Laur de Evgheni Vodolazkin

Laur, romanul lui Evgheni Vodolazkin este un best sellers în Rusia și prin alte părți. 

Pentru mine este un roman cam ciudat, un prieten făcea pariu că nu trec de jumătatea lui. Am trecut și l-am terminat. De ce acest succes?

Pentru că este un roman istoric despre credința pravoslavnică a rușilor, excesivă ca tot ce fac rușii, combinată de tradiția tămăduitorilor ce vine de la șamanii din perioada slavilor precreștini.

Tema vraciului este abordată și de alți slavi, precum romanul polonez cu același nume. Cred că după literatura propagandistică și mincinoasă, antireligioasă din vremea sovietrică romanul a trezit atâta interes. 

Este compus din patru părți, care corespund numelor pe care le primește personajul principal al romanului:

Cartea cunoașterii - Arseni

Cartea renunțării - Ustin

Cartea drumului - Ambrozie

Cartea liniștii - Laur

 

Suntem la sfârșitul secolului XV în nordul Rusiei, în slobozia Rukina. Această slobozie înseamnă că țăranii nu sunt dependenți de vreun boier, cneaz sau voievod. Rusia era însă încă dependentă de tătari. 

În prima parte micul Arseni este crescut de bunicul Hristofor, care îl învață arta tămăduirii cu diverse plante, dar și cu mâinile, unde trimite și denumirea sloboziei. După moartea bunicului Arseni devine un vestit vraci și vindecă pe oameni. Locurile sunt bântuite de ciumă, rezultat al igienei precare. Arseni a adăpostește și o vindecă pe tânăra Ustina și se îndrăgostește de ea. Ustina este ținută în secret de Arseni și îi devine iubită și aceasta rămâne gravidă. Fără ajutorul unei moașe Arseni încearcă să o ajute la naștere, dar Ustina moare născând un copil mort. 

Arseni este disperat și rătăcește ajungând la Pskov mai la sud, unde continuă ca tămăduitor sub numele Ustin. Se însoțește cu doi nebuni într-u Hristos. 

În a treia parte apare Ambrogio un italian de lângă Milano, care învață rusește și ajunge la Pskov. Aici la un moment dat posadnicul - primarul din Pskov decide să-i trimită pe Ambrogio și Arseni într-n pelerinakj la Ierusalim.

Această parte a romanului este cea mai interesantă. Cei doi, dotați cu cai și cu bani, ducați de aur ungurești (minele de la Roșia Montană de care duc dorul azi ungurii!) ajung la Kiev, de unde pleacă cu o caravană spre sud vest. Trec prin Polonia, apoi prin Imperiul Roman German, pe lângă Alpi, ca să adjungă la Veneția.

Iau o corabie care-i duce prin Ragusa unde croații îi iau de diavoli după limba germnă vorbită de pelerini și sunt gata să-i spînzure. Trec prin Corfu, Creta, Cipru ca să ajungă la Jaffa în Palestina. Pe drumul Ierusalimului sunt atacați de bandiți mameluci și Ambrogio este ucis și Ustin este rănit.

Supraviețuiește și se întoarce în Rusia și se duce la mânăstire unde primește numele de Ambrozie, după prietenul lui. 

In ultima parte vraciul devine pustnic sub numele de Laur. Tămăduiește oamenii din apropiere și la el vine o tânără orfană Anastasia care rămăsese și ea gravidă. Nu vrea să mărturisească cine este tatăl. Agresată de țărani ea declară că bătrânul acum Laur este tatăl. Oamenii de depărtează de el. Anasatsia naște un băiat și Laur moare ajutând-o să nască. Conform testamentului spus starețului mânăstirii va fi tras prin mlaștini de frânghii să fie sfâșiat de animale.

La întrebarea unui negustor din Danzig de ce acest ritual țăranul recunoaște că nu știe.

Se pare că succesul romanului este dat de atmosfera care amintește cititorilor de Andrei Rubliov al lui Tarkovski. 

Criticii afirmă că totuși nu este un roman istoric pentru că romancierul face trimiteri la realitatea din viitor, care îi dă un aer postmodern.

De verde la Teatrul Vasilache

Acest spectacol coupe De verde este inspirat de piesele și din schițele lui Caragiale realizat de Mihai Lungeanu la Teatrul particular Vasilache București a fost prezentat astă seară 28 august la Filarmonica Pitești.

 

Personajele, în ordinea intrării sunt Băiatul, adică

Iordache din D'ale carnavalului, Mamițica (lui Goe), Zița din O noapte furtunoasă, Mița (Baston), Zoe (Trahanache), Didina (Mazu), Madame Piscupesco (Lanțul slăbiciunilor?).

Interpretele sunt după prezentarea din afiș: Sabina Mitrea, Crăița Mladinovici, Carmen Magdalena Sascău, Dan Stîngă, Viginia Vasilache, Laura Voicu însoțite de Alex Robu.

Spectacolul foarte plăcut și bine interpretat este clar inspirat după revoluția făcută în teatrul lui Caragiale de către Lucian Pintilie cu D'ale carnavalului pus în scenă în anii 60 și pe care l-am văzut când eram student.

Totul se petrece la toaleta carnavalului, care mi-a amintit scena savuroasă cu Caragiu - Pampon care vrea să intre la veceu și dinăuntru aude: Ocupat! și personajul este într-o situație iminentă de defecare!

În De verde totul se învârte în jurul confuziei create de damele care-l caută toate pe Don Nae, care Nae? Nae Girimea, Nae Cațavencu? Mai sunt evocați și alți bărbați importanți, Rică (Vemturiano) de către Zița, Fănică (prefectul) și Trahanache. Madame Piscupesco însă aduce în actualitate politichia, soțul ei fiind candidat la Cameră, care promite multe, dar după alegeri (a soțului). Ea deține, culmea și scrisorica de amor a lui Zoe care-oi va fi înapoiată, evident după alegeri!

Și damele crează confuzie pentru că toate au o decorațiune verde pe costumul de carnaval.

Spectacolul are ritm, Băiatul este chelnerul tipic care urcă prețutrile când vrea mușchii lui, atât pentru bere, cât și pentru jamaică. Damele sunt convingătoare și au obținut aplauzele bine meritate la puținii spectatori, Păcat de spectacol!

Încă odată se demonstrează cât de genial este Caragiale și cum a identificat el spiritul românului dintotdeauna.

Primele două volume din trilogia fotbalistică a lui Philip Kerr

Cu aceste prezentări finalizez cărțile citite de mine în aventura ardeleană din această vară.

Cum am mai spus, am citit întâmplător cartea False Nine de Philip Kerr. A fost o surpriză foarte plăcută. Pentru că în prim plan apare fotbalul din Premier League, liga engleză de fotbal, considerată acum cea mai puternică ligă de fotbal european. Mai ales că eu sunt un mare de amator de Footbal nu de Soccer cum îi zic americanii, echipa mea favorită fiind Liverpool! 

Îl știam pe Philip Kerr ca autor de romane polițșiste privind Germania secolului XX, cu al său detectiv, Bernie Gunther, care trece de la Republica de la Weimar, epoca lui Hitler, Al Doilea Război Mondial cu consecințele sale și Germania de Vest renăscută după război.

Romanele sunt scrise la un interval scurt 2014 - 2015. Primele două romane se numesc: January Window - Fereastra din ianuarie și Hand of God - Mâna lui Dumnezeu.

Philip Kerr este un pasionat de fotbal, este suporterul lui Arsenal Londra și romanele sale sunt o introspecție a acestui fenomen, cu priviri extrem de experte asupra fenomenului fotbalistic.

January Window 

Primul roman din trilogie ni-l prezintă pe Scot Manson, fost fotbalist, printre altele și la Arsenal. Este acum la 40 de ani și este couch la City of London, o echipă inventată de autor, având ca patron pe un anume Viktor Sokolnikov, miliardar ucrainian.  Să precizăm couch - antrenor nu este echivalent cu cel de la cluburile europene. În fotbalul englez există funcția de manager. Această funcție este mai complicată. Managerul decide tipul de antrenamente, motivează jucătorii, decide ce jucători trebuie transferați. Această sarcină este cea mai importantă. 

Scott Manson este scoțian după tată, care este un prosper patron de materiale sportive. Mama lui era germană, dar fiica unui ofițer american de culoare. Așa că Manson este un mulatru cu piele foarte deschisă. Scott fusese un fotbalist de succes. La 28 de ani este în culmea carierei. Dar se întâmplă! Scott este arestat sub acuzația că ar fi violat o tânără. Face pușcărie nevinovat. Dar este eliberat pentru că se dovedește că mașina Porsche i-a fost furată.

Este vremea Boxing Day și încep cele mai complicate meciuri ale Premier League. Scott este vizitat de un prieten și fost coleg de la Arsenal. Dăduse în patima beției și era falit. Este întruchiparea faimosului Paul Gascoine. Scott îl trimite acasă dându-i și niște bani, ca să afle ulterior că tipul s-a spânzurat! Lasă o scrisoare în care mărturisește că el este cel care i-a furat mașina și i-a dat-o un alt prieten, erau toți scoțieni, și acesta fiind mulatru a agățat tânăra și a violat-o! Tipul se înrolase și a murit în Afganistan. Caz închis și pentru poliție. 

Scott Manson, după pușcărie absolvise un curs de managemant sportiv, are preocupări intelectuale. A ajuns să fie antrenor secund la Barcelona și la Bayern Munchen, deci avea un dosar profesional sportive solid. Acum era antrenorul cu pregătirea sportivă a echipei London City care avea un stadion nou nouț la Silvertown Dock?! Managerul este portughezul Joao Zarco, un tip special, copie a celebrului Special One - Mourinho! 

Este începutul anului, se pregătesc noi achiziții, este cumpărat de la Dinamo Petrsburg (echipă inventată!) Bekim Develi, un foarte talentat jucător, pe datoria care o avea patronul la Vitor Sokolnikov. Sokolnikov pune la cale un proiect public și invită mai mulți consilieri de la Primărie la stadion. Participă și Zarco. Este începutul meciului și Zarco dispare! Este găsit după meci undeva pe terasa stadionului, într-un spațiu închis cu cheia. Tipul pare a fi fost bătut zdravăn. Paralel cu poliția, Manson începe o investigație. Și află multe lucruri neplăcut despre Zarco. Acesta se luase de organizatorii Mondialului din Qatar, era amantul unei angajate a clubului, avea probleme cu vecinii pentru că își recondiționa casa dintr-o zonă destul de aristocrată a Londrei. Casa este reparată de un contractor cu angajați români pe care-i plătea suplimentar cu bani cash! Cea mai periculoasă afacere era că făcuse niște achiziții de acțiuni de la firma lui Sokolnikov, care îi putea aduce multe necazuri ca inside trading.

Scott este numit interimar manager la London City și asta o determină pe actuala prietenă a lui, psiholoagă să-l părăsească, dar se mulțumește cu noua achiziție, tânăra detectivă Louise Considine care îi rezolvase cazul prietenului singucigaș.

Cine este criminalul. Scott rezolvă cazul și este numit și manager la echipa de fotbal.

Hand of God

Titlul romanului se inspiră din celebra zisă a lui Maradona privind golul dat cu mâna în semifinala Argentina Anglia din Campionatul Mondial din 1986, când argentinienii devin a doua oară campioni mondiali. 

London City se clasase pe locul 4 în campionatul Angliei și va juca în playoff cu Olympiacos Pireu. 

Cam tot romanul se petrece în Grecia, prezentată foarte prost de autor, din cauza problemelor legate de falimentul Greciei din cauza datoriilor. 

În roman apare talentatul atacant Bundchen, care îi mărturisește lui Manson că este homo. Scott îi spune clar că această chestiune nu trebuie să apară în public și-l pune pe lista de transferuri. Manson pleacă în Grecia cu prietenul antrenorul de la Herta Berlin să vadă un meci amical cu Olympiacos. Antrenorul lui Olympiacos fuses coleg de echipă în Anglia, dar este un tip scârbos. La Atena Manson se bucură de seviciile Valentinei, o prostituată de lux, oferită de Bekim Develi, care jucase în Grecia și o cunoștea. 

London City ajunge la Atena și se pregătește de meci. Meciul se desfășoară în condițiile unei galerii foarte dure, plină de extremiști de dreapta. Bekim Develi dă un gol superb și londonezii sunt în culmea fericirii. Nu trece mult însă și Bekim Develi se prăbușește pe teren, cam ca Eriksen la Campionatul European. Se încearcă resuscitarea dar este declarat mort la spital. Londonezii se prăbușesc, un fotbalist este eliminat pe degeaba și iau bătaie cu 4-1 de la Olympiacos.

A doua zi surpriză! Poliția greacă blochează plecarea echipei londoneze, pe motiv că o altă prostituată de lux a fost găsită înecată. Ea fusese în vizită la Bekim Develi în noaptea dinaintea meciului în pofida interdecției dată de Manson și planează suspiciunea că și alții ar fi fost implicați într-o orgie. 

Manson aranjează returul cu Olympiacos pe stadionul celor de la Panathinakos, dușmanii de moarte ai celor de la Olympiacos. Manson începe investigațiile privind aceste decese suspecte. Cu bani o convinge pe o legistă grecoaică care sparge greva medicilor să o investigheze pe tânăra necunoscut care fusese găsită moartă înecată. Tânăra avea implanturi de silicon și aceste au marcaje așa că află numele tinerei. Cu ajutorul unui șofer grec oferit de Sokolnikov vizitează apatrtamentul tinerei și găsesc telefonul și niște fiole de EpiPen. Acestea sunt folosite în șocurti anafilactice. Așa că Manson află că Bekim Develi suferea de incompatibilitate la năut?! Acesată incompatibilitate nu fusese dezvăluită de medicii ruși ca valoarea lui Develi să crească. Și aceste injectări îl puteau scoate din șoc. Pe de altă parte Manson este abordat de la Londra de un tip de la comisia de jocuri și pariuri, pentru un pariu imens venind din Rusia împotriva lui London City în meciul cu Olympiakos. 

Cu ajutorul unui tânăr fotbalist nigerian Manson sparge codul de intrare în telefonul înecatei și află din traducerea lui Sokolnikov că aceasta se sinucisese când află că a contribuit la moartea lui Develi.

Se încep festivitățile pentru meciul retur. Fotbaliștii sosesc pe teren însosiți de copii cum se obișnuiește. De afacerea cu copii se ocupă madam Boerescu, soția fotbalistului român de la Olympiakos. Doamna Boerescu îi spune că copiii mâncaseră hrană oferită de Kojo, un african în afaceri cu Sokolnikov. Acesta comandase mâncare cu năut care a ajuns de pe mâna micuțului pe mâna lui Develi, mâna lui Dumnezeu. Cu această revelație, în timpul meciului Scott pleacă de pe bancă și îi aplică lui Kojo câțiva pumni. El aranajase această manipulare cu patronul rus să câștige banii pierduți la jocuri de noroc. Dar Kojo îl șantaja pe Sokolnikov și cazul se închide. 

Meciul se termină ci o victorie categorică, 4-0 pentru London City.

Manson își prezintă demisia din funcția de manager de la London City, în complet dezacord cu patronul. 

Romanele prezintă și partea întunecată a fotbaliștilor, viață de lux, cu bani aruncați pe ceasuri scumpe, mașini cu prețuri imense, curve de lux.

Romanele mi-au plăcut fiind bine scrise, în ritm alert. 

Metropolis de Philip Kerr

Metropolis este ultimul roman al lui Philip Kerr, excelent autor scoțian de romane thriller.

Este ultimul roman din seria de mare succes având în centru pe detectivul Bernhard Bernie Gunther. Kerr are stil, i-am citit și romane traduse și în original în engleză și le-am prezentat pe blog. Din păcate Kerr a murit în 2018. Kerr se înrudea cu mari familii aristocratice scoțiene, dar nu asta a fost important, ci calitatea romanelor sale. 

Bernie Gunther este un detectiv german care își începe activitatea în vremea Republicii de la Weimar, după ce scapă întreg din tranșeele Primului Răzbloi Mondia.

În acest roman Bernie este selecționat să facă parte din Secția omoruri a poliției metropolitane din Berlin. Suntem în 1928, viața berlineză este în efervescență, este vremea celebrelor cabarete unde și-au făcut ucenicia Bertold Brecht și alți mari scriitor germani ai epocii. Berlinul este plin de prostituate, homosexuali, de transexuuali și inclusiv vin acolo turiști englezi să trăiască experiențele sexuale berlineze. 

În Berlin acționează un criminal în serie care omoară prostituate și le scalpează, așa că porecla dată de polițiști și presă este de Winnetou, după personajul din romanele lui Karl May și care a constituit și o serie de filme germane, filmate în Iugoslavia care refăceau atmosfera din Far West. 

Dar la un moment dat apare alt criminal, care ucidea răniți de război confinați în cărucioare, care cerșeau. Crominalul îi considera o rușine și sugera că ar fi fost nazist!

De ce Metropolis?  Pentru că Bernie este contactat de Thea von Harbou, soția lui Fritz Lang și scenaristă, care vrea să facă un film cu crime. 

O altă problemă a Republicii de la Weimar din acea vreme este prezența agresivă a naziștilor lui Hitler și a antisemitismului violent. Șefii lui Bernie sunt evrei și pentru asta sunt detestați și înjurați în presă. 

Bernie face investigații și găsește legături între cei doi criminali și are o mare surpriză. Dar ca să îl aresteze pe criminal va fi fosrte dificil și așa rezolvă alte crime care se impun în opinia publică. 

Este un roman interesant și trist, este excelent redată perioada anilor nebuni din deceniul 3 al secolului XX. 

Blaga între legionari și comuniști de Marta Petreu

Marta Petreu își continuă investigațiile asupra intelectualilor interbelici. Acesat carte este dedicată lui Lucian Blaga. Blaga este unul din cei mai importanți intelectuali ai epocii. A fost poet, romancier, i-am citit Hronicul și cântecul vârstelor, și după 89, romanul interzis, Luntrea lui Caron. Blaga are o importantă operă poetică, este unul din puținii filosofi români cu un sistem filosofic complet și original, i-am citit Spațiul Mioritic. Blaga a fost și dramaturg și piesa lui Avram Iancu a stârnit discuții și ipoteze prezumțioase că ar fi fost dedicată lui Codreanu, șeful legionarilor. Blaga a fost de asemenea diplomat, de foarte bună calitate. În fine Blaga a ajuns foarte greu profesor la Universitatea din Cluj și asta din cauza invidiei unor profesori de la această universitate, precum, Bogdan Duică (zis și Țuică!) și Ștefănescu Goangă. În retragerea universității la Sibiu, sub auspiciile luiÎn fine Blaga a fost membru al Academiei Române și a fost foarte apreciat de regele Carol al II-lea, un protector al artelor. Totul s-a terminat la venirea comuniștilor, a fost dat afară din universitate, de la Academie. Nu a fost băgat de la pușcărie, dar puțin nu a lipsit. 

