Monarhia Habsburgică (1848-1918)

 

Bunicul Ioan Bădilă

Honved sas

Această carte apărută la Polirom în colecția de istorie este o traducere a unor studii apărute în Austria. Acest volum tratează probleme economice, juridice și de organizarea armatei Austro-Ungariei în timpul dualismului 1867-1918.

Acum aș vrea un mic excurs istoric. Cum a apărut și s-a dezvoltat acest imperiu multinațional care a rezistat până la finalul Primului Război Mondial. 

Monarhia habsburgică inițial a devenit  moștenitoarea ereditară a provinciilor care alcătuiesc Austria. Habsburgii au devenit împărați ai Imperiului Roman de Națiune Germană, destrămat după ascensiunea Prusiei în secolul XIX. Inițial o monarhie germană el s-a extins prin încoronarea Habsburgilor în secolul al XVI-lea ca urmare a prăbușirii Regatului Ungariei după înfrângerea otomană de la Mohacs în 1526. Apoi, după ultimul asediu al Vienei în 1683, Austria recucerește de la turci Ungaria cu Croația, Transilvania și Banat, dar și două zeci de ani și Oltenia! În secolul al XVIII-lea Austria participă la împărțirea Poloniei, mulțumind astfel că regele Poloniei Sobieski a învins pe turci în 1683 la Viena. Așa că preia Polonia sudică și Rutenia Ucraina de Vest sub denumirea de Galiția și Lodomeria. La începutul secolului XX mai preia de la Imperiul Otoman și Bosnia și Herțegovina..

Astfel s-a dezvoltat un imperiu multinațional cu 53 milioane de locuitori și o suprafață de 646000 km pătrați. În momentul prăbușirii din 1918 Imperiul Austro- Ungar cuprindea în el germani, unguri, italieni, cehi, polonezi, ruteni-ucraineni, slovaci, români, croați, sârbi și bosniaci. Imperiul Austriei a fost zguduit de războaiele napoleoniene, dar după Congresul de la Viena a supraviețuit datorită aranjamentelor cancelarului Metternich. O mare lovitură suportă imperiul după Revoluțiile de la 1848. Sunt înăbușite revoltele de la Viena și Praga, dar revoluția maghiară rezistă mai mult de un an jumate. 

Așa că noul împărat Franz Josef înscăunat după Revoluțiile de la 1848 încearcă să mențină Imperiul Austriei. Este însă învins la Solferino în Italia și pierde posesiunile de nord, Milano și Veneția și apoi în 1866 de către Prusia la Sadova, care exclude Austria din Germania și devine Imperiul German după Războiul franco-prusac din 1871. Obligată de aceste lovituri externe Franz Josef  negociază compromisul cu liderii maghiari, statul devine astfel Austro-Ungaria pentru 51 de ani. 

Privind harta de la începutul cărții rămâi pe gânduri. În timp ce Cisleitania adică Austria este un stat federal, inclusiv Austria propriu zisă, Ungaria este un stat național unitar, cu excepția Croației care are statut  de autonomie. Probabil că acest lucru  a contribuit decisiv la șubrezirea Imperiului Austro-Ungariei. Pe când în Austria naționalitățile aveau elemente de autonomie, Ungaria a început un proces masiv de maghiarizare, victimele fiind în primul rând șvabii și probabil că și slovacii. Ungurii erau în minoritate la începutul dualismului, ca recensămintele dinaintea Primului Război Mondial îi situau pe maghiari în majoritate, evrei emigrați din Galiția sau Rusia declarându-se maghiari. Ceea ce pare absolut de neînțeles pentru mine, dar normal pentru liderii maghiari, este că Transilvania a fost încorporată Ungariei, cu toate că ea a funcționat cu statut independent sau tributar Imperiului Otoman mai bine de două secole și ungurii legitimează acest principat ca cel care reprezenta continuitatea Regatului Ungariei medievale. De fapt în cadrul statului dualist Ungaria voia să funcționeze aproape independent de Austria, stârnind mari animozități, germanilor austrieci și mai ales cehilor care voiau și ei același statut. De fapt cehii erau alături de unguri cuprinși total în imperiu, fără un stat național exterior cum erau Italia, Serbia și România. Cu România Austro-Ungaria avea un tratat de asistență mutuală împreună cu Imperiul German. Așa că principalul inamic era Serbia, cu toate că Italia cu care era aliată râvnea la posesiunile italiene. 

