Mozart

Am primit de curând un link cu un documentar francez privind viața și opera lui Mozart. Chiar cu cunoștințele mele precare de franceză l-am urmărit cu mare interes timp de 2 ore. Erau unele lucruri pe care le știam, altele nu. Documentarul face apel la multe scene din filmul Amadeus. Așa că am decis să-l văd/revăd?

Filmul Amadeus este inspirat  de piesa lui Peter Shaffer, la rândul lui inspirat de opera lui Pușkin: Mozart și Salieri, poem dramatic despre invidia dintre compozitorul curții de la Viena și Mozart. Filmul este o poveste tristă despre un compozitor genial și problemele sale de la Curtea Imperială de la Viena a lui Iosif al II-lea. Este interesant că actorul Tom Hulce care-l interpretează în film pe Mozart, pare a fi actorul unui singur rol important. Filmul regizat de marele regizor ceh Milos Forman a luat toate premiile posibile. Culmea că este filmat în vremea comunismului la Barandov în Cehoslovacia de unde Milos Forman plecase în SUA. 

Salieri se exprimă despre Mozart că ar fi pitic. Într-adevăr Mozart era mic de statură, ar fi avut 1,5 m, dar avea un mare succes la femei. Câștiga foarte mult, dar cheltuia la fel de mult. Și așa a murit sărac, îngropat la cimitirul săracilor într-o groapă comună. Un individ de la noi, pafarist, mare expert și forumist îl considera ca fiind modelul capitalismului victorios. 

Despre geniul mozartian se spune că a compus în cei 35 de ani de viață, cam cât ar fi putut compune în 60 de ani. Mozart avea o viteză incredibilă de compunere, se pare că vedea compoziția muzicală complet de la începutul scrierii ei, și așa a produs atâtea bijuterii muzicale. A scris de toate, compozițiile extraordinare pentru pian și orchestră, muzica din Concertul nr. 25 pentru pian și orchestră a inspirat muzica Imnului Național al Franței, preluat de compozitorul care a colaborat cu Rouget de Lisle care a compus Marseillase. Însă descoperind operele lui Mozart, ele cred că sunt culmea compoziției muzicale mozartiene. 

Am văzut pe scena Filarmonicii Pitești o punere în scenă simplă a operei Cosi fan tute. Însă opera care m-a entuziasmat pur și simplu a fost Le Nozze de Figaro - Nunta lui Figaro. Muzica este încântătoare ariile și duetele de o rară frumusețe. Spectacolul pe care l-am văzut era de Royal Covent Garden Opera de la Londra, transmis în direct la cinema. Apoi a, revăzut o versiune de la Festivalul Mozart de la Salzburg cu Ana Netrebko. Am văzut de asemenea o înregistrare cu altă operă celebră mozartiană, Don Giovanni care are niște duete extraordinare. De curând am văzut și o versiune prescurtată pentru copii la Opera Comică pentru copii din București a operei Die Entfuhrung aus dem Serail, cântată însă în românește.

Din repertoriul mozartian am văzut o punere în scenă prin 2003 la Aix en Provence la un festival Musique dans la Rue, dar nu mai îmi reamintesc nimicdespre Die Zauberflote - Flautul fermecat. Așa că m-a hotărât să o revăd. Este ultima operă a lui Mozart, scrisă în anul morții sale, în 1791. Este o operă care ar conține simboluri masonice de care Mozart și Schikaneder, autorul libretului erau legați. A fost prezentată prima oară la Teatrul Freihaus-Theater auf der Wieden, dirijată chiar de Mozart. Opera este și cu pasaje vocale, instrumentale, dar și vorbite, în limba germană. Opera o parte comică prin personajul păsărarul Papageno, o parte misterios sinistră cu Regina Nopții, mama personajului Pamina de care se îndrăgostește prințul Tamino. Apoi altă parte misterios întunecată a magului rege Sarastro, care îi trece pe cei doi îndrăgostiți prin ritualuri cu trimitere la masonerie. În fine este și o parte horror cu maurul negru Monostatos, care o răpește pe Pamina și o vrea de iubită. Personajul este acum complet inacceptabil din punct de vedere al corectitudinii politicii și a Black Lives Matter. Tot horror este și Regina Nopții care-și îndeamnă fiica Pamina să-l omoare pe Sarastro, care i-ar fi răpit moștenirea de la soțul decedat. Finalul este fericit, Papageno își găsește jumătatea, pe Papagena, Pamina și Tamino trec cu bine încercările la care-i supune Sarastro și se reunesc fericiți.

