Impresii transilvane - La Viscri

Ziua de duminică 9 august a ft rezervată excursiei la Viscri.

Această localitate a devenit extrem de cunoscută deoarece prințul Charles, moștenitorul tronului britanic și-a luat acolo o proprietate.

Așa că duminică dimineața am plecat spre Viscri pe traseul Avrig, autostradă, ieșirea spre Agnita, apoi Sighișora - Viscri.

Nu am mai vrut să mergem ca anul trecut, trecând prin Săcădate, localitatea de peste Olt, la baraj.Am urcat dealul la Roșia, localitate unde sibienii și-au făcut case. Am ajuns la Cornățel, localitate românească cu o biserică ortodoxă în stil gotic ca la Avrig. 

Am trecut pe lângă Hosman, localitate săsească pe care am vizitat-o anul trecut. 

Am oprit apoi la Nocrich, unde am pozat vechea biserică evanghelică înconjurată de fortificații. 

Următorul stop l-am făcut la Alțâna unde pe un deal se află altă biserică evanghelică fortificată. Urcușul se face pe o scară acoperită care are inscripția Drumul în sus, care cred că semnifică drumul spre Dumneazeu? În drumul prncipal când am ieșit de la de biserică am pozat o veche casă săsească de la 1508!

Am oprit la Bârghiș, unde se ramifică drumul spre Biertan sau spre Agnita. Aici am pozat altă biserică ortodoxă în stil gotic. Cum se vede sunt sate săsești alternând cu sate românești.

Am ajuns în fine la Agnita. Aici am oprit în centru unde se află biserica evanghelică fortificată. Ca să ajungi la biserica trebuie să treci un pod foarte impunător peste un pârâiaș. Probabil că la inundațiile din 1970 o fi făcut prăpăd, așa că este bine îndiguit. Nu știu de ce căutam și cetatea Agnitei și mi-am dat seama ulterior că de fapt căutam cetatea de la Rupea.

Am ales să mergem de la Agnita spre Sighișoara la sfatul Adrianei că drumul ar fi foarte prost, de prin niște postări. Realitatea este că drumul prost este între Agnita și Sighișoara și că acum era în reparații. Așa că târâș grăpiș am luat-o pe acest drum, oprind prin niște localități săsești foarte interesante.

Primul stop l-am făcut la Netuș unde este o altă biserică fortificată care intră și ea în reparații.

Am oprit apoi la Brădeni. Aici este o altă biserică fortificată cu un turn mare de lemn și care ar avea nevoie de reparații. În față era clădirea unui muzeu sătesc local de pe vremea sașilor pe care avea pe perete o pictură cu un tăran și care scria în germană: ce semeni, aia culegi! Am avut acum revelația că majoritatea acestor locuitori sași erau țărani, agricultori. Pe aceste dealuri cu fân creșteau vite, probabil cultivau porumb, cartofi. Aici este deosebirea de Avrigul matern cu veleități industriale, cu fabrică de sticlă și Mârșa cu construcții de mașini, unde sașii părăsiseră agricultura și erau meșteri la aceste intreprinderi.

Următoarea oprire am făcut-o la Apold. Numele ne-a pus în dificultate, dar nu erau Apoldurile sibiene, era Apold de Mureș, județul în care intrasem. Aici se află o altă biserică fortificată foarte spectaculoasă și renovată. Problema că aceste clădiri erau închise, un locuitor ne-a zis să întrebăm pentru acces la cârciuma din apropiere. 

Am ajuns în fine la Sighișoara și am pornit direct spre Viscri. Pe drum am dat de mai multe localități interesante, dar nu am oprit. Am ajuns la Bunești, de care ține satul Viscri, suntem deja în județul Brașov. Când să intrăm spre Viscri era o barieră pe care scria ocolire, fără altă explicație. Ne-am convins că chiar lângă biserica evanghelică era un pod în reparații. Așa că am întors și am mai mers un kilometru până la un dru cre indica din nou Viscri. Nu mai era asfaltat, doar pietruit cu piatră de griblură. Am ajuns la șoseaua foarte bună către Viscri, la 8 km. Drumul era printre dealuri cu fânețe, cu ciurde de vaci și turme de oi. În fața ne-a sărit o căprioară pe care am fotografiat-o într-un lan de mușețel. 

Am ajuns la Viscri!

Satul este pavat cu piatră, cred că probabil ca să-și păstreze aerul original nu s-a asfaltat. Să fie și intervenția prințului Charles? Probabil. Am ajuns la o intersecție cu o hartă care mai mult încurca. Așa că am căutat o poartă deschisă și am intrat într-o curte unde erau niște biciclete. Casa și curtea erau evident renovate, dar nimic nu spunea despre prinț. Ne-am lămurit în final unde era casa prințului, chiar vis-a-vis de cea renovată. Este o casă absolut anonimă, modestă vopsită în albastru deschis. Era închisă deoarece erau niște vizitatori privați care o închiriaseră. Ne-am pozat cu inscripția prințului. Măriuca s-a uita pe niște găuri și a văzut că erau niște amenajări la șură pentru oaspeți. 

