marți, 31 ianuarie 2023

Războiul troian - o nouă istorie de Barry Strauss

Barry Strauss este un reputat istoric american de la Cornell University. El a scris mai multe cărți privind chestiuni mitice sau neclare din istoria antică.

Cartea lui Războiul troian - o nouă istorie se bazează pe epopeea antică a lui Homer numită Iliada. Primul care a demonstrat că Iliada nu este o poveste mitică și că cetatea Troia a existat cu adevărat este Heinrich Schliemann. El a citit epopeile lui Homer, a crezut în relatările lui Homer și s-a dus în Turcia, în Anatolia de nord vest și a descoperit Troia! Chiar dacă arheologii nu-l îl prea au la suflet pe Schliemann el a avut geniul să identifice Troia. În 2002 am vizitat situl istoric Troia în vizita din Turcia. Atunci am avut o polemică cu o rusnacă, eram în vizită la Milet. Discutam cu ghidul turc cum se poate ca tezaurul lui Priam, descoperit de Schliemann să fie furat de rușii din muzeele din Germania. Rusnaca mi-a replicat că este pradă de război! Ce să ceri acestor ruși?

Despre epopeea Iliada mi-a rămas în memorie din timpul liceului primele versuri din Iliada în traducerea lui George Murnu:

Cântă, zeiță, mânia ce-aprinse pe-Ahil Peleianul,

Patima crudă ce-Aheilor mii de amaruri aduse;

În același mod procedează și Barry Strauss. El crede în relatările lui Homer din Iliada și în această carte relatează despre desfășurarea războiului Troiei. În anexe explică faptul că există între istorici și arheologi o grupare care contestă relatarea lui Homer privind războiul troian și alții care cred în Homer. Barry Strauss face parte dintre cei din urmă.

Cartea lui Strauss este foarte bine scrisă și pasionantă, probabil a fost și foarte bine tradusă de Lia Decei.

Mi-a amintit de toți eroii homerici care acum sunt amintiți în diverse situații, de exemplu în sport celebra echipă Ajax Amsterdam.

Tot timpul când vorbește de diverse faze ale războiului troian Barry Strauss face apel la documente contemporane din acea perioadă. Ne aflăm în perioada târzie a Epocii Bronzului circa 1200 î. Cr. Pentru asta folosește documente hitite, hitiții fiind vecinii din centrul Anatoliei ai Troiei, apoi la documente egiptene. Este interesant că documente grecești nu prea sunt, scrierea liniarul B folosit în epoca Bronzului, fiind folosită pentru treburi economice și administrative. Pe urmă este epoca întunecată a istoriei Greciei până la 700 î. Cr. când nu sunt documente scrise.

Strauss explică de ce era importantă Troia. Troia se afla la capătul sudic al strâmtorii Dardanele pe partea asiatică la intrarea în Marea Marmara și apoi în Marea Neagră. Pentru că negustorii și corăbierii trebuiau să aștepte în golful  portului Troia ca vântul din nord Boreas să se oprească ca să pornească la drum spre Marea Neagră. Pe cea vreme velele nu puteau să fie folosite contra vântului și trebuia să sufle din spate, adică din sud. Astfel Troia devenise o cetate foarte prosperă și asta a atras atenția și lăcomia războinicilor ahei. Și de aici acest război. Strauss crede și că motivul a existat, adică faptul că Paris a răpit-o pe frumoasa Elena și Menelau soțul cu fratele lui Agamemnon au declanșat acest război în care participau eroi precum Ahile și mirmidonii lui, Patrocle, Odiseu/Ulisse, Ajax, etc. 

Recomand lectura acestei cărți care mi-a amintit de Iliada lui Homer celor pasionați de istorie și literatură.


2 comentarii:

  1. Pe 18 martie 1990, doi hoți deghizați în polițiști au pătruns neobservați în Muzeul Isabella Stewart Gardener din Boston, Massachusetts și au schimbat destinul unor capodopere. De fapt, așa anonimi cum au rămas, au reușit ceea ce unii specialiști consideră că a fost cel mai mare jaf din istoria artei moderne.

