marți, 26 august 2014

De ce mă sună în fiecare seară Mircea Dinescu

Am citit un articol covârşitor de frumos!
Despre poezie, despre poezia superbă.
În vremea asta când mizele sunt cu cine se vede Traian Băsescu, neobositul cititor de poezie, al Levantului de Mircea Cărtărescu, Alex Ştefănescu ne povesteşte despre o poezie superbă scrisă mai demult de Mircea Dinescu.
Citiţi-l şi cred că o să vă placă!

Vi-l reproduc din Adevărul:


În ultima vreme, Mircea Dinescu mă sună în fiecare seară − la rugămintea mea. De ce? Ca să mă ajute să învăţ pe de rost o poezie a lui, cuceritoare, „Balada celui plecat“. Am recitit de curând volumul său de versuri „O beţie cu Marx“ (ce titlu trăznit!) apărut în 1996 la Ed. Seara şi am redescoperit această poezie, care m-a încântat la prima lectură şi, iată, şi la a doua. DE ACELASI AUTOR Nu mai chinuiţi câinii! Îmi răsună în minte muzica ei, dar aş vrea s-o ţin minte vers cu vers, ca să o pot recita când mă întâlnesc cu prietenii. E un adevărat răsfăţ pentru mine ca tocmai autorul ei, unul dintre cei mai talentaţi poeţi pe care România i-a avut vreodată, să mă ajute să o învăţ. Îmi stochez în cutia ucraineană (cum ar fi zis Geo Dumitrescu, dar nu se mai prea poate spune azi) câte o strofă în fiecare seară. Când îmi dă Mircea Dinescu telefon nu iau cartea din bibliotecă şi nici nu-mi notez ceva în vreun caiet. Pur şi simplu îl ascult emoţionat pe poetul pe care îl iubea şi Marin Preda pentru că vedea în el, înainte de toate, „o fiinţă liberă“. Poetul îmi declamă o strofă din memorie (are în minte aproape toate versurile pe care le-a scris vreodată), eu îl ascult atent şi încerc să o reproduc, iar dacă greşesc, el mă corectează pe loc. Ce privilegiat sunt! După patruzeci şi patru de ani de când scriu critică literară meritam şi eu o răsplată şi, uite, răsplata a venit, mai valoroasă pentru mine decât toate premiile literare la un loc.  Când îşi rosteşte versurile proprii, Mircea Dinescu are o intonaţie melodios-tânguitoare, care îmi răscoleşte sufletul (la talk-show-urile televizate vorbeşte cu totul altfel): „Am iubit urâte, dar deştepte/ şi frumoase fără căpătâi,/ n-am avut iubirea cea dintâi/ n-a avut răbdare să m-aştepte.// Îngerul ca unghia întoarsă/ mi-a crescut în carne dimpotrivă,/ mi-aţi adus la naştere colivă/ şi la groapă dric cu cioc de barză.” Ce idee: „îngerul ca unghia întoarsă mi-a crescut în carne dimpotrivă”...!  Şi ce sarcastică reprezentare a unei vieţi trăite invers: „mi-aţi adus la naştere colivă şi la groapă dric cu cioc de barză.”...! Dar momentul de poezie... extremă (cum altfel să-i zic, pentru a mă face înţeles de tinerii de azi?) abia urmează: „Zilele bolesc pe-aici ca anii,/ anii – zilieri trecuţi prin fermă./ Vă uitarăţi cu binoclu-n spermă/ cum vâslesc strămoşii mei, ţiganii.” Versurile „Vă uitarăţi cu binoclu-n spermă/ cum vâslesc strămoşii mei, ţiganii.” uimesc prin noutate şi expresivitate, prin curaj artistic, prin ironie. O sută de ani să mă fi gândit şi nu mi-ar fi trecut prin cap că verbul „a vâsli” poate fi folosit într-un asemenea context. Sau că „binoclul”, inventat pentru a scruta în spaţiu, poate deveni, pentru un poet, un instrument de privit în timp.   Finalul poeziei cuprinde o surpriză (era să scriu „o surpriză neaşteptată”, luându-mă după reporteriţele frumoase de la unele posturi TV): „Haida-de! De-a lungul şi de-a latul/ m-aţi vânat când nu eram acasă./ Chiar şi-acum când stau întins pe masă/ eu sositul râd de eu plecatul.” Acest final răstoarnă ceea ce începusem să ne imaginăm citind poemul. Versul „Chiar şi-acum când stau întins pe masă” transformă textul în monologul unui... mort.  Datorită lui, suntem tentaţi să recitim poemul, dintr-o nouă perspectivă. Îl înţelegem acum ca pe un reproş adresat întregii lumi: „m-aţi vânat când nu eram acasă”. Vă îndemn, dragi cititori ai mei (dacă mai am vreunul) ca în aceste zile, când nu ne mai auzim unii pe alţii din cauza sonorului dat la maximum al vorbăriei politice, să mai citiţi şi poezie. Nu zic, Doamne fereşte, să ignorăm alegerile, dar să mai păstrăm şi ceva frumos în noi. Puteţi începe cu poeziile lui Mircea Dinescu, pentru că tot v-am adus aminte acum de opera lui de poet. Apoi merită să-i recitiţi pe Mihai Eminescu, Lucian Blaga, Nichita Stănescu, Emil Brumaru. O să vă simţiţi iluminaţi.  Şi – culmea – chiar şi când veţi merge la vot veţi face o alegere mai inspirată. 
P.S. Iartă-mă, Mircea, că în citatele din poezia ta am schimbat „î” din „i” cu „â” din „a”. Ce să fac? Eu nu numai când scriu, dar şi când vorbesc folosesc „â” din „a”.

5 comentarii:

  1. Bună,
    Vino si ia Gratuit Imagini Mișcătoare Gif foarte frumoase pentru blog (ape curgatoare, flori, animale, peisaje, oameni, etc.) și pentru Telefonul Mobil.
    Colțișor de Rai
    3D Animated Gifs
    Valy

    RăspundețiȘtergere
  2. Aproape ca uitasem de Mircea D poetul nepereche... multzam Joe pentru aducerea aminte!

    RăspundețiȘtergere
  3. ...interesant si unic baiatu-n poezie si in spontaneitate dar are totusi ceva needecut si marlanesc in el,dupa mine...dm

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acum stiu de ce ... Johannis !!! la el "vislesc" altii.
      Dar uite ca degeaba, n-are copii.

      Ștergere