Empire de Niall Ferguson

Am citit cu mare interes cartea Empire cu subtitlul The Rise and Demise of the British World Order and te Lessons for Global Power de Niall Fergusson. Titlul în traducere este:

Imperiul - Creşterea şi dispariţia Ordinii britanice a lumii şi lecţii pentru puterea globală.

Autorul este un istoric englez educat la Oxford care predă şi în SUA şi al cărui interes se focalizează pe istorie economică.

Cartea descrie ridicarea celei mai mari puteri coloniale a lumii care stăpânea la un moment dat un sfert de lume şi din populaţie. Imperiul Britanic a dominat lumea timp de trei secole începând cu vremea reginei Elisabeta până la prăbuşirea imperiului determinată de consecinţele celui de al Doilea Război Mondial.

După marile descoperiri geografice Spania a devenit puterea dominantă a lumii în secolul al XVI-lea. Stăpânea un imens imperiu în America descoperită de Columb şi se întinsese în toată lumea pe rutele spre India şi China prin intermediul portughezilor.

Anglia a debutat prin incursiunile piraţilor care la un moment dat au intrat sub protecţie reginei şi a regilor care au urmat. Şi aşa au apărut în Caraibe insule stăpânite de englezi. A urmat colonizarea Americii de Nord în secolul XVII de către cei care doreau practicarea în libertate a formelor lor de protestantism. În secolul al  XVII-lea marina engleză devine stăpâna lumii. Singurii care o contestă sunt olandezii care sunt asimilaţi prin alegerea lui Willem al III rege al Angliei  şi formarea Companiilor Indiilor de Est şi de Vest. pe modelul olandez. Marea Britanie devine mare consumatoare de zahăr şi cafea cultivate în Caraibe, de tutun şi ulterior bumbac cultivat în sudul Americii de Nord. Pentru asta englezii devin cei mai mari negustori de sclavi  Răscoala sclavilor negri din Jamaica - Maroons determină schimbarea politicii şi interzicerea comerţului cu sclavi din 1807. 

În secolul al XVIII-lea începe ocuparea Indiei prin alungarea francezilor. Englezii ocupă India bucată cu bucată, fiecare stăpân rajah, sultan etc. lăsându-i pe englezi moştenitori şi aşa începe povestea Raj, cum era denumită de britanici India. Cucerirea Indiei şi a Canadei de la aceiaşi francezi  compensează pierderea Statelor Unite din America de Nord care devin independente. Marina britanică continuă explorarea şi luare sub stăpânire a lumii prin anexarea teritoriilor din Pacific, Australia, Noua Zeelandă şi alte mici arhipelaguri.

Aceste operaţiuni de cucerire se făcut armate reduse, în care ofiţeri erau englezii şi soldaţi băştinaşii. India dă Marii Britanii înfiinţarea unei administraţii de mare calibru Civil Service, unde selecţionaţi erau absolvenţii de Oxford, cu precădere cei de la Balliol College. Acest serviciu împreună cu parte militară erau incoruptibili şi asta a fost o mare şansă pentru India. 

A urmat apoi secolul al XIX şi resurecţia misionarismului britanic care duce la cucerirea Africii cu renumitul Livingstone. Africa este cucerită tot prin expulzarea francezilor din Egipt şi a Africii de Sud de la buri. Totul merge bine pentru imensul imperiu victorian dar sunt două momente critice, Răscoala indienilor împotriva încercărilor misionarilor în India de la mijlocul secolului XIX şu războaiele anglo bure de la finalul secolului XIX. După Primul Război Mondial Imperiul creşte prin anexarea teritoriile otomane din Orientul Apropiat, Irak, Peninsula Arabică răsculată de Lawrence.  Dra apar şi primele semen de oboseală ale imperiului. Un exemplu de colonizare a fost Australia. Ea a devenit loc de exil pentru puşcăriaşii Marii Britanii. Prin efortul unor administratori exemplari Australia a devenit o ţară extrem de prosperă şi loc de emigrare a britanicilor ca şi Canada. Imperiul dominioanele albe, Canada, Australia, Noua Zeelandă  au sprijinit necondiţionat Marea Britanie în efortul de război. Inclusiv singura colonie de albi Irlanda va avea un corp de voluntari. Imperiul este oblicat după război să predea autoguvernarea şi finalmente independenţa Irlandei. Dominioanele albe avea deja autoguvernare anterior Irlandei. 

Prăbuşirea Imperiului se produce din cauza efortului imens depus în al Doilea Război Mondial şi paradoxal al celui mai loial aliat, Statele Unite ale Americii. 

India devine independentă din 1947 şi apoi după naţionalizarea canalului de Suez de către Egipt prăbuşirea completă a imperiului britanic. El va fi înlocuit de Imperiul bun SUA şi de cel rău URSS!

Care este moştenirea primului mare imperiu global dominant în epoca modernă a Europei şi a lumii. 

Datorită sistemului juridic common law în colonii proprietatea a fost protejată şi s-au dezvoltat condiţiile de viaţă în libertate. De asemenea s-au creat premizele unei administrări incoruptibile şi a unei bunei guvernări a unor sisteme de învăţământ şi sănătate superioare. Şi o altă moştenire importantă este limba engleză. Am văzut un film indian şi indienii contemporani din clasa educată folosesc un amestec de hindi şi engleză. 