De Blaga se leagă și o amintire a mea din studenție. Eram la Casa Studenților și România Literară organizase o întâlnire a scriitorilor cu studenții în 1971. Eu l-am întrebat pe Zaharia Stancu de ce noi elevii începutul anilor 60 nu l-am cunoscut ca scriitor al literaturii române pe Blaga, era un scriitor interzis, când Blaga se pare că a fost propus pentru Premiul Nobel pentru Literatură. Stancu a bâiguit că ar fi un bust al lui Blag la un CAP din Ardeal, cât ar fi valoarea în bani al premiului Nobel. Eu în replică i-am spus că nu mă interesează de ce nu a luat Nobelul, ci de ce nu l-am cunoscut noi pe Blaga, la care colegii studenți m-au aplaudat puternic. După întâlnire Zaharia m-a întrebat de unde sunt și când a aflat că sunt ploieștean a exclamat: a ești republican! Da, de-al lui Caragiale. Ca să aflu acum din cartea Martei Petreu că că i-am pus cui trebuie întrebarea! Nemernicul de Zaharia Stancu a fost cel care a aprobat publicarea în Gazeta Literară a unui fragment infamant din romanul lui Beniuc: Pe muchie ce cuțit în care îl calomnia pe Blaga. 

O prezentare a cărții probabil superioară o face Răzvan Voncu în România Literară.blaga între tâlhari https://romanialiterara.com/2021/08/blaga-intre-talhari/

Ce face doamna Marta Petreu în această carte?

Demonstrează că Lucian Blaga nu a făcut politică s-a ferit să facă, ba când prietenii, după 1944 l-au convins să se înscrie într-o afacere pseudo comunistă și-a dat rapid demisia. 

Culmea că în timpul funcționării ca profesor la Sibiu la avut asistent pe comunistul Zevedei Barbu, subiect al unui proces în perioada antonesciană și apărat de Blaga. Că ulterior Barbu a rămas în Occident, convins repede de comunism asta este altceva. Mai interesant este că ginerele lui Tudor Bugnariu, soțul lui Dorli, fiica lui Blaga era și el comunist! Cu toate acestea comuniștii nu l-au iertat pe Blaga, filosofia lui era idealistă, nu era bălegar marxist. Ba după mizerabilul roman la lui Beniuc, Blaga a scris un memorie adresat CC la PCR. Acest memoriu a fost publicat de politrucul scriitor Al. Oprea în fragmente falsificate. memoriul l-a publicat integral până la urmă revista studenților clujeni Echinox.

Cât despre relațiile cu legionarii în deceniul patru acestea sunt mult mai discutabile. Se bazează pe amintiri false ale unor bătrâni legionari. Blaga a dus o polemică cu Nichifor Crainic, unul din mentorii legionarilor. Dar cel mai enervant este că Marta Petreu să muncește să demonteze alegațiile lui Wiliam Totok. Acest șvab stângist, care a făcut pușcărie în vremurile comuniste se trudește să arate că toți intelectualii români erau legionari, că toți luptătorii anticomuniști, precum Ion Gavrilă Ogoranu erau tot legionari. Acest țicnit emigrat în Germania ar trebui să se preocupe de entuziasmul cu care co-etnicii săi s-au înscris în război la trupele SS! 

Blaga a fost unul din intelectualii exemplari ai Românie interebelice și merită să ni-l reamintim și mai ales să-l citim, chiar dacă el are o poezie numită: Veniți lângă mine tovarăși! Semnificația era cu totul alta la Blaga pentru acest cuvânt.

Aventuri ardelene - 2

Măriuca, Adriana și cu mine la Palatul Brukenthal Avrig 

 

Avrig 

Duminică 8 august după ce am fost la cura de la Ocna Sibiului am făcut seara o vizită la Palatul Brukenthal, la Orangerie, singurul corp reabilitat unde este o cârciumă cu pretenții, dar cu servicii proaste. Ne-am făcut un selfie cu Adriana și Măriuca să avem o amintire de la Herr Brukenthal: La Mulți Ani! apud Turcan. 

Am mai făcut o poză cu Munții Făgăraș care au o poză mare vis a vis de Primăria Avrig.

Pe parcursul acestei vacanțe am făcut trei călătorii interesante la care a contribuit în mod esențial verișoara Măriuca. Plănuiam de anul trecut să mergem la Castelul lui Iancu de Hunedoara, apoi Măriuca ne-a propus o excursie la Râmetea, Mânăstirea Râmeți și Alba Iulia. Finalul era o ieșire prin zona săsească la Alma Vii și la Hoghilag după tuberoze.

 

Sigismund de Luxemburg și Voicu Corvin

Castelul Huniazilor

Excuria am făcut-o marți 10 august, întrerupând cura la Ocna Sibiului, pentru că miercuri trebuia să merg la clinică la ORL.

Excursia a debutat sub cele mai bune auspicii. Trebuia să mergem cam 100 de km pe autostradă ca apoi să deviem să ajungem la Hunedoara. În fața noastră s-au adunat nori negri și s-a pornit o ploicică care a mai răcorit atmosfera. Era totuși cald și climatizarea Matizului este precară. Am intrat în Hunedoara, cetatea oțelului, cântată în copilăria mea de scriitori obligați să preamărească succesurile comuniste. A mai rămas o grămadă de fiare vechi, mai este o oțelărie în funcțiune cumpărată de Mital.

Ajungem la castelul maiestuos. Vrem să parcăm, dar din vina mea, Măriuca a intrat într-o groapă. Măriuca a cerut sfatul unui șofer mai vârstnic care a încurajat-o să iasă și totul s-a terminat cu bine.

Intrăm, după ce am luat bilete de pensionari cu 17 lei bucata, pe podul spre castel. Castelul a fost construit de Iancu de Hunedoara pe locul unei întărituri mai vechi în 1446. Se pare că este cel mai impozant castel din vechiul regat al Ungariei, pentru că la Milenariumul din centru Budapestei se află o reproducere la scară mai mică a acestui castel cu care se mândreau! 

Domeniul Hunedoarei a fost dăruit lui Voicu, tatăl lui Iancu în 1409 de către Sigismund de Luxemburg, care era rege al Ungariei și împărat al Austriei (Corecție! al Imperiului Romano German apud Julian N). Sigismund a avut multe legături cu vecinii din sud din Valahia, cu Mircea cel Bătrân. Corvineștii lui Voicu ese înrudeau și ei cu Basarabii, având corbul ca efigie comună a acestei familii și a Valahiei. 

Palatul este impozant sunt construite multe ziduri înalte și în jurul castelului era un șanț cu apă de la pârîul Zlaști. Poziția lui proteja trecătoarea Jiului prin care se strecurau inamicii otomani sau tătarii și aceasta a fost rațiunea acestui castel. Există de atunci, de la Iancu turnurile Ne boisa - nu te teme, și Ioan de Capistrano, care amintește de călugărul soldat care a apărat Timișoara de turci. 

Castelul a suferit recondiționări din secolul XIX și continua și azi. Am trecut prin toate sălile, dar cea mai plăcută surpriză ne-au furnizat-o un grup de maghiari coriști, care au interpretat o melodie religioasă chiar în capela castelului.  Da, este Iancu de Hunedoara, sau Hunyadi Ianos un simbol comun al luptei antiotomane atât pentru români, cât și pentru maghiari. Iancu, voievod de Transilvania și regent al Ungariei, a fost tatăl lui Mateiaș Corvin, cel mai important rege al Ungariei. Eu m-am băgat peste tot, inclusiv în camerele de tortură și am pozat și efigiile familei Corvin și al celorlalți proprietari ai castelului.

Pe drumul de întoarcere am fost apostrofați de soferii de TIR. Inițial am crezut că avem probleme cu roata din față stânga, am verificat și nu era nimic. Am oprit la un refugiu și un șofer ne-a explicat că viteza minimă pe autostradă este de 86 km/oră, iar Măriuca mergea și 60 pe oră!

Poiana Sibiului

Poiana Sibiului

Măriuca era curioasă să mergem la Poiana Sibiului, celebră localitate care ar fi avut cei mai bogați ciobani din România. Satul este așezat pe vârful unui deal foarte înalt, unde ajungi pornind din Miercurea Sibiului. Șoseaua este foarte întortochiată cu curbe strânse. Am ajuns în fine în centru localității și am vrut să găsim o cârciumă. În Poiana Sibiului nu există! Oamneii au treabă, nu să meargă la cârciumă. Casele erau multe noi care nu mai respectau standardele clasice ardelene din zonă, dar cu porți mari și ziduri. Una dintre ele aparținea unei familii numite Rodean, nume cunoscut mie, a fost șef la CSEN și apoi ambasador în Canada.Am reușit să luăm apă minerală și bere de la un magazin Profi. Cam atât despre această localitate!

