Răpire Teatrul Luceafărul la Sala Sindicatelor Pitești

În această seară de luni 24 noiembrie am văzut la Sala Sindicatelor o comedie spaniolească aparținând autorului și actorului Fran Nortes. 

Suntem într-o cameră dintr-un apartament din Madrid și pe perete tronează tabloul lui Cholo Simeone, antrenorul lui Atletico de Madrid. Pentru că pentru spanioli una dintre obsesiile populare este fotbalul. La un moment dat un ministru care ajunge acolo spune că a ajuns la niște nenorociți de suporteri ai lui Atletico, el fiind probabil suporterul lui Real. În altă secvență doi cumnați spun că se vor muta la Zaragoza și o să fie suporterii echipei locale.

Da nu fotbalul este subiectul piesei, ci este corupția marilor demnitari și disperarea oamenilor simpli care sunt obligați să suporte consecințele corupției.

Paco (Costi Diță) este un măcelar în piață și aceasta va fi demolată să facă loc unui proiect imobiliar al ministrului Jimenez. Disperat acesta îl răpește pe fiul ministrului (Angel Popescu). Peste el dau sora (Andreea Grămoșteanu) și cumnatul (Marius Rizea), vânzători în piață și-l descoperă pe cel răpit. Află de la acesta de malversațiile ministrului Jimenez (Florin Bususioc) și încearcă să le blocheze, dar nu reușesc. Fiul și tatăl pleacă liniștiți, dar fiul uită telefonul în care precupeții descoperă detaliile afacerii. Și așa cei doi sunt arestați. Final fericit! Costi Diță nu se poate desprinde de personajul Giani Orlando pe care-l joacă de atâta timp în Las Fierbinți, ba folosește câteva din expresiile de acolo. Ceilalți actori își joacă convingător rolul, Florin Busuioc este ministru, nu mai prezintă vremea la Protv. O comedie simpatică plină de umor cu un subiect de actualitate, corupția demnitarilor.

Distribuția

Costi Diță

Florin Busuioc

Andreea Grămoșteanu

Marius Rizea

Angel Popescu

Regie: Daniel Hara

Scenografie Monica Păduraru

Coreografie: Roxana Colceag

Traducere. Luminița Voina Răuț

Toc Toc Teatrul Național Marin Sorescu din Craiova

 

În duminica de 23 noiembrie am avut o surpriză, în locul piesei unei trupe maghiare, ne-a fost prezentat spectacolul de la Teatrul din Craiova, Toc Toc. 

Piesa îi aparține actorului și dramaturgului francez Laurent Baffie și a fost jucată prima dată la Paris în 2005. Este o comedie cu nebuni, deci nu poate fi decât o comedie spumoasă, haioasă, simpatică cu quiproquo, încurcături. 

Ne aflăm în sala de așteptare a cabinetului faimosului medic psihiatru dr. Stern.

Primul pacient care se află deja în cabinet este Fred, care suferă de sindromul Tourette, adică înjură și vorbește urât. Intră în sala de așteptare taximetristul Vincent, care înmulțește în gând numere mari și complicate, are mania să numere orice. Urmează Blanche care este asistentă medicală și suferă de fobia de microbi și se spală la baie tot timpul. Vine apoi Maria, care suferă de mania de a verifice robinetele din casă, apa, lumina, gazele și vrea tot timpul să se întoarcă acasă să verifice dacă le-a lăsat aiurea. Urmează Lili care nu se poate abține să repete tot ce spune. Ultimul care apare este Bob, creator de jocuri video care se teme să sară peste linii. Problema este că dr. Stern este absent și asistenta lui se scuză că este blocat la Frankfurt și întârzie. 

Din plictis Bob le propune celorlalți să facă terapie de grup, dacă Stern lipsește. Toți încearcă să-și vindece maniile, pe care Fred le știe numele dintr-un carnețel. Și fiecare încearcă să nu își lase maniile să se producă timp de trei minute. Astea declanșează momente comice pentru că niciunul nu reușește, mai ales Fred care înjură tot timpul. O analiză finală arată că fiecare a reușit preț de câteva secunde să uite de manie, cu excepția lui Fred, ceea ce îi mulțumește pe toți. Doctorul n-a sosit, asistenta se scuză și fiecare pleacă pe rând, doar Fred rămâne să se lămurească. Finalul este neașteptat.

Scenografia este simplă: două uși, cea de intrare în sala de așteptare, și cea de la baie. În rest sunt scaunele pe care pacienții așteaptă, dezinfectate pe rând de Blanche, pe care se tot așază alții. Regia lui Alexandru Boureanu și a Ralucăi Păun, actriță și ea în piesă lasă actorii să se exprime liber și creează atmosfera comică, pentru că spectatorii se tăvălesc de râs. Și distribuția a fost foarte bine aleasă și actorii sunt naturali în roluri și creează comicul de limbaj și situație. Pe actori i-am identificat de pe net.

A fost cea mai reușită piesă jucată până acum în Festivalul Liviu Ciulei.

Distribuția:

Blanche - Romaniţa Ionescu

Asistenta - Ramona Drăgulescu

Lili - Costinela Ungureanu

Fred - Marian Politic

Vincent Alex Calangiu

Bob - Claudiu Mihail

Maria - Raluca Păun

Regia artistică: Alexandru Boureanu și Raluca Păun

Traducerea: Raluca Păun

Decorul: Vanessa Beca

Costumele: Lia Dogaru

Fracturi Teatrul Davila Pitești

În această seară de 22 noiembrie la Festivalul Liviu Ciulei de la Teatrul Alexandra Davila Pitești am vizionat o punere în scenă a teatrului gazdă. Este vorba de Fracturi de Mihaela Michailov. Cum mă așteptam am urmărit o dramă cu oameni obișnuiți de azi. Doamna Michailov este factor principal la Teatrul Replika din București. Am avut ocazia să și vedem la final când actorii au ieșit la rampă și au chemat pe regizoarea Irina Alexandra Banea, dar și pe autoare, Mihaela Michailov. 

Faptul că vom vedea o dramă s-a văzut de la început. Piesa ne prezintă o reuniune de familie cu bunica Doina care a împlinit 65 de ani și s-a întors din Italia unde este badantă în Italia. Sunt prezenți fiica Amalia și soțul Marian, nepoata Andra și iubitul ei Matei. Nu lipsește nici vechea prietenă Corina a Doinei. Familia o sărbătorește pe Doina dar vedem că este o familie în criză, pentru că Amalia se ceartă urât cu Marian și Doina îi trimite la plimbare să-și revină. Piesa continuă pe cupluri. Primul este Doina cu Corina care este obsedată că teiul din fața blocului este pe cale să fie tăiat. Pentru că toți se supun zeului mașină și trebuie parcare! Dar Doina îi mărturisește că experiența ei de badantă s-a terminat. A dus o viață grea cu o bătrână care a chinuit-o, pe care a vrut să strângă de gât.  Grea viață pentru expate care șterg la gură și la cur bătrâni. Apoi apare cuplul Andra Matei care pregătesc bacalaureatul, iar Matei nu vrea să le pice Blaga, mai bine Marin Preda cu Moromeții, sau de ce nu Creangă. Pe acest ambient vesel Andra îi mărturisește că este gravidă și că este decisă să avorteze. Urmează mama Amalia cu fiica Andra care nu poate fi întoarsă din decizia de avort. Nu reușește nici bunica Doina. Cea mai  tensionată scenă când se confruntă cu soțul Marian. Amalia este hotărâtă  să plece simte că numai poate și Marian nu poate să o convingă. La fel cum Marian nu este interesat de justificările lui Matei privind sarcina fiicei. Oameni obișnuiți cu probleme. O piesă bine scrisă și cu un puternic filon dramatic. Am fost impresionat de disponibilitatea dramatică a actriței Ioana Podăreanu.

