vineri, 18 septembrie 2015

A treisprezecea zi Enescu

Ieri la Cinema Trivale  s-a desfăşurat aseară o nouă secvenţă a Festivalului Enescu.

 The Royal Philarmonic Orchestra din Liverpool
Royal Liverpool Philarmonic
De la ora 20.00 la Sala Mare a Palatului a concertat Orchestra Regală din Liverpool. Dirijorul Vasily Petrenko a condus această orchestră. Este al treilea dirijor rus care conduce o orchestră la Festivalul Enescu după Temirkanov la pupitrul orchestrei din Sankt Petersburg, Bychkov care a condus Orchestra Simfonică din Viena toţi au absolvit Conservatorul din Sankt Peteersburg! Evident că aceşti dirijori au favorizat muzica rusă a secolului XX, contemporană cu Enescu. După opera lui Ceaikovski din secolul XIX care a adus un compoziţia rusă la zenit, au urmat marii compozitori ai secolului XX. Este vorba de Rahmaninov şi Stravinski expatriaţi din Rusia bolşevică şi cei doi compozitori sovietici Prokofiev şi Şostakovici, la care se poate alătura şi Haciaturian. Opinez că aceştia domină muzica secolului XX:
Orchestra  a fost configurată american cu violoncelele şi contrabaşii  în dreapta, iar instrumentiştii nu mai erau în fracuri ci în costume şi cămăşi negre. 
 
Vasily Petrenko
Concertul s-a deschis cu Poemul simfonic Fontane di Roma de Ottorino Respighi. Este ciclul dedicat de compozitor Romei mai sunt evocaţi şi cântaţi pinii romani.
 
Alexandru Tomescu
A urmat concertul pentru vioară şi orchestră în la  minor de Glazunov. Este un concert conceput la începutul secolului XX şi a devenit o piesă foarte cântată cu toate că este plină de dificultăţi tehnice.
Solistul a fost excelentul şi simpaticul nostru violonist Alexandru Tomescu. Nu am mai urmărit bisul pentru ca intrat pauza de pe TVR2.
Tomescu şi Petrenko
A urmat în partea a doua Simfonia nr.1 în do minor de Rahmaninov. Este după spusele prezentatorului o piesă romantică, dar muzica lui Rahmaninov mi s-a părut tragică şi apropiată de expresionismul care se năştea în Europa. 
A fost o excelentă interpretare a filarmonicii din Liverpool. Aici nu au cântat doar The Beatles ci şi această filarmonică. 

Mozarteum Salzburg

Concertu amânat din motive obiective cu nebuneala emigranţilor năvălitori Mozarteum a sosit târziu la Bucureşti şi au concertat de la 22.30.
Am ajuns acasă şi am urmărit concertul de pe site-ul festivalului Enescu. N-am apucat Uvertura la Don Giovanni de Mozart şi doar finalul Concertului pentru pian şi orchestră nr 23 în la major KV 488 de Mozart cu Dan Grigore solist.

A urmat Simfonia a 7-a în la major op 92 de Beethoven. A fost o interpretare pe măsura acestei superbe orchestre, care a fost aplaudată şi obligată la bisuri bine după miezul nopţii. 

2 comentarii:

  1. De acord. Rahmaninov, Haciaturian, Prokofiev sunt in fruntea compozitorilor din secolul al XX-lea.

    RăspundețiȘtergere
  2. De ce să stabilim ierarhii? Mai bine lărgim lista. Adaug și eu câteva nume de compozitori ai secolului al XX-lea din ale căror compoziții am fost încântat la acest festival (pe lângă Șostakovici, Stravinski, Rahmaninov): Britten, Richard Strauss, Mahler, Ravel, Sibelius, Enescu, Alan Berg, Bartok, Elgar

    RăspundețiȘtergere