Partea economică a volumului prezintă economiile celor două entități. Austria avea industria concentrată în Boemia, Austria mai mult fiind agrară. Erau mari disparități în provinciile Austriei, slab  dezvoltate fiind Bosnia Herțegovina, Galiția și Bucovina. Modelul economic era Prusia și apoi Imperiul German, dar disparitățile o fac să fie rămasă în urmă. Ungaria era predominant agrară. De fapt cele două entități erau complet separate cu parlamente și guverne separate. Singurele ministere comune erau cele de Finanțe, ministerul Apărării și cel de Externe. Ungaria voia o cvasi independență, reperul fiind statul ungar din vremea Revoluției de la 1848. Cel care îi suspecta cel mai tare pe unguri era moștenitorul tronului Franz Ferdinand, cel asasinat la Sarajevo. 

Diferența se va manifesta cu pregnanță mai ales în domeniul armatei. Austria folosea doctrina statului supranațional, o ideologie menită să înlocuiască patriotismul prin atașamentul necondiționat față de împărat. O problemă delicată era a limbii de comandă, inițial se dorea ca singura limbă de comandă să rămână germana din partea Marelui Stat Major al armatei imperiale. Ungaria a negociat o armată separată a honvezilor. Honved înseamnă apărător al patriei. Singurul compromis a fost ca în Croația să fie limba de comandă croata. 

Armata imperiului a evoluat semnificativ de la o armată cu nostalgii medievale, profesionistă, la o armată populară cu serviciul militar obligatoriu. Ofițerimea care era inițial aproape exclusiv formată din nobili, avea 85% burghezi în preajma Primului Război Mondial. 

Cu toată că elita era cavaleria, infanteria evoluează, este dotată cu puști cu încărcare cu culată și cu mai multe focuri. Se dezvoltă impresionant artileria. Spre Primul Război Mondial apar mitralierele, camioanele motorizate și aviația. Se modernizează cazărmile care duc la scăderea mortalității soldaților din cauza condițiilor improprii.

O problemă a fost ca armata să devină obligatorie, de 2 sau 3 ani cu apariția rezerviștilor. Au fost desființate regimentele grănicerești, dând satisfacție ungurilor pentru că românii, sârbii și croații aveau autonomie. Autorii remarcă că românii preferau să treacă munții în România ca să nu fie luați în armată. Dar, de exemplu bunicul Ioan Bădilă, tatăl mamei a fost cătană la Budapesta la honvezi și s-a ales cu un tablou, o litografie color cu împăratul Franz Josef el fiind în centru în uniformă albastră lângă o măsuță cu un pahar și o sticlă de Tokaj. Singura contribuție reală a bunicului era de fapt capul fotografiat alb negru și lipit la militarul honved. Același tip de tablou l-am reîntâlnit în muzeele moștenirii săsești! În Războiul Mondial bunicul a luptat în Galiția, fiind și prizonier la ruși. Alții români au fost în Italia.

Acest imperiu era sortit eșecului din cauza naționalismului popoarelor imperiului, a politicilor de maghiarizare și a neînțelegerilor dintre austrieci și unguri. Cam toți din interior îi prevedeau prăbușirea iminentă. Dacă austrieci s-au împăcat cu soarta pierzând trei sferturi din teritoriu, ungurii au rămas singuri cu mentalitatea imperială și cu nemulțumirea pierderii a două treimi din teritoriul Regatului Ungariei istorice.