vineri, 20 august 2021

Aventuri ardelene - 2

Măriuca, Adriana și cu mine la Palatul Brukenthal Avrig 




 














Avrig 

Duminică 8 august după ce am fost la cura de la Ocna Sibiului am făcut seara o vizită la Palatul Brukenthal, la Orangerie, singurul corp reabilitat unde este o cârciumă cu pretenții, dar cu servicii proaste. Ne-am făcut un selfie cu Adriana și Măriuca să avem o amintire de la Herr Brukenthal: La Mulți Ani! apud Turcan. 

Am mai făcut o poză cu Munții Făgăraș care au o poză mare vis a vis de Primăria Avrig.


Pe parcursul acestei vacanțe am făcut trei călătorii interesante la care a contribuit în mod esențial verișoara Măriuca. Plănuiam de anul trecut să mergem la Castelul lui Iancu de Hunedoara, apoi Măriuca ne-a propus o excursie la Râmetea, Mânăstirea Râmeți și Alba Iulia. Finalul era o ieșire prin zona săsească la Alma Vii și la Hoghilag după tuberoze.


 

























Sigismund de Luxemburg și Voicu Corvin




























Castelul Huniazilor

Excuria am făcut-o marți 10 august, întrerupând cura la Ocna Sibiului, pentru că miercuri trebuia să merg la clinică la ORL.

Excursia a debutat sub cele mai bune auspicii. Trebuia să mergem cam 100 de km pe autostradă ca apoi să deviem să ajungem la Hunedoara. În fața noastră s-au adunat nori negri și s-a pornit o ploicică care a mai răcorit atmosfera. Era totuși cald și climatizarea Matizului este precară. Am intrat în Hunedoara, cetatea oțelului, cântată în copilăria mea de scriitori obligați să preamărească succesurile comuniste. A mai rămas o grămadă de fiare vechi, mai este o oțelărie în funcțiune cumpărată de Mital.

Ajungem la castelul maiestuos. Vrem să parcăm, dar din vina mea, Măriuca a intrat într-o groapă. Măriuca a cerut sfatul unui șofer mai vârstnic care a încurajat-o să iasă și totul s-a terminat cu bine.

Intrăm, după ce am luat bilete de pensionari cu 17 lei bucata, pe podul spre castel. Castelul a fost construit de Iancu de Hunedoara pe locul unei întărituri mai vechi în 1446. Se pare că este cel mai impozant castel din vechiul regat al Ungariei, pentru că la Milenariumul din centru Budapestei se află o reproducere la scară mai mică a acestui castel cu care se mândreau! 

Domeniul Hunedoarei a fost dăruit lui Voicu, tatăl lui Iancu în 1409 de către Sigismund de Luxemburg, care era rege al Ungariei și împărat al Austriei (Corecție! al Imperiului Romano German apud Julian N). Sigismund a avut multe legături cu vecinii din sud din Valahia, cu Mircea cel Bătrân. Corvineștii lui Voicu ese înrudeau și ei cu Basarabii, având corbul ca efigie comună a acestei familii și a Valahiei. 

Palatul este impozant sunt construite multe ziduri înalte și în jurul castelului era un șanț cu apă de la pârîul Zlaști. Poziția lui proteja trecătoarea Jiului prin care se strecurau inamicii otomani sau tătarii și aceasta a fost rațiunea acestui castel. Există de atunci, de la Iancu turnurile Ne boisa - nu te teme, și Ioan de Capistrano, care amintește de călugărul soldat care a apărat Timișoara de turci. 

Castelul a suferit recondiționări din secolul XIX și continua și azi. Am trecut prin toate sălile, dar cea mai plăcută surpriză ne-au furnizat-o un grup de maghiari coriști, care au interpretat o melodie religioasă chiar în capela castelului.  Da, este Iancu de Hunedoara, sau Hunyadi Ianos un simbol comun al luptei antiotomane atât pentru români, cât și pentru maghiari. Iancu, voievod de Transilvania și regent al Ungariei, a fost tatăl lui Mateiaș Corvin, cel mai important rege al Ungariei. Eu m-am băgat peste tot, inclusiv în camerele de tortură și am pozat și efigiile familei Corvin și al celorlalți proprietari ai castelului.

Pe drumul de întoarcere am fost apostrofați de soferii de TIR. Inițial am crezut că avem probleme cu roata din față stânga, am verificat și nu era nimic. Am oprit la un refugiu și un șofer ne-a explicat că viteza minimă pe autostradă este de 86 km/oră, iar Măriuca mergea și 60 pe oră!

Poiana Sibiului

Poiana Sibiului



Măriuca era curioasă să mergem la Poiana Sibiului, celebră localitate care ar fi avut cei mai bogați ciobani din România. Satul este așezat pe vârful unui deal foarte înalt, unde ajungi pornind din Miercurea Sibiului. Șoseaua este foarte întortochiată cu curbe strânse. Am ajuns în fine în centru localității și am vrut să găsim o cârciumă. În Poiana Sibiului nu există! Oamneii au treabă, nu să meargă la cârciumă. Casele erau multe noi care nu mai respectau standardele clasice ardelene din zonă, dar cu porți mari și ziduri. Una dintre ele aparținea unei familii numite Rodean, nume cunoscut mie, a fost șef la CSEN și apoi ambasador în Canada.Am reușit să luăm apă minerală și bere de la un magazin Profi. Cam atât despre această localitate!

 

Pentru că în weekend se produce multă vânzoleală la Ocna am decis ca sâmbătă și duminică să mai facem niste excursii. Prima s-a produs sâmbătă în județul Alba unde am ajuns în trei localități.



















Râmetea


































Biserica Unitariană Râmetea



















Am plecat spre obiective sâmbătă 14 august, în ajun de Sfânta Maria. Ca să ajungem la Râmetea a trebuit să parcurgem 200 de km. Drumul a fost pe autostradă până la Sebeș, ca apoi să o luăm pe autostrada de Sebeș Turda. Am avut mari probleme cu GPS-ul pentru că nu are actualizate traseele. Așa că ne-a scos cu vreo 10 km de pe traseul actual cu autostradă și ne-a băgat prin perferiile Albei Iulia. Am avut probleme și la ieșirea sptre Teiuș. Am ajuns în fine la Aiud, de unde am luat-o spre nord vest, drumul spre Râmetea este destul de bun, cu excepția Aiudului unde se fac reparații. Drumul urcă spre Apuseni și am trecut prin Cheile Vălișoarei, zonă foarte spectaculoasă, cu stânci granitice. 

În Râmetea are mare vânzoleală, multe mașini. Probabil se strângeau maghiari din toate zonele să serbeze Sfânta Maria la Biserica Unitariană din sat! Acest cult reformat este specific maghiarilor din Transilvania fiind fondat aici. Am luat-o pe străzi spre munții din față așezați spre Est de sat. Sunt Munții Trascăului și Piatra Secuiului, stânci de granit foarte spectaculoase. Ne-am întors în centrul localității, am vrut să intru la Muzeul Etnografic aflat în incinta Primăriei, dar era închis. Am făcut mai multe poze cu biserica unitariană construită pe la 1642. Adriana s-a oprit la un magazin de artizanat. Acolo mi-a atras atenția un obiect numit Pulometru. Dacă îl desfăceai puteai vedea e valuările pulii funcție de lungime! Era și unul în ungurește din care am reținut că începe cu Futy, ca la noi! Recunosc că tot umblând prin localitate m-am săturat să aud doar ungurește. 

Cheile Vălișoarei














La întoarcere am făcut o oprire pentru poze la Cheile Vălișoarei.



Aiud

Cetatea Aiud














Cum am ajuns la Aiud, dtrumul trecea prin fața cetății Aiudului. Am oprit să fac poze. Din păcate cetatea era închisă, cu toate că cetatea este complet refăcută.



Mânăstirea Râmeți

Vechea mânăstire Râmeți



















La Teiuș am luat spre dreapta, nord vest spre mânăstirea aflată la 18 km. Am mers pe un drum foarte îngust între munți, unde nu mai era semnal de telefon. Și Mânăstirea se pregătea de Hramul Sântei Mării și erau oameni cu costume naționale. Mânăstirea a fost dezvoltată și extinsă. Este o mânăstire de maici. Am intrat și pozat vechea clădirea a mânăstirii care datează din secolul al XIII-lea! Clădirea a fost supraînalțată cu 2 m, probabil că cu timpul ea s-a scufundat. Acum sub clădire se află un izvor cu apă proaspătă și rece. Aici ne-am mâncat senvișurile pregătite de Măriuca. Adriana a luat niște amintiri, mărunțișuri cu caracter religios, iar eu o sticlă de vin mânăstiresc, Merlot de Dealul Mare. Vinul m-a dezamăgit, era dulce!