Distribuția

Doina – Daniela Butușină

Amalia – Ioana Podăreanu

Andra – Teodora Colț

Corina – Mirela Popescu

Marian – Florin Dobre

Matei – Șerban Ghilvaci

Regia artistică Irina Alexandra Banea

Scenografia Miruna Varodi

The Beast in Me

Acesta este unul din ultimele seriale de la Netflix, al cărui titlu  care se poate traduce Monstrul din mine.

Este un serial despre, caractere, despre oameni. Oamenii au ceva bestial, pot deveni monștri, dar nu toți.

Personajele principale sunt Aggie Wiggs (Claire Danes), o scriitoare de succes, specializată în biografii care câștigase un Pulitzer din care și-a cumpărat casa și Nile Jarvis (Mathew Rhys), un dezvoltator imobiliar. Aggie și-a cumpărat o casă la Oyster Bay, în Long Island, o zonă unde locuiesc oameni bogați.  Aggie este abordată de Jarvis care vrea să facă o pistă betonată de jogging prin pădure. singura care nu este de acord este Aggie. Aggie, pe de altă parte este obsedată de o dramă. Ea este lesbiană și împreună cu partenera ei Shelley (Natalie Morales), o pictoriță foarte promițătoare aveau un băiețel de 8 ani, care este omorât de un șofer beat tânăr Teddy Fenig. Asta duce la despărțirea celor două. Accidentul o obsedează pe Aggie, care-l vede pe Teddy nepedepsit și este obsedată de asta și nu mai poate să scrie. Ea scria o biografie a lui Antonin Scalia, fost judecător la Curtea Supremă. Pe de altă parte Nile care este un om foarte bogat, s-a mutat în vecinătate cu a doua lui soție Nina (Britany Snow). Prima lui soție, Madison (Leila George, este fiica Grete Scacchi și a lui Vincent D'Onfrio) s-a sinucis lăsând un bilet și corpul ei a dispărut, lucru pentru care a fost extrem de blamat. Aggie se simtă atrasă de personalitatea foarte întunecată a lui Jarvis. Așa că-i propune să facă o carte despre el. Personalitatea lui Jarvis trimite cumva la Donald Trump. Nile este fiul lui Martin Jarvis, un mare dezvoltator imobiliar. Au în dezvoltare un proiect în Manhattan combătut de o consilieră municipală Benitez care militează pentru construcția de locuințe ieftine. Martin a mai avut un fiu în afară de Nile, care a murit de supradoză, așa că s-a recăsătorit și are la bătrânețe doi gemeni de 8 ani. De securitatea familiei Jarvis se ocupă unchiul lui Nile, Rick Jarvis. Un agent FBI, Brian Abbot o avertizează pe Aggie cât de periculos este Nile. Serialul se dezvoltă prin revelațiile pe care Aggie le are despre Nile. Penultimul episod revine în trecut pe vremea când trăia Leila, care era galeristă și o avea pe Nina secretară. Nina, galeristă și ea este atrasă de picturile lui Shelley și se gândește să-i organizeze o expoziție, dar Aggie se opune ca ar crea impresia de favoritism pentru că ea scrie o carte despre Nile. Lucrurile se precipită, afacerile familie Jarvis aveau finanțări dubioase, dispariția primei soții Leila rămâne o pată. Finalul este oarecum tensionat și oarecum neașteptat.

Ce m-a impresionat în mod deosebit este jocul protagoniștilor. Claire Danes face o Aggie obsedată, înrăită de moartea micului Cooper, fiul ei. Mathew Rhys face din Nile Jarvis un psihopat criminal. Figura lui trezește fiori.

Serialul este foarte bun și merităm văzut!

Ask the Parrot de Richard Stark

Am citit acest roman din seria Parker care s-ar traduce Întreabă papagalul. Este unul din ultimele romane #23 în cronologie și a apărut în 2006, nu cu mult înainte de decesul lui Donald Westlake din 2008, cel care scria aceste romane polițiste cu pseudonimul Richard Stark. 

Mi-a plăcut mult acest roman, pentru că este foarte bine  scris, este un thriller psihologic care îl are personaj central pe Parker. Dezvoltarea romanului este graduală ajungându-se la un climax chiar în final.

Parker și încă doi parteneri jefuiesc o bancă și sunt urmăriți de poliție undeva în păduri și dealuri din Upstate New York. Pe când urca un deal, Parker este întâmpinat de un vânător, Tom Lindhal. Acesta îl adăpostește în garajul lui Tom transformat în casă, lângă o casă veche părăsită, oblonită cu placaje. Tom are în casă o colivie cu un papagal care nu vorbește! De ce îl ascunde Tom? Pentru că el fusese angajatul unui hipodrom și fusese un avertizor de integritate, pentru că patronii dădeau bani negri unor politicieni în forma unor câștiguri la curse. În consecință, Tom este concediat pentru că escrocii și corupții câștigă, soția îl părăsește și Tom vrea revanșa, prin Parker care este un tâlhar profesionist. Însă la casa lui Tom poposește un alt vânător prieten, Fred Thiemann care îi invită să se alăture poterei care încerca să-i prindă pe bandiți. Parker, care-și dă numele de Ed Smith îl convinge pe Tom să meargă la adunarea vânătorilor, că altfel vor părea dubioși în fața celorlalți. Se alcătuiesc grupe de trei și Parker și Tom merg împreună cu Fred. Tom îl avertizează pe Ed (Parker) că nu vor avea gloanțe la puștile lor. Ajung la o fostă gară, unde se pare că era un culcuș încă cald. Fred este surescitat și în urmărire trage într-o umbră. A împușcat un biet vagabond. Ed îl convinge să nu declare moartea vagabondului, oricum va fi mâncat de animale sălbatice și că vor intra cu toții la pușcărie. Ed îl convinge pe Fred să mărturisească accidentul doar soției, ca să se descarce. 

