Citind
această carte mi-am dat seama cât de greu este să scrii o biografie romanțată,
despre cineva despre care știi puțin, sau doar din cărțile sale. Am citit o
biografie de acest gen Preda Adevărul ca o pradă de
Bogdan Răileanu. Răileanu a avut un mare avantaj, pentru că Preda a
scris Viața ca o pradă, roman autobiografic care i-a servit de model lui
Răileanu. Cele mai autorizate surse despre Cioran ar trebui să provină de la
partenera lui, Simone Boue, dar ea nu a scris despre Cioran. Mai sunt
amintirile lui Aurel Cioran, fratele său din România, despre copilăria și
adolescența lor. Îmi amintesc de conversațiile lui Cioran cu Gabriel Liiceanu
care s-au desfășurat la început în germană, Cioran refuza să vorbească
românește. Îmi amintesc și de relatările lui Ștefan Baciu la Europa Liberă de
perioada de profesorat a lui Cioran la Liceul Șaguna din Brașov. Am avut acces
și la ediția princeps a cărții Schimbarea la față a României, nu numai
la cea cenzurată de Cioran și apărută la Humanitas. Acolo se dezvăluie Cioran
ca un patriot inconturnabil al unei Românii căreia îi dorea o populația ca a
Chinei și un destin ca al Franței. Acolo am descoperit un Cioran interesat de
revoluție, fie ea de dreapta, a lui Hitler, fie ce rusă a lui Stalin! Este clar
că acel Cioran a dispărut, odată ce a venit în Franța și care renunță complet
la limba română și devine un mare stilist al limbii franceze.
Ce am aflat din carte? Începe
printr-o întâlnire între Cioran și Ernesto Sabato, romancierul argentinian
tentat în tinerețe de comunism. Este în 1987 când ambii au 75 de ani și Cioran
visează la revenirea pe Coasta Boacii. Nu s-a întâmplat, Cioran n-a mai revenit
în România, s-a prăpădit în 1995. Am mai aflat ce crai a fost Cioran. Se
amintește de amorul cu Fridgard Thomas. Am înțeles că a refuzat premii
importante în bani, preferând să trăiască din ce obținea din cărțile scrise.
Cioran n-a muncit, dar am înțeles că a făcut totuși o perioadă taximetrie.
Autorul ne spune că ar fi făcut filosofie cu clienții. Nu cred! Mai degrabă era
atent să-i ducă unde trebuie.
A fost o lectură unde am
regăsit cam ce se știa despre Cioran. Autorul a consultat multe surse,
încercând să ni-l reînvie pe Cioran.
Și acum, o chestiune școlară. Se termină școala și tinerii absolvenți, fie cei de la clasa VIII-a, fie cei de la clasa a XII-a sărbătoresc finalizarea acestor studii. Cel mai curios este că se echipează cu toci și halate, obicei de origine din sistemul medieval universitar. Ce, este după mine este în neregulă! În sistemul anglo saxon acest obicei este al celor care termină studii superioare, colegiu, masterat, doctorat, DUPĂ ce finalizează studiile printr-un examen. La noi, cei din clasa XII-a nici măcar nu și-au susținut examenul de bacalaureat! Ar trebui ca această sărbătoare se petreacă măcar după bacalaureat!
RăspundețiȘtergere