 

Pentru că în weekend se produce multă vânzoleală la Ocna am decis ca sâmbătă și duminică să mai facem niste excursii. Prima s-a produs sâmbătă în județul Alba unde am ajuns în trei localități.

Râmetea

Biserica Unitariană Râmetea

Am plecat spre obiective sâmbătă 14 august, în ajun de Sfânta Maria. Ca să ajungem la Râmetea a trebuit să parcurgem 200 de km. Drumul a fost pe autostradă până la Sebeș, ca apoi să o luăm pe autostrada de Sebeș Turda. Am avut mari probleme cu GPS-ul pentru că nu are actualizate traseele. Așa că ne-a scos cu vreo 10 km de pe traseul actual cu autostradă și ne-a băgat prin perferiile Albei Iulia. Am avut probleme și la ieșirea sptre Teiuș. Am ajuns în fine la Aiud, de unde am luat-o spre nord vest, drumul spre Râmetea este destul de bun, cu excepția Aiudului unde se fac reparații. Drumul urcă spre Apuseni și am trecut prin Cheile Vălișoarei, zonă foarte spectaculoasă, cu stânci granitice. 

În Râmetea are mare vânzoleală, multe mașini. Probabil se strângeau maghiari din toate zonele să serbeze Sfânta Maria la Biserica Unitariană din sat! Acest cult reformat este specific maghiarilor din Transilvania fiind fondat aici. Am luat-o pe străzi spre munții din față așezați spre Est de sat. Sunt Munții Trascăului și Piatra Secuiului, stânci de granit foarte spectaculoase. Ne-am întors în centrul localității, am vrut să intru la Muzeul Etnografic aflat în incinta Primăriei, dar era închis. Am făcut mai multe poze cu biserica unitariană construită pe la 1642. Adriana s-a oprit la un magazin de artizanat. Acolo mi-a atras atenția un obiect numit Pulometru. Dacă îl desfăceai puteai vedea e valuările pulii funcție de lungime! Era și unul în ungurește din care am reținut că începe cu Futy, ca la noi! Recunosc că tot umblând prin localitate m-am săturat să aud doar ungurește. 

Cheile Vălișoarei

La întoarcere am făcut o oprire pentru poze la Cheile Vălișoarei.

Aiud

Cetatea Aiud

Cum am ajuns la Aiud, dtrumul trecea prin fața cetății Aiudului. Am oprit să fac poze. Din păcate cetatea era închisă, cu toate că cetatea este complet refăcută.

Mânăstirea Râmeți

Vechea mânăstire Râmeți

La Teiuș am luat spre dreapta, nord vest spre mânăstirea aflată la 18 km. Am mers pe un drum foarte îngust între munți, unde nu mai era semnal de telefon. Și Mânăstirea se pregătea de Hramul Sântei Mării și erau oameni cu costume naționale. Mânăstirea a fost dezvoltată și extinsă. Este o mânăstire de maici. Am intrat și pozat vechea clădirea a mânăstirii care datează din secolul al XIII-lea! Clădirea a fost supraînalțată cu 2 m, probabil că cu timpul ea s-a scufundat. Acum sub clădire se află un izvor cu apă proaspătă și rece. Aici ne-am mâncat senvișurile pregătite de Măriuca. Adriana a luat niște amintiri, mărunțișuri cu caracter religios, iar eu o sticlă de vin mânăstiresc, Merlot de Dealul Mare. Vinul m-a dezamăgit, era dulce!

Alba Iulia

Biroul unde s-a semnat Unirea cu Transilvania

Ne-am reîntors la Teiuș și am revenit la Alba Iulia. Iar GPS-ul ne-a tot plimbat până ne-a adus în fața cetății din mijlocul orașului. Am parcat și am trecut podul peste fostul șanț cu apă, acum alee prin cetate. În față se înălțau maiestuos cele două biserici, cea a Reîntregirii, construită în stil bizantin pentru comemorarea încoronării Regelui Ferdinand și Reginei Maria, lângă în drepta era biserica catolică. Am remarcat că ai noștri au făcu o clopotniță mai înaltă decât cea a bisericii catolice. 

Biserica catolică din Alba Iulia este o bijuterie gotic renascentistă, probabil cea mai frumoasă biserică de tip occidental din România. M-am dus să o vizitez pentru că acolo doarme somnul de veci Iancu de Hunedoara. Cum intri mornântul este în dreapta, este înconjurat la stânga de un mormânt al unui Ladislau, frate, rudă cu Iancu? Iar în dreapta lui Iancu este mormântul unui copil, probabil al lui Iancu? Este înscris doar anul nașterii 1452. Mormântul lui Iancu are o coroană cu tricolorul românesc, dar erau și coronițe pe toate cele trei morminte cu tricolorul maghiar. Iată că avem iar motive comune cu ungurii! 