Se lasă seara și Parker se plimbă prin împrejurimi și la casa unui bătrân găsește un revolver de care avea nevoie. Tom îl conduce la pe Parker la hipodromul Gro More, unde avea cheile ca să intre la depozitul de bani. Fac o inspecție în zonă și Ed decide că vor acționa un săptămâna care urmează, ci mâine, duminică. În acest scop Tom și Ed merg la un mall din apropiere unde Tom va cumpăra două genți pentru bani. Când Tom era în magazin, Ed iese și jefuiește pe un vânzător de articole de îmbrăcăminte. Acasă la Tom, când era plecat, apar doi frați din poteră, unul având un ochi lipsă care îl bănuiau pe Ed că este banditul căutat, dar Ed neagă vehement. La Tom acasă sosește soția lui Fred ca să recupereze pușca acestuia. Ed  o sfătuiește să fie atent cu Fred să-l avertizeze ca să nu facă vreo prostie, ca fiul său care era în pușcărie vrea să îl vadă acasă. Între timp Ed pleacă să încarce cu benzină SUV-ul lui Tom la un benzinar care era și mecanic auto. Acesta avea desenul cu figura lui Parker și-l amenință cu un pistol să se predea. Dar chiar atunci intră la magazin o tipă, pe care Parker o îmbrâncește în benzinar, care-și pierde pistolul. Tipa era nepoata lui Jim Riley, bătrânul de la care Parker furase pistolul și este surprinsă că îl vede la acesta. Îl obligă pe benzinar să telefoneze soției că va rămâne mult după program. Așa că Parker îi obligă se se lege și îi imobilizează. Ia cheile de la un automobil Infiniti și se întoarce la Tom. Îi spune lui Tom să plece singur înainte pentru că el va veni imediat după el. Pe drum Tom se tot gândea cum să-și boteze papagalul. Pe drum este urmărit de frații Cal și Cory care împrumutaseră mașina surorii lor. Tom își dă seama că cineva îl urmărește, dar la un moment dat nu mai vede mașina care-l urmărea. De fapt cei doi și-au dat seama că Tom este singur și se opresc la o benzinărie și Cal, care era mai prost, iese din mașină să-l amenințe pe Parker care-i urmărea. Parker îl elimină și Cory fuge disperat. Între timp soția lui Fred transmite mesajul lui Ed. Fred își ia câmpii și dispare cu pușca să-l omoare pe Ed. Bătrânul Jim Riley care își aștepta nepoata se îngrijorează de întârziere și anunță trupa de șerifi. Aceștia ajung în zonă exact când Fred ajunsese la casa lui Tom. Acesta este surescitat că nu dă de Ed - Parker și de nervi împușcă papagalul, care începuse, culmea să începe să vorbească! Ieșit în curte, halucinat este văzut de șerifi și avertizat să lase pușca, refuzând este împușcat de mai multe ori. Între timp tânăra și benzinarul se eliberează și anunță și ei pe șerifi, inclusiv anunțând că Ed a luat automobilul Infiniti. Totul pare că jaful de la hipodrom va eșua. Inclusiv unul din agenții de pază de la hipodrom merge în inspecție prin zonă. Dar planul lui Tom și Parker continua. Intră în sala unde erau banii și-și burdușesc gențile cu bancnote mari.  Spre ieșire Parker este depistat de agentul de pază și se dă că a dormit acolo Ajung la biroul de supraveghere și Parker îi imobilizează sub amenințare cu pistolul pe paznici. Când să iasă, o nouă problem! Fordul lui Tom era blocat de mașina lui Cory. Cory vrea să răzbune moarte fratelui Cal. Urmează un joc de de-a șoarecele și pisica cu Cory, care este finalmente anihilat  de Parker. Parker apare exact când Tom încărca cele două genți cu bani, credea că Parker a murit împușcat de Cory.  Parker își recuperează geanta și îi spune lui Tom să ia din loc rapid. Ultimul gând al lui Parker este cât va rezista Tom neprins!

Este un roman foarte bine gradat, acțiunea este în crescendo, mă mir că încă nu s-a făcut un film pe baza acestui roman. Repet, este un roman foarte bine scris. 

Sour Lemon Score de Richard Stark

Sub impresia ecranizărilor romanelor despre personajul Parker am căutat romane scrise de Donald E. Westlake sub pseudonimul Richard Stark. Westlake a fost un prolific scenarist la Hollywood și are scrise aceste romane dedicate acestui personaj Parker, un hoț tâlhar. Este o deosebire față de romanele noir din anii 40 de Raymond Chandler cui personajul detectiv particular. 

Cred că titlul romanului Sour Lemon Score ar echivala cu: și strugurii sunt acri, când nu ajungi la ei. 

Și acest roman este tot despre un jaf la o bancă, ei jefuiesc de fapt pe gardienii de la un camion blindat care transfera banii de la bancă. Autorii jafului sunt Parker, Andrews și Robert Weiss care îl aduce șofer pe George Uhl, un tânăr care era folosit ca șofer. Bandiții reușesc să plece cu banii și se duc la o ascunzătoare pe un deal. Aici constată că au luat 30000 de dolari, cam puțin pentru fiecare. Dar Uhl rezolvă, în sensul că îi împușcă pe Andrews și Weiss, Parker scapă sărind pe un geam și fuge în pădurea de lângă casa părăsită. Parker reușește să ajungă într-un orășel de unde îi trimite o telegramă soției Claire care-i trimite bani. Și așa Parker ajunge în New York la familia Weiss. De la soția lui Weiss care află că soțul ei nu mai este află de o iubită a lui Uhl și de un anume Rosenstein care ar fi un contact al lui Uhl. Parker ajunge la un anume Paul Brock prin care putea contacta pe Rosenstein. Brock îl droghează și află ce intenționa Parker. Parker revine la apartamentul părăsit al lui Brock și-l inspectează aproape distrugându-l și găsește și niște bani ascunși. Așa că face o vizită la Pearson care îi spune că Uhl e un tip periculos și are dreptate că Uhl care aflase de Pearson îl împușcă, dar îl ratează din nou pe Parker. Parker o întâlnește pe fosta iubită a lui Uhl, Jane Langer, care-l ura pentru comportamentul față de ea. Uhl se ascunde în Philadelphia la un fost coleg de liceu. Pleacă la Washington să vadă altă iubită a lui numită Barrie, dar la aceasta ajunseseră deja Rosenstein și Brock care află de ascunzătoarea din Philadelphia a lui Uhl. Așa că Uhl îl roagă pe fostul lui coleg să ascunde geamantanul cu bani undeva. La colegul lui ajung Rosenstein și Brock și îi iau ostateci pe el și familia lui. Disperat, Uhl ajunge la Lange și o roagă să stea la ea. Lange ca să se răzbune îl anunță pe Parker, care îl ia prizonier pe Uhl și-l interoghează și află de situația din Philadelphia. Îl ia cu el, pe drum îi rupe niște oase ca să-l facă incapabil de alte prostii și ajunge la colegul lui Uhl. Îi rănește pe Rosenstein și Brock și află că colegul lui Uhl fusese ucis de Rosenstein. Își face calculul că poată să  pună cruce banilor, pentru că prietenul unde ascunsese acesta banii va returna banii soției. Așa că lasă pe cei doi criminali Rosenstein și Brock pe mâna soției care se poate răzbuna pe ei. Romanul seamănă cu ecranizările din seria Parker unde Parker este trădat de cei cu care dă lovituri la bănci.

Cabaretul cuvintelor de la Teatrul Matei Vișniec Suceava

În seara de 16 noiembrie am văzut Cabaretul cuvintelor de Matei Vișniec, regizată de Matei Vișniec la Teatrul matei Vișniec Suceava.

În deschiderea spectacolului apare chiar într-un clip video care explică piesa lui  dedicată cuvintelor în limba română. Este o piesă poetică despre cuvinte, care țin cam mult. Singurele momente înviorătoare au fost când o actriță vorbește de productele bebelușilor, caca și pipi. Și mai ilariant a fost momentul când niște actori se transformă în parlamentari și cer să ne iubim guvernul și pe președinte. Și au fost reacții care nu erau în niciun caz pozitive. Am rămas foarte nedumerit când actorii dansau și se distrau și pe  ecranul din spatele scenei erau imagini din Bucea, Ucraina, loc unde s-au produs crime de război dezgustătoare. am lungă piesa, cam multă poezie modernă.

În schimba actorii au fost cei care au dat culoare textului. Au cântat, au dansat, au încercat să facă accesibil textul.

