Primul meu Paris

Continui să postez amintiri despre călătoriile mele. Acum, când în vreme de pandemie visăm să plecăm în plimbări prin lume. Așa că ne amintim cum am descoperit lumea, după ce a căzut comunismul. Unii mulți, pre mulți și-au luat lumea în cap și nu mai revin acasă, dar sunt la fel de mulți chiar mai mulți care caută să câștige o pâine. 

Risc să le împart în ami multe capitole,chiar dacă unii nu vor avea rîbdarea să se uite la toate.

Am lăsat aceste amintiri cu detalii din acea vreme, când nu era euro, iar la Paris era valabil încă francul francez!

Drumul spre Germania

În 1995 Adriana plănuia să mergem în Grecia. Plecarea mea în SUA, i-a schimbat planurile. A decis să mergem la Paris. Şi pentru asta l-am contactat pe Mircea în Germania, care ne-a spus că din Germania se merge zilnic în direcţia Paris. Excursia de la el din Mosbach ne costă pentru 8 zile 500DM, preţ ce desfide orice concurenţă față de ofertele firmelor româneşti. Ne trimite invitaţia pentru Germania iar aventurile vizei le-am povestit mai înainte, cu îngrămădeală la consulat și o noapte pierdută acolo. 

Plecăm cu o agenție cu nume nemțesc cu autocarul. Ne târâm prin țară cu oprire la Sibiu. Pe drum o familie de bucureșteni. Primul căruia i s-a făcut rău a fiul, după aceea mama și ultimul tatăl. S-au dat jos din autobuz și i-am revăzut la Paris, dar asta e altă poveste. 

Autobuzul este mizerabil, călători dubioși, folosesc toalete din autobuz care pute!

Trecem noaptea prin Ungaria, cu un popas la o stașie de benzină la o bere pe DM. Trecem și Slovacia și apoi Cehia pe autostrăzi. După Plzen mergem pe șosea normală. În Germania după frontieră totul pare ca în poveștile lui Grimm, strălucește totul de curățenie. În fine ajungem la Heilbronn. Aici unul constată că veceul s-a scurs pe geamantanul lui! Bine că nu am ascultatv sfatul mamei soacre să pun acolo bagajul nostru. 

Vine Mircea și ne ia cu mașina lui și ne îndreptăm spre noua vilă pe care au luat-o cu împrumut de la stat. La parter stă Mariana și cu Nelu, la primul etaj Mircea și Anita cu Marc, iar la mansardă stă mama lui Mircea și o cameră de oaspeți unde vom sta. 

Casa are o grădină în spate unde este o poiană și la marginea ei este pârâul Mosbach care se varsă în Neckar.

Am fost martori la o reuniune de familie unde era prezentă sora mamei lui Mircea, care fusese directoare la Liceul Lenau di Timișoara. Îmi spunea că românii sunt buni la literatura germană, iar nemții la compuneri libere, cestiune de libertate!

Merg cu Mircea la agenţia de turism, contractez excursia. Tipa ia şi adresa lui Mircea, dar ea este interesată să ne ia banii. Vom fi cazaţi în afara Parisului, în periferii, este cea mai ieftină ofertă. Hotelul este plasat chiar lângă staţia de tren electric şi în 25 de minute suntem în centrul Parisului. 

Spre Franța

Plecăm duminică seara 9 iulie, 1995, din Sttugart. Mircea ne duce cu maşina lui, un Nissan Serena, familial, la Stuttgart, autogara de lângă gara centrală. Aşteptăm cam mult, apare în fine un microbuz care ne culege de acolo. Mergem pe direcţia Strasbourg, suntem în plină confuzie şi încerc să ne înţelegem cu şoferul pe nemţeasca mea rudimentară. Înţelegem în final că oprim la Karlsruhe, de unde se mai colectează alţi călători. Punctul final este Mannheim, unde ne aşteaptă autocarul. Vine tocmai din est, din Dresda. Ghidul, un tânăr cu care mă conversez în engleză, ne mai oferă tururi suplimentare. Adriana optează pentru o călătorie cu vaporaşul pe Sena şi turul Parisului noaptea. Ne costă încă 30DM, de fiecare. La ora 1 noptea autocarul porneşte. 

