Orchestra Titanic de Hristo Boicev la Teatrul Naţional ILC Bucureşti

Pot spune cu mare plăcere că această piesă a fost cea mai bună din ce am văzut până acum. Că este o piesă incitantă rezultă din faptul că este jucată pe multe scene din România.

Boicev văd pe net că este un dramaturg cunoscut şi de succes, el având premii luate în Marea Britanie şi ecranizări ale pieselor sale.

Hristo Boicev este un dramaturg al absurdului, maeştrii lui sunt Ionescu şi mai ales Beckett.

Pot spune că filiaţia acestei piese este Aşteptându-l pe Godot a lui Beckett. Numai că la Boicev Godot cel aşteptat a venit.

Într-o gară abandonată patru vagabonzi aşteaptă să se oprească trenul.

Aceştia sunt Meto (Mihai Călin), într-un fel şeful grupului, Liubka (Tania Filip), Luko (Mihai Constantin), fost feroviar şi Doko (Richard Bovnoczki), retardatul grupului şi ursar.

Decorul Andradei Chiriac accentuează senzaţia de decrepitudine. În plus ilustraţia muzicală a lui Felix Alexa şi Cristina Giurgea, precum şi luminile aceloraşi sunt elemente care contribuie la atmosfera de sfârşit de lume.

Cei patru vagabonzi îşi îneacă frustrările în alcoolul din sticlele aruncate de călătorii din trenurile care trec fără a se opri.

Meto îi ordonează să-şi aranjeze bagajele ca să dea impresia că vor să urce în tren dar acesta nu opreşte. 

Şi minunea se produce, trenul opreşte şi din vagon coboară Harry (Claudiu Bleonţ) un tip grimat care este prestidigitator. El este Godot cel aşteptat care le va îndeplini dorinţele celor patru vagabonzi. 

Un moment extraordinar al spectacolului care merita aplauze care nu s-au produs este cum  toţi încep să cânte versurile Oda bucuriei din Simfonia a IX-a în limba germană pe acompaniamentul sonor. 

Meto vrea să-l omoare să-i ia pantofii dar acesta este Godot prestidigitatorul care supravieţuieşte cu cuţitul băgat în gât şi care lucrează doar pe băutură. Şi mai are loc o  minune, Doko găseşte o ursoaică care îi dă bilete valabile de tren, certificate de feroviarul Luko.

În final toţi au bilete şi Harry (Houdini!!??) opreşte trenul şi se urcă în el dar nu sunt mulţumiţi cu asta. 

Aşa că Harry îşi aduce cufărul lui de prestidigitator şi prima dată începe să-i bage pe fiecare înăuntru şi aceştia ies de acolo fermecaţi.

Doar Meto refuză şi Harry le propune altceva, să-l închidă cu lacătul în cufăr şi el va dispărea din cufăr. Spre stupoarea lor Harry dispare şi atunci ei testează pe ei această dispariţie. Dispare toţi cu excepţia lui Doko, pentru că nu are cine să-i închidă cufărul cu lacătul!

Lumea este doar o iluzie ar fi concluzia piesei. 

Am fost martorii unui eveniment artistic în care interpreţii de azi excelenţii Tania Filip, Călin, Bleonţ,  Bovnovczki, Mihai Constantin sunt urmaşii tatălui celui din urmă la Naţional cu nimic mai prejos. 

Actorii acestei piese au bine meritat aplauzele.