inginerul să aibă radio sau patifon!

Portul are puţine activităţi, sunt doar barcaze transportând grâne spre Sulina. Principala ocupaţie a locului este pescuitul în liman şi mare făcută de pescari ruşi.

Singurul punct luminos al perioadei este întâlnirea cu comandorul Maximov. Acest refugiat rus din Sevastopol are o barcă cu pânze care avea numele fiicei sale Ludmila împuşcate de bolşevici. Împreună cu inginerul repară cuterul şi-i promite că va face călătorii pe mare, Maximov fiind tuberculos pleacă la Timişul de Sus. Inginerul termină de montat motorul care produce electricitate, demisionează de la firma bucureşteană şi se dedică exclusiv călătoriei cu barca cu pânze redenumita Miladul!

Partea doua şi a treia a romanului este dedicată poveştii de dragoste care se înfiripă între inginer şi Nadia, fiica unui medic Leon Rabega din Chişinău. Nadia este în ultimele clase de liceu, este o fată superbă care-şi însoţeşte mama, Luiza Antonovna şi fratele ei Ştefănel, internat la Sanatoriul din Bugaz pentru probleme de oase fragile. Nadia îl învaţă să înoate şi el pe ea să manevre barca cu pânze. Cuplul inginer Nadia merg de Sărbătoarea de Sfântă Mărie la Cetatea Albă şi inginerul stârneşte invidia fostelor iubite care n-au decât un cuvânt pentru Nadia - Crasivaia (Frumoasă!).

Are loc şi un incident dubios în care locotenentul Ilinca este împuşcat de fratele celor două amante rusoaice, care a fugit la bolşevici.

De fapt tot romanul respiră groaza de bolşevici, marinarul se teme ca în timpul periplurilor pe mare să nu fie aruncat pe malul sovietic.

Apar evident şi americanii! Prahovean fiind, Radu Tudoran are o mare simpatie pentru acest neam care a contribuit la dezvoltarea industriei petrolului. Americanii sunt pe un vapor transatlantic care ancorează în largul Bugazului. Nadia este cucerită de Tommy, un tânăr american bogat în timpul unei petreceri ce are loc pe vas unde sunt invitaţi. Inginerul o îndeamnă pe Nadia să plece în America, să-i dea o şansă fratelui ei Ştefănel. 

Dar Nadia apare pe barcă în momentul în care inginerul se decide să plece spre Sulina. Este o descriere a acestei călătorii pe mare, ajung la gurile Dunării, împinşi de curent merg şi ajung la satul de pescari Vâlcov de pe braţul Chilia. Se reîntorc şi ajung la Sulina unde inginerul este decis să trimită acasă pe Nadia. Această însă nu renunţă la călătoria înapoi la Bugaz. Se reîntorc pe mare şi sunt surprinşi de furtună. Teama de a eşua pe malul sovietic îl fac pe inginer să facă manevre greşite şi barca se ciocneşte de o geamandură a portului Bugaz şi Nadia se îneacă. 

Finalul romanului îl găseşte pe inginer înapoi pripăşit la Cetatea Albă cu vina eternă că şi-a pierdut iubirea vieţii.

Este un roman scris cu plăcere şi pasiune, romancierul are o uşurinţă a frazării pe care alţii nu o au şi care se luptă cu limba română să transmită idei puţine şi sărace.

Chiar m-a surprins o postare a unui individ care n-a fost în stare să citească romanul, prefera genul Jules Verne al romanului Toate Pânzele Sus!

Celor care nu l-au citit îl recomand cu mare plăcere!