Cartea cu titlul de
mai sus, tradusă în românește cu titlul cam incomplet Făuritorii păcii este o
carte a prestigioasei istorice de origine britanico-canadiană, Margaret
MacMillan.
Este o specialistă a
Primului Război Mondial, am mai citit o carte scrisă de ea, privind
preliminariile Primului Război Mondial.
Cartea
analizează negocierile de la Paris din iarna vara lui 1919 care au determinat
condițiile de pace pe care trebuia să le îndeplinească Germania învinsă.
Cei mai porniți erau
francezii, conduși de Primul Ministru Clemenceau, vecinii direcți ai Germniei
la est. Franța își recuperase teritoriile pierdute după Războiul Franco Prusac
din 1871, Alsacia și Lorena.
Ei însă voiau o
frontieră mai sigură pe Rin, adică ar fi vrut Saar și Renania pe care le
ocupaseră militar.
Cele Patru Mari
puteri care au decis pacea au fost Franța, cum am spus, Marea Britanie, reprezentată
de Primul Ministru David Lloyd George, Statele Unite, reprezentate de
Președintele Woodrow Wilson și Italia, prin premierul Orlando.
Președintele
Wilson formulase cele 14 puncte privind pacea de la sfârșitul războiului, în
care cel mai important punct a fost autodeterminarea popoarelor, baza
reunificării teritoriilor românești și formarea României Mari. Margaret MacMillan,
care este strănepoata lui Lloyd George, însă are un punct de vdere ușor diferit
față de ce credem noi despre aceste evenimente.
În
primul rând România a avut o șansă extraordinară, vecinii erau țări învinse
precum Bulgaria, de la care am recuperat Cadrilaterul. Vorbă să fie, păcat că
Regele Carol I nu a putut obține la Pacea de la Berlin din 1878 întreaga
Dobrogea întreagă, din cauza intereselor Prusiei care voia un prinț german pe tronul
Bulgariei. Anexarea Cadrilaterului în 1913 ne-a creat un dușman care ne admira
pâna atunci, și oricum l-am pierdut în 1940.
Mult
mai mare noroc am avut la vest, unde Ungaria învinsă s-a pomenit și cu
revoluția bolșevică a lui Bela Kun și așa Clemenceau și aliații au acceptat
frontiera de vest negociată în 1916 de Brătianu. Clemenceau mârâia puternic
pentru Pacea de la Buftea din mai 1918, neratificată, dar o privea ca o
trădare.
Pentru că noi vorbim
de Unirea Transilvaniei la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918. Frontiera era
însă pe teritorii ungurești, la vest de Munții Apuseni pe aliniamentul Satu
Mare, Oradea, Arad și includea și Banatul pentru care ne-am certat cu Pașici,
Primul Ministru al Serbiei. Până la urmă am obținut cea mai mare parte, dar
Voivodina-Banatul sârbesc a fost cedată Serbiei de Take Ionescu.
În
est alt mare noroc, Rusia învinsă și bolșevizată și Unirea cu Basarabia,
realizată pe vremea armistițiului cu Puterile Centrale nu a trezit nicio
problemă. Este însă teritoriul pierdut în 1940 și apoi și în 1944, împreună cu
Bucovina de Nord la agresorul hulpav sovietic. Din România Mare din 1918 lipsește
acum chiar partea de est, pentru că, din păcate basarabenii sunt
nehotărâți.
Doamna
MacMillan o prezintă și pe Regina Maria
a României, englezoaica nepoată a Reginei Victoria, fascinantă, dar cam
curvă, care i-a cucerit pe aliați, voia jumate din Ungaria în opinia
istoricei.
Cam
asta este părerea anglo-saxonă despre România Mare. Totdeauna se uită că
Regatul maghiar avea trei componente, Ungaria propriuzisă, care includea și
Slovacia, Poszony – Bratislava, fostă capitală a Ungariei, și două provincii
autonome, Regatul Croației și Principatul Transilvaniei. De fapt Transilvania a
existat ca principat autonom cu același statut ca Principatele Romîne în
secolele XVI-XVII, deci nu erau chiar Ungaria.
Revenind
la condițiile păcii și trasarea hotarelor atunci, niciunul din noile state, cele
precum România nu mai au aceleași granițe.
Marea
putere Italia, a acaparat Tirolul de Sud austriac, care-l deține și azi, a luat
teritorii din malul estic al Adriaticii până la orașul Fiume (Rijeka de azi)
declarat oraș liber, precum Danzigul Gdanskul de azi. Fiume era portul patriei
noastre?! în cartea de citire a unui unchi de pe vremea Austro-Ungariei.
Poetul Gabriele
D'Annunzio chiar a ocupat Fiume, vreme de câteva luni, dar a trebuit să-l
părăsească. Fiume, prin statut era în administrarea iugoslavă. Italia mai
deținea și câteva enclave pe malul Dalamației. Dintr-o dată, principalul inamic
al Italiei a devenit noul stat iugoslav. Toate aceste teritorii au fost
pierdute la Tito în 1945, care a anexat toate teritoriile dalmate, Peninsula
Istria, coasta slovenă până la Trieste, care a avut statut de oraș liber după
1945.