Afară am văzut în spatele bisericii catolice monumentul ecvestru al lui Mihai Viteazul și el încoronat ca domn al celor trei țări românești la Alba Iulia. Regii României repetaseră gestul lui. 

Ne-am oprit la o terasă, la Vizitiu. Am băut niște bere, iar Măriuca limonadă, la prețuri sub Pitești!

Am continuat vizita până am ieșit din incinta cetății. Ea amintește și de trecutul roman al așezării și și de epoca habsburgică. Ne-am pozat cu diverse statui din incintă, eu cu o doamnă din vremea Iluminismului. Am trecut și prin fața Universității 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia și apoi am ajus la Sala Unirii. Clădirea este complet refăcută, amintind de marele eveniment de la 1 Decembrie 1918. Am văzut mai multe busturi dedicate personalităților Reîntregirii, dar curios, nu am văzut-o pe cea a lui Iuliu Maniu. Vizita în sala Unirii m-a impresionat până la lacrimi. 

Am ieșit tot cu GPS și bâjbâind din Alba Iulia și apoi la Sebeș am ratat intrarea pe autostradă. 

La intersecția de la Veștem Măriuca a intrat la MOL să ia benzină și mecanicul de la pompă a observa că roata din față stânga e cam dezumflată. S-a apucat și le-a umflat pe toate. În stație erau mai multe mașini cu țigani sosiți din Occident. Făceau gălăgie, nu purtau măști, când să ieșim am așteptat minute bune că unul avea ceva de discutat cu alt șofer și ne bloca. 

Duminică aveam în plan să vizităm Alma Vii și Hoghilag satul cu tuberoze. 

Alma Vii

Relicvariul creștin de la Biertan

Duminică dimineața, când să plecăm Măriuca constată că roata din față este dezumflată. Scoatem rezerva și ea o sună pe verișoara ei din partea mătușii Maria, al cărei soț, Pavel cu care ne-am întâlnit în weekendul precedent la Ocna Sibiului poate să-i schimbe roata. A venit Pavel de abia trezit și a fost amabil și a schimbat roata, pe care am umflat-o din nou la MOL, ca să avem totuși o rezervă. 

Am luat-o pe drumul din Sibiu spre Agnita. La Bârghiș drumul spre Alma Vii era același cu drumul spre Biertan. Drumul era propaspăt reasfaltat și când am ajuns pe vârful dealului nu am mai văzut indicatorul de Biertan. Iresponsabilii care au reparat drumul au uitat acel important indicator.  După acea intersecție probabilă, cam la un km era intersecția care arăta drumul spre Alma Vii la 4 km. Drumul era imposibil, doar cu hârtoape la care micul Matiz nu ar fi rezistat și ne-am întors după vreo câtea sute de metri. Așa am ratat Alma Vii! Am decis să mergem la Hoghilag prin Biertan și am ratat iar cu GPS intersecția. Un șofer ne-a asigurat că acolo estre intersecția și am coborât abrupt pe drumul spre Richiș Biertan. La Biertan am oprit să fac o poză cu monumentul care copiază artefactul creștin din secolul al IV-lea descoperit acolo. Pe el scrie:

EGO ZENOVIUS VOTUM POSUI ceea ce inseamnă în traducere liberă „Eu Zenovie am (de)pus (această) ofranda”.

Acest artefact dovedește creștinarea străromânilor sub influența romanică. De abia apoi cu creșterea importanței Constantinopolului și a Imperiului Bizantin, am adoptat cultul ortodox prin mediere slavă.

Am plecat din Biertan și am intersectat șoseaua Sibiu Sighișoara la Șaroș pe Târnave sau Scharosch an der Kokel, pe nemțește.

Hoghilag

Am mers spre Sighișoara vreo 15 km și apoi la stânga o intersecție spre Hoghilag, satul tuberozelor. Și Hoghilag este un fost sat săsesc unde sașii au adus această floare să o cultive. Au rămas fermierii români care cultivă tuberozele în continuare. 

Eu m-am dus să pozez biserica luterană vis a vis de casa unde era ferma de tuberoze.  Biserica, spre deosebire de altele era într-o stare foarte precară. Poate se vor găsi fonduri și pentru acest monument?

Am făcut o poză la casa cu tuberoze, fetel au cumpărat flori la 3 lei firul.

Era foarte cald și am lut-o direct pe drumul de Mediaș Sibiu. Am oprit pentru cumpărături la Mediaș la Lidl. Am ajuns cu bine acasă încheind aceste aventuri transilvane.

Marți pe 17 august ne-am întors la Pitești.