Versiunea văzută de mine a fost de la Scala din Milano din 1995, cu Pamina - frumoasa soprană Andrea Rost și cu dirijorul Ricardo Muti, dar și cu românca Adina Nițescu. Am insistat cu această operă pentru că mi s-a părut cea mai complexă din creația lui Mozart.

Chiar ultima sa compoziție rămâne Recviemul, parcă compus să-i celebreze moartea! În film Mozart îi dictează lui Salieri ultimele note, care se pare că au fost într-adevăr scrise de altcineva!

Cele două genii Mozart și Beethoven sunt legate prin faptul că ambii sunt compozitori germani,  ambii pitici și ambii cu necazuri în amor, dar și ambii geniali. Mozart este german pentru că Salzburg unde era născut Mozart era un principat condus de un prinț episcop, în cadrul Imperiului German. Ulterior a devenit parte a Austriei. 

Voi reasculta cu plăcere tot ce a compus geniul mozartian.

Volpone la Teatrul Alexandru Davila

Am fost martorul celei de-a treia premiere pe care o văd în această toamnă la Teatrul Alexandru Davila. Dacă primele două puneri în scenă erau inspirate din schițele și momentele lui Ion Luca Caragiale această piesă aparține dramaturgiei universale. Piesa Volpone a fost scrisă de Ben Jonson, un dramaturg contemporan cu Shakespeare. Ben Jonson a făcut studii universitare, Universitatea Cambridge, spre deosebire de contemporanul său ale cărui studii erau precare. Este interesant că la una dintre piesele lui Jonson a fost actor și Shakespeare.

Opinia mea este că Volpone este o piesă inspirată de commedia dell'arte italiană. Este o piesă care se întâmplă la Veneția și Volpone (Vulpea) este un senior venețian escroc care vrea să înșele pe alții.

Sluga sa este Mosca (Musca) și mai are servitori și pe piticul Nano și pe Androgyno.  Volpone se dă bolnav și împreună cu Mosca pun la cale înșelarea altor nobili lacomi și proști, pe Voltore (vulturul), pe Corbaccio (Corbul) un bătrân zgârcit care are un fiu Bonario și pe Corvino (cioara) care are de soție pe frumoasa Celia. Se observă că nouă ne este ușor să pricepem numele italiene ale personajelor. La toți Mosca la spune că vor fi moștenitorii averii lui Volpone. Pe imbecilul de Corvino Mosca îl pune să îl oblojească pe muribundul Volpone cu soția, devenită astfel femeie ușoară. Volpone mai este inoportunat de Lady Ar fi, o englezoaică urâtă și proastă. Observ că alte două personaje au fost omise,  englezii soțul, Sir Politic Ar fi și Peregrine. Probabil din motive de lungime, pentru că piesa a ținut două ore și un sfert.

În final Volpone vrea încă o păcăleală, el este mort și Mosca devine moștenitor, dar Mosca se ia în serios și Volpone în fața completului de judecători se revelează și Mosca este pedepsit ca și ceilalți lacomi care voiau moștenirea lui Volpone. Regizorul are ideea ca pe judecători să-i facă travestiți lubrici și libidinoși. Că doar un servitor este Androgyno. 

Punerea în scenă a  lui Bogdan Cioabă fost foarte reușită, cu o scenografie și costume la fel de inventive ale Cristinei Ciucu, actorii au fost autentici plini de energie și ritm. 

Regret că nu am siguranța numelor actorilor pentru personaje, așa că îi puteți vedea pe afiș, probabil în ordinea distribuției piesei.

Spectacolul care s-a desfășurat în sala de studio Liviu Ciulei a avut și o redistribuire a scaunelor spectatorilor, diferită de cea obișnuită pe care o știam, dar și aceasta face parte din punerea în scenă.

Campionatul mondial de fotbal Qatar 2022 Finalul jocurilor pe grupe

Iran SUA 0-1

De aseară 2 decembrie s-au terminat jocurile din cele 8 grupe și am aflat echipele care vor lupta în optimile eliminatorii. Surprizele au continuat și am trăit dezamăgiri privind fotbalul european.  Cert este că toate echipele cu pretenții la titlul mondial au luat bătaie! Halal echipe cu pretenții. Cea mai mare dezamăgire a fost echipa Germaniei. Înainte de ultimul joc cu Costa Rica aveau șanse de calificare. Celălalt joc era Spania Japonia. Japonia fusese învinsă surprinzător de Costa Rica, iar Spania și Germania făcuseră 1-1. Ceea ce s-a întâmplat a fost infarct. La pauză era 1-0 Spania Japonia și Germania Costa Rica 1-0. Însă în repriza a doua la un moment dat era ceva de coșmar, Spania era condusă de Japonia cu 2-1, iar Germania cu 2-1 de Costa Rica. În acel moment dat erau calificate Japonia și Costa Rica! Germania a revenit și a învins cu 4-2, dar spaniolii cinici au rămas cu 1-2 cu Japonia că le convenea locul doi! Și așa a ieșit Germania, pentru că a subapreciat Japonia care i-a învins în primul meci. 

