Ieri 15 septembrie am
aranjat cu Ilie o ieşire la pescuit la lacul Mozacu.
Mozacu |
Ideea era să ajungem
acolo era că un amic îmi descrisese caraşii imenşi de peste un kg prinşi acolo.
Sunt destul de prudent dar speram să prindem ceva.
Înainte de 1989 era o
baltă specială din Gospodăria de partid şi se prindea mult peşte,. am prins
acolo un ciortan de aproape un kil şi odată cred că mai mult de o pungă de un
leu cu caraşi. După 1989 a fost jefuit şi curăţat de peşti. Lacul este în
administrarea primăriei acum.
Ilie şi Nicu |
Lacul este al
primăriei şi primarul este un fel de moşier, că se vedea o combină la recoltat
de floarea soarelui?
Ca să ajungem la
baltă Ilie a folosit GPS, care te poate orienta sau dezorienta.
Nici prin cap
nu-i trecea să chestionăm ţăranii crezând orbeşte în GPS. Îmi aminteam drumul
fusesem de mai multe ori acolo. Cu GPS am făcut un ocol, am mers prin Teiu pe
un drum asfaltat şi am traversat spre şoseaua de Negraşi Ştefan cel Mare, ca să
ne reîntoarcem spre baltă prin Mozacu. Am oprit la un moment dat şi cineva ne-a întors înapoi.
Ne-am aşezat să
începem partida. Tocmai pusesem undiţele şi a venit paznicul cu care a negociat
Nicu taxa. Nu merita să dăm un ban! De ce pentru că undiţele nu au fost prea
deranjate de peşti. Ilie a aflat că ar fi ceva şalăi, aşa că am pus halăul, dar
acolo unde-l pusesem nu era puiet. L-am mutat în altă parte unde speram să iau
ceva. În fine la o undiţă s-a prins un cărăşel pe care l-a solicitat Ilie ă-l
facă momeală.
Exasperat am zis că e
vremea să-mi mut locul şi m-am dus vreo 20 m spre coada lacului. Spre norocul
meu am mai prins şi un oblete şi l-am pus într-o montură pe lansetă. M-am dus
să iau şi halăul unde era capturată o zvârlugă, o nisipariţă, care seamănă cu
ţiparii. Când m-am întors montura cu o bucăţică de oblete fusese atacată.
Am
luat nisipariţa şi am pus-o în act şi imediat am avut semnalul la bambina care
spunea că s-a prins un peşte. Îmi ziceam în barbă: iată şalăul! Nu era şalău
dar era un biban frumos destul de mare. nu apucase să distrugă zvârluga şi am
folosit-o şi am mai luat un alt biban, mai mic un pic. Asta a fost toată
captura. Nicu mai luase nişte bibănei, şi la sfârşit un bălos mare care semăna,
după mine cu un bass american!Bibanii capturaţi |
Slabă recolta niciun
caras gigant,doar tromboneli.
Am plecat spre seară,
pe la 7 pentru că Ilie s-a încăpăţânat să stea până aproape de amurg. Am
revenit spre Piteşti, exact pe drumul pe care o luasem greşit era drumul spre
Teiu, cam 10 km pe drum comunal cu pietriş, dar superior unui drum asfaltat cu
asfalt distrus şi găurit. Zona pare uitată de Dumnezeu, cu case sărace şi
oameni amărâţi. Pare o zonă mult mai săracă ca în alte părţi, precum zona de
zarzavagii de pe Oltul inferior.
A fost însă o zi
plăcută m-a ars soarele şi m-am simţit bine!
Trista realitate .....
RăspundețiȘtergere