După 2 ore ajungem la frontieră şi oprim. Simt o strângere de inimă, dacă ne controlează şi constată că suntem nişte pârliţi de români şi ne întorc înapoi? Avem viză Schengen şi este valabilă şi în Franţa şi grănicerilor nici nu le pasă de autocarul nostru. 

Plecăm şi mai avem până la Paris cam 400Km. Adorm liniştit şi ne trezim pe la 6 dimineaţa, dar spre deosebire de Germania aici este încă întuneric. Este alt meridian faţă de Europa Centrală, dar şi francezii au aceeaşi oră. Ajungem în jur de ora şapte dimineaţa la Euro Disney, în estul Parisului. Aici coboară câţiva turişti care vor locui în acest peisaj exotic cu hoteluri tip Far West. 

Mergem mai departe şi ajungem la Marne La Valle, periferia unde se află hotelul nostru. Oprim la hotelul Ibiss componentă a grupului industrial Accor. Coborâm bagajele şi le depozităm pentru că la prânz vom primi camerele. Urcăm din nou în autocar şi intrăm prin Bercy în Parisul propriuzis. Oprim la alt hotel Ibiss. De aici ne îndreptăm spre centrul oraşului.

https://photos.google.com/album/AF1QipO0huvvZs5jfnVNGy-kAidRMEXIEuKrcWzn3iUE

 Bastille-Rue de Rivoli-Marais- Notre Damme

Ajungem la Place de la Bastille. Aici coborâm în faţa Operei, de unde vom lua autocarul înapoi la ora unu după amiază. 

Pe un afiş mare la Opera de la Bastille se anunţă un spectacol de balet: Pasărea de Foc, de Stravinsky, în coreografia lui Nureev, care a murit de SIDA. Spectacolul va avea loc de 14 Iulie, ziua naţională a Franţei şi este gratuit.  Am convins-o şi pe Adriana să mergem să-l vedem. 

Mâncăm nişte sendvişuri pe lângă nişte căluşei. În piaţă tronează coloana ce aniversează căderea celebrei fortăreţe ce marchează începutul Revoluţie Franceze. O luăm spre vest pe Rue de Rivoli. Chiar la începutul străzii  facem o fotografie cu statuia lui Beaumarchais. 

Parisul începe să-mi intre parcă pe sub piele. Este luni dimineaţa lumea este grăbită şi nu sunt prea mulţi pe stradă. Oprim pe la jumătatea străzii în dreptul bisericii Saint Paul. Adriana vrea să bem o cafea.  Oprim la o mică cafenea şi bem câte o cafeluţă. Ne costăm 10FF şi Adriana mă convinge să nu las şi pour boire, obligatoriu se pare, că n-o să mai oprim pe aici. 

Ne continuăm plimbarea. Pe dreapta se văd clădirile vechi ale cartierului Marais, urmă a Parisului din secolul al XVII-lea. Ajungem la Hotel de Ville - Primăria. Facem poze şi o luăm peste podul d’Arcole în Ille de la Cite să vedem Notre Damme de Paris.  Faţada este în reparaţie, ne învârtim în jurul ei şi ne dăm seama că cele mai frumoase imagini sunt din spatele bisericii dinspre Cartier Latin. Ne oprim în părculeţul din spatele bisericii şi o luăm pe partea stângă a bisericii. E plin de magazine de suveniruri.  Revenim în piaţeta din faţa lui Notre Damme unde se află statuia lui Charlemagne. Ne întoarcem şi ajungem la staţia de metrou de la Tour St Jacques. 

După sfatul lui Vlad, prietenul meu, care a stat vreo trei ani în Paris, cobor să cumpăr un abonament săptămânal pentru toate mijloacele de transport pariziene. Cu toate că îi spusesem să ne luăm poze de acasă. Adriana a uitat că abonamentul este personal şi ţi se cere o poză. Ne facem  poze la automatul din subsolul staţiei, dar trebuie să aşteptăm o pereche care vrea să-şi facă o poză împreună. Poza ia cam un minut, costă 25 FF, sunt 4 bucăţi şi Adriana spune că mutra ei are aerul unei femei de moravuri uşoare. Abonamentul cu poză mai are şi un tichet. La metrou îl introduci pe o fantă, este validat şi iese pe altă fantă şi ţi se deschid porţile de control. Luăm şi un abonament de muzee pentru trei zile. Acest abonament ne va aduce mari economii, dar recunosc că am văzut muzee la kilogram, sunt prea multe şi timpul prea scurt. 

Ne întoarcem pe jos tot pe Rue de Rivoli şi tot lângă St Paul dăm de Prix Unic, un super marche, foarte important pentru noi. La subsol dăm de magazinul alimentar, unde găsim bere daneză FAX rece la o juma de litru cu 7FF, şi răcoritoare la rece, singurul loc din Paris care le oferă în acest fel. În rest totul este cald, să trebuie să cumperi de la bistrou la preţuri greu de suportat pentru buzunarele noastre. Luăm bere şi apă care constatăm că, aproape în exclusivitate, este plată, deci fără fâs. Cumpăr şi o sticlă de rouge la vreo 9 FF. Luăm brânză Camambert, President, nişte conserve de peşte, salam uscat, Cassoulet fasole cu cârnaţi şi Raviolli - paste cu carne, la câţiva franci bucata. Trecem pe lângă bistrourile cu mese şi scaune puse cu faţa la stradă.   Ajungem la Place de la Bastille şi radem berile încă reci. 

Plecăm la hotel şi recepţionera ne înmânează cheile. Dăm să-i arătăm paşapoartele, dar nici n-o interesează, are numele noastre şi asta este de ajuns. De altfel nimeni nu ne-a întrebat de acte de când am părăsit graniţa ceho-germană. O cameră costă 315FF în care este inclus şi micul dejun în formula bufetului suedez. Camera este la ultimul nivel. În săptămîna noastră pariziană a fost atât de cald că poziţia camerei a fost din acest punct de vedere foarte dezavantajoasă. Făceam din cauza căldurii, duşuri şi noaptea şi am dormit dezbrăcat. Camera cam strâmtă, avea nişte umeraşe unde îţi puteai  agăţa hainele. Camera de baie avea duş separat de toaletă şi era foarte curat şi instalaţiile noi nouţe. Aveam şi un televizor color cu telecomanda prinsă de perete, să n-o fure românii sau ţiganii în tranzit. Erau următoarele programe, TF1, Fr2, Fr3, M6, Canal+ şi un post de radio cu muzică de Maghreb. Am făcut duş şi am coborât să explorăm cartierul. 

Denumirea completă a cartierului este: Marne-La-Valle Champs-sur Marne. De fapt zona hotelului se numeşte Cite Descartes.  Cartierul era compus numai din blocuri de locuinţe de 4 nivele, mai toate  noi. În apropiere erau facultatea de Electronică şi Electrotehnică, într-o clădire ultramodernă. În faţa clădirii se afla o piaţetă cu o sculptură modernă în formă de ceas solar. Toate străzile au denumirile unor mari fizicieni. Hotelul se află pe strada Newton, mai este strada Ampere şi Blaise Pascal. Am întrebat de un super marche şi am fost îndrumaţi că e prin apropiere. Am trecut podul peste şanţul în care se afla  trenul electric RER cu staţia Noisy Champ. Ne-am afundat prin cartier, am trecut peste o autostradă şi am bâjbit pe o căldură toridă. Am ajuns în fine după o jumătate de oră la un complex comercial cu un parcaj mare în faţă. Supermarcheul era închis luni după amiază. Adrian era potopită de căldură. Am oprit la un bar şi am luat două Cola 14 FF bucata şi am lăsat 35FF cu pour boir cu tot. Am luat şi ţigări Gauloise Blonde, roşii, care vor fi ţigările noastre pariziene, la 15FF pachetul (Pe atunci încă fumam!). Ne-am întors înapoi şi ne-a prins şi o răpaială văratică. În piaţeta de lângă hotel cumpărăm două sendvişuri cu baghetă franţuzească. Cumpărăm şi o cartelă telefonică de 40 FF. Dăm telefoane acasă, asta-i tipicul Adrianei să-i anunţe pe cei de acasă. În Paris toate telefoanele sunt cu cartelă. Motivul este evitarea vandalismului. Singurul telefon cu fise l-am găsit când am mers la toaletă, la bistroul Chez Maxim. 

