joi, 6 noiembrie 2014

Italiana la Filarmonica Piteşti

De ce numele această pentru concertul de astă seară?
În primul rând pe motivul că dirijorul invitat să conducă Filarmonica din Piteşti este italian, domnul Raffaele Cancelliere.
Miriuna Vidican şi Raffelle Cancelliere
Cu toate că dirijorul este italian programul nu a cuprins decât o piesă a unui compozitor italian. Este vorba de  cunoscuta Uvertură la opera Italianca în Alger de Rossini.
A urmat Concierto de Aranjuez de Joaquin Rodrigo. Este o muzică inspirată de grădinile regale din Aranjuez. 
Miruna şi cu mine
Noutatea a fost că acest concert pentru chitară clasică şi orchestră a fost realizat având ca instrument solist harpa. Harpa este un instrument cu multe coarde derivat din mitica harfă a lui Apollo. 
La impozantul instrument s-a aflat micuţa şi simpatica Miruna Vidican. Dar la instrument s-a dovedit foarte vajnică înlocuind cu talent acordurile chitarei cu cela ale harpei. A rezultat o muzică reuşită cu o orchestră discretă care mi-a amintit de Spania pe care am văzut-o acum două luni.
Partea a doua a concertului s-a deschis cu Uvertura în do major în stil italian de Schubert.
Apoi dirijorul şi orchestra ne-au oferit Simfonia nr.4 în la major, Italiana a lui Felix Mendelssohn Bartoldy. Acesta este al doilea motiv pentru care titlul concertului a fost Italiana!
Este o compoziţie de tinereţe, iar prima parte extrem de vioaie este foarte cunoscută constituind suport muzical pentru filme.
Dirijorul Cancelleria a condus cu fineţe orchestra care ne-a redat atmosfera italiană resimţită de Mendessohn atunci când a scris-o.

A fost o seară plăcută pentru melomanii piteşteni.

Un comentariu:

  1. JO,spune-mi,sa nu mor prost : ce le spui cand vrei sa faci poze cu toti ??? Cum,,,ii convingi ???? Te dai...Iohannis ? hahahah

    RăspundețiȘtergere