Am cumpărat on line 3
cărți. Prima a fost a lui Lucian Boia, pe care deja v-am prezentat-o.
Acum am terminat de
citit Creionul de tâmplărie a lui Mircea Cărtărescu. Despre
carte citisem interviuri luate scriitorului așa că am fost interesat să o
citesc.
Titlul cărții vine de la
o întâmplare petrecută la tăierea moțului micului Mircea. Obiceiul este
ca copilului să i se prezinte pe o tăviță diferite obiecte care se spune
că pot marca viitorul copilului. Nașul lui Mircea era de meserie tâmplar și
antreprenor de pompe funebre și i-a picat pe tăviță creionul de tâmplărie pe
care-l ținea după ureche. Este obiectul la care s-a repezit micul Mircea să-l
ia. Au crezut că este vorba de meseria de tâmplar, dar creionul i-a prevestit
viitoarea carieră de scriitor.
În prima parte a cărții
Mircea Cărtărescu evocă colegi de ai săi, scriitori din generație și nu numai.
Apar pe rînd liderii generației optzeci formați la cenaclurile lui
Crohmălniceanu și Manolescu. Este vorba de Mircea Nedelciu, șeful de generație,
dispărut tragic la începutul ailor 90. La fel George Crăciun, Nino
Stratan, dar și cel mai bun prieten al lui Cărtărescu, Traian T. Coșovei. Un
rol aparte îl are și Mariana Marin, Madi, poeta blestemată. Pe Mariana Marin am
avut ocazia să o cunosc absolut pasager la 2 Mai, pe când nu era de loc
celebră. Ciudate destine acești scriitori talentați. Nu știu cum, dar cu
excepția unor cărți ale lui Cărtărescu nu am prea citit pe optzeciști.
Mai interesant
este episodul relatat cu studenții de la Literatura Română pe care
i-a seminarizat Cărtărescu la începutul anilor 90. Ei sunt adepții a unei
sincerități totale și a unei libertăți care includ drogurile, sexul, lucruri
care rup tradiția pudibondă a literaturii noastre autohtone.
Mai sunt cuprinse și
texte ocazionale legate de primirea unor premii, dar și analize literarea ale
unora dintre poeții afirmațiidupă 1990 și cei din generația 2000.
Îmi recunosc
conservatorismul, pentru că nu i-am citit, în pofida unor prezentări foarte
generoase.
Cărtărescu este foarte preocupat
de destinul de scriitor, al său dar și al altora. El face o categorisire a
scriitorilor. Ar fi cei de prima categorie cei care ar fi scriitorii de
literatură de consum, de citit în tren sau avion: polițiste, aventuri,
dragoste. Apoi o a doua categorie a celor care scriu literatură adevărată. Și
apoi o a treia, a celor care sunt geniile literaturii: Shakespeare, Dante,
Ceravantes, Kafka.
Cărtărescu mai dezbate
faptul că scriitori, o categorie foarte respectată înainte de 89, acum au picat
în derizoriu, nesemnificativ. În față sunt acum politicienii. Mă gândesc la
literații care au făcut pasul în politică.
În primul rând ca ei au
clacat, cu excepția lui C. V Tudor, care a ajuns să fie candidat prezidențial
în turul II. Dar C.V. Tudor nu era scriitor în mod propriu, un versificator de
doi bani care scria encomioane dedicate vai, nu șefului, ci soției, coanei
Leana pe care o umplea de bale patriotice.
Și-au mai încercat
puterea de a fi om politic Nicolae Manolescu cu PAC care a clacat și s-a
fuzionat cu PNL. Manolescu s-a visat un al doilea Maiorescu, căreia i-a
închinat teza sa de doctorat, dar se vede ori că n-a putut, sau că n-a avut
capacitatea și răbdarea politică. A mai fost Adrian Păunescu care a dorit să-și
continue cariera din vremea cenclului Flacăra. S-a dus și el!
Cartea lui Cărtărescu
este frumosă și bine scrisă chiar dacă nu este produs coerent. Prefer genul
ăsta de scrieri a lui Cărtărescu, am încă o anume abținere mefientă la romanele
sale. Nu prea mă încântă genul cam fantastic și incoerent pe care-l
practică Cărtărescu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu