Jurnal de joi de mijloc de martie

Eu şi Edi

Înainte de joi a fost sfârşitul de săptămână sinistru cu congresul urmaş al PCR, congresul lui PSDragnea. 

Sunt pur şi simplu uluit cum Nicolae Filimon, un clasic de începutul literaturii române a putut să prevadă prin personajul Dinu Păturică pe contemporanul nostru Dragnea. Inclusiv Păturică târguia isprăvnicia de Teleorman, si non e vero e ben trovato!

Cum a putut Dragnea să ne sfideze cu şleahta lui de derbedei să sfideze România şi memoria ei cu acest congres în sala unde urlau şefii slugilor de azi ale lui Dragnea al enşpelea congres Ceauşescu reales?

Ba am ai avut şi neobrăzarea Dragnea să întrebe pe plimbăreţii ăştia dacă îl mai vor?

Şi apoi a început avalanşa amintirilor mincinoase cu statul paralel al lui Ponta şi al lui Dragnea, unde Dragnea în vremea aia era doar chelnerul care o alerga pe Codruţa K. cu urechiuşe de porc. 

Jupânul actual al PSD a mai avut neobrăzarea să-l implice şi pe Crin Antonescu, care surprins a declarat că s-ar putea ambii să aibă dreptate pe porţiuni. 

Pe fereastră se vede primăvara ce aduce la lumină pe porţiunile de lângă cale ferată unde nu ştiu de ce unora le place să facă mormane de gunoaie, mai ales în periferii ţigăneşti.  În rest pământurile sunt lucrate şi se vede verdele grâului.

Azi de dimineaţă pe tren am lecturat din nou Dilema veche. Dosarul numărului este dedicat tatălui, dacă în numărul precedent era dedicat mamei. Am citit câteva dedicaţii emoţionante adresate taţilor de către unii contribuitori.

Ajuns la pasajul Basarab văd cu neplăcere că nimic nu s-a schimbat, Doar că a apărut un paznic de la Poliţia Locală pe care-l apostrofez că de ce nu merge nici scara rulantă, nici liftul şi e teribil de murdar. Omul îmi replică faptul că a ajuns inclusiv televiziunea să constate situaţia absolut jalnică. Culmea că am citit pe site-ul Hotnews că se sesizează lumea că acest pasaj este complet neglijat.

Am căutat site-ul Primăriei Bucureşti şi le-am trimis poza cu liftul oprit.

Cel mai amuzant şi trist totodată este că l-am văzut pe poliţistul local cum trăgea de o sacoşă a unei doamne în vârstă, ca să o ajute!

Mă văd din nou cu prietenul Cornel S. la Starbucks cel de la AFI.

Cornel este extrem de pesimist faţă de situaţia din România. Nu-l mai convinge nimeni!

Eu mai păstrez resurse de optimism, chiar dacă, inclusiv văd jurnalişti care sunt la fel de surescitaţi, chiar spre isterie.

Situaţia asta cu jupânii obraznici, cu ciocoii de azi, care cred că au pus laba pe ţara asta nu o să mai continue.

Reacţia publică şi ale unor segmente ale statului trebuie să-i oprească!

Pe drum spre gară, surpriză, pe cine văd? Pe Edi Poroşnicu! Edi este releul meu bruxellez.

Băiatul unor vecini de palier este plecat la Bruxelles de mai bine de 20 de ani.

A terminat Aerospaţiale şi lucrează la Agenţia Internaţională de Reglementare a Transportului Aerian. Este invitat la Universitatea Politehnică Bucureşti să ţină cursuri post graduate privind chestiuni în care are expertiză.

Mă bucur că astfel de oameni încă tineri sunt dispuşi să vină la alma mater să ţină la curent pe studenţii noştri. 

Edi mi-a promis că ne revedem, când revine la părinţi în luna mai, în împrejurimile Piteştiului, unde aceştia au ales să fie proprietari de grădină şi acareturi, păsăret şi porc.

Revin acasă citind ce a mai rămas din Dilema veche şi câteva spicuiri din România literară. Recunosc că nu mai citesc literatură românească de actualitate. Am citit doar cele scrise de Gabriele Adameşteanu şi aştept încă un nou Marin Preda să mă readucă în mirifica Poiană a lui Iocan.