Primul meu Paris 1995 Versailles

Marele Trianon  Versailles

Vineri 14 iulie, renunţăm să vedem parada şi mergem la Versailles. În RER care ne duce în centru, avem parte de primul control în tren. Controlorul ne îndrumă la Gara Montparnasse de unde să luăm trenul. Abonamentul ne permite această călătorie. Aveam ocazia să luăm şi un RER, dar Adriana preferă să urmeze sfaturile francezului. După ce încurcăm metroul şi o luăm invers, ne dăm seama după indicatorul din vagoane şi coborâm la staţia următoare.  Adevărul este că staţiile de metrou sunt foarte apropiate una de alta, în zona centrală. Ajungem în gara Montparnasse, trecem de porţile automate folosind biletele care le foloseam la metrou şi RER. Urcăm într-un tren suburban, garat lângă un TGV cu formă aerodinamică de glonţ. 

Ajungem după o jumătate de oră în gara Versailles cu aer de haltă românească. 

Mergem prin orăşel şi dăm de un supermarche cu preţuri extrem de scăzute. Luăm nişte răcoritoare şi ne propunem să facem cumpărături la întoarcere. Ajungem pe marele bulevard ce se termină în esplanada Palatului. Pe stângă se află o splendidă clădire, a Primăriei, decorată de sărbătoare cu tricolorul, este doar 14 Iulie!  Intrarea în palat se află printr-o piaţă cu pietriş unde sunt parcate o grămadă de autocare. Se pătrunde prin porţile de fier forjat cu armoriile Bourbonilor şi ale monarhiei franceze. Palatul are o formă de U şi în faţă tronează statuia ecvestră a lui Ludovic la XIV-lea, fondatorul castelului. Tariful este 42FF pentru castel, 29 FF pentru combinaţia Petit Trianon-Grand Trianon, 25FF pentru apartamentul regal.

Planul Palatului făcut de Charles Le Brun, arhitectul palatul Vaux le Vicomte al lui Fouqet. Ludovic al XIV-lea, impresionat de ce a făcut acesta, l-a băgat în puşcărie pe arendaşul impozitelor Franţei şi a decis să construiască Versailles. Acest palat a inspirat apoi pe împăraţii Rusiei pentru Petersburg şi pe Frederic cel Mare pentru Potsdam.

La parter, corpul central cuprinde: apartamentul delfinului, micul apartament la Reginei, şi apartamentele fiilor lui Ludovic al XV-lea. În corpul din dreapta se află Capela, Sala Cruciadelor, Opera şi Galeria Istorică a secolului al XVII-lea. Aripa de nord a fost construită sub Ludovic al XIV-lea de Jules Hardouin-Mansart (de unde mansarda!) între 1685-1689. Cuprindeau  apartamentele prinţilor de sânge dar au fost distruse sub Louis-Philippe când a fost creat muzeul în 1837. Aici se află galeria de portrete al Bourbonilor începând cu Henric la IV-lea. Corpul din stânga cuprind apartamente din timpul Consulatului şi Imperiului.

Primul etaj are pentru corpul central: apartamentul Reginei, cabinetele interioare ale Reginei, Galeria de Gheaţă, apartamentul Regelui şi marele apartament al Regelui. Au fost construite de Charles le Brun între 1671 şi 1681. A servit pentru audienţe şi divertismentele curţii. Galeria de Gheaţă în lungime de 73m, lăţime 10,5m şi înălţime 12,3m formează împreună cu Salonul Războiului şi  salonul Păcii un ansamblu se ocupă faţada vestică a palatului. A fost realizată de Mansart între 1678-1686 şi pictată de Charles Le Brun. Pictura ilustrează viaţa lui Ludovic al XIV-lea până la pacea de la Nimegen în 1678. În corpul din stânga se află  Galeria Bătăliilor. A fost realizată în 1837 de Louis Philippe pe locul apartamentelor princiare. Are o lungime de 120m şi 13m lăţime. Această galerie ce ocupă aripa de sud, cuprinde 33 de tablouri cu marile victorii franceze începând cu Tolbiac până la Wagram, sunt 82 de busturi ale marilor comandanţi de oşti şi 16 plăci ce onorează eroii Franţei. Corpul de nord continuă galeria istorică a secolului al XVII-lea.

