Regele și Duduia de Tatiana Niculescu

Cu această carte autoarea Tatiana Niculescu realizează biografia celor trei personaje care au influențat cel mai mult politica interbelică. Chiar dacă apariția cărților nu este ordinea în care le-am citit eu. 

Și poate că sunt nedrept că minimizez pe Elena Lupescu, pentru că nu o enumăr între cele trei personaje care au marcat atât de mult perioada interbelică. Pentru că este vorba despre Corneliu Zelea Codreanu, Nae Ionescu și acum regele Carol al II-lea. 

Carol al II-lea ocupă de fapt centrul politicii interbelice. Devenind rege din 1930, timp de 10 ani este cel care dirijează politica internă și externă a României Mari. 

Autoarea ține să prezinte alături de rege pe femeia vieții lui, pe Elena Lupescu. 

Carol al II-lea a fost un personaj foarte dificil. În timpul Primului Război Mondial pleacă pur și simplu în vreme de război și să însoară cu Zizi Lambrino și mai toarnă și un copil. El nu respectă nicio cutumă și legislației a Casei Regale a României. Spășit se întoarce și rămâne prinț moștenitor, probabil și datorită  influenței Reginei Maria asupra tatălui lui Carol, Regele Întregitor Ferdinand. Se însoară cu prințesa Elena a Greciei și îl au pe viitorul Rege Mihai.

Cu toate că regele Ferdinand l-a educat foarte bine, că este complet român, vorbește românește perefect, cu înjurături și îndrăgostit de piesele lui Caragiale, prințul Carol prezintă foarte mari probleme. Este foarte interesat de propășirea viitorilor supuși, de dezvoltarea României. Realitatea arată că exact în perioada lui Carol al II-lea economia României a cunoscut cea mai rapidă dezvoltare și pe vremea comunismului stăpânii puși de Stalin se comparau cu rezultatele economice interbelice din anul de vârf 1938. Și dacă astăzi există în București un bulevard american, un zgârie nori precum Palatul Telefoanelor și alte clădiri Art Deco i se datorează și lui Carol al II-lea.

Problema lui Carol au fost femeile, sau mai explicit Elena Lupescu. Datorită acestei femei, măritate, divorțate, cu aventuri sentimentale și cel mai rău din punctul de vedere al epocii că era evreică el recidivează. Se pare că doar Elena Lupescu putea să îi rezolve problemele legate de priapism și din acest motiv a ținut atât de mult la această femeie.

Părăsește România pentru a fi împreună cu femeia vieții sale și renunță la prerogativele regale. Tatăl său moare 1n 1927 și se instituie o regență care are grijă de fiul său Mihai în vârstă de 5 ani, proclamat rege. Carol introduce divorțul cu prințesa mamă Elena. 

Politicienii din țară care erau în opoziție cu liberalii, în speță Iuliu Maniu și PNȚ insistă ca acesta să revină și să redevină rege.

Așa că în iunie 1930 Carol al II-lea revine singur și este proclamat rege, fiind foarte popular în rândurile armatei. Apoi apare și Duduia cum i se spunea. Din păcate Carol a avut tendințe autoritariste și a contribuit la dizolvarea democrației românești interbelice. Marea lui problemă au fost Mișcarea Legionară condusă de Zelea Codreanu și coordonată ideologic de filosoful Nae Ionescu. 

Autoarea încearcă să-l scoată basma curată, blamând contextul nefavorabil internațional. Carol a moștenit de la tatăl său România Mare, dar în fatidicul an 1940, pierdem Basarabia și Bucovina de Nord, cedăm Nordul Transilvaniei și remitem Bulgariei Cadrilaterul. Autoarea spune ca în Consiliul de Coroană el s-a împotrivit cedărilor teritoriale, dar a fost descurajat de militari și oamenii politici. Într-adevăr Carol al II-lea nu a beneficat de oameni politici de calibrul dinastiei Brătianu, care au obținut Independența și România Mare.

M-a deranjat o inexactitate, că Ungaria era în interbelic republică, era regat dar cu un regent Horty. 

Chiar dacă anii 30 au dus la dezvoltarea accelerată a țării, anul final 1940 aruncă o pată neagră asupra acestui rege cu mari probleme sentimentale. Nu i se pot pune în cârcă toate cedările, dar fiind capul statului el este finalmente responsabil pentru acest destin nefast.