Astă seară am fost al prima premieră din acest an de la Teatrul Alexandru Davila din Pitești. Spectacolul a fost o adaptare de Ionela Dănilă și Marian Stan a celebrelor vodeviluri ale lui Vasile Alecsandri dedicate personajului Coana Chirița. Spectacolul a fost pus în scenă de regizorul basarabean Sandu Grecu. Adaptarea păstrează din momentele pieselor originale, dar combină teatrul cu momente de balet care mobilizează toți artiștii teatrului. Ba chiar a apărut în centrul balerinelor o artistă solidă că partenerul trebuie să aibă antrenamente de halterofil!
Chirița încearcă să-și mărite fetele, pe
Aristița și pe Calipsița, în primă instanță cu doi dubioși care sunt arestați
și intră la pârnaie. Următorii pretendenți sunt mai serioși, inclusiv
polițistul care arestase pe dubioși.
Următorul episod îi cuprinde pe fiul
Guliță care învață franțuzește de la musiu Șarlă, dar nu știe nimic. Koana
Kiritza vrea să-l însoare cu nepoata Luluța, dra planurile îi sunt distruse de
Leonaș iubitul din adolescență al Luluței.
Bârzoi, soțul Kiritzei ajunge prefect și
ia de la cei care vin cu jalba peșcheșul sub forma celebrului curcan. Obicei
nenorocit ajuns și astăzi la funcționarul român.
Leonaș, deghizat în femeie se logodește cu
Luluța, cam în stil LGBTQ?! și reușește să se însoare cu iubita inimii
sale.
Între momentele comice sunt inserate cum
am spus momentele de balet.
A fost un spectacol în stil popular ca
lumea să se bucure și să se simtă bine. A fost neinspirată la început folosirea
microfoanelor care cam deformau vocea.
Mi-a plăcut scenografia cu imagini din
Goya privind lăcomia și răutatea.
Distribuția: Adriana
DRUGULESCU, Puiu MĂRGESCU, Larisa TRĂISTARU, Cristina MUSCALU, Florin DOBRE,
Ramona OLTEANU, Cătălin MIREA, Vlad POPESCU, Marius PIECA, Dan ANDREI, Gabriel
GHEORGHE, George SLĂTIOREANU, Marius FURTUNĂ
Baletul: Irene DUMITRU, Loredana NEAGOE, Lorena SANDU, Lucreția PREDA,
Maria POPA, Ruxandra DIMULESCU, Andreea DRUGULESCU, Daniel MARICESCU, Valentin
DOBRIȚĂ, Vlad SANDU, Adrian GOLESCU, Silviu DOBRIȚĂ
Orchestra: Anton DUMITRU, Vicențiu PERNIU, Ionel DRAGOMIR, Bogdan GIUREA, Ionuț
MIHALCEA, Alexandru IORDACHE, George DIACONESCU, Ștefan GILĂ, Alin PETRA,
Bogdan FOLEA, Răzvan Antonio MIHĂIȚĂ.
Din distribuție mi-e cunoscută doar Ramona Olteanu, interpreta Luluței.
Aveți idee de ce se scrie Koana iar nu Coana? E în ton cu moda de acum de a înlocui C cu K unde vrei și unde nu vrei?...
RăspundețiȘtergere