Ale două mari dezamăgiri au fost Danemarca a terminat pe ultimul loc în grupă cu 1 punct, egalul cu Croația și Belgia, învinsă de Maroc, prilej cu care marocanii din Bruxelles au dat foc la niște mașini de bucurie. Belgia a adus marocani în anii 50 pe motiv că erau vorbitori de franceză, când valonii erau la putere și minoritari. Azi sunt tot minoritari, flamanzii sunt în majoritate, și marocanii  au jucători în națională care sunt născuți în Belgia. Asta nu-i o problemă, pentru că tinerii descendenți marocani nu se integrează, nu merg la școală, fac trafic de droguri, sau ajung radicalizați teroriști.

O altă dezamăgire a fost Serbia. Este o echipă cu mari jucători și la propriu și la figurat, dar nu alcătuiesc o echipă, argument valabil și pentru Belgia! În comparație  Elveția nu are mari vedete, dar este o echipă. Au fost conduși în ultimul meci de Serbia, au revenit și au bătut cu 3-2. În celălalt meci Brazilia se făcea de râs, luând bătaie de la Camerun. 

Deschamps a alcătuit o echipă de rezerve si a fost condusă cu 1-0 de Tunisia. În finalul meciului au egalat, jocul s-a reluat de la mijloc, dar VAR a anunțat un ofsaid și golul a fost anulat. Franța zicea că face contestație. 

Ieri a mai trăit o dramă și Uruguay. Era 2-0 în meciul cu Ghana, era calificați, dar Coreea de Sud egalează și ia conducerea cu Portugalia și se califică pentru că Uruguay trebuia să marcheze încă un gol. Televiziunea era cu ochii pe Suarez care trăia drama din plin!

S-au calificat în ordinea jocurilor din optimi:

Olanda SUA (surpriză!)

Argentina Australia (altă surpriză!)

Franța Polonia

Anglia Senegal (echipă africană!)

Japonia Croația

Brazilia Coreea de Sud

Maroc Spania

Portugalia Elveția

Un pedagog de școală nouă la Teatrul Alexandru Davila

În continuarea programului de promovare al creației clasice naționale Teatrul Alexandru Davila recidivează cu o premieră din schițele lui Caragiale: Un pedagog de școală nouă. 

Trebuie să amintesc că Teatrul Alexandru Davila a mai lansat o premieră din schițele lui Caragiale, Lasă nene că se mai și exagerează. Această nouă adaptare a regizorului Daniel Bucur se centrează pe schițele care îl au erou pe Marius Chicoș Rostogan, pedagogul ardelean care vine din Imperiu cu Metoda Intuitivă a lui Peștaloțiu (Pestalozzi), pătrunsă în Ardeal prin intermediul lui Stefan Ludwig Roth. Caragiale ironizează metodica pedagogilor ardeleni, dar începuturile educației școlare românești din Vechiul Regat este opera ardelenilor, dacă ne gândim doar la Gheorghe Lazăr, fondatorul Liceului Sava din București. 

Din motive știute regizorul a făcut apel la actrițe în travesti, cu o singură excepție. Marius Chicoș Rostogan este interpretat de un actor cu o perucă a la Einstein. Mai apar în afară de elevi și mamele elevilor, doamne bine în costume de epocă, inspectorul într-o interpretare a la Dandanache, dar și femeia de serviciu un fel de rezoneur al spectacolului. În afara momentelor dramatice, regizorul a mai avut idea introducerii unor momente cântate și a unor evenimente coreografice. Este un spectacol gen cabaret muzical.

Actorii și-au dat silința să fie comici, ceea nu este greu pentru a interpreta elevi obraznici, mai dificil a fost pentru actorul principal care-l interpretează pe Rostogan pentru folosi accentul tipic ardelean. Asta mi-am amintit de inimitabilul Rostogan interpretat de Florin Piersic, care-l posedă natural. Dar acesta poate fi un detaliu, nimeni nu-i perfect!

Spectacolul a avut loc sâmbăta la ora 11.30 la matineu, destinat în mod special copiilor care erau numeroși în sală. O doamnă în spate explica copilului ei diverse expresii acum anacronice. Cred că spectacolul este valabil și pentru publicul matur amator de Caragiale. Și aștept punerea în scenă a unei comedii clasice de Caragiale.

