Cum am trecut prin comunism - memorii de Lucian Boia

Volumul cum numele de mai sus: Cum am trecut prin comunism subintitulat şi Primul sfert de veac - memorii este al doilea volum scris de Lucian Boia pe care mi l-am făcut cadou de Sfântul Nicolae alături de eseul istoric pe care l-am prezentat deja. L-am citit tot ieri după ce citisem eseul său istoric.

Profesorul Lucian Boia a simţit nevoia să înceapă şi un prim volum de memorii ajuns fiind aproape de o vârstă de trei sferturi de veac. 

S-a născut la 1 februarie 1944 într-o familie de intelectuali. 

Tatăl originar din mocănimea ardeleană care a colonizat Dobrogea a făcut studii de sociologie, dar s-a reorientat spre stenografie, serviciile sale fiind folosite de Parlamentul României. 

Mama are o istorie mai specială fiind de origine italiană familia Morandini emigrând la sfârşitul secolului XIX din Italia, de fapt Tirolul de sud - Trentino aflat sub stăpânire austriacă în acea vreme. Strămoşul era antreprenor, profesiune foarte necesară pentru o ţară care se moderniza sub Carol I. Familia s-a stabilit la Câmpulung, zonă de care îl leagă în principal amintirile de vacanţă şcolară. Are studii de literatură veche, dar a devenit profesoară de stenografie la Şcoala posti-lceală din Bucureşti unde i-a fost probabil profesoară şi surorii mele, care a absolvit această şcoală la începutul anilor 70. 

Ca şi alte personalităţi din epoca din care fac şi eu parte, noi cei născuţi în anii 40 am trăit jumătate din viaţa noastră sub comunism. 

Familia profesorului Boia a avut de suferit din cauza regimului, un unchi militar a fugit din România, soţul al doilea al mamei Victor Ionescu, soţii Boia divorţând în 1953 a fost arestat de securitate şi a stat la puşcărie vreo doi ani eliberat după amnistia deţinuţilor politici din 1964. Tatăl vitreg, Victor Ionescu, care este şi el militar de profesie, a fost dat afară prin 1958 din armată, fost militar de carieră şi reţinut în sistem datorită cunoştinţelor sale privind arta militară, dar deja începuseră să fie unii care nu erau luaţi de la sapă şi  ajuns colonei. A devenit grafoman, scria multe texte, romane, piese de teatru pe care le trimitea lui Zaharia Stancu, director la Naţional şi neluate în seamă, ca să facă eroarea unor scrisori anonime care l-au trimis în puşcărie.

Dacă stau bine unii pot să spună că şi eu sufăr de această manie grafomană, blogul deschizând perspective nebănuite unora ca mine,  sau ca tatăl vitreg al lui Boia.

Din aceste motive Boia a fost educat în spirit anticomunist, însă bine ascuns în familie. Din cauza originii italiene a fost botezat de mamă în ritul catolic. Îşi aminteşte cum politrucii interziceau participarea la Înviere a elevilor prin reuniuni chiar în această noapte, dar nu îi interziceau să fie la Învierea catolică, pur şi simplu că nu aveau habar când se desfăşura.

Lecturile lui Boia erau ca şi ale mele, Dumas, interzis de catolici… hahaha, Hugo, şi mai ales Jules Verne. Culmea că a lecturat şi Almanahurile ( nu almanahe!) Universul, care se găseau şi în casa noastră, pe o hârtie foarte bună şi cu multe informaţii istorice şi din anii 30 foarte interesante. 

Locuind în Cotroceni şi-a făcut studiile elementare 1-7 la şcoala vis a vis de Malmaison unde a fost constant premiant I, ca toţi copii de intelectuali din zona Cotroceni, comparat cu oamenii mai simpli din  zona Gării de Nord cu care se învecinau. 

Autorul a păstrat caiete jurnal din primele clase, şi îşi aminteşte poezii în care cel pupat în cur nu era Ceauşescu, ci Gheorghiu Dej. Lăudătorii de partid n-au lipsit în nicio epocă. 

A urmat liceul - şcoala medie N. Bălcescu actualul şi fostul Sfântul Sava cum era de fapt cunoscut faimosul liceu bucureştean. 

Problema lui ca elev a fost matematica, care l-a condus la uman. Boia este foarte mefient la cei care erau buni la matematică, aceştia sigur ajungeau ingineri, ca şi mine de altfel, pentru că această meserie era bine văzută în comunism. Aş spune că era o meserie care nu avea contacte cu ideologia şi de aceea mulţi au ales  această carieră, chiar dacă majoritatea dintre noi nu am ajuns ingineri geniali, ba aş spune că unii de-a dreptul mediocri, învârtitori de hârtii, dar asta-i altă poveste. 

Interesant că şi Boia recunoaşte că a studiat vreo 8 ani limba rusă şi că nu s-a prins de  el. Cred acum istoric fiind i-ar fi prins bine, pentru că istoria noastră are o tradiţie slavă din secolul XIV până prin  al XVII-lea. A învăţat bine limba franceză având ca profesor un călugăr belgian Bruder Julian, ca şi cazul meu cu Mere Clarisse, eu ratând franceza, dar am avut şansa să studiez din clasa a VI-a engleza, care era cam exotică în tradiţia intelectuală românească, obişnuită cu cultura franceză şi germană. A învăţat de unul singur engleză ne spune autorul fiind capabil să o citească bine, dar să o vorbească prost. Acum este normal ca românii să pronunţe mai prost această limbă care nu este pe tipicul vorbitor de limbi romanice. Spre deosebire de francezi care au snobismul ca vorbitorii ei să aibă un accent perfect, cu excepţia celor din colonii, englezilor nu le pasă cum pronunţi, inclusiv în Marea Britanie sunt o sumă de tipuri de pronunţie, că scoţienii nu prea se înţeleg cu londonezii, sau texana este uneori imposibil de înţeles. 

Tânărul absolvent cu examen de maturitate cu media 10 a dat examen la Istorie, chiar fiind admirat că un absolvent de 10 a venit al Istorie. 

Profesorul Boia face o trecere în revistă a profesorilor care cu puţine excepţii nu treceau de un nivel mediocru. Abundau profesorii cu  studii în URSS sau evreii care cam ies din sistem prin anii 70, când vine la putere Ceauşescu şi naţional comunismul. 

Ca şi mine Boia cunoaşte marea abia în studenţie cînd face o excursie pe Dunăre până la Sulina unde vede prima dată Marea Neagră.

Fiind şef de promoţie prinde un post de preparator la Universitatea Bucureşti care-i deschide perspectivele unei cariere.

Aici se încheie primul volum de memorii ale profesorului Boia. Este o carte scrisă în acelaşi stil deschis, simplu direct şi plăcut la citit.