Facebook

Dan Andronescu tânăr cel din stânga 

Sunt un utilizator ocazional de Facebook, după cum vedeţi mie îmi place să scriu pe blog. De câtva timp mă uit mai mult să văd ce postează amicii.

Şi nu mi-a părut rău!

Pentru că Dan Andronescu, coleg de liceu cu un an mai mare s-a hotărât să-şi expună amintirile pe Facebook. Da, am ajuns la o vârstă la care ne mai ţin în formă amintirile de pe la 20 de ani. 

Dan Andronescu era un caz mai special, era unul din cei mai mari Don Juan ai oraşului Ploieşti.

Dan a fost mare gagicar, a fost DJ în Ploieşti şi pe Litoral şi acolo îl cunoşteau toţi digeii din epocă. Văd că Dan i-a cunoscut şi pe Cornel Chiriac şi pe Andrei Voiculescu, cei care ne bucurau ulterior cu muzica la Europa Liberă. 

Eu de la 18 ani nu am mai fost ploieştean, student în Bucureşti, inginer în Bucureşti şi apoi de 40 de ani la Piteşti, aşa că aventurile lui ploieştene sunt inedite pentru mine. 

Ce este fabulos la Dan este că are o grămadă de poze cu fetele pe care le-a cunoscut la mare, dar şi la munte, că-şi aduce aminte de muzicile vremii şi că are un fel de roman al tinereţii trecute postat acum pe Facebook. 

Le-am citit cu neasemuită plăcere pentru că mi-am adus aminte cum eram noi în vremurile alea. 

Îl invidiam şi îl invidiez retrospectiv pentru succesul la fete al lui Dan. Amintirile îl arată ca unul care sfida convenienţele vremii şi asta era important, că într-un fel sau altul am sfidat noi toţi convenienţele din vremurile alea, am avut şi noroc  că am prins exact când trebuie momentul când s-a desfăcut şurubul comunist de la jumătatea anilor 60 şi care a început apoi să se strângă după tezele din iulie 1971 şi viaţa în România  a devenit cenuşie şi insuportabilă în anii 80. 

Aşa că lectura textelor lui Dan a fost extrem de înviorătoare!

Asta mi-a reamintit despre viaţa din anii 80! Era perioada cea mai nefastă pentru mine, în anii 50, mult mai siniştri eram prea mic ca să înţeleg.

Cum m-am salvat eu de la cenuşiul acelei vieţi?

Păi aveam jour fixe de jucat bridge la Clubul din Piteşti, jucam şi acasă cu amicii şi cu cei trăitori din garsonierele din F1. Bridge-ul a dispărut la începutul anilor 90, oamenii care jucau bridge aveau acum alte preocupări. 

Jucam cu colegii tenis, după 1989 nu am mai practicat, şi asta mi-a amintit de postarea pe Facebook a colegei Adriana B cu Aurelian Andreescu. Marele cântăreţ era la mare la Jupiter şi noi stăteam la camping şi am jucat odată tenis contra lui Andreescu la dublu. Avea partener pe unul bun, tenisman. I-am bătut pentru că Andreescu juca foarte prost şi partenerul lui spumega de nervi că au fost bătuţi de doi slabişti.

Apoi redescoperisem pasiunea pescuitului şi am fost vrăjit de frumuseţea Deltei. 

Mergeam vara pe munte, am fost în martie 1975 în 5 martie în Iezer Păpuşa, pe zăpezi de 1,5 m de era să rămân pe acolo dacă nu erau colegii cu mine şi m-am lecuit de ascensiuni montane iarna. dar am descoperit târziu schiatul şi cu Piţi am învăţat să cobor de sus de la Cabana Clăbucet plecare. 

Cea mai aşteptată vacanţă era cea de la mare. Era surogatul nostru de Occident. Am fost în toate variantele, la cort, la Costineşti, la Mamaia în pericol să fiu dat afară că vin străinii occidentali. 

Cea mai importantă salvare era lectura. Norocul meu era că-mi plăceau cărţile de istorie şi Editura Meridiane scotea seria Fernand Braudel, sau citeam cărţi poliţiste englezeşti din diverse surse. Aceasta în atmosfera creată sonoră de Europa Liberă! Şi începeam să înjur când se stingea lumina, am citit un roman poliţist în engleză la lanternă.

A venit Decembrie 1989 şi multe din astea au devenit anacronice. La mare am mai mers în România ultima oară în 2012 la Mangalia şi ne-am lecuit. După ce am testat plajele Italiei, Turciei, Franţei, Spaniei, Croaţiei, Sloveniei, Portugaliei ne-am stabilizat pe Grecia. Aici este paradisul!

Uite că am început pe Facebook şi am naufragiat la Golden Beach în Tassos. 

PS Mi-am permis să-i trag o poză de-a lui Dan Andronescu de pe Facebook.  Am şi o grămadă de poze de ale lui de acum eu am chelit între timp şi ce este sigur am ajuns la fel de blonzi, albi, etc., Aşa că ar fi păcat să le pun lângă poza asta alb negru de acum 40 şi ceva de ani!