Clubul putregaiurilor de Jonathan Coe

 

Acest roman este ultimul citit din seria Jonathan Coe și cred că este suficient.

Citindu-l am realizat că am citit invers, este romanul pe care trebuia să-l citesc înainte de Middle England. Este un roman și mai autobiografic, are caracter de roman politic și de Bildungsroman roman formativ. Pentru că aici personajele din Middle England sunt adolescenți în curs de formare a personalității. 

Bill Trotter de la care pornește numele romanului, colegii îl porecliseră Billt Rotter (Bill putregaiul), împreună cu Philip Chase viitorul editor și Doug Anderton, viitorul jurnalist de stânga sunt elevii liceului King William în anii 70. Romanul parcurge în mare perioada liceului care se termină cu clasa a X-a, pe la 16 ani. Despre sistemul britanic știu că are 11 clase de liceu și 2 clase suplimentare cu examene dificile care permite admiterea la universitățile Oxford și Cambridge. Aceste se găsesc la școli pretențioase precum Eton și Harrow, Public Schools, de fapt private! Oricum elevii de la King William au examene finale dificile ce le permit accesul la marile universități.

Peisajul politic al anilor 70 este complicat în Marea Britanie, economia trecând prim mari dificultăți. Sindicatele sunt atotputernice și fac ce vor, multe greve inutile. Se ajunge la oprirea curentului din cauza acestor greve, cum am pățit și noi în anii 80 în România. Guvernul conservator al lui Edward Heath este înlocuit în 1974 de  guvernul laburist Harold Wilson 1974 -1976 și acesta laburistul de James Callaghan 1976-1979, din mai 1979 guvernarea să fie preluată de Doamna de fier, conservatoarea Margaret Thatcher. Sindicatele își fac de cap în continuare și sub laburiști, grevele nu încetează și Marea Britanie este la pământ. Dar doamna Thatcher distruge puterea sindicală, în primul rând cea a minerilor, mineritul carbonifer fiind primul care dispare din Europa, urmat de Germania și după căderea comunismului și în România. S-a aflat că sindicatele minerilor englezi erau finanțate de Uniunea Sovietică și cred că întreaga mișcare sindicală britanică avea legături subterane cu sovieticii și KGB, interesate în sabotarea imperialiștilor anglo americani, cum ni se băga nouă în cap. Tatăl lui Ben este Colin Trotter, care era în manangement-ul inferior al lui British Leyland din Birmingham, Bill tatăl lui Doug era liderul sindical al acestor uzine, un tip dedicat, dar cam curvar. Tatăl lui Philip era șofer de autobuz la uzina Leyland. Finalul anilor 70 duce la restructurarea uzinei și în viitor la dispariție acesteia, pentru că întreaga economie britanică se restructurează sub Thatcher și cunoaște un mare avânt economic. Probabil că dacă ar fi rămas în UE britanicilor le-ar fi fost mai bine azi.

King William din Birmingham era un liceu de elită, la care se intra prin examen dificil. Este interesant că liceul nu era mixt, era o secțiune de băieți și una separată de fete, la băieți erau profesori bărbați, la fete profesoarele erau femei. Însă cele două componente aveau activități comune, cercul de teatru și revista liceului Bill Board. Viața liceenilor englezi nu era foarte diferită de liceenilor români, dar și unele deosebiri categorice. Se învăța, exista clovnul clasei, Harding care făcea tot felul de trăznăi, îl teroriza pe profesorul de matematică. Elevii purtau uniforme, cu sigla liceului cusută pe piept, semn de mare mândrie.

Bill Trotter avea înclinații culturale, scria romane și compunea muzică, chiar cu influențe simfonice. Își luase chitară, formaseră o trupă, era vremea efervescenței trupelor rock. Doug era unul din redactorii revistei Bill Board și un jurnalist în devenire. Reușește să publice un articol în New Musical Express ajunge la Londra și are aventuri erotice cu o tânără dactilografă din clasa avută londoneză, prinzând gustul femeilor bogate cum s-a văzut în romanul Middle England. Între colegi mai este singurul negru, Steve Richards, cel mai bun sportiv, pe care îl porecliseră Croncănel, nu se purta corectitudinea politică! El era în competiție sportive cu Richard Culpeper, un tip cu un caracter mizerabil cum s-a dovedit și ulterior.

Se montează piesa Othello unde rolul principal îl ia, normal negrul Steve Richards. În rolul Desdemonei este Cicely, care devine obsesia și marea iubire a lui Bill. După o beție Bill se încurcă însă cu Jennifer, pe care o revedem peste ani și în Middle England.

Mai apar fratele mai mic al lui Bill, Paul o mică jigodie și sora mai mare Lois. Cu Lois ajungem la o altă problemă politică foarte delicată a anilor 70, IRA, Irish Republican Army, care organiza atentate menite să obțină alipirea Irlandei de Nord la Irlanda. Lois se îndrăgostise de Malcolm, care îl ghida pe Bill, fratele lui Lois în muzica contemporană. Malcolm o invită la pub-ul Grapevine în ideea ca să o ceară pe Lois de soție. Și înainte de acest eveniment în pub se produce o explozie și Malcolm moare Lois rămânând cu capul secționat al acestuia în poală. Lois va fi ani buni afectată de acest eveniment.

Suntem în 1978 și Băieții la de King William dau examenele finale. Mizerabilul de Culpeper îl sabotează pe Steve Richards și acesta ratează examenul de fizică voia să facă fizică la Cambridge. Steve ajunge să vândă cartofi prăjiți și mai pierde și postul de vânzător. Nu îmi amintesc să mai apară în romanul Middle England.

Cele mai amuzante și comice sunt extrasele din Bill Board unde nu prea există cenzură și Harding se amuză publicând sub pseudonimul unui cavaler britanic scrisori xenofobe, culmea că Bill află că tatăl lui Sean Harding este irlandez! 

Mai este și un episod emoționant despre iubirea dintre o tânără evreică și un tânăr evreu, ambii danezi, în timpul ocupației hitleriste, danezii protejându-și evreii. Și pentru asta merită citit romanul.

Romanul are stilul tipic englezesc de umor sarcastic care mi-a plăcut.

Eu rămân la plăcerea care mi-a prilejuit-o Domnul Wilder și cu mine.