Distribuția

Bogdan Amurăriţei

Răzvan Bănuţ

Horia Butnaru

Cristina Florea

Diana Lazăr

Delu Lucaci

Alexandru Marin

Cătălin Ștefan Mîndru

Cosmin Panaite

Clara Popadiuc

Regia artistică /  Matei Vișniec

Scenografia /Andra Bădulescu Vișniec

Coregrafia /  Alice Veliche

Muzica originală / Bobo Burlăcianu

Sound design /Claudiu Urse

Video design /Mihai Nistor

Grafică și Light design / Sebastian Rațiu

 

Weekend de adio Teatrul George Ciprian Buzău

Piesa de această seară de 15 noiembrie din cadrul Festivalului Ciulei de la Teatrul Davila Pitești a fost Weekend de adio adaptare după Marc-Gilbert Sauvajon. Am încercat să aflu ceva mai mult după acest autor francez după care s-a făcut punerea în scenă, dar nu am găsit ceva să mă lămurească. Este  comedie de familie cu traduceri ca să-l cităm pe Caragiale. 

Soția Liz a lui Hugh Preston, comedian radio la BBC se îndrăgostește de John Brownlow, un om om de afaceri tânăr și bogat și vrea să divorțeze. Hugh se împacă cu soarta și îi propune  să îl invite pe John la ei acasă undeva lângă Londra. De asemenea Hugh o invită în acest weekend și pe secretara lui Paloma Forsyth. Apar invitații. John face o partidă de tenis cu Hugh și-l bate măr și mai joacă și șah și-l face mat. Liz este uluită pentru că Hugh este un foarte bun jucător de tenis și un șahist cu veleități de maestru. Paloma este adusa ca să fie amanta lui Hugh. Și are de ce pentru că Paloma este compusă din picioare foarte lungi. Martoră va fi guvernanta casei, doamna Gray. Totul este doar o farsă, pusă la cale de Hugh, pentru că Liz renunța să mai plece în Italia și în lipsă de altceva John o ia pe Paloma picioare lungi!

Și în final împăcați soții Preston vor pleca și ei în Italia pentru că Hugh i-a subtilizat biletele lui John și i-a lăsat banii. 

O comedie simpatică care s-ar putea numi și: nu-i pentru cine se potrivește, este pentru cine se nimerește.

În distribuție sunt actori cunoscuți Dan Tudor, managerul Teatrului Davila este Hugh, Alexandra Velniciuc - Liz este cunoscută prezentatoare de televiziune. Gabriel Coveșeanu - John este și el prezentator de televiziune, iar Grațiela Teohari Duban este soția actorului Andrei Duban. 

Distribuția

Hugh Preston –  Dan Tudor

Liz Preston -Alexandra Velniciuc

John Brownlow – Gabriel Coveșanu

Patricia (Paloma) – secretara – Grațiela Duban

Doamna Gray, guvernanta casei – Afrodita Androne

Regie artistică Dan Tudor

Adaptare Marc-Gilbert Sauvajon

Filmele cu Parker

Filmul recent comentat de mine Play Dirty îl are ca personaj principal pe Parker. Acest personaj fictiv a fost creat de Donald E. Westlake în romanele scrise sub pseudonimul Richard Stark care au creat un adevărat cult și au fost ecranizate începând din 1967. Este interesant că personajul principal este numit Parker doar în filmul Parker cu Jason Statham realizat în 2013. Am avut răbdarea să văd cele 5 filme căutându-le pe streamuri. Romanele sunt din seria noir, gen dus la perfecțiune de Dashiell Hammett, sau Raymond Chandler, doar că aici personajul principal este un hoț, nu un detectiv particular. La filmele dinainte de celulare un rol important îl are telefonul fix, la fiecare situație critică apare o cabină telefonică, sau sună un telefon creând o situație foarte tensionată. 

Point Blank

Este primul film realizat în 1967, în care apare Parker, dar aici este numit  Walker și este interpretat de Lee Marvin. Titlul s-ar traduce Drept în față și versiunea românească a fost De-aproape! Este adaptarea romanului Hunter. Walker și prietenul Mal Reese dau o lovitură în perimetrul faimoasei pușcării Alcatraz din golful San Francisco. Reese îl împușcă pe Walker și pleacă cu soția lui, Lynne. Walker scapă și vrea să-și recupereze jumătate din prada de 93000 de dolari. Reese dăduse toți banii unei bande criminale - The Organization. Walker ajunge la casa soției Lynne crezând că dă de Reese, dar el nu este acolo și în acea noapte Lynne moare luând o supradoză de pilule. Află de Reese de la Stegman, un dealer de mașini că acesta este combinat cu Chris, sora lui Lynne (Angie Dickinson, are 91 de ani!). Cu ajutorul lui Chris ajunge la Reese care stătea într-una apartament din atic, un penthouse. De la Reese află care sunt șefii lui în Organization: Carter, Brewster și Fairfax, personaje care vor apărea și în celelalte filme Parker. Walker îl aruncă în gol pe Reese după ce aflase unde stă Carter. Ajunge la Carter care-i promite că-i dă banii, dar creează o ambuscadă, unde un lunetist urma să-l împuște pe Walker. Walker se prinde și Carter este împușcat în locul lui. Walker îl prinde în ambuscadă pe Brewster și-l obligă să-i ceară contabilului Fairfax să îi dea banii. În locul unde se produsese jaful, Alcatraz vine un curier cu banii care sunt luați de Brewster, care cade victimă aceluiași lunetist. În final Walker așteaptă ca toți să plece să-și recupereze banii. Filmul are ca model filmele noir franțuzești, dar este mai prost făcut. 

The Split

Împărțeala este un film realizat în 1968 cu un erou principal un negru, Jim Brown, fost jucător de fotbal american care-l întruchipează pe McClain, un hoț care pune la cale un jaf la casieria unui stadion de fotbal american împreună cu niște acoliți. După jaf banii sunt ascunși la amanta lui McClain, o negresă agresată de proprietarul apartamentului unde stătea, și acesta fură banii jefuiți. Filmul este atât prost făcut că a trebuit să înțeleg după ce am consultat wikipedia. Pe fir intrase un polițist, Brill (Gene Hackman) care se prinde că criminalul este proprietarul și îi ia banii și-l împușcă. McClain ajunge la o înțelegere cu Brill îi elimină pe cei cu care făcuse jaful și rămâne cu banii. Făcut tot în stilul neo noir franțuzesc, dar foarte prost.

The Outfit

Acest film realizat în 1973 îl are ca protagonist pe Macklin (Robert Duvall), împreună cu prietena lui Bett (Karen Black). Macklin iese din pușcărie și află că fratele lui Eddie, cu care dăduseră o lovitură la o bancă, fusese ucis. Banca era o afacere a unei organizații criminale Outfit și aceștia se răzbună. Macklin face calculul că Outfit îi datorează 250000$ și îl avertizează pe un bandit, Menner că vrea acești bani. Menner îl avertizează pe șeful lui, Mailer (Robert Ryan) că au o problemă cu Macklin. Macklin și prietenul lui Cody (Joe Don Baker jefuiesc o afacere a lui Mailer. Mailer acceptă să le dea 250000$ ca să fie lăsat în pace. le spune că le dă banii, dar este o ambuscadă. Apoi Menner și alți bandiți organizează o nouă ambuscadă pe șosea, Macklin și Cody îi împușcă, dar în schimbul de focuri moare Bett. Furios, Macklin vrea să se răzbune pentru moartea lui Bett și împreună cu  Cody reușesc să pătrundă în casa lui Mailer, îl împușcă, însă Cody este rănit. Ambii scapă răzbunați și cu banii luați. 

