vineri, 11 septembrie 2015

A noua zi Enescu

Orchestra Simfonică din Sankt Petersburg
Ieri 10 septembrie s-a petrecut a noua zi Enescu.
În această seară la Cinema Trivale am audiat la Sala Palatului Orchestra Simfonică din Sankt Petersburg.
Această fostă capitală imperială există încă tradiţia marii culturi şi muzici ruse.
Iuri Temirkanov
Orchestra Simfonică din Sankt Petersburg organizată în stil german nu american, precum am văzut London Symphony Orchestra. Ruşii aveau o orchestră echipată cu fracurile cu coadă şi cămăşi cu papion inclusiv dirijorul Iuri Temirkanov.
Programul a fost deschis de o o piesă a lui Enescu, Uvertura de concert pe teme în caracter popular românesc în la major, op.32. 
 
Leonskaia şi Temirkanov
A urmat Concertul pentru pian şi orchestră nr.2 în do minor op.18 de Rahmaninov. Acestă piesă i-a adus lui Rahmaninov celebritatea. Şi nu vreau să scap ocazia să spun că Rahmaninov a avut strămoşi români, se trage din Ştefan cel Mare! Solista acestui concert a fost doamna Elisabet Leonskaia, pe care o audiasem deja la recitalul de la Ateneu. Ea a câştigat Concursul Enescu în 1964, fiind o invitată a acestei manifestări la fel de veche precum Zubin Mehta, avea doar 19 ani atunci!
Elisabet Leonskaia
În partea a doua orchestra condusă de Temirkanov a interpretat Suita simfonică Şeherazada op.35 de Rimski Korsakov. Este o piesă romantică cu puternice accente lirice. Acest ofiţer de marină a fost şi unul din marii compozitorii al şcolii naţionale ruse.
Interpretarea a fost fără  cusur şi generos Temirkanov a oferit şi un bis. Temirkanov probabil că are ascendenţi tătari precum Cantemir al nostru!

A fost o altă seară specială de muzică!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu