Acum ceva timp am avut o polemică cu
prietenul meu newyorkez Valeriu Demetrescu. Eu eram entuziasmat că am urmărit
live o trasmisiune de la Metropolitan Opera din New York cu marii artiști care
cântă acolo și dirijorul Yannick Nezet-Seguin care dirija orchestra și corul cu
artiștii aflați acasă!
Valeriu nu este de loc mulțumit de
Metropolitan Opera pentru că montează doar în stil foarte classic, bătrânesc
și-mi recomanda operele mari europene care sunt locuri unde se fac experimente
teatrale.
Îi dau dreptate, pentru că am văzut mai
multe reprezentări dela Royal Opera House din Londra la Cinema Trivale și acolo
am văzut niște puneri în scenă cam experimetale. Am avut parte de vreo patru
reprezentații live, pentru că am fost singur în sală, nimei nu dădea bani pe
opera în Pitești.
În aceste reprezentării m-a șocat că
regizoare din Lucia
di Lamermoor a pus-o pe soprana din rolul principal spă
cânte într-un fel de bazin cu apă în scena finală!
Urmându-i sfatul lui Valeriu cât și
recomandarea de pe România
Muzical am căutat ieri site-ul Operei din Viena și am urmărit Flautul
fermecat.
Azi am intrat pe site și nu mai pot urmări
decât reprezentații care urmează din 26 mai încolo. Sper să mai văd două
opere de Mozart, Don Giovanni și Il Nozze di
Figaro.
Opera Die Zauberflote este
o operă cu un libret în limba germană. Mozart are și mai multe opere cu librete
în italiană, limba operei din secolul al XVIII-lea. Asta a fost dificil pentru
mine pentru că rudimentele mele de germană sunt precare și austriecii subtitrau
ariile doar în germană.
Am mai urmărit acestă operă pusă în scenă
pe străzile din Aix en Provence prin iunie 2003, dar nu-mi mai amintesc mare
lucru, doar că am luat apă la cur pentru că mă așezasem pe caldarâm și
regizorul turnase apă pentru scenografia stradală.
Nu vreau să povestesc opera, mi e pare
inutil. Subiectul are o puternică influență masonică, Mozart fiind mason.
De când urmăresc operă am fost pur și
simplu fermecat de frumusețea muzicii scrise de Mozart, cred că depășește
orice din creația sa muzicală, ariile sale sunt de o frumusețe indescriptibilă.
Și aici este aria celebră a Zeiței Nopții "Der Hölle Rache kocht in meinem Herzen ", sau ariile lui Papageno.
Regizorii sunt un cuplu
care fac operă de mai mult timp, belgianul Moshe Leiser și francezul Patrice
Caurier.
Aș vrea să scriu ceva
despre montare, care este minimalistă în décor, dar cu anumite desfășurări
scenice mai deosebite.
La un moment dat Papageno
și cei trei copii sunt agățați și ridicații cu niște frînghii, la fel
zboară prin scenă Papageno și Papagena. Chestia mi se pare periculoasă,
trebuie ca agățarea aia să fie serioasă să nu se întâmple accidente. Mi-a amintit
de exchibițiile la care îi supunea Peter Brook pe actorii de la Royal
Shakespeare Theatre în Midsummer Nights Dream, văzut prin 72
la București.
Titularul rolului
prințului Tamino este un tenor foarte gras și acesta a fost costumat ca un
turc, agitând și un fel de iatagan în primele scene.
În scenele finale Tamino
și Pamina apar îmbrăcați în haine obișnuite, costum el și deux piece ea, cam de
jumatea secolului XX, ca de altfel și membrii corului.
Zeița Nopții este o
tânără și frumoasă soprană israeliană, care pare mai tânără decît fiica ei
Pamina, care este o altă soprană ucrainiană.
Simbolul masonic al
piramidei apare în scenă și în ea doarme Pamina.
Ca prezență actoricească
cel mai reușit este baritonul Tatzl care-l interpretează pe Papageno. Am
remarcat și prezența românească reușită în Papagena, soprana Ileana Tonca.
Conducerea dirijorală a
fost asigurată de Adam Fischer.
În final pot trage concluzia
că am văzut o reprezentație reușită din punct de vedere musical, cu toate
invențiile regizorale care nu m-au deranjat.
Sper să mai văd operă de
la Viena!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu