Jurnal de joi de bullshit

Azi ca de obicei mi-am făcut naveta la Bucureşti.

Găsesc un loc confortabil unde să-mi întind picioarele. Este foarte neplăcut să stai în scaunele alea incomode faţă în faţă cu alţi călători şi nu poţi să te mişti aşa, la două ore cât este drumul.

De la neaua imaculată am ajuns după o săptămână cu bălţi de apă şi zăpadă murdară. Parcă peisajul nu arăta aşa de lăsat de izbelişte, câmpurile sunt lucrate şi să văd culturile de toamnă cu verdele ce fusese ascuns de zăpadă.

Drumul îl fac în compania Dilemei vechi. Dosarul săptămânal este dedicat inteligenţei artificiale, AI. Cred că este o chestiune care este încă în dezvoltare, mai este până când vor fi automobile fără şofer, care să evite accidentele. O altă problemă sensibilă este cu dronele inteligente, care ar ridica probleme etice, pentru că le programezi să anihileze inamicul şi ele nu ţin cont de anumite situaţii, în care soldaţii să fie omorâţi când nu ar fi nevoie.

Însă articolul care mi-a inspirat titlul aparţine arheologului Cătălin Pavel. Şi se referă la articolele de bullshit ştiinţific. Din 1990 timp de 20 de ani am fost implicat activ până la pensionarea din 2010în elaborarea de articole ştiinţifice . Şi ştiu din experienţă că unii produc articole de acest gen care sunt acceptate pe la conferinţe cu peer review inexistent şi standarde scăzute. 

Articolele mele au fost rezultatul unor experimente şi de obicei le comparam cu rezultate experimentale similare.

Am publicat 5 articole care au fost publicate în reviste tari de la Elsevier, unde sunt cele mai bune periodice din lume şi peeer review este foarte dur. Degueldre un editor la Nuclear Materials m-a frecat şi a trebuit să documentez aproape fiecare aserţiune. Cea mai mare satisfacţie  a fost când colegi care erau în Canada mi-au spus că mi-au citit şi referenţiat articolele.

Am 29 de articole publicate şi prezentate la conferinţe internaţional şi nu este unul care să fie bullshit.

Dar spre frustrarea mea este că am întâlnit destui impostori şi cel mai rău m-a durut când pe unii îi ştiam şi că ce au prezentat era full bullshit. 

De curând am citi un ferpar dedicat unui mare matematician de către Liviu Ornea şi spunea că acesta se ocupa de erorile în diferite demonstraţii în matematică. Deci şi acolo se pot produce erori, pentru că teoriile sunt atât de rafinate şi doar unii le pricep şi pot depista erorile. 

Dar în domeniul meu aceste bullshit-uri erau fabricate pentru ca individul respectiv să facă turism pe banii instituţiei, sau a unor organizaţii internaţionale, să dea pe la conferinţă ocazional, mai ales la mesele festive. 

Pentru un cercetător adevărat este ocazia să afli noutăţile în domeniu, să contactezi personalităţi, să pui la cale cooperări. 

Şi în timpul liber poţi să te bucuri şi de ambient când ajungi în locuri deosebite, pentru că organizatorii se gândesc la loisir. 

Îmi aduc aminte cum mi-a fost acceptat un articol la Conferinţa Europeană de Materiale din toamna lui 91 la Strasbourg, organizată la Consiliul Europei, din care noi nu făceam parte, încă nu fuseserăm primiţi. Aici însă era invitat doar Ion Raţiu. 

Masa de prânz o luam într-un restaurant de clasă, mâncarea era de calitate superioară şi se servea şi vin alsacian de cea mai bună calitate. Aşa am ajuns în oraşul unde şi-a desfăşurat Gutenberg activitatea tipografică şi am băut biere a pression (adică la halbă) la Bistroul Gutenberg, invitat de olandezul Richard, mare amator de fotbal, care îl lăuda pe Gică Popescu, atunci la PSV Eindhoven. 

Atunci am întâlnit pe un român stabilit în Canada, care se prefăcea că vorbeşte prost româneşte special, dar vorbea şi mai prost englezeşte, se dădea dizident, dar eu l-am bănuit plecat on purpose, trimis de băieţii secuînainte de 89, individ care m-a scârbit total la cina festivă unde eu am mers pe invitaţia lui Richard olandezul extrem de amabil şi civilizat care renunţase la ea în favoarea mea. 

Individul româno-canadian era luat peste picior de ceilalţi cercetători americani şi am trăit mari frustrări pentru comportamentul său mitocănesc  şi rasist la adresa unui chelner negru, că mă gândeam că unul mai nervos o sa-l arunce pe fereastră de la etajul 14! Ăsta era tipic pentru bullshit, chiar dacă probabil că ce producea el nu era chiar bullshit, însă el era de fapt rahatul!

Am trăit o mare satisfacţie atunci, când nişte japonezi s-au luat de lucrarea unui ceh ca de un bullshit şi eu le-am replicat că de abia acum reuşisem şi noi să ieşim la confruntări ştiinţifice şi că ne vom adapta rapid în mediul ştiinţific de calitate.

Cehul a venit să mă îmbrăţişeze pentru faptul că l-am apărat.

Interesant că atunci am avut dereglări stomacale, pur şi simplu stomacul meu îndopat cu alimentaţia ecologic ceauşistă nu suporta anumite chestii occidentale. Însă după ce am devenit obişnuit cu călătorii în occident, problemele stomacale au dispărut.

Acum parcă viaţa politică de la noi a ajuns într-o fază totală bullshit.

Ca ultimă remarcă, am citit că Polonia cere despăgubiri enorme Germaniei pentru distrugerile şi cei 6 milioane de polonezi morţi inclusiv evreii. 

Întrebaţi de unii de ce nu cer despăgubiri ruşilor au dat-o cotită, că cu ei nu se poate negocia. 

Acum stau să mă gândesc că Polonia de azi nu mai este Polonia cu graniţele istorice, interbelice.

O treime din Polonia interbelică a ajuns în Uniunea Sovietică, acum este în Bielorusia, Ukraina şi Lituania, inclusiv capitala Vilnius.

Pe de altă parte în Polonia postbelica a fost inclusă o bucată sănătoasă din Germania interbelică, Pomerania de est până la Sczeczin (Stettin), Silezia cu Wroclaw  (Breslau) şi Prusia Occidentală.

Păi dacă şi Germania ar repune problema frontierelor? 

Cred că şi legea cu Auschwitz este îndreptăţită din punct de vedere polonez, dar trebuiau să o negocieze cu Israel. 

Comportamentul  de acum al polonezilor este complet lipsit de măsură, cam ca în legenda cu şarja cavaleriei poloneze împotriva tancurilor naziste. 

Păcat! Pentru că eu am o mare admiraţie pentru Polonia, pentru Pilsudski, învingătorul bolşevicilor lui Lenin şi pentru polonezi în general.