    Nu e greu să ni-i imaginăm pătrunzând în incinta instituției amintite, amenințând paznici, legându-i, păcălind sistemul de securitate și înșfăcând tablourile din preajmă – după unii investigatori, la întâmplare, după alții, urmând un plan bine stabilit. Prada e celebră: câteva schițe de Edgar Degas și două dintre cele mai cunoscute și cele mai scumpe tablouri dispărute din toate timpurile: „Furtună pe Marea Galileei”, singurul peisaj marin pictat vreodată de Rembrandt von Rijn, și „Concertul” lui Johannes Vermeer, estimat la 250 de milioane de dolari, probabil cel mai scump tablou din lume. Estimată la 500 de milioane de dolari, valoarea jafului intrat în istorie a determinat și o recompensă pe măsură: 5 milioane de dolari oferite de FBI celui care va furniza informații prețioase despre autorii infracțiunii. De atunci au trecut însă peste treizeci de ani, iar ei și capodoperele furate rămân de negăsit.

    Numărându-se printre cele 36 de picturi ale lui Vermeer care s-au păstrat până în vremurile noastre, „Concertul” nu a dus deloc o existență plictisitoare. Învingător, duce acum o viață secretă, departe de ochii privitorilor. Ascunsă, existența lui nu face decât să stârnească imaginația. Ce se știe din povestea acestui faimos tablou pictat de maestrul olandez care a înfățișat ca nimeni altul lumina și a compus personaje misterioase?

    Trei muzicieni din burghezia olandeză și instrumentele lor, într-o capodoperă încheiată, din câte se pare, în 1664, ce a confirmat copleșitor iscusința unui artist care a întrecut generația din care făcea parte. Ciudat este că, în ciuda reușitei recunoscute, în ciuda calităților sale unice, în pofida forței sale copleșitoare, despre acest tablou avea să se vorbească din ce în ce mai admirativ abia la peste un secol de la apariția lui într-un atelier întunecos.

    Două femei și un bărbat într-o sală de muzică, unde se configurează o atmosferă echivocă. Remarcată de toți criticii de artă, ambiguitatea din „Concertul” – pe care Tracy Chevalier, autoarea cunoscutului roman „Fata cu cercel de perlă” și-l închipuie în lucru pe șevaletul artistului la aceeași vreme când acesta picta exact „Fata cu cercel de perlă” – lasă deschise mai multe căi de interpretare. O scenă de interior, dintr-o zi pe care puteam să ne-o imaginăm banală, trei personaje și relațiile dintre ele, pe care nu ale putem desluși, o muzică pe care nu o auzim, un fundal cu aluzii care ne ajută să construim o situație. Și, desigur, aceeași subtilitate în folosirea luminii, aceeași finețe în configurarea compoziției.

    Cum o fi trăit „Concertul” până la sfârșitul secolului al XIX-lea nu prea avem cum să știm. Ce știm este că în 1892, la o licitație desfășurată la Paris, el a fost cumpărat cu 5 000 de dolari de o colecționară de artă din America. Și a ajuns la loc de cinste în galeria de artă a acestei, aflată la Boston și purtând numele colecționarei filantroape: Isabella Stewart Gardener.

    Să sperăm că, așa învăluit în mister cum insistă să rămână, tabloul își va trăi mai departe viața lui secretă. Pentru iubitorii de artă, ipoteza că, necunoscându-i valoarea, hoții panicați l-au distrus imediat ce l-au furat din muzeu e un adevărat dezastru. Dar, cum nebănuite sunt căile artei, poate că și necunoscutul în care a dispărut această creație inestimabilă se va risipi cândva și „Concertul”, cel mai scump tablou furat din lume, va ieși la lumină.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Foarte interesant ce-mi scrii! Am verificat și eu și așa este a fost furat și este dispărut tabloul lui Vermeer. El este pictorul meu preferat!

      Ștergere