Slayground

În traducere ar fi locul unde se ucide. Este un film britanic bazat pe romanele Parker, din 1983, având ca protagonist pe Stone (Peter Coyote), un hoț, care împreună cu prietenul Costello dau o lovitură atacând un camion blindat. Ei angajează pe un șofer Lonzini, care conduce nebunește și accidentează o altă mașină în care moare o fetiță a unui mare bandit. Acesta dă ordin ca autorii accidentului să fie eliminați. Este angajat un profesionist care elimină pe rând pe Lonzini și apoi pe Costello. Stone fuge la Londra să dea de amicul Terry Abbot. Acesta ar fi murit, dar trăia sub un pseudonim și avea în administrare un parc de distracții pe malul mării. Asasinul îl ucide pe Abbot, dar Stone îl împușcă pe asasin. Alt film slab.

Payback 

Traducerea titlului a fost După faptă și răsplată. Acest film este cel mai apropiat de scenariul primului Parker. Îl are protagonist pe Porter (Mel Gibson). Mi s-a părut cel mai meseriaș din serie. Porter iese de la pârnaie și pune la cale o lovitură cu amicul lui, Val Resnick (Gregg Henry) să jefuiască pe niște chinezi. Lovitura o dau cu ajutorul soției Lynn a lui Porter. După lovitură Val recunoaște că știa că chinezii nu transportau decât 140000$ și că el avea nevoie de 130000$ să intre într-o organizație criminală, Outfit. Lynn îl împușcă pe Porter din gelozie, Val îi arătase o poză cu Rosie (Maria Bello), o prostituată căreia Porter îi era șofer și îl lasă să moară într-o parcare. Porter se recuperează ajunge la Lynn care moare după o supradoză de droguri și cu ajutorul lui Rosie vrea să se răzbune. Îl atrage în apartamentul lui Rosie pe Val și-l rănește și torturează să-i spună cine sunt boșii lui la Outfit.  Aceștia sunt Carter, Bronson și Fairfax. Porter ajunge la biroul lui Carter (William Devane) care îl sună pe Bronson (Kris Kristofferson) să-i spună să dea banii lui Porter. Acesta refuză și Porter îl omoară pe Carter. Bronson are un fiu pe care Porter îl ia ostatec și îl amenință că-l moară dacă nu primește banii. Bronson intră în contact cu Fairfax (James Coburn) și acceptă să plătească banii. Toți îi dau dublu, Porter vrea doar 70000$! Porter e prins de oamenii din Outfit și torturat. El le spune unde ar fi închis fiul lui Porter și aceștia ajung la acel apartament care sare în aer și îi elimină. Porter ajunge la automobilul răpirii unde se află și Rosie și pleacă fericiți și cu banii luați.

Parker

Acesta este ultimul film realizat după scenariul original.  Inclusiv are titlul personajului principal Parker interpretat de Jason Statham. Socrul lui Parker, Hurley (Nick Nolte)  îi dă un pont să se implice într-un jaf la un Târg la Ohio. După ce jaful este încununat de succes, Parker vrea să se împartă banii, dar Melander, liderul grupului îi spune că banii vor fi folosiți la un jaf mult mai mare. Apare un conflict și Parker sare din mașină ca ulterior să fie împușcat de un  membru al unei bande mafiote din Chicago. Parker este salvat de familia unui fermier și fuge din spital ca să afle unde va acționa banda. Află de la fratele mafiotului din Chicago că aceștia pregătesc un jaf la Palm Beach. Aici el se dă un petrolist texan care caută o casă și ajunge să fie consiliat de o agentă imobiliară Leslie (Jenifer Lopez). După ce supraviețuiește unui atac al unui asasin plătit, Parker reușește să dejoace planul bandiților. Bijuteriile jefuite sunt valorificate și Leslie primește prin poștă un purcoi de bani, câteva milioane de dolari.

Alte filme

 

Am mai văzut niște filme pe care vreau să le prezint. 

Naked Gun

Este un film nou, care se inspiră din filmul cu Leslie Nielsen Naked Gun. Filmul original din 1988 era o parodie, iar filmul nou din 2025 este cu Liam Neeson și este la fel o parodie în care acesta interpretează rolul locotenentului de poliție Frank Drebin Jr., fiul personajului legendar interpretat de Leslie Nielsen. Acest se luptă ca Brigada de Poliție să nu fie desființată. Începe cu o spargere la o bancă în care Drebin Jr. o rezolvă intrând în bancă deghizat ca o școlăriță, cam greu pentru un actor de 1,91 m. Descoperă de fapt în spargere un complot în care moartea unui specialist IT Davenport într-un accident auto rezolva niște probleme a unui mare patron de companie IT. Investigația morții lui Davenport îl conduce la întâlnirea cu Beth, sora lui Davenport. Beth este interpretat de faimoasa Pamela Anderson, cu care se pare că Liam Neeson s-a cuplat. Este haios să-l vezi pe necruțătorul agent CIA din Taken ajuns într-un rol parodic. M-a amuzat tare cum Drebin Jr. fărâma telefoanele celulare ca să nu fie detectat, inclusiv un telefon fix!

Atomic Girl

 Am văzut acest film din 2017 pe Voyo. Este un reușit film de spionaj, având în rolul titular Lorraine Broughton pe Charlize Theron. Este una din cele mai frumoase actrițe care au apărut pe ecrane după Marilyn Monroe, sau Jaqueline Bisset. Totul se întâmplă la Berlin în noiembrie 1989 înainte de căderea Zidului Berlinului.  Lorraine este însărcinată să aducă cadavrului unui agent, Gascoine, care avea o listă a unor agenți dubli englezi în slujba KGB. Este ajutată de Percival, un alt agent MI 6 din Berlinul de Vest, pe care-l bănuiește de joc dublu. O vedem bătând fără milă polițiști, și agenți KGB. În plus trebuie să- aducă pe agentul STASI Spyglass (Edie Marsan). Numele agenților se află într-un ceas de mână pe care se bat toți. Finalul este încurcat și surprinzător. 

Ballerina

Este un film de acțiune în care rolul principal îl are Ana de Armas ca balerină și asasină sub numele de Eve Maccaro. I se face reclamă ca From the World of John Wick: Ballerina. În film apare și John Wick (Keanu Reeves). Am avut cu un prieten care mi-a zis că John Wick a murit în Chapter 4, deci nu este din franciza John Wick, dar realizatorii inserează acest film în cronologia francizei, înaintea morții sale. 

Când Eve era mică, Javier, tatăl ei este ucis de oamenii Cultului pentru care lucra. Este luată de cancelarul cultului Ruska Roma și crescută ca balerină, dar și antrenată să devină asasină. Ajunsă la maturitate singura ei obsesie este să răzbune moartea tatălui ei. Și așa filmul devine extrem de violent. În acțiunea ei finală este ajutată și de John Wick. Prea multă violență, prea mulți morți.

Play Dirty

Acest film este inspirat din romanele  polițiste Parker de John Stark, erou principal fiind Parker, un hoț și bandit simpatic. S-au făcut mai multe filme inspirate din aceste cărți, singura cu numele Parker fiind cel din 2013.

În filmul de față Parker (mark Wahlberg) este implicat într-o lovitură dată la un casa de pariuri a unui hipodrom. Însă totul se termină prost pentru că o tipă implicată, numită Zen îi împușcă pe toți, doar Parker scapă. Se revede cu ea când aceasta aranjează altă lovitură. Asta implica ca un tezaur scos dintr-o caravelă spaniolă este pus la vânzare la New York de către președintele corupt al unei țări sud americane. De fapt tezaurul urma să fie furat de sindicatul crimei Outfit, condus de Lozini, un fost adversar al lui Parker. Tot filmul este felul în  care Parker și acoliții lui îl păcălesc pe Lozini să fure de la el tezaurul. Sunt și momente foarte tensionate când un tren de metrou cu gunoaie în care se afla tezaurul trebuie deraiat de oamenii lui Parker. Filmul este plin de momente comice care te bine dispun. Așa că recomand cu căldură acest film.

