Baron Noir serial politic francez

În aceste vremuri apăsătoare am urmărit acest serial politic francez, derulat pe trei sezoane 2106, 2018, 2020. El încearcă să explice sistemul politic francez.

În primul rând trebuie să spuneam că nu noi am inventat baronii politici. În centru serialului este baronul socialist Philippe Rickwaert (Kad Merad), primarul din Dunquerque. Aș mai face niște remarci. Franța are două regiuni care nu au fost galice, locuite de vorbitori de franceză sau dialecte asemănătoare. Nord vestul Franței este partea de sud a Flandrei și de aici numele cu rezonanță flamandă a eroului serialului. Sunt asimilați francezi și vorbesc franceză. Mai sunt în estul Franței, zona Alsaciei și Lorenei unde locuiesc cetățeni care vorbesc germana. Aceste regiuni au fost între 1870-1918 sub stăpânirea Reichului German. Dar și aici există sentimentul apartenenței la Franța. Am făcut gafa să spun unui francez din zonă, numit Schwartz că cel mai frumos oraș german este Strasbourg și s-a uitat foarte urât la mine. Și în serial este un lider socialist alsacian numit Daniel Kahlenberg, dar este de fapt evreu. 

Serialul începe cu alegerea președintelui socialist Francis Laugier (Niels Arestrup). Asta corespunde cu alegerea lui Hollande în dauna lui Sarcozy. Rickwaert este unul din oamenii de bază a lui Laugier, băgat în afaceri dubioase cu manipulări de fonduri.  Rickwaert este un adevărat baron, ceva în genul lui Hrebenciuc, nu degeaba și la noi baronii au fost din stânga social democrată.

Rickwaert este unul din oamenii de bază a lui Laugier, băgat în afaceri dubioase cu manipulări de fonduri. El pierde sprijinul lui Laugier, pentru că este urât de colaboratoarea apropiată a acestuia, Amelie Dorendeu (Anne Mouglalis), o eurocrată care nu are legături ca baza Partidului Socialist. Laugier intră în ochii presei pentru probleme financiare în care este angrenat și Rickwaert. Culmea că atunci Rickwaert și Dorendeu se apropie, devin  amanți. Laugier este obligat să-și dea demisia și pentru președinția Franței Rickwaert o împinge pe Dorendeu să candideze la președinție. Ea se luptă cu șeful dreptei extreme, Chalon. Este cumva invers de realitatea politică franceză, unde șefa partidului de extremă dreapta este femeie, Marine Le Pen și Macron este întruchipat de Dorendeu.

Rickwaert intră la pușcărie pentru manipulare ce fonduri. Dorenedeu se deplasează spre centru numind, prim ministru pe șeful formațiunii centru dreapta, Torigny. Proiectul ei este FranGermania o strângere completă a relațiilor cu cancelarul german Fichtel, inclusiv să împartă locul Franței cu Germania la Consiliul de Securitate ONU. Fichtel este acuzat de hărțuire sexuală. De pe telefonul său se descoperă amănuntele privind proiectul FranGermania și mediul politic suveranist francez explodează. Dorendeu este obligată să demisioneze și Rickwaert candidează din partea stângii unite împotriva unui populist extrem de periculos, apărut între timp. Rickwaert devine președintele Franței, chit că a făcut pușcărie, iar Dorendeu se sinucide!

Cam trist final pentru un serial voluminos, 24 de episoade, cam de o oră. 

Aș remarca totuși ceva interesant. Scena politică franceză este foarte fărâmițată. Atât stânga tradițională, PS refondat de Mitterand din 1981, care a dus în ridicol Partidul Comunist, cât și dreapta gaullistă nu mai domină eșichierul politic francez. După cum se observă și din serial există fracțiuni de stânga de mai multe nuanțe, până la extremă, ca și de dreapta. Electoratul francez s-a reorientat spre centru, unde acum este partidul lui Macron Republique en marche este majoritar și Macron are mari șanse să fie reales în mai.