Studiez cartea cu muzeele care pot fi vizitate pe baza permisului. Sunt vreo 65 de muzee, palate, castele sau clădiri de interes turistic ce pot fi vizitate.  Observ că majoritatea muzeelor care pot fi vizitate, sunt închise marţi. Aşa că ne hotărâm să începem turul muzeelor miercuri. Ne uităm la televizor, citesc ziarul Figaro care este în holul hotelului şi mâncăm. Beau un pahar de rouge cu un pic de Camambert şi mă îndrăgostesc ireparabil de vinurile franţuzeşti. La televizor stau mai mult pe Canal+. Acesta dă filme în versiune originală americană, sunt titrate în franţuzeşte, foarte convenabil pentru mine.

 Defense-Tour Eifel

Marţi dimineaţa ne trezim pe la 8 dimineaţa. Coborâm la micul dejun. Mănânc sănătos pentru ca să nu-mi fie foame toată ziua. Îmi fac un metru de sendviş dintr-o baghetă franţuzească. Bem cafea şi suc şi mănânc şi nişte fructe. 

Ne hotărâm să vizităm cartierul nou al Parisului, Defense. Coborâm la staţia de RER din cartier. Indicatorul cu monitor ne spune când este următorul tren şi câte minute mai sunt până la sosire. Până vine RER-ul admir o reclamă imensă cu oferte de excursii în MidWest, în SUA la preţuri care i-ar falimenta pe bandiţii din România. Cum dracu aştia ai noştri nu contractează şi astfel de excursii? 

Urcăm în trenul care se deplasează cu peste 100Km/oră. De la Vincennes intră în subteran. Merge la o adâncime mai mare decât metroul. După mine, în Paris este cel mai bine pus la punct sistem de transport urban. Ajungem în 30 de minute în staţia de la Piaţa Defense. Ieşim la suprafaţă şi sunt uluit. Tocmai am văzut zgârienorii din Chicago şi Manhattanul, dar ce văd aici nu suferă comparaţie. Piaţa imensă cu cel puţin 500m lăţime. Clădiri înalte peste 200 de metri sunt armonios distribuite în jurul acestei pieţe. În mijlocul pieţei se află Marele Arc  de la Defense, în care se poate urca cu liftul. Are o înălţime de 176 m şi de pe treptele sale se vede în zare Arcul de Triumf, cartierul aflânduse pe un deal.  Clădirile sunt  colorate viu şi de mare efect, la aceasta contribuind şi geamurile şi  materialele de construcţie folosite. Intrăm în dreapta într-un imens complex comercial. Sunt zeci de buticuri, dăm de un magazin englezesc Marks & Spencer. Într-o  rotondă sunt comercianţi arabi cu nimicuri şi suveniruri. Adrianei îi pică cu tronc o brăţară cu scarabeu, din argint. Întreb de preţ şi mă tocmesc cu arabul până scade prețul cu 50 FF. Ajungem la C&A, marele magazin de textile la preţuri scăzute. Adriana nu rezistă şi îşi cumpără o rochie. Intrăm într-un uriaş super marche unde Adriana îşi mai cumpără şi o pereche de sandale de vară. Ieşim şi ne plimbăm prin cartier. Schimb dolarii canadieni şi îmi dau seama că bine am făcut că nu i-am schimbat în dolari americani, că aş fi pierdut dublu la schimb. 

Trecem pe lângă un scuar acoperit cu nisip unde tineri şi bătrâni joacă jocul tipic franţuzesc boulle, bile. O luăm agale pe marele bulevard Avenue Charles de Gaulle. Ajungem la Porte Maillot şi mergem în continuare pe Avenue de la Grand Armee. Ne oprim la un butic şi îi cumpăr lui Marin, prietenul de acasă, nişte sticluţe de parfum, pentru atenţii, de 10FF bucata de calitate şi ieftine! Oprim la un supermarche şi luăm nişte bere Guiness. 