Kontinental '25 un film de Radu Jude

Kontinental '25 este ultimul film al lui Radu Jude. Este un film filmat exclusiv cu un smartfone și a obținut din nou un premiu la Berlinală, Ursul de Argint pentru scenariu. Radu Jude este cunoscut pentru abordarea unor teme sensibile pentru psihologia românilor. Filmul care l-a făcut cunoscut este Aferim care se ocupă de condiția țiganului rob în vremurile fanariote cu reflexe și azi. Apoi filmul Îmi este indiferent dacă vom intra în istorie ca barbari, https://joenegut.blogspot.com/2018/10/imi-este-indiferent-daca-in-istorie-vom.html care este de fapt declarația vicepriministrului  Mihai Antonescu, în guvernul mareșalului Antonescu tratează în registru contemporan represiunea armatei române împotriva evreilor la Odessa ordonate de mareșalul    în timpul celui De-al Doilea Război Mondial. 

Titlul filmului trimite la Europe 51, filmul lui Roberto Rossellini.

Tema primă a filmului este lăcomia dezvoltatorilor imobiliari. Ne aflăm la Cluj, unul din ceel mai dinamice orașe ale României. Ion Glanetașu (Gabriel Spahiu), trimitere la Ion al Lui Rebreanu este un om al străzii. El trebuie evacuat din sala cazanelor dintr-un bloc central. Firma Kontinental K.u.k, trimitere ironică la Imperiul Austro-Ungar vrea să dărâme clădirea și să construiască un boutique hotel de lux. Acești dezvoltatori imobiliari sunt niște rechini, foști securiști. Glanetașu, fost sportiv de performanță, a fost campion balcanic a ajuns pe drumuri din cauza păcănelelor și a băuturii. El va fi evacuat de executorul judecătoresc Orsolya Ionescu (Eszter Tompa) cu ajutorul jandarmilor. Glanetașu cere o jumătate de oră ca să-și ia lucrurile, dar cu o sârmă se spânzură agățat de un calorifer. Orsolya se simte foarte vinovată de moartea vagabondului și intră în depresie. Este disperată cum presa online o face în toate felurile, acuzând-o în primul rând că este o unguroaică-bozgoroaică fără suflet. Și aici se dezvoltă tema sensibilă a relațiilor româno maghiare. Orsolya este măritată cu un militar român și are trei copii. Însă după cum reiese din discuția cu preotul Șerban a trecut la ortodoxie și și-a botezat ortodox copii. Prima discuție importantă din film este cu Dorina, o doamnă care se ocupă cu acțiuni umanitare, ajutorarea romilor din Pata Rât. Însă opiniile ei despre Transilvania sunt șocant de asemănătoare cu ale mamei Orsolyiei, o unguroaică șovină,  care spune că Transilvania a fost răpită de țăranii români. Dorina face comparația dintre burgurile transilvane și orașele din sudul României, cu trimitere la Găiești, obsesie a autorului. Și eu am copilărit în Transilvania, în sud la Avrig, zonă săsească, dar relațiile mele cu copii sași au fost foarte bune. De bătut m-am bătut cu alți copii români, nu cu sași! Am citit și opinii pe Cinemagia și Imdb. Cele românești sunt exclusiv negative, unul nervos a scris că a oprit filmul când a văzut opiniile unguroaicei, dar mă mir că nu le-a oprit când a auzit-o pe Dorina românca vorbind că o iredentistă maghiară. Mama Orsolyei o compătimește că nu a plecat la Budapesta, dar avem surpriza replicii Orsolyei, care spune că ce să caute în Ungaria, când deja România are venitul pe cap de locuitor mai mare ca al Ungariei, și că Ungaria este o țară fascistă, condusă de Viktor Orban, un fascist!

O altă discuție importantă din film este cu cu Fred, fostul ei student de la Drept, unde predase Drept Roman. Fred îi povestește tot felul de pilde stupide cu înțelepți budiști, ambii se îmbată și ajung la sex, de unde și mitologia relațiilor erotice dintre unguroaice și români.  

În rest în film Jude are obsesia clădirilor, lucru care se vede și în filmul Babardeală cu bucluc. Filmul se fixează pe clădirile noi, duplexuri elegante, blocuri noi frumoase, comparate cu blocurile urâte comuniste. Sunt și imagini din vechiul Cluj, zidurile de fortificație, apoi bisericile și statuile. Sunt cele trei statui: cea a regelui Matias, cel mai mare rege al Ungariei, cu origini românești, apoi Mihai Viteazul și penibila statuie a lui  Avram Iancu. Sunt și statuile unor personalități transilvane Marton Aron, episcopul care a apărat pe evrei, prigoniți de hortiști, care a încercat salvarea bisericii greco-catolice împreună cu cea catolică și a făcut pușcărie comunistă. Apoi apare statuia lui Iuliu Maniu în compensație. Un rol foarte bun face Eszter Tompa, actriță care a activat în Germania la Munchen într-un teatru dirijat de David Esrig.

Încă un film controversat al lui Radu Jude.  

Băieți sensibili la Sala Sindicatelor Pitești

După experiențele nu prea plăcute cu cele două  piese din acest weekend la Festivalul Ciulei de la Teatrul Davila, am mers azi la Sala Sindicatelor să văd piesa Băieți sensibili. Mi-e îmi place să știu mai mult despre compania teatrală, dramaturgul care a scris piesa.

Compania P2P Theater este o companie de teatru independent care pune în scenă comedii care au ca atracție actori cunoscuți. În această seară era vorba de Gheorghe Ifrim și Ionuț Ciocia, actori în Las Fierbinți și Sergiu Costache actor în Clanul și probabil Tătuțul. Fiind ocupați cu aceste seriale de succes în pauze s-au gândit să joace în comedii spumoase, care sunt prezentate în turneu prin toată țara. De fapt în repertoriul acestei trupe teatrale sunt doar comedii spumoase, după cum observ și actorii de seriale vor să-și facă mâna și să facă teatru.

Nici despre autor nu sunt detalii, am căutat pe net și am intrat în fundături. Probabil că este un autor dramatic american, specializat în astfel de comedii.

Comedia din această seară este despre criza vârstei de mijloc. Max White (Gheorghe Ifrim) are 56 de ani, și-a înșelat la greu soția, a întâlnit pe o tânără de 24 de ani, a divorțat și s-a însurat cu ea. Bob (Ionuț Ciocia), partenerul și prietenul lui îi propune să vândă partea lui de afacere și să trăiască fericit cu noua nevastă. Care însă se combină cu un antrenor de vârsta ei și-l părăsește. Fiica, Alice (Doina Teodoru) bănuiește că soțul John o traduce și-i îi cere sfatul tatălui Max, cu multă experiență în domeniu, cum să-l prindă. Află însă de la ea că fosta soție Lili (Maria Obretin) s-a combinat și ea cu un tânăr, Ahmad (Sergiu Costache) și pare cu 20 de ani mai tânără. Cuplul Lili Ahmad vin să viziteze apartamentul pe care Max l-a pus în vânzare, pe care îl avea cu soția tânără care l-a părăsit. Când o vede i se aprind din nou călcâiele și o vrea înapoi. Așa că îl corupe pe Ahmad să o părăsească. Lili vine la Max și îi spune clar că refuză împăcarea, mai ales că a găsit cecul lui Ahmad și-i dă acestuia papucii. Bob ajunge la apartamentul lui Max și dă de Ahmad care se aciuase la Max, după ce fusese dat afară de Lili. Iată că și Bob îl dăduse afară nevasta și vine să stea la Max. În final, Max primește telefon de la ginerele John că Alice îl dăduse afară și ea. Așa că Max ne pune că fac la el un sindicat!