Am plecat de la casa prințului și am urcat spre biserica fortificată din Viscri. Strada era plină de mașini, localnicii fac afaceri bune din turism. Fetele și-au cumpărat gem de rebarbăr - rubarbă.

Strada era într-o pantă accentuate, pavată cu pietre mari de râu.Am parcat mașina pe starda principală și am urcat voinicește pe uliță până la biserică. Viscri adică Weisskirch – biserica alba pe săsește are o biserică fortificată impozantă într-un parc pe un delușor. Biletele le-am cumpărat de la o săsoaică cu care am rupt vreo două vorbe pe nemțește. Un bilet este 6 lei pentru penzioneri. Cred că în Viscri au revenit sau s-au mutat sași plecați, sau poate chiar nemți care au cumpărat vechile proprietăți săsești. Asa am constatat-o după o inscripție de pe o casă. În Viscri cel mai mare clan este al familiei Fernolend, după cum constat din inscripțiile de pe case. Este ceva să fii vecin cu prințul Charles. Măriuca s-a intetesat de prinț, acesta vine și se plimbă pe jos prin pădurea din apropiere. 

La biserica din cetate erau inscripții cu cei căzuți în cele două războaie mondiale. Cred că cei din al doilea război mondial erau înrolați în Wehrmacht?  Din biserică am urcat pe o scăriță de piatră urmată de scări de scânduri ca la Hosman până sus în vârf unde este un balcon de lemn cu o priveliște frumoasă a satului Viscri. 

Am vizitat apoi muzeul organizat într-o anexa a cetății. Sunt lucruri pe care le-am mai văzut și la muzeul săsesc de la Brukenthal și care se văd și în casele românilor din zonă. Ba am dat de o litografie identică cu a bunicului. Este color, sus cu împăratul Franz Jozef, cu militarul îmbrăcat în costum albastru de honved sprijinit pe o masă unde este o sticlă de Tokaj și un pahar. Singurul lucru original este capul fotografiat al militarului.

Am plecat din Viscri și ajunși la șosea am luat-o spre Brașov spre cetatea de la Rupea. O văzusem acum 18 ani. Era o ruină, ca și drumul de la Brașov la Sighișoara. Acum a fost o surpriză! Era complet refăcută, cum se observă și din pozele de la intrarea în cetate. Este un exemplu inteligent cum se pot reface cetăți ruinate, cum ar trebui și la Poenari, la Vlad Țepeș. Am vizitat-o până sus în vârf.  Domina drumul dintre Brașov și Sighișoara, având rol militar. A fost distrusă prima dată de otomani în 1421, poate printre primele incursiuni turcești în Transilvania. Acum este refăcută și arată foarte bine.

Revenind spre Sighișoara am pozat din mers biserica evanghelică din Fișer și am oprit la Bunești să mai fac o poză. Am oprit și la Criț să pozez biserica evanghelică.

Popasul cel mai important l-am făcut la Saschiz. Aici se afă o importantă cetate țărănescă unde am urcat pe un drum bun asfaltat. Totuși ca să ajungi la cetate trebuie să urci pe jos și am renunțat că era un drum abrupt. Măriuca mi-a spus că prințul Charles și-a luat și aici niște proprietăți. Ne-am oprit jos lângă biserica fortificată din Saschiz. Biserica are un turn impresionant de vreo 40 de metri. 

În Sighișoara am căutat o terasă, dar n-am dat de nimic în drum . Era ora 5 d.a. și nu mâncasem nimic. 

Am pozat biserica de Bratei, unde la ieșire este un cartier de țigani cu case cu turnulețe. 

Așa că am luat spre Mediaș. Am ajuns în centru istoric al Mediașului și am pozat cetatea și biserica evanghelică din centru. Lângă cetate se află o clădire masivă a liceului Stefan Ludwig Roth, revoluționar sas care a susținut cauza românească și a fost executat de unguri în 1849. Singura terasă unde am încercat să mâncăm avea o singura masă liberă care era rezervată pentru ora 7 și ear de abia 6. M-am enervat și am părăsit Mediaș.

Am pozat pe drum și biserica evanghelică din Axente Sever.

Am oprit la cetatea de la Slimnic. Drumul era prost și am renunțat să urc până sus. La intrare pe strdă era o biserică evanghelică în stare prosată și vis-avis un conac impresionant unde au tras în 1849 Petofi și generalul Bem. Și această clădire era într-o avansată stare de ruinare.

Am revenit în Avrig morți de foame și am ras ce era prin frigider.

Așa s-a încheiat o excursie magnifică pe colinele Transilvaniei, într-un peisaj deosebit și cu multe urme al viețuirii sașilor germani din Transilvania.