Pescărit la Firel

Azi am inaugurat o nouă baltă la sugestia lui Dode, Balta la Firel.

Se află în comuna Suseni, la o juma de oră de la mine de acasă. 

Evident că pescuitul l-am făcut împreună cu Mitică O. Mă gândesc mereu la Ilie Pătrulescu cu care am bătut toate bălțile din județ.

Ne-am fixat pe zona cea mai largă unde balta face o întoarcere la 90 de grade.

Ziua se anunța fierbinte de dimineața, dar a bătut vântul și au fost norișori. Așa că am consumat rapid berea și noroc că am mai avut apă.

La viermuș a tras mereu carasul, am luat vreo 10, cam peste un  kil total. Important la baltă e să tragă peștele, de aia vii la baltă! Am luat și unul la undiță, restul la lansete.

Surpriza a fost că la o lansetă cu râmă groasă a tras un amur de 1,250 kg! L-am scos fără minciog apa fiind foarte mică! Cântărit electronic cum fac ăștia din piață!

La 2 da am plecat de pe baltă printre ultimii, deci am găsit un loc potrivit!

The Malta Exchange de Steve Berry

După biografia controversatului lui Nae Ionescu, care observ că a trezit interesul cititorilor mei și după Robert Musil mi-am permis un respiro de roman polițist. 

 

Așa că am citit un roman The Malta Exchange de Steve Berry.

Autorul urmează modelul romanelor lui Dan Brown în care amestecă istoria cu realitățile de azi.

Protagonistul acestor romane ale lui Berry este Cotton Malone. Acesta a lucrat cu Department of Justice și a rezolvat diverse situații. Acum el s-a retras și are o librărie la Copenhaga în Danemarca!

 

Malone primește însă o misiune bine plătită de MI6 să recupereze niște scrisori ale lui Churchill adresate dictatorului Mussolini. Pentru asta trebuie să ajungă la Lacul Como unde se află un individ care se pare că poseda documente pe care Mussolinni le luase cu el când încerca să ajungă în 1945 în Elveția și a fost prins și împușcat de partizani. Pe lângă acestea în posesia lui Mussolinni s-ar fi aflat și niște documente care ar fi fost prădate din posesia Cavalerilor de Malta. Un grup care ar fi aparținut acestul ordin religios la fel de vechi ca cel al Templierilor încerca să recupereze aceste documente care ar fi ajuns și ele în posesia lui Mussolinni.

 

Acțiunea se mută în în Malta unde se află Cardinalul Kastor Gallo. Acesta a fost abordat de Arhiepiscopul Spagna șeful Entității, serviciul de spionaj al Sfântului Scaun. Cardinalul Gallo este acum reprezentatntul Vaticanului care supervizează Ordinul Cavalerilor de Malta. 

Ordinul Spitalului Sfântului Ioan Botezătorul, sau Ospitalierii a fost fondat în timpul Primei Cruciade, la fel ca și Ordinul Cavalerilor Templieri. Ei au primit după retragerea din Locurile Sfinte Rodosul să-l apere de turci , ca apoi să se stabilească la 1500 în Insula Malta de unde au primit și numele de Cavaleri de Malta. Cavalerii de Malta au rezistat atacului turcesc în 1565 blocând expasiunea otomană în Mediterana de Vest.  

De Cavalerii Ioaniți cum se numeau atunci există și Diploma dată de regele ungar Bela al IV-lea prin care aceștia primeau folosirea Bălții de la Celei de la vărsarea Oltului în Dunăre. În această diplămă se menționează pentru prima oară formațiuni feudale românești, voievodatele lui Litovoi. Seneslau, Ioan și Farcaș din Romanați.  Cavalerii Ordinului Ospitalier de Malta este acum o puternică organizație umanitară.

 

Revenind la roman evenimentul are urma să aibă loc la Roma era alegerea unui nou papa, după decesul precedentului. În acest scop Gallo care dorește să devină papa este abordat de episopul Spagna care ainvestigase diverse fraude ale unor cardinali și care puteau fi folosite de Gallo pentru a șantaja pe cardinali să ajungă papă. Pentru acest lucru Spagna ar fi urmat să fie și el numit cardinal.

De asemenea Gallo spera să recupereze niște documente care în posesia cavalerilor de Malta, dintre care cel mai valoros ar fi fost Constantini Constitutum, un pergament scris după Conciliul de la Nicea din 325, desfășurat sub egida împăratului care au stabilit principalele dogme ale creștinismului care fusese declarată religie de stat în Imperiul Roman. 

 

Malone începe să caute prin Italia locul unde ar fi fost ascunse documentele Cavalerilor de Malta cât și scrisorile lui Churchill. În căutarea lor sunt și grupul de spionaj - secreti al Cavalerilor de Malta. Cardinalul Gallo declanșase disensiuni în cadrul Ordinului și Marele Maestru al Ordinului își dăduse demisia și adjunctului lui era Pollux Gallo, fratele geamăn al lui Kastor.

Malone și Pollux Gallo coperează să află locul unde ar fi fost ascunse documentele Cavalerilor, lucru făcut când insula Malta este ocupată în 1798 de Napoleon.

Stephanie Nell îl desemnase pe agentul Luke Daniels, urmașul lui Malone să-l urmărească pe episopul Spagna și pe Cardinaluol Gallo. 

În cursul acțiunilor grupul obscur de spionaj al Cavalerilor de Malta ucid pe rând pe Spagna, pe omul lui de încredere care îl contactase pe cardinaluol Gallo și pe adjunctul lui Spagna. 

Malone ajunge cu Pollux Gallo în Malta și dezleagă șarada locului unde erau ascunse documentele Cavalerilor. 

În final în bisericuța din Malta unde se aflau documentele cei doi frați îi cer lui Malone să plece pentru că aceste documente prezenta interesul exclusiv al bisericii catolice. Cardinalul Gallo avea acum și documentele compromițătoare pentru cardinali cât și documentele Cavalerilor de Malta cu care spera să devină papă.

Lucrurile se precipită și finalul poate fi aflat de cei care vor citi romanul pasionant cu istorie și acțiune. 

 

Seducătorul domn Nae de Tatiana Niculescu

Doamna Tatiana Niculescu continuă seria de biografii a unor personaje foarte controversate ale epocii interbelice.

Una din cele mai fascinante figuri interbelice a fost eroul acestei biografii, Nae Ionescu prezentat în cartea Seducătorul domn Nae - Viața lui Nae Ionescu.

 

Nae Ionescu a fost unul din personajele centrale ale vieții politice dar și universitare interbelice românești.

 

Nae Ionescu este brăilean de loc. Bunicul lui Stroe Ivașcu era clăcaș - rumân cum se spune în Muntenia, de care Nae Ionescu era foarte mândru. Tatăl ajunge funcționar de poliție șe se însoară cu fata unor negustori/arendași Apostolu din Brăila.

Nae Ionescu mai are un frate, pe Alexandru Ionescu Ghibericon, cunoscut ca actor de teatru și film în anii 50. Ambii au avut o adolescență zburdalnică cu note mici la purtare în liceu. Nae Ionescu ajunge student la filosofie la Universitatea București.  Apoi primește o bursă în Germania, remarcat de Rădulescu Motru. Nae Ionescu a fost un student sărac suferind de foame cu venituri reduse. O cunoaște pe Elena Margareta într-un tren spre mare și începe o lungă poveste de dragoste.

Începe studiile la Gottingen cu Edmund Husserl, dar nu e mulțumit de el și se mută la Munchen unde finalizează în 1919 o teză de Logică Matematică. În 1916 este trimis într-un lagăr de prizonieri în Germania din cauză că România intrase în război împotriva Puterilor Centrale. În lagăr îl cunoaște pe un călugăr belian Pere Jermome care îl influențează pe linia filosofiei creștine. De fapt Nae Ionescu are un concept filosofic bazat pe filosofia germană a poporului. Nu creează un concept filosofic propriu pentru că nu este încurajat de monseniorul Vladimir Ghika care îl consiliază să pună pe foc ceea ce scrisese despre filosofie.

 

Întors în România cu soția care-i născuse trei copii, ultimul moare repede, devine profesor la faimosul liceu militar de la Mânăstirea Dealul.

Concomitent ajunge profesor la Universitatea București. Profesorul Nae Ionescu începe să-și fascineze studenții cu prelegrile sale. Calitatea prezentării, telentul oratoric fac ca lecțiile sale să umple amfiteatrele de curs. Dacă nu a lăsat o operă filosofică are urmașți în marii intelectuali și filosofi români care devin celebri în epoca postbelică.

Mircea Eliade devine unul din cei mai apreciați filosofi ai istoriei religiilor, Emil Cioran unul din cei mai importanți filosofi contemporani ai Franței.

Mircea Vulcănescu și Constantin Noica devin autorii unor concepte filosofice originale exploatând filonul autohtonismului românesc.

De asemenea, alt strălucit student și emul al său este brăileanul Mihail Sebastian (Iosf Hechter) pe care-l copotează în redacția ziarul cu vederi de dreapta Cuvântul.  Cu Mihail Sebastian are o relație ciudată. Invitat de Sebastian să scrie o prefață la romanul său De două mii de ani, scrie un manifest puternic antisemit.

De fapt concepțiile sale filosofice și politice alunecă de la teoria statului popular țărănesc, care-l apropie de Maniu și Mihalache, devenind și deputat de două ori din partea PNȚ spre o filosofie adreptei extreme.

Apoi Nae Ionescu se apropie de nouă mișcare extremistă fondată de Corneliu Zelea Codreanu, devenind un ideolog al acesteia.

Nae Ionescu are și relații apropiate și complicate cu regele Carol al II-lea care vrea prin Nae Ionescu să controleze această mișcare și să o folosească în scopurile sale de a impune dicatură regală. Evident că aceste scopuri intră în conflict cu ale Mișcării Leginoare ale lui Codreanu. 

Nae Ionescu este arestat și internat împreună cu lideri ai legionarilor, inclusiv cu Mircea Eliade, devenit legionar. De fapt toate relațiile acestor intelectuali erau complicate. Evreul Sebastian era apropiat de idelogul legionar Nae Ionescu și de legionarul Eliade cu care era prieten.

 

Pe de altă parte Nae Ionescu devine un om bogat profitând de relațiile sale cu bancherul Aristide Blank. și cu industriașul Nicolae Malaxa, construindu-și o vilă la Băneasa, proiectată de arhitecul G. M Cantacuzino.

Intră în high life-ul bucureștean, este un afemeiat, își înșeală din greu nevasta.

Relațiile lui celebre sunt cu Maruca Cantacuzino, care va deveni soția lui Enescu. Apoi are o relație cu pianista Cella Delavrancea. 

Moare de infract în 1940. 

 

Dacă ar fi supraviețuit războiului ar fi murit probabil în pușcărie unde ar fi împărțit priciul cu studenții săi preferați, Mircea Vulcănescu, mort în pușcărie sau cu Constantin Noica.

Omul fără însușiri de Robert Musil

Am terminat acest roman imens de peste 1000 de pagini, Omul fără însușiri de Robert Musil în traducerea lui Mircea Ivănescu. Este cadoul făcut de editura Humanitas care a dispus postarea lui gratuită pentru a fi citită on line. Eu l-am descărcat la sfârșitul lui aprilie, citindu-l în paralel cu Presidents of War.

M-a surprins că destui din redactorii de la Dilema veche au mărturisit că nu prea au citit în izolare. Pentru mine a fost un mare privilegiu, dar eu am un avantaj, sunt pensionar și am timp.

Romanul este categorisit ca unul din romanele cele mai importante scrise în secolul XX.

Musil este un austriac cu rădăcini bănățene, crescut în Cehia la Brno. Este din seria de mari scriitori ai finalului Imperiului chezaro crăiesc, activ la Viena.

Romanul are în centru pe Ulrich, un tânăr bogat al cărui tată este un distins jurist din probabil Brno, cum sugerează romancierul.  Are studii de matematică și inginerie. Are o casă superbă în Viena, este destul de bogat și bine conectat la high life-ul vienez.