Oprim pe o bancă, chiar lângă Arcul De Triumf de Etoile. Monumentul este mult mai mare decât copia lui bucureşteană şi sunt inscripţionate toate victoriile napoleoniene. E prima oară când testez gustul amărui al acestui produs irlandez. Bem berea neagră şi amară care va deveni o obişnuinţă la Londra. Aruncăm cutiile la coşul gunoi. Peste două săptîmâni aceste coşuri de gunoi vor deveni suportul atentatelor teroriste la Paris! 

O luăm în dreapta pe Avenue Kleber. Trecem pe lângă un magazin de maşini de lux. Mă pozez lângă un Ferari. Mai departe mă pozez lângă un Jaguar. Ajungem în fine la Tour Eifel, după ce trecem Sena. Sonda din centrul Parisului este acum poate semnul său distinctiv. Se poate urca şi pe jos dar tot plăteşti. O grămadă de lume amestecată, negri care vând ilustraţii de 10FF şi o ţigancă care cerşeşte. Îi trag o înjurătură printre dinţi şi se aude replica promptă că e şi ei oameni! Americanii din jur se miră şi se întreabă în ce limbă de înţelegem cu aceste biete refugiate bosniace! Stăm la coadă, coada merge repede şi cumpărăm bilete până la nivelul doi la turnului, Adriana n-are curaj la ultimul etaj. Plătim pentru asta 30 FF. Suntem în compania unor americani gălăgioşi care fac un scandal asurzitor până urcăm la nivelul de bază. Luăm liftul până la nivelul doi. Eu am urcat pe cea mai înaltă clădire din lume, la Chicago şi totuşi faptul că liftul are geamuri şi vezi cum te ridici, urcuşul îmi creează o stare de inconfort. Adriana se bucură că am rău de înălţime, numai este singură cu fobiile ei. 

Ajungem pe terasă şi avem imaginea splendorii Parisului. Sunt fascinante acoperişurile Parisului. Singura clădire ce strică armonia peisajului este zgârienorul Tour de Montparnasse, clădire nouă în peiasajul clasic parizian. Oraşul este într-o căldare, în jur întinzându-se dealuri.  Cum ne plimbăm avem surpriza să revedem familia careia i făcuse rău de autobuzul în drum spre Germania. Volubili ne spun că au renunţat la autobuz şi au luat avionul la Frankfurt. Stau 4 zile la un hotel din apropiere de Montmarte. 

Coborâm şi luăm metroul spre Rue de Rivoli la staţia St Paul. Oprim la Prix Unic şi ne luăm răcoritoare. Ne retragem şi dăm pe partea carierului Marais de o piaţetă 50 pe 50m. La parter sunt mici bistrouri, în mijloc sunt arbori şi bănci. Îmi arunc privirea şi am o revelaţie, este Place au Marche St Catherine! Acum vreo 10 ani s-a dat la televizor un film american cu Cheryll Ladd numit Romanţă în Orient Express. Filmul, o melodramă cu peisaje europene şi actori americani se termina în această piaţetă. Mi-am dorit de atunci, că dacă o să ajung la Paris, voi căuta în mod special acest loc. Şi întâmplător dorinţa mi se îndeplinise. 

Ne afundăm pe străduţele cartierului Marais. Pe aici se află Muzeul Carnavalet şi Picasso. Ajungem în fine în Place de Vosges. Piaţa este înconjurată de clădiri din secolul al XVIII-lea. Într-una dintre ele a trăit şi Victor Hugo. În mijlocul este o statuie de piatră a lui Louis al XIII-lea. Pe o plăcuţă citesc că statuia originală din bronz a fost distrusă în timpul Revoluţiei Franceze de la 1789. Aici era piaţă de cai, şi ulterior locul unde se desfăşurau duelurile imortalizate în Cei Trei Muşchetari: Athos, Porthos şi Aramis cu D’Artagnan în plus. Mi-aduc aminte că am citit romanul imediat după ce am terminat clasa I-a şi încercam să citesc fonetic numele eroilor lui Dumas Tatăl. L-am recitit după aceea din nou pe la 14 ani şi am descoperit că avea pasaje erotice de neînţeles pentru mucosul de 7 ani.

Ajungem la staţia Bastille şi ne îndreptăm obosiţi acasă.