Spectacolul este producția
companiei independente Companiei de Teatru Concordia și prezentată la Teatrul
Național I. L. Caragiale București.
Spectacolul a debutat cu un
cântec și pe urmă a decurs ca în Caragiale. S-a ratat însă, după mine scena
citirii ziarului Vocea Patriotului Naționale pentru că în loc să-l citească
Ipingescu a fost ascultat la un radio?!
Cea mai plăcută surpriză a fost Cosmin Vîjeu în Rică Venturiano. A fost costumat ca în filmul lui Jean Georgescu, dar vocea mi-a amintit de Horațiu Mălăele.
În rolul lui Jupân Dumitrache
cântărețul Aurelian Temișan a fost convingător, a fost în rol. Ovidiu
Cuncea în Ipingescu a fost dezavantajat de costumul de stradă și nu într-unul
de polițai. O surpriză a fost actorul de seriale Adrian Nartea în rolul lui Spiridon,
adică june prim și în scena în care era urmărit Revent, când Jupân Dumitrache
strigă: "Arde!", el apare cu o găleată aruncând apa din ea pe scenă.
E cea care îmi amintește de scena din D'ale Carnavalului a lui Pintilie cu
Ștefan Bănică în Iordache aruncă un lighean spre spectatori care sar, dar noroc
că nu-i apă! Cu tatăl lui Adrian am copilărit verile în Avrig, având pasiunea
comuna a pescuitului! În fine rolul lui Spiridon l-a jucat tânărul Radu Ștefan
Bănică, care mâine face 21 de ani și pe merge pe urmele tatălui său și al
bunicului. Monologul celebru a lui Spiridon în care se vaită de Jupân Titircă
îl cântă la acordeon.
Și acum damele! Monica
Davidescu face o Veta foarte plină de nerv și dedicație, pentru Chiriac,
evident! Monica Odagiu și ea a fost cea ce trebuie să fie Zița, dama sexi care
e amorezată de Rică Venturiano. În plus ambele au cântat vocal și la
pian.
Spectacolul a fost plin de
nerv, în care lumea a râs și s-a distrat mai ales la hărmăiala generală a
urmăririi lui Venturiano pe binale. Și scenografia a fost ceea ce trebuie,
poate costumele lui Jupân Dumitrache și a lui Ipingescu nu au prea fost pe
gustul meu, în schimb al lui Venturiano a fost cel potrivit.
A fost un spectacol despre
mitocani și regizat de regizorul Alexandru Nagy pentru mitocani, cred că i-ar
fi plăcut și lui Nene Iancu!
Cine nu l-a văzut încă ar
trebui să-l vadă, pentru că spiritul caragialesc nu a fost trădat și acest
lucru este cel mai important!
Ceva despre Sala Sindicatelor din Pitești, este o hrubă înghețată și spectatorii, la fel ca mine au stat cu hainele pe ei, eu și cu căciula. Am deplorat pe artiști, în special actrițele care au jucat destul de lejer îmbrăcate, Monica Davideescu aproape în picioarele goale! M-am bucurat că erau foarte mulți adolescenți, elevi de liceu care au putea pe viu o piesă de Caragiale, bună și la școală!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu