Omul fără însușiri de Robert Musil

Am terminat acest roman imens de peste 1000 de pagini, Omul fără însușiri de Robert Musil în traducerea lui Mircea Ivănescu. Este cadoul făcut de editura Humanitas care a dispus postarea lui gratuită pentru a fi citită on line. Eu l-am descărcat la sfârșitul lui aprilie, citindu-l în paralel cu Presidents of War.

M-a surprins că destui din redactorii de la Dilema veche au mărturisit că nu prea au citit în izolare. Pentru mine a fost un mare privilegiu, dar eu am un avantaj, sunt pensionar și am timp.

Romanul este categorisit ca unul din romanele cele mai importante scrise în secolul XX.

Musil este un austriac cu rădăcini bănățene, crescut în Cehia la Brno. Este din seria de mari scriitori ai finalului Imperiului chezaro crăiesc, activ la Viena.

Romanul are în centru pe Ulrich, un tânăr bogat al cărui tată este un distins jurist din probabil Brno, cum sugerează romancierul.  Are studii de matematică și inginerie. Are o casă superbă în Viena, este destul de bogat și bine conectat la high life-ul vienez.

Ca mai toți scriitorii imperiului și Musil scrie într-o manieră caustică și ironic polemică despre soarta acestui conglomerat statal aflat la final, pentru că timpul romanului este finalul lui 1913 și începutul lui 1914, exact înainte declanșării Primului Război Mondial în care imperiul este cel care a stat la originea începerii lui.

Ulrich este implicat într-un eveniment numit Acțiunea Paralelă, sau Acțiunea Patriotică care urmărea să aniverseze împlinirea a 80 de ani de domnie a împăratului Franz Joseph. Acest eveniment nu a mai avut loc, Franz Joseph stingându-s din viață cu doi ani înainte de aniversa 80 de ani de domnie.

În eveniment se implicase contele Leinsdorf, care era Alteță Regală, făcând parte de familia imperială.  Alături de acesta este implicată doamna Tuzzi, verișoara lui Ulrich, un anume von Arnheim, un evreu prusac foarte bogat.

Aflăm și se confirmă aici fricțiunile dintre austrieci și unguri, pentru modul de a trata minoritățile naționale.

Nici în Austria situația nu este cu mult mai bună, germanii având o preeminență respinsă de slavii cehi, polonezi, ruteni, sloveni sârbi, sau italieni, sau românii din Bucovina. Nici problema antisemitismuului nu este neglijată în roman.

În Europa Centrală și de Sud Est coexistaseră trei imperii multinaționale, cel Otoman, care în pragul lui 1914 era deja cu frontierele de azi ale Turciei, Imperiul Austro-Ungar și Imperiul Țarist. Aceste imperii se prăbșesc după Primul Război Mondial și națiunile își exprimă dezideratele datorită declarației în 14 puncte ale președintelui Wilson.

Imperiul Habsburgic sau Austro Ungaria era un paradox în Europa Centrală, cuprinzând minorități ale statelor independente vecine, sau cuprindeau națiuni întregi, precum austriecii, ungurii și cehii. Mai erau polonezi care recapătă statalitatea. Unii spun că era un fel de Uniune Europeană, dar faptul că austriecii germani și ungurii erau dominanți nu poate constitui un exemplu avant la lettre a acestui organism național.

Lasă că și azi Germania și Franța ocupă o poziție dominantă.

În afara acestor chestiuni social politice, romanul este al unor dezbateri moral filosofice. 

Este ridicată și problema sexualității carea fost rezolvată doar prin anii 60, prin declanșarea revoluției sexuale. Nu mi-a plăcut descrierea unor relații cam incestuoase între Ulrich și sora sa Agathe. 

De fapt este discuția despre ieșirea din paradigma secolului XIX a relațiilor morale care se vor contura în secolul XX.

Cei care au răbdare pot să citească acest roman fluviu.