Imperiul Britanic este un model de administrare superioară şi nu exploatare cum eram noi învăţaţi de regimul comunist. 

Ferguson spune un lucru paradoxal că Marea Britanie ar fi fost mai câştigată fără imperiu!

Cred că această carte ar trebui tradusă.

Al XV -lea Simpozion despre Experimentul Pitesti - Reeducarea prin Tortură PERT 2015

Alexandru Mihalcea şi Ilie Popa

Acest simpozion care se desfăşoară la fiecare final de septembrie datorită eforturilor prietenului Ilie Popa care încearcă să menţină vie amintirea teribilului experiment comunist desfăşurat la finalul deceniului cinci la puşcăria din Piteşti.

Astăzi această puşcărie, care era pe vremuri la marginea Piteştiului, este acum aproape de centrul oraşului, fiind preluată de o firmă de construcţii. Chiar în clădirea comandamentului puşcăriei se află sediul fostului PDL şi activiştii lui insistă ca să devină sediul judeţean al PNL! Oau!

Ana Maria Vizanti

Am uitat ieri de deschiderea oficială la care a fost prezent şi preşedintele Emil Constantinescu, dar azi la ora de sport de dimineaţa mi-am reamintit de simpozion fiindcă treceau spre Muzeul Judeţean participanţii la Simpozion. 

Am luat parte la o parte din lucrări. Ce pot spune este că singurul supravieţuitor al experimentului teribil de tortură de la Piteşti este machedonul George Cuşa. Sunt prezenţi aici figuri de indivizi zărghiţi, mai ales din genul neolegionar. Pot spune cu regret că lucrările prezentate nu au mai avut consistenţa celor de anii trecuţi, mai au rămas puţini supravieţuitori ai puşcăriilor comuniste din obsedantul deceniu.

Singura impresie pozitivă mi-a lăsat constănţeanul Alexandra Mihalcea un  om echilibrat. Este interesant că în Dobrogea, datorită armânilor au existat în multe zone rurale acţiuni de rezistenţă anticomunistă comparabil cu cele din restul ţării în zonele de câmpie.

Au fost evocaţi unii aviatori eroi din timpul războiului trecut precum Doru Vizanti, acesta chiar de fiica acestuia Ana-Maria, dar şi faimosul as Bâzu Cantacuzino.

Au fost evocate suferinţele compatrioţilor din vremea ocupaţiei bolşevice a Basarabiei şi a Bucovinei de Nord.

Unii conferenţiari mi s-au părut inconsistenţi alţii extrem de agresivi, un teolog neolegionar care a avut finalmente însă observaţii pertinente la adresa comportamentului bisericii ortodoxe care s-a cam aplecat la cizma bolşevică. 

Apoi în final s-a alunecat spre un simpozion cenaclist de recitări de poezie din detenţie şi cu inutile traduceri în franceză. 

Dacă ar fi implicaţi mult mai serios cei de la CNSAS şi IICCMER probabil  că simpozionul ar câştiga în greutate.

Chişinăul la Filarmonica Piteşti

Joi seara 24 septembrie pe scena Casei de Cultură la Filarmonica Piteşti am avut invitaţi basarabeni, dirijorul Valentin Doni şi tânăra pianistă Livyka Ştirbu - Sokolov.

Orchestra Filarmonicii Piteşti şi Valentin Doni

 În deschiderea concertului Orchestra Filarmonicii Piteşti condusă de Valentin Doni a interpretat selecţiuni din West Side Story de Bernstein.

Livyka Ştirbu Sokolov

În continuare e scenă la pian tânăra de numai 16 ani Livyka Ştirbu - Sokolov a interpretat Concertul pentru pian şi orchestră de Liviu Ştirbu, tatăl pianistei. A fost un concert care poartă amprenta muzicii ruse a lui Şostakovici, ca apoi să treacă pe ritmuri de jazz. Livyka a fost extrem de sigură la claviatura pianului şi a primit aplauze îndelungate. Cu această ocazie în pauza concertului am aflat de la Livyka cum se pronunţă numele lui Şostakovici nu cu accentul pe a doua silabă  şi pe penultima!

În partea a doua orchestra condusă de Doni ne-a oferit muzică de balet şi de film. Prima piesă a fost Suita de balet nr. 2 din Romeo şi Julieta de Prokofiev. A urmat apoi muzica din Suita de balet nr.1 de Şostakovici.  Muzica a început cu o melodie cu tema celebrului său vals. A fost o muzică luminoasă veselă ca pentru proletari şi haziaice şi mai ales pentru colhoznice şi kolhoznici cum îi ordonase Stalin. Câtă distanţă între simfonia a 4-a şi a 7-a audiate la Festivalul Enescu.

În final Doni ne-a oferit Valsul din My Sweet and Tender Beast de basarabeanul Eugen Doga.

 

Eu cu Livyka

A fost o seară plăcută de muzică!

Lacrimi şi Sfinţi

Pe Adrian Dumitrescu nu-l mai văzusem din 1979. Lucrase la Secţia I-a a venit în Piteşti, dar s-a transferat la IMGB după aceea. A ajuns în Canada. Mai târziu a ajuns şi soţia lui, Stela. Cu Stela am fost colegi de facultate şi apoi de ITN. A plecat prin 1976 şi abia acum am aflat că s-a mutat la Institutul Politehnic Bucureşti.

Am reluat legătura pe e-mail acum câţiva ani prin intermediul colegului nostru Dan Ciupag. Adrian şi Stela sunt stabiliţi hăt, departe, la Vancouver. Acum câteva zile Stela m-a anunţat că revin în ţară şi mi-a propus să ne revedem. Am vorbit pe Skype şi cu Adrian. Nu ne mai văzuserăm de foarte mult timp.

Miercuri mă sună Ica Raica să mă întrebe dacă m-am văzut cu Stela şi cu Adrian, dar evenimentul urma să aibă loc a doua zi joi 24. Aşa că m-a pus în legătură cu Iuliana Lupu care este şi ea în România. I-am propus să ne revedem în acelaşi loc la restaurantul Lacrimi şi Sfinţi al lui Mircea Dinescu. M-a sunat şi Mihai Vasilescu şi i-am spus să vină şi el şi a spus că da, apoi am l-am sunat şi pe Ilie Pătrulescu, chiar dacă răcit a promis şi el că vine.

Se pare că vremea a distrus toată afacerea. În România ploua ca la Vancouver la Stela şi Adrian.

Am ajuns pe la unu fără un sfert la restaurant. Iese un tip pe care iniţial nu l-am recunoscut să ne aducă înăuntru. Era Adrian! Adevărul că s-a schimbat puţin, e parcă acelaşi, energic, curios, simpatic! În Canada am aflat că a fost Control Process Engineer. Funcţia pe care a deţinut-o i-a permis să umble prin toată lumea. Şi el s-a pensionat de curând. Stela a fost profesoară de inginerie la Colegiul Tehnic British Columbia.

Stela şi Adrian fac cunoştinţă cu Adriana pe care o ştiau doar din pozele de pe blog. 

Adrian, Adriana, Stela şi cu mine

Cu Stela mi-am amintit cu nostalgie de profesorii mei preferaţi Moţoiu şi Leca cu care a avut relaţii de prietenie. Nu ştia că Cezar Ionescu s-a prăpădit. I-am evocat pe colegii noştri Mihaela şi Nicu Stan, nici ei nu mai sunt. Doamne! Sunt aproape 30 de ani de când Nicu s-a prăpădit. N-a rezistat cumplitei ierni a 1985-86 când frigul a intrat în casele românilor şi benzina s-a raţionalizat. Îmi amintesc că am fost atunci în primăvara lui 86 împreună cu Cezar Dragomirescu al înmormântarea lui la Târgovişte cu aventuri şi cu ia-mă nene! L-am evocat şi pe profesorul Dănilă conducătorul meu  de doctorat şi pe prietenul Ilie Prisecaru, ultimul mohican de la nucleare!
Stela şi-a amintit de prietenul meu Valeriu Demnetrescu care i-a fost şef de grupă în anul I şi era bun la matematică! Alt personaj din tinereţea noastră şi cel mai bun priten al meu din studenţie!

Adrian a fost coleg de serviciu cu Ionuţ Purica şi aşa l-am evocat şi pe simpaticul nostru profesor Ionel Purica care s-a prăpădit chiar în 1990!

I-am adus aminte lui Adrian de episodul cu seminarul lui Chiriţă, prietenii ştiu de ce!? Stelei i-a plăcut foarte mult numele date la mâncare în meniul lui Dinescu şi a  primit şi un meniu să-l ia în Canada. Eu le-am recomandat Brigada Moravuri cu măruntaie, momiţe şi alte alea că Adrian tot numea cu satisfacţie o anumită componentă a specialităţii care începe cu P şi se termină cu zdulice... hahahaha!

Ei au comandat şi ciorbă de burtă, am mai luat şi un platou cu afumături Cetate şi zacuscă, apoi Adriana şi Adrian au comandat o iahnie cu afumături, Adriana salata de varză murată cu seminţe. Stela s-a orientat la pastramă de berbecuţ, iar eu la raţa mută pe varză călită, adică un fel de confit de canard, carnea se topea în gură......Vin am luat un Pinot Noir, de al lui Dinescu, bun!

Adrian, Mihai, Adriana, Iuliana, eu şi Stela

Au apărut şi Iuliana şi Mihai Lupu şi veselia s-a înteţit. Ne-am amintit de good old days din Găvana şi de diverse întâmplări de la Institut! Mihai  şi-a amintit de amorezul Chircu ajuns big researcher în Australia, nu ştia!  Iuliana a comandat o Brigadă Moravuri şi Mihai o ciorbă de potroace.

Iuliana şi Adriana au discutat despre călătoriile noastre şi ale lor.

Menţionez acestea la cererea expresă a unui amic care mi-a recomandat restaurantul!

Eu cu Mircea

La un moment dat l-am contactat pe Skype şi pe Mircea care dorea o discuţie cu Mihai Vasilescu. Toţi colegii lui au vorbit pe rând cu Mircea, Iuliana, Mihai, Adrian şi Stela. La sfârşit m-am conversat şi eu şi Adriana m-a surprins cu smartfonul!

A fost o revedere plăcută şi ne-am dat seama că a trecut multă vreme peste noi, când eram mai tineri şi plini de idealuri, care multe nu s-au prea îndeplinit! Dar aşa este viaţa.....

Duelul viorilor Ediţia a V-a

Gabriel Croitoru şi Horia Mihail

Acest turneu a trei tineri şi foarte talentaţi solişti este o mare bucurie pentru melomani. Am fost onoraţi ca acest program muzical şi-a făcut debutul la Piteşti la Filarmonica noastră.

Liviu Prunaru şi Horia Mihail

Duelul îi are protagonişti pe Gabriel Croitoru violonist cu vioara Guarneri a lui Enescu, pe Liviu Prunaru violonist cu vioara Stradivarius şi pe pianistul Horia Mihail. 

Programul a fost conceput astfel ca în prima parte cei doi violonişti să cânte separat cu pianul, ca apoi să cânte împreună.

Prunaru, Mihail şi Croitoru

În prima parte Gabriel Croitoru şi Horia Mihail ne-au delectat cu Vals sentimental de Ceaikovski, Chopin/Kreisler Mazurcă, Tango de Albeniz şi Vals de Haciaturian. 

Pe de altă parte Prunaru şi Mihail au interpretat Cantabile de Paganini, Calabreze de de Bazzini, Cavatina de Raff şi Poloniase brillante de Wieniavski.

Au fost piese scurte de mare muzicalitate din repertoriul clasic, Croitoru a avut portativ, Prunaru nu.

În partea a doua a concertului cei trei solişti au schimbat total tonul spectacolului. De la un repertoriu clasic şi aşezat  aceştia au trecut la o muzică de mare popularitate cu tonuri de jazz şi tango.

Şi au interpretat patru piese ragtime de Frolov şi alte patru piese de tango din repertoriul marilor compozitori argentinieni. S-a cântat Volver de Gardel, El Choclo de Villoldo, La Payanca de Berto şi în final cunoscutul La comparsita de Rodriguez.

Lumea a aplaudat cu entuziasm a fost un divertisment de înaltă clasă. Generoşi ne-au oferit şi un bis cu o melodie populară cu aer tirolez.

Eu m-am bucurat să-l revăd pe Prunaru în ipostaza de solist după Concertgebouw. 

Lumea care a fost în sală a fost fericită iar cei care au lipsit o să regrete!

Marginalii la Festivalul Enescu

Am fost martorul acestui Festival urmărind toate evenimentele muzicale din cadrul festivalului la Cinema Trivale. Avantajul a fost că am putut urmări transmisa concertelor în condiţii superioare de surround asigurat de cinematograf. Totuşi puritatea sunetului nu este asigurată cum am comparat cu concertul lui Moroianu de la Sala Sindicatelor. Problema a stat şi în sonorizarea Sălii Palatului, pentru că de la Ateneu se auzea parcă mai bine. Mai a fost şi inconvenientul lipsei de izolare a splii de celelalte de unde se mai auzeau bufniturile înfundate ale filmelor.

Despre inconvenientele Sălii Palatului a scris Alexandru Pătraşcu în blogul Despre Operă. Fiind mai în spate nu a auzit vioara lui Janine Jansen cu Concertgebouw!!!! El scrie şi lucruri controversate privind Festivalul Enescu şi ar trebui citit.

Mai multe despre festival şi despre viitorul festivalului Enescu puteţi citi în acest blog sau în Adevărul. 

Au fost mulţii dirijori ruşi şi s-a cântat multă muzică rusă, dar fiind contemporanii lui Enescu ei domină muzica secolului XX.

Doar trei orchestre au adoptat dispunerea americană cu violoncelele şi contrabaşii în dreapta: Filarmonica din Londra, ce din Liverpool şi culmea cea din Amsterdam! Toţi erau la frac cu coadă cu excepţia orchestrei din Liverpool.

Mi-au plăcut recitalurile de pian şi pianiştii, Maria Joao Pires, Elisabeth Leonskaia, Lars Vogt, Christian Zacharias, dar favoritul meu a rămas turcul Fazil Say cu sonata de Beethoven cântată pe ritm de jazz!

Cea mai impresionantă performanţă simfonică a fost Concertgebouw cu Simfonia a 7-a Leningrad de Şostakovici.

Am remarcat oameni politici la festival pe fostul preşedinte Iliescu, pe Geoană şi pe Năstase. La toate concertele marilor orchestre a fost nelipsit fostul lider PNL Valeriu Stoica. L-am văzut şi pe Patapievici la Leonskaia.

Am remarcat şi câteva instrumentiste extrem de frumoase şi cu multă distincţie, o violonistă blondă din Les Dissonances şi mai ales flautista brunetă din Concertgebouw care aducea cu Audrey Hebpurn! Nu degeaba dirijorul Nelsons i-a dăruit buchetul de flori primit.

Am ascultat cele mai rafinate şi bune orchestre simfonice din  lume şi mari solişti. Nu i-am văzut pe Murray Perahia şi pe Anne Sophie Mutter ei nu difuzează concertele.

Sper ca peste doi ani să mai am norocul unei astfel de şanse!

Ultima zi a Festivalului Enescu

Ieri s-a desfăşurat ultima zi a festivalului Enescu la Cinema Trivale.

Eram presat de tot felul de evenimente sportive, fotbal, rugbi, dar am plecat la 16.30 să audiez recitalul de pian Christian Zacharias.

Recital Christian Zacharias

Christian Zacharias

Zacharias este unul din cei mai importanţi pianişti ai momentului. El a oferit un recital la Sala Ateneului Român. Evident cu spectatori cocoţaţi pe podiumul de concert pentru a suplini lipsa cronică de locuri a acestei săli.

Recitalul a fost deschis cu Rapsodia în si bemol minor op. 79/1 de Brahms o piesă armonioasă şi destul de scurtă. 

A urmat apoi Kreisleriana de Schumann. Este o piesă scrisă de Robert Schumann în opt mişcări şi dedicată special lui Chopin, iar numele este inspirat din scrierile lui ETA Hofmann care a scris despre cantorul Johannes Kreisler. Interpretarea ne-a revelat marile calităţi ale lui Zacharias. Îmi amintesc că venea cu Orchestra din Laussne să cânte Mozart. 

 

A urmat partea a doua a piesei lui Brahms, Rapsodia în si bemol major op. 79/2.

După pauză Zacharias ne-a interpretat Sonata în si bemol major D960 de Schubert. Este una din ultimele lucrări ale compozitorului şi interpretarea a fost de maximă perfecţiune.

Zacharias a primit aplauzele cuvenite pentru regalul muzical.

Concertgebouw

 

Concertgebouw

Seara la 19.30 la Sala Palatul s-a produs ultimul eveniment muzical al Festivalului, al doilea concert a faimoasei Royal Concertgebouw Amsterdam condusă de Andris Nelsons.

Andris Nelsons

În prima parte am audiat Simfonia nr. 2 în re major op. 73 de Brahms. Este o simfonie foarte melodioasă, Brahms avându-l în suflet pe Beethoven. Concert maestru era colegul lui Prunaru care lipsea. Interpretarea acestei simfonii a fost la standardele de excelenţă ale acestei orchestre.

Nelsons şi Prunaru

După pauză a revenit şi Prunaru concert maestru. Şi piesa din deschiderea celei de-a doua părţi a fost Rapsodia nr. 2 în re major op.11 nr.2 de Enescu. Este pandantul primei rapsodii, fiind mult mai melancolică şi cu superbitatea enesciană în a face din inspiraţia folclorică o muzică genială, cum spunea Ministrul Ionuţ Vulpescu citându-l pe Daniel Barenboim: Enescu forever.

A urmat Daphnis şi Chloe de Ravel şi la insistenţa publicului un bis cu Clair de lune de Ravel.

Un final de mare clasă a acestui festival.

Spooks: The Greater Good - un film cu spioni

Filmele englezeşti cu spioni sunt filme bune, Ian Flemming l-a inventat pe James Bond, sau John le Carre pe George Smiley, spionul care lucra împotriva celor dincolo de Cortina de Fier.

În această idee este şi acest film: Spooks: The Greater Good.

Sir Harry Pearce Şeful Secţiei Antiterorism al MI5, Contraspionajul intern britanic are în sarcină transferul teroristului Hakim cu un avion spre SUA. 

Maşina cu teroristul şi automobilul de  însoţire sunt blocate în trafic spre Heathrow. Un grup de terorişti pe motociclete ajunge la maşină şi-i somează să-l elibereze. Prudent el dă ordinul eliberării lui Hakim pentru că sunt în plin trafic şi pentru că nu are suportul poliţiei, inclusiv un elicopter de însoţire plecat în altă misiune. Conştient că va fi demis şi pus sub acuzare Harry se aruncă în Tamisa. Colegii lui bănuiesc o înscenare şi îl contactează pe Will Holloway, un tânăr care a fost dat afară de Harry după o misiune nereuşită. Cu ajutorul lui Harry care a fost coleg cu tatăl lui Will, mort în misiune în Germania democrată în vremea comunismului Harry încearcă să depisteze cine a trădat în interiorul lui MI5. Îl contactează pe Hakim care pregăteşte atentate. Unul reuşeşte deja, dar Harry negociază cu Hakim aducere soţiei sale aflate în mâinile ruşilor pentru a afla cine a trădat în MI5. Ruşii cer numele spionilor englezi din Rusia pentru soţia lui Hakim, dar o livrează moartă. Aşa că totul cade. Harry aranjează o ultimă tentativă îi indică lui Hakim cum să pătrundă în sediul lui MI5 în schimbul blocării acţiunii teroriste. Hakim intră şi se blochează cu şefii MI5, unul din adjuncţi recunoaşte că a ordonat plecare elicopterului şi este ucis de Hakim, dar finalmente este împuşcat de Will. Caz rezolvat! Nu încă, pentru că de fapt cea care pusese la cale era Geraldine Maltby, prim adjunct MI5, care trăda pentru CIA ca să încalece serviciile secrete britanice. Harry îi cere să se sinucidă, dar ea refuză însă, deja o otrăvise!

În fine cazul este închis, filmul este destul de confuz, dar bine realizat, în spirit Le Carre şi filmul te ţine încordat.

Englezii deţin încă secretul filmelor cu spioni brevetat de Hitchcock!

Casa tăcerii de Orhan Pamuk

În vederea călătoriei în Insulele Britanice m-am dus la Biblioteca Judeţeană să iau nişte cărţi. Am găsit acest roman, Casa Tăcerii pe care nu-l citisem. În excursie nu am citit decât câteva pagini şi iată, abia după două luni l-am terminat.

Este o saga de familie, cu asemănări frapante cu România clasică, interbelică. Romanul este scris în maniera modernă a reflectării prin opinia mai multor personaje ale romanului. 

Povestea este a familiei doctorului Sellahatin Darvunoglu şi a soţiei Fatma, a descendenţilor acestora. Este povestea fixată în deceniul 8-9 a nepoţilor familiei, fiul doctorului, Dogan, înalt funcţionar şi soţia lui au murit relativ tineri şi copii lor sunt stabiliţi la Istanbul, dar vin la bunica lor ajunsă la o vârstă matusalemică. 

Doctorul Darvunoglu fusese un intelectual enciclopedist, ateu şi occidentalizat.

Nepoţii lui sunt marcaţi de diferite lucruri. Faruk cel mai mare dintre ei este deja nprofesor de istorie şi explorează arhivele din secolul al XVI-lea di localitatea bunicilor şi este marcat de faptul că soţia l-a părăsit. Nilgun, sora mijlocie tocmai a intrat la universitate şi este animată de idei de stânga putând fii catalogată de comunistă, iar Metin fiul cel mic tocmai termină Liceul American şi vrea să-şi continue studiile în SUA. Metin este îndrăgostit de o tânără Ceylan din familiile bogătaşilor localităţii şi-l cam dispreţuieşte. 

Pe de altă parte Hasan, fiul lui Ismail, vânzătorul şchiop de bilete de loterie şi frate cu Recep, sluga doamnei Fatma este elev de liceu, cu mari probleme la şcoală, dar îndrăgostit peste cap de Nilgun pe care o ştie din copilărie. 

Aflăm şi un secret trist. De fapt Recep şi Ismail sunt fii bastarzi făcuţi cu o slujnică de doctorul Sellahatin. Fatma îl loveşte şi-l lasă şchiop pe viaţă în copilăria cestuia pe Ismail ca să se răzbune. 

Hasan face parte dintr-un grup extremist anticomunist de tineri din localitate. Este o epocă de mari frământări politice care au condus la lovitura militară de stat a lui Kenan Evren.

Hasan refuzat de Nilgun o bate bestial şi Nilgun refuză un control medical al Istanbul. Este prea târziu, că Nilgun moare, victimă a neînţelegerii.

În roman apare inclusiv Pamuk în reflectarea unora din personaje. Toate aceste personaje, Fatma, Recep, Faruk, Metin, Hasan povestesc la persoana întâi, frământările lor.

Este un roman interesant, dar faptul altor tentaţii m-a făcut să-l neglijez.

A patrusprezecea zi Enescu

Astă seară 19 septembrie la Cinema Trivale am avut oportunitatea să vizionăm şi audiem orchestra considerată de revista Gramophone ca fiind cea mai bună din lume. Este vorba de Royal Concertgebow Orchestra Amsterdam condusă de letonul Andris Nelsons.

Royal Concertgebow Amsterdam

În deschidere au vorbit Ministrul de Externe Aurescu şi Ministrul de Externe al Olandei Bert Kounders.

 

Andris Nelsons

Era amintit ca membru de bază al orchestrei Liviu Prunaru care este concert maestru. Acesta însă lipsea!

Prima piesă interpretată de Concertgebow a fost Concertul pentru vioară şi orchestră Sz 36 BB 48a de Bartok având ca solistă pe Janine Jansen. Este o compoziţie de început de secol XX cu elemente moderne ale muzicii,. Interpretarea norvegienei Janine Jansen a fost foarte bună pentru carea primit aplauze furtunoase. Ne-a oferit un bis o compoziţie scurtissimă Lacrimi de Grieg interpretată cu prim violoncelistul orchestrei.

Janine Jansen

În pauză an intrat în altă sală de cinema care dădea trailere de filme. A început filmul în 3D şi am vrut să ies uşile erau închise şi m-a apucat teama. Căutam altă uşă dar nu era! Până la urmă am reuşit să împing uşile şi să ies. Cam ciudat sistem cu uşi greu de deschis, dacă omul simte nevoi irepresibile? Am aflat de la amicul Vişinescu şi bomba Campionatului Mondial de Rugby, Africa de Sud, fostă campioană mondială a fost învinsă de Japonia!