Iugoslavia a dispărut
în anii 90, azi în locul acestei țări, au apărut 7 noi, Serbia, care a pierdut
tot inclusiv Kosovo, azi independent, Macedonia de Nord, după disputa cu
Grecia, Muntenegru, Bosnia-Herțegovina, Croația și Slovenia. Asta arată că
degeaba împarți o limbă comună, dacă tradiția este diferită, macedonenii,
muntenegrenii, sârbii ortodocși au stat sub otomani, bosniacii, cu o
majoritate musulmană, dar și cu sârbi și croați.
Norocul nostru este că toți am simțit
românește în perioada nașterii naționalimului și că ardelenii români au fost
foarte rău tratați și diprețuiți de unguri.
Polonia avea o
problemă și mai complicată de frontiere, polonezii conduși de Pilsudski doreau
reînvierea Poloniei istorice. Aceasta cuprindea Galiția cu Lwow, Polonia Mică
cu Krakovia, orașul Vilno, viitorul Vilnius, cu care avea dispute cu Lituania cu
care făcuseră un singur stat în Evul Mediu, apoi Bielorusia. Polonia își dorea
și ieșirea la mare și așa a primit Danzig și coridorul polonez din
Germania, despărțind Prusia de restul Germaniei. A purtat războaie cu Ukraina
vremelnic independentă și mai ales cu Rusia bolșevică pe care a învins-o pe Vistula,
în apropiere de Varșovia, ultima țară europeană care a învins pe ruși! Dar a
venit Stalin și a retrasat frontierele de azi ale Poloniei. Polonia a fost
mutată la vest în teritorii germane. A pierdut Bielorusia și Ukraina de Vest,
dar a primit Danzig-Gdansk, Pomerania de Vest, cu Stettin-Sczecin, Silezia cu
Breslau-Wroclaw. Nemții au fost alungați pe teritoriul Germaniai de Vest.
În
Gdansk s-au mutat polonezii bieloruși, în Wroclaw s-au mutat cei din Lwow, după
cum am constatat și eu anul trecut.
Așa a dispărut
Prusia, legănul statului german modern, acum în Polonia un pic și mai ales
enclava rusă a Kalinigradului, fostul Koenigsberg.
Cehia s-a unit cu
Slovacia și au devenitt Cehoslovacia, noul stat central-european.
Pentru că s-a dorit conservarea regatului ceh medieval, noul stat a inclus și
regiunea sudetă cu 3 milioane de germani și în sud cu ceva unguri, ukrainieni
și români, în Transkarpatia, anexată de Stalin în 1945. Sudeții au fost motivul
pentru care Hitler a dezmembrat Cehoslovacia
în 1938. În 1945 germanii au fost alungați, ca și germanii din
Iugoslavia și Ungaria. Au rămas doar nemții din România, care au emigrat siliți
de comunism în Germania.
După 1990 s-a produs
și aici despărțirea de catifea, azi există Cehia și Slovacia, două state.
Bulgaria
a pierdut Tracia de Vest la Grecia și Cadrilaterul la România.
Venizelos era cel mai
simpatizat lider din țările mici. A întreprins aventura în Asia Mică la Smyrna,
au venit și italienii dornici să mai înhațe ceva dar au luat o bătaie cruntă de
la turcii lui Ataturk, cu care s-a semnat abia în 1923 Tratatul de la Lausanne,
și Turcia are granițele de atunci, inclusiv pe kurzii din est.
Dar
hotărârile Marilor Puteri au lăsat cele mai importante repercusiuni în
Asia.
În
Orientul Mijlociu, declarația Balfour, determinată de liderul sionist Weizmann,
care a admis căminul evreilor Palestina, urmând a coabita cu arabii de acolo.
Așa s-a născut statul Israel, puternicul stat al evreilor, pe locurile sfinte, de
unde a pornit diaspora evreiască din secolul I, alungați de romani.
Apoi
cei doi Sykes și Picot au împărțit zona arabă în cea franceză cu mandat în
Liban și Siri, iar englezii în Irak, Transiordania și Sudul Arabiei. Problemele
de acolo de azi sunt moștenirea colonialismelor britanico-framceze.
O
altă moștenire cu mari repercusiuni a fost China. Marile Puteri au admis
doleanțele japoneze privind Shantung peninsula ocupată anterior de Germania, în
apropiere de Peking. Această nedreptate flagrantă a determinat pe chinezii care
erau pro-ccidentali să vireze spre bolșevism!
Pacea
de la Versailles nu a reușit să oprească revanșa germană, a apărut Hitler și a
declanșat nimicitorul Al Doilea Război Mondial.
Acestă carte este
tradusă în românește, precum se observă din titlu. Eu am găsit pe internet
versiunea originală și am citit-o astfel pe e-pub.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu