În această seară am fost
la teatrul la Pitești.
Piesa care se juca a
fost Migraaaanți de Matei Vișniec. Dramaturgul român stabilit
la Paris nu evită niciun eveniment dramatic contemporan.
Și cea mai sensibilă problemă
a Europei este de câțiv ani emigrația masivă a refugiaților din Orient sau
din Africa.
Surpriza a fost că
regizorul și-a mutat spectatorii pe scenă într-o barcă. Călcăm pe niște grătare
pe sub care circulă apa, ca și cum ne-am afla într-o barcă de emigranți.
Dacă a fost ceva
deosebit a fost scenografia acestui spectacol pentru care trebuie felicitată
scenografa Ana Gabriela Lemnaru, dar și sonorizarea și luminile. Totodată
trebuie felicitat și regizorul Alexandru Grecu.
Piesa atacă toate
problemele migrație, traficanții care îi duc înspre Italia sau Grecia în
ambarcațiuni improvizate, care riscă scufundarea. Apoi apar traficanții de
organe, traficanții de copii pentru pedofilie și de femei tinere pentru prostituție.
Apar și reprezentanții
Uniunii Europene excedați de migrația ilegală și necontrolată prin vocea
președintelui și a unei doamne parlamentar european care are nunațări, migrație
nu imigrație, nu folosim termenul de ilegală pentru că suntem în faza globalizării.
Sunt criticate și atacate
poncifurile tipic islamice hijabul, femeia care își expune corpul.
Piesa mi se pare un pic
prea didacticistă, comparativ cu duritatea piesei Granița a
dramaturgului basarabean jucată la festivalul de teatru de compania ukraineană.
Nici jocul unora dintre
actori nu m-a convins, poate este de vină și textul.
Una peste alta însă
spectacolul este interesant și merită văzut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu