Memorii de război de George Topârceanu

George Topârceanu este unul din campionii cărților de citire, poeziile sale ironic, ușor de memorat, pastelurile sale sunt prezente în aceste cărți după care am învățat în primele clase.

Dar iată că finul și grațiosul poet nu este doar cel pe care l-am cunoscut din poezii. El este un veteran al Marelui Război. Și la îndemnul editorului de la Naționala Ciornei își scrie memoriile sub forma Memorii de război - Amintiri din luptele de la Turtucaia. Pirin Planina

A fost prezent în calitate de subofițer de artilerie la luptele de la Turtucaia, unul din cele mai mare dezastre ale armatei române.Turtucaia era  un avanpost al trupelor române pe malul drept al Dunării în Cadrilaterul obținut după Războiul din 1913 împotriva Bulgariei. Fusese mai mult o paradă a trupelor române împotriva bulgarilor deja învinși soldată și cu o epidemie de holeră. Anexarea Cadrilaterului ne-a făcut din vecinii noștri de la sud cei mai mari dușmani. La declanșarea războiului împotriva Triplei Alianțe, comandanții români au subestimat armata bulgară care ne declarase război, iar Aliații nu au declanșat ofensiva pe frontul de la Salonic ca să-i neutralizeze. 

Turtucaia nu era complet pregătită cu liniile de apărare și militarii de acolo earu doar rezerviști din zonele de câmpie a României, Teleorman, Bărăgan, nu erau muntenii care tradițional fuseseră ostașii medievali. Așa ne prezintă lucrurile chiar Topârceanu.

Pe lângă aceasta era dotarea sub orice critică a trupelor. Nu au murit atât de mulți în luptă, cât s-au înecat în Dunăre cei care voiau să treacă pe malul stâng la Oltenița. Topârceanu a căzut prizonier și a fost trimis în Macedonia aproape de frontul de la Salonic la Melnik. Asta mi-a trezit amintirile pentru că de mai mulți ani trec în drum spre Grecia tocmai în această zonă, descrisă în memoriile lui Topârceanu, care avea lagărul pe apa Strumei prin defileul prin care treci spre Grecia. 

Erau puși la muncă, dar nu primeau nimic de mâncare, așa că românii au început să fure oi și capre de la ciobanii din zonă. Veniți să se răzbune sunt apărați exact de paznicii care erau turci de etnie. Topârceanu învață bulgărește și se perfecționează cu un român din Vrața de pe malul sudic al Dunării. Are avantajul că fiind intelectual se descurca cu limbile și devenise șef al prizonierilor români. 

Pleacă la Sofia mințind că este mecanic de tren, dar ajunge într-un spital de prizonieri. Acolo ajunge să fie recuperat de un prieten din Bucureștiul ocupat. 

Cartea este despre viața mizerabilă de prizonier într-o țară extrem de săracă, mai săracă decât România.