vineri, 11 august 2017

Seriale şi filme

Pe căldurile astea îngrozitoare în afara lecturii mă mai uit şi la filme. Abundă de filme dure, poliţiste, cu bandiţi şi criminali, sau de spionaj. 

Ultimul film pe care l-am văzut în ultimul gen a fost Atomic Blonde. Este un film destul de bine făcut, cu o afacere de spionaj în Berlinul dinaintea căderii Zidului, în 1989. E cu spioni dubli, tripli, se mizează pe Charlize Theron frumoasă blondă sud africană, care în afară că este o femeia superbă, aici se bate mai abitir decât în Mad Max. Singura problemă este că pe internet copia este proastă. Culmea că filme de mare clasă precum ultimul Wajda au calitate bună.

Sfătuit de prieteni am trecut pe seriale. Serialele au avantajul că sunt înregistrări de bună calitate majoritatea HD!  Apar actori de primă mână şi sunt excelent făcute.

Am bucuria a să vă anunţ că s-a reluat Ray Donovan (Liev Schreiber) episoadele din 2017. Serialul este cu un dur care aranjează afaceri nu prea clare la Hollywood. În Atomic Blonde am văzut şi actorul meu preferat din acest serial în rolul unui defector STASI, este vorba de Eddie Marsan!

Am văzut primele 6 episoade din Ozark, recomandat de un amic, despre un chicagoan care spală bani pentru un şef de cartel mexican, nu m-a încântat deosebit dar am să văd probabil şi celelalte episoade. 

A început un serial despre faimosul Unabomber care trimitea pachete explozibile, primul episod şi sper să am timp să le văd şi pe celelalte.

Dar serialul pe care-l recomand cu toată căldura este unul european transmis de canalul ARTE. Se numeşte Cannabis, este un serial francez care se întâmplă în Franţa, Spania şi Maroc sursa drogurilor. O primăriţă de origine magrebiană se luptă să stopeze traficul şi află cu oroare că unul din subalterni a aranjat cu un şef de traficanţi. Drogurile trec prin Spania unde este un dur marocan El Feo. Dar cea care m-a impresionat în mod deosebit este actriţa irlandeză Kate Moran. Aflu că de fapt ea este o importantă actriţă şi dramaturgă cu producţii la Festivalul de la Avignon. Joacă în rolul Annei, soţia unui traficant combinat cu El Feo. Recomand cu căldură acest serial!
Kate Moran

Şi nu în cele din urmă am văzut şi un film dur cu viaţa în puşcărie care te transformă în criminal numită Shot Caller

La bună vedere!


P.S.
Era să uit, am găsit un serial care imediat mi-a atras atenţia, se numeşte Comrade Detective în traducere Tovarăşe Miliţian!

Este un film cu miliţieni români, făcut de americani şi este de o tâmpenie îngrozitoare. Joacă actori cunoscuţi, în rolul principal este Florin Piersic Junior. Parcă vedeam un film mult mai prost făcut de bietul Sergiu Nicolaescu cu Comisarul Miclovan, Moldovan, dar transferat în vremurile comunismului din anii 80.
Ce sare în ochi este faptul că aceşti miliţieni sunt îndoctrinaţi cu ideologia comunistă. Dar aici eroare! Sunt invocaţi Lenin şi Marx, pe când atunci nu exista alt ideolog din care să ne hrănim decât….. tovarăşul Nicolae Ceauşescu! Dar momentul cel mai dezgustător a fost când miliţianul Piersic îşi vizitează părinţii la puşcărie, condamnaţi că au fost turnaţi de el, propriul lor fiu! Un fel de Pavlik Morozov! Ştiţi voi cine, ăştia mai bătrâni care l-aţi trăit ca exemplu.


Aşa de scârbit am fost că am refuzat să mai urmăresc această cretinie absolută, unde un criminal, interlop, american poartă masca lui Reagan! Filmul jigneşte şi filo-americanismul manifest al celor care am trăit vremurile alea batjocorite de acest serial cretin!

PS 2 Scuze că nu pun poze, e o defecţiune la blogspot!!!!

3 comentarii:

  1. GOT sezonul 7 este in plin avant si tu-ti pierzi timpul cu nulitati cretine ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am aceeaşi părere despre fantezia asta istorică.
      Mie îmi place istoria, nu prostii tip Stăpânul inelelor!

      Ștergere
    2. Toate sunt fantezii Joe, chiar daca sunt inspirate din fapte reale, cum este de exemplu Manhunt dupa povestea lui Unabomber. GOT este peste toate serialelel ca realizare si intriga, sunt episoade care au costat mai mult decat unele lungmetraje. In plus este inspirat din istoria medievala a Europei, vezi comentariile de aici: https://www.youtube.com/watch?v=mDHTKuJXvKI. Istorie citesti degeaba daca nu-i inveti si lectiile pentru a nu repeta greselile, se pare ca umanitatea nu este capabila de asa ceva, din care cauza "lucrurile merg din rau in si mai rau dupa care ciclul se repeta" (Legile lui Murphy). GOT ofera foarte multe lectii de istorie chiar daca evenimntele nu sunt reale (dar sunt similare cu evenimente istorice reale), pe cand din cartile de istorie nu poti invata nimic, mai ales ca sunt scrise de invingatori care au anumite scopuri ideologice sau manipulative. LOR este alteceva, este chiar initiatic, trebuie inteles la nivel simbolic, in nici un caz nu este o prostie!

      Ștergere