Laur de Evgheni Vodolazkin

Laur, romanul lui Evgheni Vodolazkin este un best sellers în Rusia și prin alte părți. 

Pentru mine este un roman cam ciudat, un prieten făcea pariu că nu trec de jumătatea lui. Am trecut și l-am terminat. De ce acest succes?

Pentru că este un roman istoric despre credința pravoslavnică a rușilor, excesivă ca tot ce fac rușii, combinată de tradiția tămăduitorilor ce vine de la șamanii din perioada slavilor precreștini.

Tema vraciului este abordată și de alți slavi, precum romanul polonez cu același nume. Cred că după literatura propagandistică și mincinoasă, antireligioasă din vremea sovietrică romanul a trezit atâta interes. 

Este compus din patru părți, care corespund numelor pe care le primește personajul principal al romanului:

Cartea cunoașterii - Arseni

Cartea renunțării - Ustin

Cartea drumului - Ambrozie

Cartea liniștii - Laur

 

Suntem la sfârșitul secolului XV în nordul Rusiei, în slobozia Rukina. Această slobozie înseamnă că țăranii nu sunt dependenți de vreun boier, cneaz sau voievod. Rusia era însă încă dependentă de tătari. 

În prima parte micul Arseni este crescut de bunicul Hristofor, care îl învață arta tămăduirii cu diverse plante, dar și cu mâinile, unde trimite și denumirea sloboziei. După moartea bunicului Arseni devine un vestit vraci și vindecă pe oameni. Locurile sunt bântuite de ciumă, rezultat al igienei precare. Arseni a adăpostește și o vindecă pe tânăra Ustina și se îndrăgostește de ea. Ustina este ținută în secret de Arseni și îi devine iubită și aceasta rămâne gravidă. Fără ajutorul unei moașe Arseni încearcă să o ajute la naștere, dar Ustina moare născând un copil mort. 

Arseni este disperat și rătăcește ajungând la Pskov mai la sud, unde continuă ca tămăduitor sub numele Ustin. Se însoțește cu doi nebuni într-u Hristos. 

În a treia parte apare Ambrogio un italian de lângă Milano, care învață rusește și ajunge la Pskov. Aici la un moment dat posadnicul - primarul din Pskov decide să-i trimită pe Ambrogio și Arseni într-n pelerinakj la Ierusalim.

Această parte a romanului este cea mai interesantă. Cei doi, dotați cu cai și cu bani, ducați de aur ungurești (minele de la Roșia Montană de care duc dorul azi ungurii!) ajung la Kiev, de unde pleacă cu o caravană spre sud vest. Trec prin Polonia, apoi prin Imperiul Roman German, pe lângă Alpi, ca să adjungă la Veneția.

Iau o corabie care-i duce prin Ragusa unde croații îi iau de diavoli după limba germnă vorbită de pelerini și sunt gata să-i spînzure. Trec prin Corfu, Creta, Cipru ca să ajungă la Jaffa în Palestina. Pe drumul Ierusalimului sunt atacați de bandiți mameluci și Ambrogio este ucis și Ustin este rănit.

Supraviețuiește și se întoarce în Rusia și se duce la mânăstire unde primește numele de Ambrozie, după prietenul lui. 

In ultima parte vraciul devine pustnic sub numele de Laur. Tămăduiește oamenii din apropiere și la el vine o tânără orfană Anastasia care rămăsese și ea gravidă. Nu vrea să mărturisească cine este tatăl. Agresată de țărani ea declară că bătrânul acum Laur este tatăl. Oamenii de depărtează de el. Anasatsia naște un băiat și Laur moare ajutând-o să nască. Conform testamentului spus starețului mânăstirii va fi tras prin mlaștini de frânghii să fie sfâșiat de animale.

La întrebarea unui negustor din Danzig de ce acest ritual țăranul recunoaște că nu știe.

Se pare că succesul romanului este dat de atmosfera care amintește cititorilor de Andrei Rubliov al lui Tarkovski. 

Criticii afirmă că totuși nu este un roman istoric pentru că romancierul face trimiteri la realitatea din viitor, care îi dă un aer postmodern.