Ultimul etaj cuprinde în corpul central apartamentele Doamnelor Du Barry şi Pompadour, apartamentul ministrului Maurepas. În corpul nordic (dreapta) se află sala secolului al XIX-lea, iar în cel sudic apartamente din vremea Revoluţiei, Consulat şi Imperiu.

Parcul de faţada vestică a Palatului este o altă minunăţie a Versailles-ului. A fost amenajat de arhitectul Andre Le Notre între 1661 şi 1700. Este modelul parcului francez. Au fost făcute câteva mici modificări de Mansart.  Sculpturile - statui, vaze, fântâni au fost creeate sub conducerea lui Le Brun şi apoi Mansart. Noi am mers spre palatele de la Trianon pe aleea dinspre nord cu copaci bine tunşi şi pietriş fin. Pe deasupra Versailles-ului se vedeau avioanele şi elicopterele ce participaseră la parada militară.

Micul Trianon este un “pavilion de agrement” construit între 1762 şi 1768 de arhitectul A. J. Gabriel şi decorat de H. Guibert pentru folosinţa personală a lui Loudovic al XV-lea şi a doamnei de Pompadour în grădina botanică creată de familia Richard şi botanistul B. de Jussieu. A fost inaugurat în iunie 1769 în prezenţa doamnei Du Barry. Ludovic al XVI-lea l-a dat Mariei Antoaneta în 1774 şi a devenit reşedinţa sa favorită. Ea a transformat apoi parcul în stil englezesc. Petit Trianon a fost remobilat în timpul Imperiului pentru sora lui Napoleon, Paulina Borghese şi pentru Împărătesa Maria Luiza şi apoi în vremea monarhiei din iulie 1830-1848, pentru Ducele d’Orleans, fiul cel mai mare al lui Louis Philippe. În 1867 Împărăteasa Eugenia l-a transformat în muzeu dedicat Mariei Antoaneta. Are două nivele, camerele sunt albe cu mobilier alb în stilurile celor ce au stăpânit palatul.

De la Micul Trianon mergem la Marele Trianon. Acesta este construit între 1687-1688 de Mansart pentru a oferi lui Ludovic al XIV-lea  ascunzătoare la extremitatea parcului Versailles, departe de curteni şi curtezane. Se poate ajunge şi prin Marele Canal, altă minunăţie a parcului. Este o arhitectură a la italienne. Interesant pentru mine este că acesta nu are decât un nivel, deși este Marele Trianon! Ce impresioneză în mod deosebit sunt coloanele de marmură roz, de Languedoc. Palatul este compus din două corpuri reunite printr-un peristil. Ludovic al XIV-lea era foarte legat afectiv de acest Palat. Era acompaniat de Marele Delfin, ducesa de Bourogne şi doamna de Maintenon. Palatul a fost lăsat de Ludovic al XV-lea Reginei Maria Leszczinska şi tatălui ei regele Stanislas, Regele Poloniei. Amenajările interioare sunt splendide, m-a impresionat în special Salonul des Cotelle.

Pentru noi românii acest palat prezintă un interes particular. În acest palat s-a semnat în 1919 Pacea de la  Trianon, ce a consfinţit România Mare. Am tot întrebat şi în cele din urmă am dat de celebra pentru noi cameră. Este vis a vis de Salonul des Cotelle şi este Salonul de Sources. A fost anticamera doamnei de Maintenon şi apoi aici era cabinetul topografic al Împăratului. Picturile au subiecte mitologice aparţinând lui Rene Antoine Houasse. Aici se află o măsuţă neagră scundă pe care s-a semnat tratatul. Am făcut o fotografie, lucru ce mi-a atras admonestarea furioasă a unei supraveghetoare, lucru care nu s-a întâmplat în alte părţi ale palatului. O fi fost unguroică?

Am părăsit Trianonul şi am mers prin Parc pe lângă Marele Canal şi prin Parc. Ne-am îndreptat spre gară. Din păcate era târziu şi ziua naţională şi nu am mai găsit deschis supermarche-ul.

Montmartre -Pigalles

Ajunşi din nou la Paris am luat-o cât am putut de repede la Opera de la Bastille. Voiam să vedem baletul. Aici ne aştepta o surpriză cam neplăcută. În faţa Operei şi pe o stradă laterală se întindea o coadă de câteva sute de metri. O mare de oameni voia să intre, pe degeaba, la Operă. M-am enervat foarte tare când am văzut că coada era înţesată de  pomanagii japonezi, evident cu resurse mai importante decât ale noastre. M-am exprimat cu voce tare despre îngrămădeala la pomană şi am primit aprobarea unei alte perechi de tineri români veniţi şi ei să profite de această şansă. Oamenii de ordine echipaţi cu staţii de radio ne-au descurajat să mai stăm, fiind clar imposibil să intrăm.  

Am renunţat la idee şi am hotărât să mergem în fine în Montmarte. Am coborât în staţia din cartier. Ne-am avântat pe străduţe înguste cu mici comerţuri arăbeşti, cu bere rece şi produse un pic mai scumpe decât la supermarche. Am ajuns la funicularul din piaţa St Pierre şi am folosit abonamentul pentru a urca cu acest sistem de transport. Am ajuns pe esplanada Bisericii Sacre Coeur. Istoria bisericii este are urme din începutul Evului Mediu, aici au fost locul sacrificiului primilor martiri ai Parisului şi a unei abaţii Benedictine vizitată de St Bernard, St Jeanne D’Arc, St Ignaţiu de Loyola, St Francisc Xavier, St Vincent de Paul. Biserica este construită în stil Romano-Bizantin şi a fost terminată în 1870. S-au rugat aici Max Jacob şi pictorul Utrillo. Pe scări lume multă, turişti, vânzători de suveniruri, şi negri, comercianţi pe picior cu o găleată cu apă, probabil rece, în care se aflau cutii de cola. Glumind i-am spus Adrianei că, dacă e să rămân la Paris mă apuc şi eu de un comerţ ca ăsta. Sau să bat metroul şi RER, cum tineri sau tinere, cu aspect onorabil începeau să recite că sunt într-o jenă financiară, sans resources şi apelează la mila publică. Pe de altă parte, în metrouri am auzit instrumentişti de mare clasă dând, între staţii, adevărate concerte. O dată, în RER, au urcat un alb şi un negru, unul cu o chitară electrică şi cu o mică staţie şi celălat cu un saxofon şi am auzit jazz de cea mai bună calitate. Mi-a părut rău că nu am suficienţi bani, ca să fiu generos, dar cum Parisul atrage artişti de înaltă clasă, nu mă miră ca unii dintre ei să ajungă ulterior vedete. Sunt prea mulţi turişti pentru străduţele strâmte din jurul lui Sacre Coeur. 

Ajungem în Place de Tertre, faimoasă pentru pictori care lucrează acolo. Aici este o vânzoleală de nedescris, pictori ofereau reproduceri după tablouri celebre. Am văzut şi un Tournesol şi altele, după Van Gogh. Adriana a fost trasă de mână de unii, care cu o iuţeală de nedescris, îţi  decupau profilul din hârtie. Adriana ingenuă, să dea să accepte să plătească opera artistică. Am tras-o de mână şi i-am lăsat pe artişti în pace. În mijlocul pieţii se aflau bistouri pline de amatori de boemă artistică. Am oprit şi noi la un mic restaurant cu mese afară care era situat la intrarea în piaţă. O bere la halbă face 35FF şi o crepe-clătită încă pe atât. Am gustat din atmosferă revenind în zonă şi a doua zi.