O comedie spumoasă în care se râde la fiecare replică, actorii sunt în formă. Nu l-am mai văzut pe primarul Vasile, nici pe Brânzoi, au reușit, parcă să se desprindă de personajele serialului, iar Sergiu Costache face un arab mare și prost, dar bărbat bine. Regizorul Dragoș Campan nu a avut probleme să-i facă pe actorii să ne fac să râdem cu hohote.

A fost o seară în care spectatorii piteșteni s-au simțit bine.

Nuntă în Oaș la Teatrul Nord Satu Mare

În cadrul Festivalului Liviu Ciulei în această seară de duminică 9 noiembrie pe scena Teatrul Alexandru Davila actorii teatrului din Satu Mare ne-a prezentat o piesă inspirată din zonă, din Oaș. Este vorba de o nuntă între tinerii Maria (Roxana Fînață) și Ionuț (Andrei Stan). Măricuța este o tânără de 21 de ani, e foarte năzuroasă, se răzgândește și când să se facă evenimentul Tanti Anica (Raluca Mara) moare și le încurcă planurile. Ce se reține din piesă? Că oșenii muncesc din greu în Franța, dar s-au reorientat ca din banii câștigați să facă pensiuni în această zonă specială. Rezonoarea piesei este aceeași Tanti Anica, care ironizează vorbitul cu englezisme, vorbitul cu cuvinte elevate, prețioase, ba i-a cășunat pe USR și tot amintește de acest partid. Mai rețin superbul costum de nuntă oșenesc cu care este îmbrăcată Măricuța și care se potrivește cu frumusețea artistei, dansul mirilor pe o frumoasă melodie de dragoste  americană. Mai reținem că declarația de dragoste a lui Ionuț este inspirată din Nichita Stănescu:

“Spune-mi, daca te-as prinde-ntr-o zi

și ți-as săruta talpa piciorului,

nu-i așa ca ai șchiopăta puțin, după aceea,

de teama sa nu-mi strivești sărutul?”

În rest este dificil să scrii o piesă, mai ales comedie și asta aste problema autoarei Anca Munteanu.

Distribuția

Maricuța – Roxana Fânață

Ionuț – Andrei Stan

Mama – Alina Negrău

Lenu – Ioana Cheregi

Bobo – Andrei Gîjulete

Tanti Anica – Raluca Mara

Vlăduț – Vlad Giurge

Regia / Cristian Ban

Decor și costume / Tudor Prodan

Costume oșenești / Cristina Milea

Muzica / Vlad Giurge

Lighting design / Lucian Moga

O casă deschisă Teatrul Odeon

În continuarea Festivalului de Teatru Liviu Ciulei de la Teatrul Davila Pitești am vizionat astă seară, 8 noiembrie piesa O casă deschisă a dramaturgului american Will Eno pusă în scenă la La Teatrul Odeon București.

Piesa este una de studio. De ce spun asta? Pentru că actorii nu se auzeau vorbeau cu voce joasă și replicile nu se auzeau. Oi fi eu surd, dar cred că și ceilalți spectatori au avut aceeași impresie. A fost po idee greșită să fie pusă pe scena din sala mare a teatrului pentru că replicile nu se auzeau. În plus este și plictisitoare. 

Suntem într-o casă condusă autoritar de un tată castrator, aflat într-un cărucior cu rotile care-și chinuie fiica și fiul și pe soție. În plus apare și unchiul cel care avea replicile spuse aproape în șoaptă. Fiica se duce la spital pentru că are un nodul suspect pe coloană, se pare că are un accident, pleacă și fratele după ea. În final la spital pleacă soția și unchiul. Rămâne tatăl și apare intempestiv o agentă imobiliară, pentru că tatăl se gândea să vândă casa. Este interpretată de actrița Ioana Bugarin care interpretează și rolul fiicei. Vorbind de Ioana  Bugarin nu eram, convins că este ea, o confundam cu sora ei mai tânără, Mara Bugarin, care a jucat într-o piesă pusă pe stradă, aici în Pitești. Agenta sosește împreună cu zugravul decorator, interpretat de același actor care era fiul. Apare și cuplul care vrea să cumpere și care sunt anterior soția și unchiul. În fine reușesc să îl expedieze pe tată la spital. În schimb apare fratele soției, adică cel care anterior fusese tatăl. Finalul este că deschid ferestrele și ies într-o frumoasă grădină care aduce a ....Livada cu vișini. 

Cum am spus nu-i mare lucru de piesă, în schimb actorii sunt de calitate și s-au străduit să ne facă atenți într-o piesă foarte plictisitoare. 

Distribuția

Adrian Titieni – Tatăl

Elvira Deatcu – Mama

Ioana Bugarin – Fiica

Eduard Trifa – Fiul

Ioan Batinaș – Unchiul

Regia artistică / Teodora Petre

Scenografia, decorul, costumele și light design / Ioana Pashca

Muzica originală / Cezar Antal

Sunt un orb cu Horațiu Mălăele

 

Miercuri seara, 5 noiembrie 2025 am vizionat spectacolul Sunt un orb cu Horațiu Mălăele. Credeam că este vorba de o piesă cu un singur personaj. De fapt spectacolul lui Mălăele este un fel de stand up comedy combinat cu recitarea de poezii. Am urmărit tot felul de glumițe, unele mai bune, unele nu prea, ca apoi Mălăele să-și dea partea lui de bun recitator de poezie. Și a recitat poezii din tot spectrul, inclusiv din Adrian Păunescu, atunci când nu-i umplea de bale bucile dictatorului. A recitat și din Nichita Stănescu mărturisind că l-a cunoscut pe când era student la Teatru. Și-a permis să facă o pauză invitându-l pe fiul său, Bogdan Mălăele să facă și el stand up comedy. Mălăele a mizat pe un public divers venit să se distreze și a obținut aplauze aproape la fiecare replică. A fost un spectacol plăcut pentru toată lumea.

Pavel Apostolul lui Iisus Mesia de N. T. Wright

Pavel Apostolul lui Iisus Mesia - o biografie este cartea scrisă de teologul scoțian N. T Wright.  Eu voi continua cu numele Paul denumire aleasă de Saul din Tars și nu cu varianta slavă folosită de ortodoxia românească să o diferențieze de cea catolic/reformată. Sfântul Paul este extrem de important pentru că s-a dus să predice pe Dumnezeu Unul și fiul lui Domnul Iisus.

