Salut les Copains

Zilele trecute Sorin D. mi-a făcut un cadou deosebit un link la Salut les Copains.

Salut les Copains este numele unei reviste de muzică pop rock din vremea adolescenţei şi studenţiei mele. Fiind franţuzească era permisă în România anilor 60, pentru că nu era din zona imperialismului anglo saxon. A fost una din sursele de informare despre tendinţele muzicale ale epocii. Aici am citit textul explozivului Back in URSS a lui Beatles, scris şi cântat după invazia în Cehoslovacia în 1968 a ciobotelor bolşevice reunite în Patul de la Varşovia cu excepţia notabilă a României. 

Sora mea chiar a corespondat cu o franţuzoaică cu adresă în această revistă.

Eu mi-am dorit haine hippy cum purta Michel Polnareff şi mi-am făcut o jachetă din velur gros maro cu care am făcut toată studenţia! Nu semăna cu stilul flower power, dar mergea oricum. Era vremea când mi-am luat prima pereche de blugi Wrangler de la nişte suedezi în vara lui 1968 în iulie, care aveau o gaură chiar al buzunarul ăla mic!

Aşa am aflat acum de la Sandu C. că faimoasa melodie My way aparţine de fapt lui Claude Francois mort electrocutat în baie tânăr, vândută lui Paul Anka în 1967 şi transmisă lui Sinatra care a făcut-o celebră.

Ascultând melodiile vremii am fost cuprins de o mare nostalgie. Era vremea cea mai frumoasă a vieţii mele.

Repet că am avut noroc noi cei născuţi la sfârşitul anilor 40 şi începutul anilor 50 pentru că schimbarea lui Dej cu Ceauşescu a slăbit şurubul ideologic. Aşa că am trăit cu o iluzie de libertate, mai ales la mare, unde era plin de turişti occidentali.

Că locuiam într-o cuşcă am realizat când nişte belgieni ne-au invitat în vara lui 1971 în Bulgaria, să mergem cu maşina lor şi brusc ne-am dat seama că nu aveam paşapoarte. Eram în practică la IFA şi stăteam la cămin şi am prins tezele din iulie 1971 şi fizicienii de acolo făceau mişto că n-o să mai avem parte de cărţi din colecţia Enigma de romane poliţiste, deja se interziseseră filmele Adio prietene cu Delon şi Bronson şi cel mai frumos western, Butch Cassidy & Sundance Kid!

Revenind la revistă şi mai ales la linkul respectiv am rămas surprins câtă prospeţime şi cât de frumoase sunt melodiile franceze ale vremii. Îmi amintesc de un film din perioadă cu muzică franţuzească, mai fusese Tinerii cu Cliff Richard şi The Shadows şi cam atât.

Atunci era o mare plăcere să urmăreşti la TVR şi festivalul de la San Remo. L-am revăzut zilele astea şi m-a dezamăgit. 

Muzica franceză şi cea italiană a fost potopită de supremaţia limbii engleze şi a muzicii în această limbă.

Păcat!

Oricum cu mare plăcere vă ofer acest link să ne aducem aminte când eram tineri şi lipsiţi de constrângeri.

http://www.maixuan.me/?page_id=1929