Am plecat pe jos din zonă, unul din cele mai simpatice cartiere ale Parisului. Am coborât în Piaţa Charles Dullin am oprit la o cofetărie să luăm nişte atenţii pentru prietenii din Germania. Aici doamna, după solicitarea mea în franţuzeşte, mi-a răspuns imediat pe englezeşte. Căci asta s-a întâmplat mereu în Paris cum deschideam gura cum replica era pe englezeşte. Mă ales că, parizienii oameni de o politeţe înnăscută, după ce-ţi dădeau lămuriri în frnaceză, îţi dădeau şi pe engleză, cu toate că cele în franţuzeşte erau mai clare pentru noi. Am replicat astfel doamnei: de ce nu îmi răspunde franţuzeşte? Și doamna mi-a răspuns mirată, dacă accentul dumneaei nu este prea bun. “Dimpotrivă” am replicat eu “ dar la Paris mi-ar place să vorbesc franţuzeşte, iar la Londra să vorbesc englezeşte”. Am observat de altfel că parizienii sunt foarte sensibili la accent şi de aceea îţi răspund în engleză, când ştiu această limbă. Şi sunt îndreptăţiţi, dacă dobitocul de mine n-a vrut să studieze în copilărie cu Mere Clarisse, accentul meu sud est european şi vorbitul după ureche mă trădează imediat! Am oprit într-o mică piaţetă lângă gura de metrou la o bere de la un comerţ arab. Din gura metroului dă să iasă un asiatic care este îmbrâncit cu brutalitate de un puşti negru care face pe marele fotbalist. Adriana are un puseu rasist, de altfel, prin metrou am observat călători frauduloşi în majoritate de culoare. Suntem abordaţi de un tip foarte negricios, care stă pe bancă cu noi. Acesta mărturiseşte că este pakistanez şi a stat în România şi de aceea vorbeşte româneşte. Adriana îi mărturiseşte că nu poate să-i suporte pe negri, şi-a şi găsit cui să-și reverse năduful! La observaţia mea ulterioară că a comis o gafă, Adriana îmi replică că el nu era negru! Omul a reuşit să ajungă la Paris, munceşte la restaurantul pakistanez al unui prieten şi ne-a chestionat dacă avem o idee cum să-şi aducă  prietena româncă la Paris. I-am dat idea să convingă pe un francez ca să-i facă o invitaţie.

Schimbăm bani pentru că în această zonă sunt casele de schimb cu cele mai avantajoase cursuri, aviz amatorilor!  Ajungem imediat în Place Pigalle. Zona nu arată aşa spectaculos ziua cum arată noaptea şi noi am trecut doar ziua. Bubuie câteva pocnitori ai unor dobitoci care cred că aşa se sărbătoreşte ziua naţională. Tragem nişte poze cu Moulin Rouge şi o pozez pe Adriana în faţa unui Erotic Center.  Dăm un telefon acasă cumnatului meu şi îi mărturisim de unde dăm telefon. Ajungem în zona Bulevardului Clichy unde se află cinematografele. Parcă am fi pe Bd Elisabeta din Bucureşti. Coborâm spre Notre Dame de la Lorette şi ajungem pe marile bulevarde deschise de Baronul Haussmann. Ne retragem obosiţi spre hotel. 

Place de la Concorde - Madeleine Vendome - Opera - Faubourg de St Honore - Champs Elysee

A doua zi ne apucăm să vizităm zona centrală a Parisului. 

Ne oprim în faţa Adunării Naţionale a Franţei, Parlamentul clădire în stil clasic grecesc. Trecem podul şi intrăm în Place de la Concorde. Alături de Tour Eifel este imaginea cea mai văzută pe generice cu imagini pariziene. În mijlocul pieţei tronează obeliscul adus de armatele napoleoniene după campania egipteană. În jurul lui se află o fântână arteziană. Aici este locul obişnuit pentru tribuna oficială la parăzile militare de 14 Iulie. 

De aici porneşte Bulevardul Champs Elysee care se termină la Arcul de Triumf, de la Piaţa Etoile. În Place de la Concorde sunt plasate şi statui care semnifică provinciile Franţei. Am zărit în trecerea statuia ce simboliza Bordeaux. 

Mergând spre Biserica Madeleine am zărit pe stânga Restaurantul şi Braseria Maxim. Am oprit la braserie şi am luat o bere Beck’s, germană. Ne-au costat  80FF cu pour boire cu tot dar mi-am făcut plăcerea. 

În acestă zonă domină luxul. Sunt magazinele de bijuterii şi de ceasuri elveţiene. Am văzut în aceste magazine mărci legendare de ceasuri: Vacheron-Constantin, un Rolex de 246000FF şi un Patek-Philippe de 216000FF. Pe strada care duce spre Place Vendome se află magazinul Cartier, unde sunt bijuteriile cele mai faimoase din lume. 

Imediat de la Maxim ajungem pe strada Rue de Faubourg St Honore. Pe strada această se află celebrele case de modă pariziene. Chiar pe colţ am intrat la Gucci. Eram în pantaloni scurţi şi cu nişte sandale de 12DM pe piciorul gol şi vănzătoarele nu m-au deranjat cu întrebările. Am văzut într-o vitrină pantofi din piele de crocodil de 8000FF! Peste tot în vitrinele boutique-urilor elegante era anunţul Soldes - solduri pe româneşte, care îmi aduce aminte, ironic, de marfa nevandabilă, ce era într-un timp prin copilărie! Preţurile şi soldate cum se dădeau, erau totuşi neruşinat de mari, dar te afli la Paris în capitala modei! 

Pe strada aceasta plină de magazine ultraelegante se află un magazin, chiar în coasta Palatului Elysee, care se ocupă de antichităţi şi poartă numele românesc la patronului, care acum îmi scapă. Interesant în locul cel mai scump din lume are loc şi un român. Ne oprim să fotografiem o clădire care credem că este Elysee, dar aflăm după plăcuţă că este Ambasada Marii Britanii. 

Dăm în sfârşit de Palatul Elysee, cu militari în costum de gală şi cu interdicţie de a circula pe trotouarul de pe partea palatului. Înconjurăm palatul care se află în mijlocul unui parc imens. O turistă curioasă este apostrofată de un patriot francez cu bicicleta care se conversează cu un poliţist. N-ai voie să mergi pe trotuarul ce mărgineşte Palatul. Asta îmi trezeşte sentimente neplăcute, venit dintr-un loc unde interdicţia devenise regulă! 

Ne plimbăm prin cartierul ultraealaegant ce mărgineşte Champs Elysee. Ajungem pe bulevardul plin de lume. Este plin de turişti, în primul rând americani. Intru într-un magazin să văd că o americancă îţi cumpără un Tag Heuer de 9000FF! Unii au bani, de! Pe stradă observ multe femei tinere foarte frumoase, se pare că aici este locul unde trebuie să apari ca să faci carieră de fotomodel. 

Vorbind despre parizian, i-am observat în metrou, lumea este corect îmbrăcată, este vară, deci mai lejer. Oamenii, în special doamnele citesc în metrou şi am observat că literatură de calitate. Altceva de remarcat este că şi femeile şi bărbaţii cară cu ei în afară de o geantă de damă, sau un sac pentru domni, câte o geantă clasică din piele de porc, de obicei obosită de atâta purtat. 

Pe bulevard este o curăţenie care mă surprinde, o maşină de măturat cu aspirator mânuită de un muncitor în uniformă adecvată. Parisul mi-a lăsat în genere aspectul unui oraş cam nurdar în centru, multe mucuri aruncate şi hârtii. Comparativ banlieu-ul unde este hotelul nostru, cu mulţi străini, pare că străluceşte de curăţenie. Pentru a răcori atmosfera, suntem în mijlocul lui iulie, se dă drumul la apă care curge pe rigolele în pantă şi mai curăţă şi murdăria. 

Ne întoarcem în Place Vendome. În centrul pieţei tronează coloana de 40m făcută din tunurile capturate după victoria de la Austerlitz a lui Napoleon, cu statuia împăratului în vârf. Pe o parte a pieţei se înalţă clădirea unui alt mit parizian: Hotelul Ritz. În faţa hotelului se află statui inspirate din opera lui Dali. Aripa din stânga este încă în reparaţii. De fapt întregul centru parizian este în reparaţie şi reconstrucţie. În faţa hotelului tronau cele mai scumpe automobile: Mercedes, Rolls-Royce, şi altele.

Am pornit de aici spre Opera. Clădirea clasică a Operei era dominată de reclame nepotrivite cu opera, erau reclame pentru ceasurile elveţiene Ebel. Lângă Operă, faimoasele Galerii La Fayette, magazin cu pretenţii şi cam scump pentru buzunarul meu. 