Liviu Prunaru

În partea a doua a concertului am audiat Simfonia nr. 7  în do major, op.60 Leningrad de Şostakovici. (Cred că este excesivă folosirea grafiei englezeşti pentru numele slave, le scriem fonetic în limba română!). Cred că este una din cele mai complexe lucrări muzicale pe care le-am audiat şi foarte lungă, ţine 85 de minute! Este o muzică în care am auzit marşul invaziei naziste şi apoi melancolia suferinţelor umane. Am înţeles că iniţial era dedicată lui Lenin ca apoi să o dedice eroicului oraş care a stat sub asediul nazist timp de vreo 900 de zile. Muzica este înălţătoare, frisonantă, melancolică.

Orchestra Concertgebouw condusă de Andris Nelons a reuşit o interpretare de excepţie. 

La revenirea orchestrei l-am remarcat pe Liviu Prunaru în calitate de concert maestru! Probabil prima piesă fiind un concert cu o solistă la vioară a preferat să cedeze acest loc colegului, şi el având preocupări solistice? Mai remarc aranjamentul orchestrei pe configuraţia americană cu violoncelele şi contrabaşii în dreapta.

 A fost o seară deosebită!

A treisprezecea zi Enescu

Ieri la Cinema Trivale  s-a desfăşurat aseară o nouă secvenţă a Festivalului Enescu.

 The Royal Philarmonic Orchestra din Liverpool

Royal Liverpool Philarmonic

De la ora 20.00 la Sala Mare a Palatului a concertat Orchestra Regală din Liverpool. Dirijorul Vasily Petrenko a condus această orchestră. Este al treilea dirijor rus care conduce o orchestră la Festivalul Enescu după Temirkanov la pupitrul orchestrei din Sankt Petersburg, Bychkov care a condus Orchestra Simfonică din Viena toţi au absolvit Conservatorul din Sankt Peteersburg! Evident că aceşti dirijori au favorizat muzica rusă a secolului XX, contemporană cu Enescu. După opera lui Ceaikovski din secolul XIX care a adus un compoziţia rusă la zenit, au urmat marii compozitori ai secolului XX. Este vorba de Rahmaninov şi Stravinski expatriaţi din Rusia bolşevică şi cei doi compozitori sovietici Prokofiev şi Şostakovici, la care se poate alătura şi Haciaturian. Opinez că aceştia domină muzica secolului XX:

Orchestra  a fost configurată american cu violoncelele şi contrabaşii  în dreapta, iar instrumentiştii nu mai erau în fracuri ci în costume şi cămăşi negre. 

 

Vasily Petrenko

Concertul s-a deschis cu Poemul simfonic Fontane di Roma de Ottorino Respighi. Este ciclul dedicat de compozitor Romei mai sunt evocaţi şi cântaţi pinii romani.

 

Alexandru Tomescu

A urmat concertul pentru vioară şi orchestră în la  minor de Glazunov. Este un concert conceput la începutul secolului XX şi a devenit o piesă foarte cântată cu toate că este plină de dificultăţi tehnice.

Solistul a fost excelentul şi simpaticul nostru violonist Alexandru Tomescu. Nu am mai urmărit bisul pentru ca intrat pauza de pe TVR2.

Tomescu şi Petrenko

A urmat în partea a doua Simfonia nr.1 în do minor de Rahmaninov. Este după spusele prezentatorului o piesă romantică, dar muzica lui Rahmaninov mi s-a părut tragică şi apropiată de expresionismul care se năştea în Europa. 

A fost o excelentă interpretare a filarmonicii din Liverpool. Aici nu au cântat doar The Beatles ci şi această filarmonică. 

Mozarteum Salzburg

Concertu amânat din motive obiective cu nebuneala emigranţilor năvălitori Mozarteum a sosit târziu la Bucureşti şi au concertat de la 22.30.

Am ajuns acasă şi am urmărit concertul de pe site-ul festivalului Enescu. N-am apucat Uvertura la Don Giovanni de Mozart şi doar finalul Concertului pentru pian şi orchestră nr 23 în la major KV 488 de Mozart cu Dan Grigore solist.

A urmat Simfonia a 7-a în la major op 92 de Beethoven. A fost o interpretare pe măsura acestei superbe orchestre, care a fost aplaudată şi obligată la bisuri bine după miezul nopţii. 

Deschiderea Stagiunii din toamna 2015 a Filarmonicii Piteşti

Viniciu Moroianu

Ieri 17 septembrie am avut surpriza neplăcută a reprogramării concertului orchestrei Mozarteum din Salzburg la Ateneu la ora 22.30.

Asta însă mi-a dat ocazia să audiez prima parte a concertului de deschiderea stagiunii la Filarmonica Piteşti.

Aici a fost o schimbare de program, violonistul solist Horvath este blocat prin Ungaria şi aşa a fost înlocuit de pianistul Viniciu Moroianu.

El a interpretat Concertul nr. 4 pentru pian şi orchestră în sol major, op.58 de Beethoven împreună cu orchestra Filarmonicii Piteşti. Acest concert nu-mi era foarte familiar cu toate că este considerat unul dintre cele mai bune piese şi este interpretat în concerte pe diferite scene.

Viniciu Moroianu a reuşit o interpretare foarte de excepţie, era transpus de muzica beethoveniană, iar orchestra condusă de Tiberiu Oprea a acompaniat bine pianul.

Un concert reuşit şi foarte bine interpretat.

