Jurnal îngheţat de joi 1 martie

Azi am avut zi de mers la Bucureşti.

A fost cea mai rece noapte din acest an, temperaturile azi dimineaţă pe la 7.30 se situau la pe la -14, -

16 grade Celsius!

Trenul a venit de la Craiova cu 10 minute întârziere, că doar e zăpadă cum n-a fost toată iarna. 

Era un soare strălucitor, cu dinţi că doar a început primăvara. Drumul spre Bucureşti a fost plăcut lejer şi cald, afară totul este acoperit cu zăpada alb strălucitoare care a ascuns mizeriile. Astea-s vremile cele mai plăcute, când este zăpadă sau în miez de vară când totul este verde.

Pe drum citesc din Dilema veche. Tocmai a împlinit 25 de ani de existenţă şi redactorii se laudă că este cea mai longevivă revistă culturală, de după Revoluţia din 89. 

Dosarul revistei este extrem de interesant pentru că tratează despre complexele de inferioritate ale românilor. Sunt contribuţii interesante, cea a lui Daniel David de la Cluj, reia tezele din cartea sa  Psihologia poporului român. Plănuiesc să o cumpăr. Şi el şi ceilalţi vorbesc de complexele noastre de inferioritate, comparabil cu  americanii de exemplu. Asta în situaţia în care avem calităţi de inteligenţă/inventivitate comparabile cu cele ale vest europenilor sau americanilor. Avem o stimă de sine scăzută. De fapt toţi ne plângem că trăim într-o ţară de rahat din cauza concetăţenilor şi a politicienilor de parcă cei care ne fac să resimţim astea suntem din acelaşi aluat. Cred că au contat anii de frică şi teroare ai lui Dej şi minciuna sfruntată a "iepocii" Ceauşescu. Chiar unii au nostalgia acelor vremuri, inclusiv tineri care n-au trăit acele vremuri. Pe cei tineri nu-i poţi acuza decât pentru habarnism, dar cei mai în vârstă, congeneri îşi aduc aminte de stabilitatea unui loc de muncă şi faptul că erau mult mai tineri. 

Am, urcat pe podul Basarab să iau tramvaiul. Delăsare totală, şi scara rulantă şi liftul sunt defecte, vă imaginaţi ce spun călătorii la adresa doamnei Pandele Voluntari care închide şcolile dar nu este în stare să menţină în funcţiune nişte instalaţii absolut necesare. 

La AFI mă fâţâi prin Peek and Clopenburg, noul magazin şi merg la Starbucks să-mi iau cafeaua.

Merg la curs, dar surpriză! Sala este ocupată.

Dominic M., fost student, actualmente asistent prezintă un referat de doctorat. Se ocupă d

e accidente severe, lucru care a fost parte importantă şi în teza mea de acum 12 ani. După ce profesorul Prisecaru ia cuvântul, mă invită şi pe mine să am o opinie. Mă bucur că cercetările privind accidentele severe la CANDU continuă să preocupe.

După curs mă duc din nou la AFI să mă văd cu prietenul Cornel S.

De fapt vreau să-l sun pe Valeriu la New York  la smartfon pe WhatsApp.

Toţi trei am avut o studenţie comună, care ne-a legat mult, şi-mi stârneşte nostalgia tinereţii. Am avut baftă, am prins epoca desfăcutului de şurub de la jmatea anilor 60!

Acum fiecare e în locuri diferite, eu la Piteşti, Cornel la Bucureşti, iar Valeriu, hăt la 11000 de km la New York.

Dar tehnologia ne pune în comun şi ne vedem! Ieşim afară ca să putem vorbi. La Starbucks e plin de tinere de Mărţişor şi în final îi arăt lui Valeriu ce fete frumoase sunt în Bucureşti, unul din puţinele lucruri de calitate care se întâmplă aici la noi în România. 

Trenul pleacă la timp, este cald, termin Dilema veche, foiletez şi România Literară şi ajung cu puţin întârziere, dar am timp să ajung la concert.