Am întors-o spre Rue de Rivoli şi am ajuns la alt magazin celebru La Samaritaine. Şi acest magazin era prea scump pentru mine. Am luat şi eu, totuşi, ceva din Paris. Mi-am cumpărat o jachetă de toamnă la un preţ de chilipir 100FF. Nu este prea grozavă, are marca cunoscută C&A, dar este luată de la un boutique!

Cartierul Latin  

Duminica, penultima zi o începem printr-o nouă plimbare prin cartierul Marais, pe care l-am mai descris.

O luăm pe jos pe lângă primărie şi începem vizita prin cartierul Sorbonei. Bulevardul St Michel este plin de magazine şi se află şi hotelul Bucharest în zonă. Intrăm în dreapta pe Rue des Ecoles. Chiar în faţa Muzeului Cluny se află faţada Sorbonei. În continuare, pe stradă, sunt localuri unor aşezăminte universitare, ca strada să se termine în Place Jusieu unde se află un alt ansamblu universitar modern. 

Undeva între această stradă şi Bulevardul St Germain se află şi biserica românească. Mărturisesc că nu am ajuns acolo, dar amatorii o pot căuta. 

Întorcându-ne pe Boulevard St Michel se vede Place de Pantheon. În această clădire sunt înmormântate cele mai importante figuri ale Franţei postrevoluţionare. Operă a arhitectului Souflot, iniţial construită sub Ludovic la XV-lea ca biserica St Genieveve, a fost transformată în timpul Revoluţiei ca locul de înmormântare al marilor martiri, eroi şi oameni de spirit francezi. 

Intrăm apoi în Jardin de Luxembourg. Este o grădină publică, a la Francaise cu locuri amenajate pentru spectacole. Am avut ocazia să vedem reproducându-se două trupe de tineri americani care au prezentat muzică de jazz şi country.  În nordul grădinii se înalţă Palais de Luxembourg, sediul Senatului. Am mai flanat prin zonă am ajuns la Quai St Bernard cu buchinişti prin faţa celeilalte grădini publice Jardin des Plantes. În final am ajuns la gare de Lyon, de unde am luat-o spre hotel.

Plecarea din Paris

Luni ultima zi pariziană am petrecut-o în cartierul hotelului. Am vizitat clădirile celor două universităţi din apropiere şi am descoperit cu stupoare că aveam chiar deasupra staţiei de RER un super marche. Adriana şi-a accentuat ostilitatea faţă de negri, fiind foarte atent controlată în geantă de un  paznic de culoare.

Înainte de amiază autocarul ne-a luat pentru întoarcerea spre Germania. Adrian pregătise nişte sendvișuri. A început să le desfacă în maşină. Gestul ei a fost imediat remarcat. De ce ? A avut inspiraţia să folosească brânza Camambert. Aceasta lăsată la temperatura camerei, după cum este recomandat de fapt, lasă un miros pătrunzător, care a stârnit comentarii şi i-a determinat pe Ossi, estgermani nesuferiţi după cum se exprima Adriana, să dea cu spray în scopul îndepărtării acestui pentru unii, neplăcut miros.

Am trecut prin Reims, unde se vede catedrala încoronării primilor regi ai Franţei. Am văzut, după un deal, ultimul oraş loren Metz înainte de a intra înapoi în Germania. 

La Kaizerslautern am schimbat autocarul ce se îndrepat spre Dresda cu un microbuz ce ne lăsa la Heilbronn. În microbuz descoperim cu plăcere o pereche de tineri saşi, stabiliţi în Germania, cu care am avut o conversaţie amabilă. În Heilbronn ne aştepta Mircea care ne-a dus înapoi în Mosbach. Asta a fost aventura pariziană. Am văzut oraşul cel mai frumos din lume!   

PS

Cer scuze pentru formatul postării cu caractere diferite, care provine de la însemnările făcute prin ultimii ani ai secolului XX, prim 1999? 

Am mai trecut prin Paris împreună cu Adriana cu care prilej am văzut castelele de pe Valea Loarei. Apoi am făcut vizita de o zi prin Paris în 2003.

Poate mai revin?