După prima ediție a Festivalului Internațional de Teatru Liviu Ciulei de Teatrul Alexandru Davila Pitești

 

În luna noiembrie la Teatrul Alexandru Davila din Pitești s-a desfășurat prima ediție a Festivalului Internațional de Teatru Liviu Ciulei. Tema festivalului a fost: comicul necesar! Acest festival înlocuiește festivalul Internațional al teatrului de studio care se desfășura pe parcursul lui noiembrie. Se pare că este inițiativa lui Dan Tudor, noul manager al teatrului. După cum a mărturisit acel festival precedent se mută în luna mai și va fi ceva în genul festivalului de teatru de la Sibiu.

Au fost opt spectacole la final de săptămână, sâmbăta și duminica. Am vizionat doar șapte, Volpone, premiera teatrul Alexandru Davila s-a desfășurat în sala Studio Liviu Ciulei și nu s-au găsit bilete. 

Fiind vorba de comedii, mi-au lipsit puneri în scenă din Caragiale. 

Au fost prezentate o satiră politică clasică Revizorul de Gogol pus în scenă de Satiricus I L Caragiale din Chișinău. Este o piesă al cărei subiect rămâne de actualitate și regizorul Grecu a și actualizat-o și localizat-o în urbea Chișinăului, care tânjește după UE. 

S-a prezentat cabaretul politic Retroelectro de către Teatrul Național Marin Sorescu Craiova. Această construcție teatrală dezbate o problemă de stringentă actualitate patriotismul care poate degenera în naționalism și în pervetirea unora din cele mai înălțătoare sentimente față de patrie și popor. Victima inocentă este George Coșbuc, poetul țăranilor, cum am învățat eu la școală, al cărui deces s-a petrecut exact la 9 mai 1918, care acum este Ziua Europei și a cărui memorie este tratată în manieră formal birocratică. Înscenarea oltenească mi-a amintit de De ce trag clopotele Mitică a lui Pintilie, sau de Undeva în  Palilula a lui Purcărete și poartă amprenta acestor mari regizori. A fost după mine cel mai important eveniment teatral a al acestui festival. 

Din repertoriul național a fost prezentată Piatra în casă după Alecsandri în regia lui Dabija de la Teatrul Toma Caragiu. A fost o punere în scenă dezamăgitoare cu glumițe răsuflate  și replici lubrice.

Festivalul s-a încheiat cu Mitică Popescu de la Teatrul Nottara în regia lui Dan Tudor, managerul de acum al teatrului Davila. Piesa lui Camil Petrescu este o melodramă menită să-l reabiliteaze pe bucureșteanul superficial și poltron, ironizat de Caragiale. De fapt acesta este de fapt un erou al Marelui Război de Întregire 1916-1918, un om dedicat, onest, gata să-și sacrifice interesele personale. În acest context m-au scos din sărite opiniile lui Mihai Maci. El scrie în contributors.ro despre plagiat. Dacă s-ar fi rezumat la asta, nu era nicio problemă, însă continua cu opinii defăimătoarea la adresa armatei române în Primul Război Mondial. Să țină minte orădeanul Maci că dacă Miticii din Vechiul Regat nu s-ar sacrificat pe câmpurile de bătaie la Mărăști, Oituz și Mărășești, probabil ar fi vorbit azi ungurește!

Am văzut și două comedii bulevardiere, spumoase, franțuzești de la Chișinău și Craiova care răspundeau comicului necesar, dar și o pseudo comedie americănească slabă, regizată Florin Piersic Jr, tot la Teatrul din Ploiești. Mi-a fost cam jenă ca ploieștean de baștină.

Una peste alta a fost un festival de teatru reușit. Teatrul revine în actualitate, pentru că la cinema a izbândit streamingul și oamenii se uită mai mult la Netflix. Dar la teatru și la concerte spectatorii intră în contact direct cu artiștii.

Mitică Popescu la teatrul Nottara

 

Cu această piesă s-a terminat Festivalul Internațional de Teatru Liviu Ciulei de la Teatru Alexandru Davila Pitești.

Piesa a fost pusă în scenă de Dan Tudor, care joacă și rolul principal, la Teatrul Nottara din București. Dan Tudor este actualul manager la Teatrului Alexandru Davila Pitești.

Piesa interbelică a lui Camil Petrescu a fost scrisă în replică la frații ardeleni pentru care bucureștenii sunt Miticii Popescu zugrăviți în creația lui Caragiale. Mitică Popescu este un personaj superficial, mincinos, poltron. 
Personajul Mitică Popescu este contabil la o bancă, întârzie este cel ce pare scos din momentele lui Caragiale, specializat în dat muștele afară din Cișmigiu, care stă la Capșa și admiră femeile frumoase ale Capitalei. Este acuzat de colegul Buiac că-l face ardelean și de Jean Goldenberg că-l face evreu, aoleu antisemit, totuși nu cu semnificația care a urmat din nenorocire cu Holocaustul. Cu toate acestea cel mai bun prieten al lui Mitică Popescu este Jean Goldenberg! Colegele de birou sunt înamorate până peste cap de fermecătorul Mitică Popescu.

Banca are probleme, poate fi executată pentru niște credite și vine și un control de la minister. Ei bine,   cu ocazia acestui control, Nae, secretarul general este surprins să dea peste camaradul Mitică care l-a salvat în tranșee la Oituz, în Războiul de Întregire și pentru care Mitică Popescu are Virtutea Militară. 

De fapt acesta este mesajul piesei, că datorită curajului și sacrificiului acelor Mitici s-a realizat România Mare! 

Mitică Popescu salvează banca pentru că cedează Țesătoria de la Bocșa, fostă ungurească, încredințată de secretarul general lui Popescu. Patroana băncii este salvată de la executare, Mitică Popescu face toate documentele băncii și-și dă demisia. 

Finalul este romantic, patroana află că Mitică are grijă de sora lui văduvă și fiul ei și în plus este îndrăgostit de ea.

Actorii au fost în formă, replicile au fost spumoase și lumea a râs și s-a simțit bine!

Frumoasă piesă, de mare patriotism, pentru că mai trebuie să medităm și la acest lucru în aceste vremuri negre.

Coana Chirița la DNA la Teatrul Independent Pitești

Într-unul din ziarele locale am văzut un anunț cum că vineri este un spectacol la Teatrul Independent Pitești. Auzisem de acest teatru, ba chiar văzusem unde funcționează, la subsolul unui bloc din proximitatea blocului unde stau. Cred că destinația originală a acestui subsol a fost adăpost antiaerian!?

După cum spune și numele, acest teatru este inițiativa privată a actriței Luminița Borta, sprijinită tehnic de soțul ei, Gabriel Cazan și cu scenografia realizată de domnul Remus Pătrugean. Îl știam pe Gabi de pe vremea, când în anii 90 avea o videotecă la Palatul Culturii Pitești care între timp a redevenit Curtea de Apel!

Așa că astăzi dimineața am trecut pe lângă localul teatrului și am sunat pentru o rezervare. Și m-am prezentat la teatru seara pe la 6.30 pentru că eram avertizat că sunt invitat la un pahar de vin. Am pregetat că ușa era închisă, până să-mi dau seama că trebuia să sun la o sonerie. Mi s-a deschis ușa și am coborât în incinta teatrului. Aici am fost întâmpinat de Gabi Cazan și invitat la un pahar de vin negru din Moldova de peste Prut. 

Sala este mignonă, cred că sunt în jur de 50 de locuri. Este interesant decorată și veți putea vedea imagini mai multe pe FB. 

Și a început piesa. Piesa este inspirată de teatrul lui Vasile Alecsandri cu nemuritoarea sa Chirița! Ca de obicei aceste spectacole s-au actualizat și iată, Chirița a ajuns la DNA. Textul sprințar al lui Alecsandri este actual pentru că isprăvnicia lui Bârzoi este o meserie echivalentă cu cele din administrația de azi și la fel de aducătoare de beneficii. Acum însă aceste beneficii tot pot aduce la DNA! În spectacol Luminița Borta a fost sprijinită de două și talentate actrițe Ania Herman, fiica ei și Andreea Cătușanu, fostele eleve ale acestei actrițe inteligente și subtile. Lumea a râs pentru că sunt lucruri de actualitate și inclusiv incorectitudinea politică, în faza cu țiganca care ajuns PR cu celebrul curcan dat de plocon. Normal, țigancă sună rău acum!

Dar, după ce spectacolul s-a terminat, doamna Borta ne-a rugat să rămânem să socializăm, a trebuit să îmi dezvălui meseria, erau notabilități piteștene, magistrați, avocați, dăscălimea lui Caragiale! Dar subtilitatea și umorul distinsei doamne au mai izbucnit când l-a prezentat pe Eduard Tomaziu, reporterul de la ziarul Argeșul, căruia i-a sugerat să nu mai facă reportaje de la înmormântări. Adevărul că și eu am citit un reportaj de la un astfel de eveniment și am făcut o burtă de râs!

În fine este frumos și voie bună la Teatrul Independent Pitești și-mi voi face timp să revin la proximul spectacol.