luni, 30 martie 2020

Rojst - un serial polonez și The Hunt film de acțiune


Pentru că stăm acasă, scormonesc internetul și ziua mai văd și filme, ca seara să revin la lectură. Sper să vă trezesc interesul cu aceste filme.

Astăzi am văzut un film de acțiune The Hunt și serialul polonez Rojst  - The Mire, Noroi pe românește.

Voi începe cu serialul.

Rojst

Este un serial polonez despre viața din Polonie în anii 80. Care seamănă și nu  semană cu viața din România.
Adică am văzut o coadă la carne care semăna cu cozile de azi în vreme de ciumă covid, adică relaxate cu spații între codași. Nu ca la noi, unde cozile erau niște aglomerații în care oamenii se trasformau în niște disperați animalici.
Ce mai deosebea Polonia de noi erau bordelurile, prostituția era semilegală, se pare coordonată de miliție, securitate.
Și cel mai izbitor erau înmormântările unde erau împreună cu popi, cruci și activul de partid! Biseica avea un statut important în Polonia și a contribuit decisiv la prăbușirea sistemului comunist. 

Este un serial polițist în care detectivii sunt jurnaliștii de la ziarul local. 
Un demnitar comunist local este descoperit asasinat împreună cu o prostituată, ambii cu gâturile tăiate. Cadavrele sunt descoperite în pădure în apropiere de casa unui măcelar de fiica acestuia, cam retardată.

Imediat la locul crimei sosește jurnalistul de investigație Witold Wanycz (Vanici). Personajul este interpretat de un actor care mi s-a părut cunoscut, se numește Andrzej Seweryn și a emigrat în Franța și probabil l-am văzut în filme făcute acolo. Ce mi-a sărit în ochi era tenișii cvasialbi cu care umbla ziaristul, care nu prea se potriveau cu restul îmbrăcăminții, dar atunci era la modă?!
Împreună cu tânărul Piotr Zarzycki (Dawid Ogrodnik, în film poartă ochelari, cam ca formidabilul actor Cybulski). În același timp cu crima se petrece și o dramă, doi adolescenți se sinucid aruncându-se de pe un bloc. Tânăra este fiica unui cunoscut dizident  și prieten cu Wanycz, ajuns din jurnalist mecanic auto.  

Afacerea crimei este încheiată rapid și asta devine suspect jurnaliștilor. Wanycz se pregătea să plece în Vest și probabil să rămână acolo.
Celălalt journalist, tânărul Zarzycki se implică foarte tare bănuind pe măcelar drept criminal, pentru că prostituata ucisă închiriase o cameră în casa acestuia. 
Demnitarul asasinat era șeful clubului sportiv din localitate și așa se însurase cu o fostă frumoasă înotătoare. Era însă doritor de carne proaspătă și atrăgea adolescente în biroul lui pe care le plătea în dolari. Ca și la noi traficul cu dolari era în floare și în Polonia. 
Pe de altă parte traficul de prostituate era coordonat de un dur din miliție, un anume Kulik care îl avertizează pe Wanycz să nu-și bage nasul în afacerile lui.

Pentru că lucrile se împut Kulik găsește un suspect, pe măcelar, pe care-l spânzură în pădure și îi pune în mână un cuțit, care era cuțitul crimei. La crimă este martor Zarzycki. Finalul se lasă cu împușcături și morți.  

Și rămâne imaginea sinistră a pădurii unde luptaseră partizanii polonezi în 1944-45 împotriva nemților și apoi a rușilor. 

De fapt ăsta a fost destinul tragic polonez, să fie câmpia polneză tamponul geografic necomplicat între germani și ruși, care i-au și împărțit timp de două secole, poate și drept revanșă că polonezii i-au dominat pe prusaci și pe ruși prin Evul Mediu. 

The Hunt


Este unul din filmele recente despre vînătoarea de oameni.
Filmul începe cu o imagine cu un tip solid omorât într-un avion pentru că se trezise mai devreme.

Dar apoi vedem niște tipi, mai precis 12 care erau cu călușe la gură cum se trezesc dinmineața într-o pădure. În centrul unei poieni se afla o ladă pe care unul o desface  și în ea se găsesc arme. Cum pun mâna pe arme ei sunt împroșcați cu gloanțe dintr-o ambrazură. Unii reușesc să sară un gard de sârmă ghimpată și ajung la o benzinărie unde sunt uciși de cei doi bătrânei proprietari. Doar o tânără se prinde și îi anihilează. Șocul tinerei Crystal (Betty Gilpin) este că sub numărul de Arkansas ea găsește un număr de Croația! 

Ea împreună cu un alt evadat se urcă într-un tern de marfă și aici dau de niște emigranți ilegali sirieni. Alt șoc la oprierea trenului este că cel care era liderul emigranților era implicat în această vânătoare de oameni. 

Crystal mai găsește în tabăra de refugiați, organizată de armata croată un tip vârstnic scăpat și el din pădure. Iată că vine o mașină a ambasadei americane care să-i recupereze. Șoc și această mașină era un fake. 

Crystal reușește să-i anihileze pe toți criminalii și în final se duce la conacul creierului acestei vînători sinister, Athena (Hilary Swank).
Între cele două are loc o luptă pe viață și pe moarte, dar Crystal o omoară.  Cu ultima suflare  Athena află că a  confundat-o pe Crystal cu alta care o acuza pe internet pentru vânătoare de oameni. Crystal asta era o expertă în acțiuni speciale desfășurate în Afganistan!

Dacă relatările mele cam șchioape v-au convins căutați-le!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu