marți, 6 octombrie 2015

După fâţe la Goleşti

Azi dimineaţa am plecat cu Ilie la Goleşti. De fapt am mai fost pe acolo dar a fost o zi rece şi închisă. Mircea, barmanul de la Central tot îmi lăuda goleştiul şi şalăii lui ipotetici.
Azi ziua era de dimineaţă cam rece dar era senin şi soare.
Am ajuns pe la 8.30 şi am luat-o spre râu mai în jos de baraj unde prinsesem un oblete mare. N-a mers nimic. M-am reapropiat de zona barajului unde erau doi seniori ca noi cu peştişori ca momeală, prindeau şi ei bibani de un deget. Am început să prind şi eu bibănei mici cu vierme şi râmă şi apoi nelipsiţii băloşi un peşte care-i seamănă dar are nişte ţepi la opercule şi lasă bale. Nicio coadă de şalău. 
Am luat-o la un moment dat spre baraj şi am dat cu twisterul după şalău. Am ajuns la un moment dat pe lângă un bătrân, mai tânăr ca mine cu patru ani! Individul era braconier la metoda cu paraşuta, o plasă pe care o arunci cu lanseta, scosese un bibănel şi o babuşcă. Individul se lamenta că nu a prins suficient peşte ca să-şi cumpere pâine. Regreta vremea lu' împuşcatu' că toţi avea servicii, genul oamenilor fără niciun orizont.
Ilie la bustul gol
M-am întors şi n-a mai tras doar un bibănel pe care îl prezint amatorilor! Era cald şi ne-am tras la bustul gol.
Am plecat pe la 1.30 şi Ilie a vrut să oprească la Auchan. Aveam ceva bani al mine şi aşa am reuşit să fac nişte cumpărături ordonate de Adriana, mai multe decât a făcut Ilie!
Şalăii au rămas ipoteticii!
N-au fost peşti mari, dar pluta se ducea la fund şi asta e plăcerea pescarului!

Că de asta mergi la pescuit.
Bibanul


Un comentariu:

  1. M-ai pacalit Joe cand am vazut titlul (După fâţe la Goleşti!), abia pe urma m-am lamurit ca te referi la pesti ...
    PS: Ilie arata la fel de prosper intr-ale tineretii!

    RăspundețiȘtergere