Biografia lui Paul este bazată pe primele scrieri care alcătuiesc Noul Testament, Epistolele Sfântului Paul și Faptele Apostolilor scrisă de Sfântul Luca. Aceste scrieri devansează cronologic cele patru Evanghelii, a lui Marcu, a lui Luca, Matei și ultima a lui Ioan. Din tabloul cronologic aflăm că Sfântul Paul s-a născut în intervalul 5- 10 d.Cr. El era cetățean roman din Tars, un oraș din Turcia de sud actuală. El este crescut ca un evreu credincios care prigonește inițial pe creștini. Pe drumul Damascului are revelația lui Iisus Cristos și începe să-l propovăduiască pe Iisus Mesia. Are însă ideea să propovăduiască Evanghelia nu numai la evrei, dar și la păgâni/neamuri. Din acest motiv el este, după Iisus Mesia cel mai important personaj din istoria creștinismului. Are foarte multe dispute cu evreii habotnici care cereau ca cei care aderă la Issus Mesia să fie tăiați împrejur, lucru pe care Sfântul Paul nu-l consideră necesar. În acțiunea sa de răspândire a cultului Fiului Lui Dumnezeu Mesia are multe dispute cu adversari, este bătut cu pietre, torturat, arestat și închis. 

Epistolele încep să fie scrise/dictate de Sfântul Paul din anul 48 d. Cr, prima fiind către Galateni, zona din centrul Anatoliei, unde erau în primul rând păgâni greci. În 51/52 scrie cele două epistole către Tesaloniceni. În 53 scrie epistola 1 Corinteni. În 55 scrie epistola către Filipeni. În 55/56 scrie epistolele către Filimon, apoi Coloseni și Efeseni. În 56 scrie epistola 2 Corinteni, iar în 57 epistola către Romani. După 62 scrie epistolele 1 și 2 către Timotei. Se pare că Sfântul Paul moare în 64, în represiunile declanșate contra creștinilor de către Nero. Viața Sfântului Paul a fost excepțională și realizările lui fac din creștinism o credință importantă cu consecințe universale. 

Cartea este însă prost tradusă cu neglijențe ortografice, dar merită citită.

FRUMOS E ÎN SEPTEMBRIE LA VENEȚIA de Teodor Mazilu Teatrul Național „I.L.Caragiale”, București Festivalul Internațional de Teatru „Liviu Ciulei” Ediția a IV-a, 1 – 30 noiembrie 2025

A început  Festivalul Internațional  de Teatru „Liviu Ciulei” Ediția a IV-a, 1 – 30 noiembrie 2025 la Teatrul Davila..

Prima piesă a festivalului a fost Playlist, producție a Teatrul Davila Pitești pe care am văzut-o la premieră.

Așa că am văzut piesa din această seară, producție a Teatrului Național I. L. Caragiale București. 

Ese o piesă de Teodor Mazilu, unul din cei mai interesanți și controversați dramaturgi români din vremea comunismului. 

Teodor Mazilu urmează în această piesă linia absurdului deschisă de Caragiale și dusă la apogeu de Eugen Ionescu. Sunt două personaje care se visează la Veneția. Pe vremea șui Mazilu românul doar visa la Veneția. Azi o vede din cafeneaua sau birtul unde este chelner (chelneriță), sau ca muncitor la reparații prin Veneția de care are mare nevoie. Dar o poate vedea și ca mine ca turist. Este o poveste de dragoste într-un registru comic absurd al unui cuplu din Iepoca de Aur care-și consumă nostalgiile visând la Veneția., la gondole, canale și palazzo. Cei doi actori care interpretează pe cei doi nostalgici sunt doi actori de mare calibru, Oana Pellea, noua doamnă a teatrului românesc, de o mare distincție și rafinament și actorul Mircea Rusu, unul din cei mai reprezentativi actori ai generației care a trecut deja de maturitate. Cu toate că actorii subliniază comicul conversației, la acrea spectatorii au reacționat cu aplauze, nu poți să te gândești că râsul se transforma în rictus prin anii 80.  Un spectacol reușit!

Distribuția

Oana Pelea

Mircea Rusu

Regia artistică Mariana Cămărășan

Mariana Cămărășan Adaptarea

Scenografia Vladimir Turturică

Light design Ștefan Vasilescu

Traduttore traditore

 

From Babel to Dragomans  este o culegere de articole scrise de istoricul englez Bernard Lewis. Acesta este de origine evreiască și din copilărie a fost atras de limbi străine. A învățat ebraica Torei, apoi araba, aramaica și alte limbi clasice ale Orientului Mijlociu. De la el am aflat ceva foarte interesant. În privința cărților sfinte, Tora - Vechiul Testament ca și Noul Testament nu au probleme de traducere. Tora  a fost tradusă în greacă, Septuaginta pentru a fi înțeleasă de evreii elenizați, ca și Noul Testament care pare a fi o traducere inițială din aramaică în greacă și apoi Vulgata latină a Sfântului Ieronim. Deci atât evreii cât și creștinii nu au avut probleme ca aceste cărți sfinte să fie traduse din limba originală a acestor cărți sfinte. 

În schimb arabii nu au dorit Coranul să fie tradus. Cum se observă, atât Orientul Mijlociu cât și Africa de Nord estre vorbitoare exclusiv de arabă, cu variații regionale, deci nu este nevoie de traducere. Chiar dacă ulterior popoare islamice importante sunt turcii și persanii se pare că s-a folosit originalul arab al Coranului. Turcii otomani, atunci când au ajuns un mare imperiu și au avut contacte diplomatice cu europenii a fost nevoie de traducători. Traducătorii au fost inițial, în secolul XV-XVI evreii sefarzi alungați din Spania ajunși în Imperiul Otoman. După aceea aceștia au fost înlocuiți de armeni, dar mai ales de grecii din Fanar. Limba diplomației în perioada Evului Mediu până prin secolul al XIX-lea a fost italiana. Probabil că venețienii care erau comercianți acceptați ai otomanilor au impus ca limba diplomației să fie italiana. Așa că atunci când au apărut relații diplomatice între marile puteri Europene, Anglia, Franța, Imperiul Habsburgic și ulterior Rusia era nevoie de traducători.  Diplomații europeni traduceau scrisorile lor în italiană și fanarioții greci - dragomanii traduceau din italiană în turcă. Problema era că atunci când erau probleme grele, sensibile, declarații de război, traducătorii greci fanarioți supuși otomani nu traduceau corect aceste amenințări, de frica represaliilor stăpânilor otomani și apăreau probleme. Chiar Tratatul de la Kuciuk Kainargi avea o versiune în turcește și alta destul de diferită în rusește. Între dragomanii din secolul al XVIII se distingeau Mavrocordații care vor deveni principi fanarioți în Țările Române. Dragomanii traducătorii greci vor dispărea după Răscoala Greacă din 1821. Probabil că asta este un motiv pentru care Mozart în secolul XVIII a scris multe din operele sale în italiană ca urmare și a faptului că era limba diplomației, vorbită de nobilime, în plus de prestigiul operei italiene. Italiana a fost înlocuită din secolul al XIX ca limbă a diplomației de franceză, din cauza prestigiului european al lui Napoleon. În secolul XIX țările de cultură minoră precum Țările Scandinave au devenit cunoscute prin marii scriitori precum Strindberg, Ibsen, Kirkegaard prin intermediul traducerii în germană, care era vorbită de nobilimea scandinavă și ca urmare a luteranismului adoptat de scandinavi. Germana s-a impus ca principala limbă a științei până la Al Doilea Război Mondial, datorită marilor oameni de știință germani, care primeau premiile Nobel. 

După Al Doilea Război Mondial ca urmare a prestigiului și puterii militare, culturale și economice a Americii,  limba engleză s-a impus ca lingua franca a lumii. 

Însă reluând, este clar de ce a rămas vorba traduttore traditore, de la dragomanii fanarioți greci care traduceau greșit cu intenție pentru diplomația otomană.