A douăsprezecea zi Enescu

În aceasta după amiază am avut plăcerea să urmăresc la Cinema Trivale Orchestra din Monte Carlo sub conducerea lui Cristian Mandeal la Ateneul Român.

Vreau să remarc faptul că am urmărit doi dirijori români, pe Ion Marin şi acum pe Mandeal care au fost singurii cu orchestra configurată în stil american, adică cu violoncelele şi contrabaşii în dreapta.

În prima parte am urmărit două piese puternic inspirate din folclor. Prima piesă a fost Hungarian Sketches (1931) Sz. 97, BB 103 de Bartok. Muzica lui Bartok s-a inspirat şi din folclorul maghiar, dar şi din folclorul vecinilor slovaci, croaţi , ruteni şi români care au fost odată în Regatul Ungariei, de aceea am remarcat şi sonorităţi româneşti.

Cristian Mandeal

A urmat în contra punct Suita nr.3 în Re op. 27 („Săteasca“) de Enescu. Este o muzică în care se simte puternic sunetul muzicii populare româneşti de unde şi numele piesei.

Ruxandra Donose

În partea a doua a concertului am audiat Das Lied von der Erde de Mahler. 

Vincent Wolfsteiner

Este o lucrare cu caracter simfonic având suportul a două voci mezzosoprana Ruxandra Donose şi tenorul Vincent Wolfsteiner.

Orchestra şi interpretarea soliştilor a fost îndelung aplaudată.

Orchestra Monte Carlo

Pescuit la Mozacu

Ieri 15 septembrie am aranjat cu Ilie o ieşire la pescuit la lacul Mozacu.

Mozacu

Ideea era să ajungem acolo era că un amic îmi descrisese caraşii imenşi de peste un kg prinşi acolo. Sunt destul de prudent dar speram să prindem ceva.

Înainte de 1989 era o baltă specială din Gospodăria de partid şi se prindea mult peşte,. am prins acolo un ciortan de aproape un kil şi odată cred că mai mult de o pungă de un leu cu caraşi. După 1989 a fost jefuit şi curăţat de peşti. Lacul este în administrarea primăriei acum.

Ilie şi Nicu

 Lacul este al primăriei şi primarul este un fel de moşier, că se vedea o combină la recoltat de floarea soarelui? 

Ca să ajungem la baltă Ilie a folosit GPS, care te poate orienta sau dezorienta.

Nici prin cap nu-i trecea să chestionăm ţăranii crezând orbeşte în GPS. Îmi aminteam drumul fusesem de mai multe ori acolo. Cu GPS am făcut un ocol, am mers prin Teiu pe un drum asfaltat şi am traversat spre şoseaua de Negraşi Ştefan cel Mare, ca să ne reîntoarcem spre baltă prin Mozacu. Am oprit la un moment dat şi

cineva ne-a întors înapoi.

Am ajuns pe un izlaz şi eu am zărit primul balta. Cineva de la o cârciumă ne-a indicat că suntem pe drumul bun. Am luat-o pe lângă lac şi am ajuns în zona cea mai întinsă. 

Ne-am aşezat să începem partida. Tocmai pusesem undiţele şi a venit paznicul cu care a negociat Nicu taxa. Nu merita să dăm un ban! De ce pentru că undiţele nu au fost prea deranjate de peşti. Ilie a aflat că ar fi ceva şalăi, aşa că am pus halăul, dar acolo unde-l pusesem nu era puiet. L-am mutat în altă parte unde speram să iau ceva. În fine la o undiţă s-a prins un cărăşel pe care l-a solicitat Ilie ă-l facă momeală.

Exasperat am zis că e vremea să-mi mut locul şi m-am dus vreo 20 m spre coada lacului. Spre norocul meu am mai prins şi un oblete şi l-am pus într-o montură pe lansetă. M-am dus să iau şi halăul unde era capturată o zvârlugă, o nisipariţă, care seamănă cu ţiparii. Când m-am întors montura cu o bucăţică de oblete fusese atacată.

Am luat nisipariţa şi am pus-o în act şi imediat am avut semnalul la bambina care spunea că s-a prins un peşte. Îmi ziceam în barbă: iată şalăul! Nu era şalău dar era un biban frumos destul de mare. nu apucase să distrugă zvârluga şi am folosit-o şi am mai luat un alt biban, mai mic un pic. Asta a fost toată captura. Nicu mai luase nişte bibănei, şi la sfârşit un bălos mare care semăna, după mine cu un bass american!

Bibanii capturaţi

Slabă recolta niciun caras gigant,doar tromboneli.

Am plecat spre seară, pe la 7 pentru că Ilie s-a încăpăţânat să stea până aproape de amurg. Am revenit spre Piteşti, exact pe drumul pe care o luasem greşit era drumul spre Teiu, cam 10 km pe drum comunal cu pietriş, dar superior unui drum asfaltat cu asfalt distrus şi găurit.  Zona pare uitată de Dumnezeu, cu case sărace şi oameni amărâţi. Pare o zonă mult mai săracă ca în alte părţi, precum zona de zarzavagii de pe Oltul inferior. 

A fost însă o zi plăcută m-a ars soarele şi m-am simţit bine!