Ca mai toți scriitorii imperiului și Musil scrie într-o manieră caustică și ironic polemică despre soarta acestui conglomerat statal aflat la final, pentru că timpul romanului este finalul lui 1913 și începutul lui 1914, exact înainte declanșării Primului Război Mondial în care imperiul este cel care a stat la originea începerii lui.

Ulrich este implicat într-un eveniment numit Acțiunea Paralelă, sau Acțiunea Patriotică care urmărea să aniverseze împlinirea a 80 de ani de domnie a împăratului Franz Joseph. Acest eveniment nu a mai avut loc, Franz Joseph stingându-s din viață cu doi ani înainte de aniversa 80 de ani de domnie.

În eveniment se implicase contele Leinsdorf, care era Alteță Regală, făcând parte de familia imperială.  Alături de acesta este implicată doamna Tuzzi, verișoara lui Ulrich, un anume von Arnheim, un evreu prusac foarte bogat.

Aflăm și se confirmă aici fricțiunile dintre austrieci și unguri, pentru modul de a trata minoritățile naționale.

Nici în Austria situația nu este cu mult mai bună, germanii având o preeminență respinsă de slavii cehi, polonezi, ruteni, sloveni sârbi, sau italieni, sau românii din Bucovina. Nici problema antisemitismuului nu este neglijată în roman.

În Europa Centrală și de Sud Est coexistaseră trei imperii multinaționale, cel Otoman, care în pragul lui 1914 era deja cu frontierele de azi ale Turciei, Imperiul Austro-Ungar și Imperiul Țarist. Aceste imperii se prăbșesc după Primul Război Mondial și națiunile își exprimă dezideratele datorită declarației în 14 puncte ale președintelui Wilson.

Imperiul Habsburgic sau Austro Ungaria era un paradox în Europa Centrală, cuprinzând minorități ale statelor independente vecine, sau cuprindeau națiuni întregi, precum austriecii, ungurii și cehii. Mai erau polonezi care recapătă statalitatea. Unii spun că era un fel de Uniune Europeană, dar faptul că austriecii germani și ungurii erau dominanți nu poate constitui un exemplu avant la lettre a acestui organism național.

Lasă că și azi Germania și Franța ocupă o poziție dominantă.

În afara acestor chestiuni social politice, romanul este al unor dezbateri moral filosofice. 

Este ridicată și problema sexualității carea fost rezolvată doar prin anii 60, prin declanșarea revoluției sexuale. Nu mi-a plăcut descrierea unor relații cam incestuoase între Ulrich și sora sa Agathe. 

De fapt este discuția despre ieșirea din paradigma secolului XIX a relațiilor morale care se vor contura în secolul XX.

Cei care au răbdare pot să citească acest roman fluviu.

Filarmonica Pitești la Grădina de vară

Azi a debutat sezonul de concerte cu public al Filarmonicii Pitești în aer liber.

Convins că va începe la ora 19 am ajuns la Grădina de vară la cea oră. Începuse la 18! 

Așa că m-am bucurat de trei piese finale, Dansuri Ungare de Brahms, polcile Tunete și fulgere și Tritsch Tratsch de Iohann Strauss.

M-am bucurat că am văzut primul concert cu public. Am înțeles că s-a cântat piese de mare popularitate de Beethoven, Bach, Bizet. 

Am și făcut poze.

După cum vedeți am audiat piese legate de Viena.Cu Viena am de ceva timp legătură pe internet, pentru că am avut bucuria să audiez și să văd opere de la Staatsoper Wien. Am urmărit aseară opera Aida, care a avut ca de obicei un artist român pe basul Sorin Coliban.

În fine am terminat azi romanul fluviu al lui Robert Musil Omul fără însușiri, care ete un importnat scriitor vienez.

O scrisoare pierdută la Grădina de vară

Aseară am inaugurat mersul la film la Grădina de vară. Acesta se află în centrul orașului și evenimentul mi-a trezit nostalgiile verilor din anii 80 când aveai ocazia să mergi la film seara, după lăsarea întunericului. Mi-am luat o jachetă și șapca și am fost inspirat că s-a lăsat răcoarea, când filmul s-a terminat la aproape de miezul nopții. Este încă frig afară.

Filmul propus de Centrul cultural Pitești a fost O scrisoare pierdută, teatru filmat în regia lui Sică Alexandrescu și suportul filmic al lui Victor Iliu, realizat în 1953.

Distribuția este cea clasică rămasă în memoria congenerilor mei sau a părinților noștri plecați demult din această lume. 

Tipătescu este Nicky Atanasiu, Trahanache este Alexadru Giugaru, Pristanda este Marcel Anghelescu, Cetățenul turmentat este Costache Antoniu, Farfuridi este Ion Finteșteanu, Brânzovenescu este Grigore Vasiliu Birlic, Nae Cațavecu este Ion Talianu, Agamiță Dandanache este Radu Beligan și Zoe Trahanache este Elvira Godeanu.

Am avut șansa să-i văd pe scenă încă pe câțiva, dar în deceniul 8 au cam dispărut.  Este o distribuție de aur care confirmă ceva, această piesă nu poate fi citită decât în acest registru clasic.

Pentru că spre diferență de D'ale canavalului care se petrece la periferie și exploatată genial de regizorul Lucian Pintilie în punerea în scenă de la Bulandra, pe care am văzut-o și în filmul De ce trag clopotele Mitică, personajele din O scrisoare pierdută sunt personaje din înalta burghezie provincială. Așa că punerea în scenă de la Teatrul de Comedie a lui Dabija așa a fost un eșec revoltător, cu personajele fiind văzute ca niște aurolaci. M-a întristat cât de rău a fost utilizat și cât de penibil a fost Marcel Iureș în Cațvencu.

Văzusem și punerea în scenă a lui Liviu Ciulei cu Caragiu în rolul lui Tipătescu, care îi reliefa latura de amorez venal și înalt funcționar corupt, dar era făcută în prelungirea montării clasice a lui Sică Alexandrescu.

Acum îmi aduc aminte cum îl studiam pe Caragiale la școală, exclusiv pe tema comicului de limbaj și a putreziciunii societății burghezo moșierești.

Revelația Scrisorii pierdute și a lui Caragiale   mi-a fost revelată de abia acum, în societatea românească de azi, scăpată de minciuna comunistă.

Acum ni se revelează Caragiale în geniul său de descoperi în români ceea ne caracterizează și ce este ne este specific nouă.

Abia acum prinde sens O scrisoare pierdută. 

Păi ce vedem în lumea românească de acum 140 de ani? O spune Trahanache: Acolo unde nu este moral este corupție. Nimic nou de fapt.

Afacerea din piesă este o afacere de corupție și șantaj. Însă atunci ca și acum, când este vorba de candidații pentru deputăție degeaba se zbat cei locali pe cine să pună, că vine ordinul de la centru.

Am fost chiar eu implicat în 1992, când cei de la centru l-au impus pe Conu Alecu Paleologu ca senator al Convenției Democrate în Argeș. Alegerea a fost onorantă, personajul onorabil. Probabil că eu am fost cel mai câștigat cu prietenia lui. Paleologu nu s-a prea obosit să dea prin județ și Pitești. 

Ce am mai remarcat. Că personajele au o educație mediocră, precară, citează greșit, la fel ca azi! Nu ne mirăm că acum sunt o grămadă de politicieni cu studii la universități dubioase făcute la vârste înaintate. Singurul care se distinge în limbaj este Tipătescu. Avocații Farfuridi și Cațavencu suferă de logoree și prolixitate. Dar ce sare în ochi este corupția, șantajul și Cherchez la Femme!

Deci nimic nou sub soare!

Caragiale este contemporanul nostru.

Le nozze di Figaro la Staats Oper Viena

Această operă am am urmărit-o duminică în ultima zi a lunii mai. Poate mai voi urmări din programul Operei din Viea pe luna iunie Fidelio a lui Beethoven.

La fel ca acum câțiva ani, când am urmărit această operă montată la Covent Garden Londra am avut un sentiment de mare bucurie sufletească. Este poate capodopera operelor muzicale mozartiene. 

Opera Nunta lui Figaro este o comedie a erorilor.  Figaro, slujitorul isteț al contelui Almaviva plănuiește să se căsătorească cu Susanna. Contele Almaviva o dorește pe Susanna și ar vrea să beneficieze de privilegiul feudal al primei nopți cu viitoarea mireasă.

De asemenea complotează ca Figaro să nu se însoare deoarece este îndatorat Marcellinei, menajera doctorului Bartolo și dacă nu va plăti se obligă să se însoare cu ea.

Figaro își mărturisește originea nobilă la naștere și reiese că de fapt este fiul Marcellinei și al doctorului Bartolo. 

Pe deasupra pajul Cherubino este îndrăgostit de Rosina, contesa de Almaviva și contele află de acest lucru și-l trimite pe Cherubino la regiment. Cherubino este interpretat în travesti de o femeie pentru că registrul său este de soprană.

Susanna și Rosina complotează să-l facă de rușine pe conte și schimbă hainele și contele îi face declarații de amor presupusei Susanna și aflând adevărul își cere iertare soției. În final au loc 2 căsătorii, ale lui Figaro cu Susanna și a Marcellinei cu doctorul Bartollo.

Sunt în special două arii care m-au atras în mod deosebit aparținând lui Figaro, cea în care promite răzbunare contelui Se vuol ballare și cea în care îl miștocărește pe Cherubino care va pleca să devină erou, Nu piu andrai. Aceasta a fost tradusă în românește cu : Fluturaș nu mai ai aripioare. Și cu finalul în italiană: E la gloria militar!

Muzica este antrenantă, spumoasă dovedind genialitatea mozartiană.

În montarea de la Opera din Viena distribuția este internațională: Almaviva este italian. Figaro este ceh, Rosina este ucrainiană și Cherubino este o soprană israeliană. Rolul Susannei este interpretat de frumoasa și talentata Anita Hartig, soprană română de origine germană cu studii la Bistrița și Conservatorul de la Cluj. Iată că românii nu lipsesc, ba mai este și un artist din Barsarabia în distribuție. Am văzut că într-o altă distribuție rolul Susannei era interpretat de Valentina Naforniță!

Sper că celor care le place opera vor citi cu interes ce am scris!

Prima pescăreală pe 2020

Am postat deja pe FB prima ieșire la pescuit din acest an! Taman când mă pregăteam la primele ieșiri a început pandemia.

Așa că am aranjat cu Mitică O. ieșirea la balta unde am relații cu proprietarul. Ca de obicei a trebuit să am discuții cu tatăl proprietarului care este un fel de administrator, care este supărat că nu sunt singur. Și faptul că am pus în apă vreo 8 bețe și sunt permise doar 4. Degeaba!

Prima mișcare a făcut-o Mitică. Îl aud cum mă cheamă, eu sunt omul cu minciogul. Balta a scăzut mult, cu vreo juma de metru. Așa că a trebui să cobor malul și am reușit să recuperez crapul frumos de 2 kilograme.

Mitică la lucru

Apoi după un timp Mitică m-a mai chemat încă odată, dar rezolvase singur și scosese un alt ciortan.

La mine nimic! Cu atâtea bețe și niciun crap. În schimb undițam cu o vargă cu ac foarte mic și scoteam cărășei unul după altul ba și câte un pui de ciortan. Totul în regim catch and release.

La un moment dat văd că lansetei cu feeder pe ea îi saltă bambina până când firul devine drept. Înțep și era ceva, era un crap destul de voinic. L-am obosit și adus la mal unde se zbătea. Aveam minciogul în apă și crapul l-a simțit și s-a zbătut. Așa că văd că scapă, enervat că-l pierd am luat minciogul și l-am aruncat peste el și l-am scos. Era un crap de 2 kile românesc frumos. 

A mai trecut ceva timp și am schimbat cu o râmă groasă la lanseta cu culisantă care avea un ac foarte mare de șalău. Și cum nu-mi plăcea cum era poziționată, am mișcat-o, apa era mică și văd spre surpriza mea că era un pește pe care l-am scos cu sprijinul lui Mitică. Era un crap oglindă frumos de 1 kil jumate.

Și așa pe la 2 după amiază am încheiat partida. Crapul oglindă avea icre și am umplut un borcănel.

Vă urez și vouă o partidă norocoasa ca a mea.