Alba Iulia
























































Biroul unde s-a semnat Unirea cu Transilvania















Ne-am reîntors la Teiuș și am revenit la Alba Iulia. Iar GPS-ul ne-a tot plimbat până ne-a adus în fața cetății din mijlocul orașului. Am parcat și am trecut podul peste fostul șanț cu apă, acum alee prin cetate. În față se înălțau maiestuos cele două biserici, cea a Reîntregirii, construită în stil bizantin pentru comemorarea încoronării Regelui Ferdinand și Reginei Maria, lângă în drepta era biserica catolică. Am remarcat că ai noștri au făcu o clopotniță mai înaltă decât cea a bisericii catolice. 

Biserica catolică din Alba Iulia este o bijuterie gotic renascentistă, probabil cea mai frumoasă biserică de tip occidental din România. M-am dus să o vizitez pentru că acolo doarme somnul de veci Iancu de Hunedoara. Cum intri mornântul este în dreapta, este înconjurat la stânga de un mornt al unui Ladislau, frate, rudă cu Iancu? Iar în dreapta lui Iancu este mormântul unui copil, probabil al lui Iancu? Este înscris doar anul nașterii 1452. Mormântul lui Iancu are o coroană cu tricolorul românesc, dar erau și coronițe pe toate cele trei morminte cu tricolorul maghiar. Iată că avem iar motive comune cu ungurii! 

Afară am văzut în spatele bisericii catolice monumentul ecvestru al lui Mihai Viteazul și el încoronat ca domn al celor trei țări românești la Alba Iulia. Regii României repetaseră gestul lui. 

Ne-am oprit la o terasă, la Vizitiu. Am băut niște bere, iar Măriuca limonadă, la prețuri sub Pitești!

Am continuat vizita până am ieșit din incinta cetății. Ea amintește și de trecutul roman al așezării și și de epoca habsburgică. Ne-am pozat cu diverse statui din incintă, eu cu o doamnă din vremea Iluminismului. Am trecut și prin fața Universității 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia și apoi am ajus la Sala Unirii. Clădirea este complet refăcută, amintind de marele eveniment de la 1 Decembrie 1918. Am văzut mai multe busturi dedicate personalităților Reîntregirii, dar curios, nu am văzut-o pe cea a lui Iuliu Maniu. Vizita în sala Unirii m-a impresionat până la lacrimi. 

Am ieșit tot cu GPS și bâjbâind din Alba Iulia și apoi la Sebeș am ratat intrarea pe autostradă. 

La intersecția de la Veștem Măriuca a intrat la MOL să ia benzină și mecanicul de la pompă a observa că roata din față stânga e cam dezumflată. S-a apucat și le-a umflat pe toate. În stație erau mai multe mașini cu țigani sosiți din Occident. Făceau gălăgie, nu purtau măști, când să ieșim am așteptat minute bune că unul avea ceva de discutat cu alt șofer și ne bloca. 

Duminică aveam în plan să vizităm Alma Vii și Hoghilag satul cu tuberoze. 



Alma Vii

Relicvariul creștin de la Biertan























Duminică dimineața, când să plecăm Măriuca constată că roata din față este dezumflată. Scoatem rezerva și ea o sună pe verișoara ei din partea mătușii Maria, al cărei soț, Pavel cu care ne-am întâlnit în weekendul precedent la Ocna Sibiului poate să-i schimbe roata. A venit Pavel de abia trezit și a fost amabil și a schimbat roata, pe care am umflat-o din nou la MOL, ca să avem totuși o rezervă. 

Am luat-o pe drumul din Sibiu spre Agnita. La Bârghiș drumul spre Alma Vii era același cu drumul spre Biertan. Drumul era propaspăt reasfaltat și când am ajuns pe vârful dealului nu am mai văzut indicatorul de Biertan. Iresponsabilii care au reparat drumul au uitat acel important indicator.  După acea intersecție probabilă, cam la un km era intersecția care arăta drumul spre Alma Vii la 4 km. Drumul era imposibil, doar cu hârtoape la care micul Matiz nu ar fi rezistat și ne-am întors după vreo câtea sute de metri. Așa am ratat Alma Vii! Am decis să mergem la Hoghilag prin Biertan și am ratat iar cu GPS intersecția. Un șofer ne-a asigurat că acolo estre intersecția și am coborât abrupt pe drumul spre Richiș Biertan. La Biertan am oprit să fac o poză cu monumentul care copiază artefactul creștin din secolul al IV-lea descoperit acolo. Pe el scrie:

EGO ZENOVIUS VOTUM POSUI ceea ce inseamnă în traducere liberă „Eu Zenovie am (de)pus (această) ofranda”.

Acest artefact dovedește creștinarea străromânilor sub influența romanică. De abia apoi cu creșterea importanței Constantinopolului și a Imperiului Bizantin, am adoptat cultul ortodox prin mediere slavă.

Am plecat din Biertan și am intersectat șoseaua Sibiu Sighișoara la Șaroș pe Târnave sau Scharosch an der Kokel, pe nemțește.

Hoghilag








































Am mers spre Sighișoara vreo 15 km și apoi la stânga o intersecție spre Hoghilag, satul tuberozelor. Și Hoghilag este un fost sat săsesc unde sașii au adus această floare să o cultive. Au rămas fermierii români care cultivă tuberozele în continuare. 

Eu m-am dus să pozez biserica luterană vis a vis de casa unde era ferma de tuberoze.  Biserica, spre deosebire de altele era într-o stare foarte precară. Poate se vor găsi fonduri și pentru acest monument?

Am făcut o poză la casa cu tuberoze, fetel au cumpărat flori la 3 lei firul.

Era foarte cald și am lut-o direct pe drumul de Mediaș Sibiu. Am oprit pentru cumpărături la Mediaș la Lidl. Am ajuns cu bine acasă încheind aceste aventuri transilvane.

Marți pe 17 august ne-am întors la Pitești.







Un comentariu:

  1. Draga Joe,

    Legat de corectia pe care ti-a facut-o Iulian, am cautat date despre genealogia lui Sigismund de Luxemburg. Si am gasit chestii atat de interesante incat m-am gandit sa ti le trimit si tie. Sa vezi cum se leaga toate in EUROPA. Ti-am scris un eseu cum se face astazi- din copy and paste.Emoji Incep de la parintele dinastiei, Jean de Luxembourg.

    John of Bohemia was a king of Bohemia who lived between the 13th and 14th centuries. He was known also as John of Luxembourg, as well as John the Blind.

    John was the eldest son of the Holy Roman Emperor Henry VII and Margaret of Brabant. Raised in Paris, John was French by education, but deeply involved in the politics of Germany . In 1310, Emperor Henry arranged the marriage of the 14-year-old John to Elizabeth, from the Přemyslid dynasty,sister of the deceased King Wenceslaus III of Bohemia.

    John is well known for having died while fighting in the Battle of Crécy at age 50, after having been blind for a decade. (Deși orb a cerut sa fie inclus printre francezi, atacând cu lancea în mână in celebra șarjă in care a pierit floarea cavalerilor Frantei sub tirul arcasilor englezi.) In Luxembourg he is considered a national hero.[3] Comparatively, in the Czech Republic, Jan Lucemburský is often recognized for his role as the father of Charles IV, Holy Roman Emperor, one of the more significant Czech kings and simultaneously one of the leading Holy Roman Emperors.

    Charles IV (Czech: Karel IV.; German: Karl IV.; Latin: Carolus IV; 14 May 1316 – 29 November 1378[1]), also known as Charles of Luxembourg, born Wenceslaus (Czech: Václav),[2] was the first King of Bohemia to become Holy Roman Emperor. He was a member of the House of Luxembourg from his father's side and the Czech House of Přemyslid from his mother's side; he emphasized the latter due to his lifelong affinity for the Czech side of his inheritance, and also because his direct ancestors in the Přemyslid line included two saints.[3][4]

    On 11 July 1346, the prince-electors chose him as King of the Romans (rex Romanorum) in opposition to Louis IV, Holy Roman Emperor. Charles was crowned on 26 November 1346 in Bonn. After his opponent died, he was re-elected in 1349 and crowned King of the Romans. In 1355, he was crowned King of Italy and Holy Roman Emperor. With his coronation as King of Burgundy in 1365, he became the personal ruler of all the kingdoms of the Holy Roman Empire.

    His fourth wife was Elizabeth of Pomerania, (1345 or 1347 – 1393),[14] daughter of Bogislaw V, Duke of Pomerania and Elisabeth of Poland who was the daughter of King Casimir III of Poland. They had six children:

    Anne of Bohemia, Queen of England (1366–1394); married King Richard II of England[14]

    Sigismund of Bohemia (1368–1437);[14] later became Holy Roman Emperor, was King of Bohemia, Margrave of Brandenburg, and also King of Hungary through his first marriage to Mary, Queen of Hungary in 1385..

    Carol a avut patru neveste, toate cu multi copiii, copii care au ocupat mai toate tronurile mai mari sau mai mici din Europa apuseana si centrala. In alta ordine de iedei, m-a suprins diversitatea titlurilor din Imperiu. Rege al romanilor și rege al Italiei pe lângă Imparat al Sfatului Imperiu Roman.

    RăspundețiȘtergere