luni, 13 august 2018

Ce am citit în călătorie: Enemy of the State de Kayle Mills

Surpriza este că acest roman din seria Mitch Rapp nu a mai fost scris de Vince Flynn, ci de Kyle Mills.

Aflu că Vince Flynn a fost şi el învins de o boală necruţătoare şi franciza Mitch Rapp a fost preluată de acest romancier de thriller, Kyle Mills.

Romanul este dedicat relaţiilor americano saudite, înainte de vizita lui Trump în Arabia Saudită.

Este interesant că această monarhie absolută stă cu curul pe o rezervă uriaşă de petrol. Beduinii din amărâţi stăpâni de cămile şi conducători de caravane au devenit extrem de bogaţi.
Sunt vectorul de răspândire a şcolilor madrassa care propagă o religie islamică fundamentalistă, cu mare succes acum în Afganistan şi Pakistan şi furnizează o grămadă de terorişti precum Bin Laden şi a lui Al Qaida.
De asemenea este principalul finanţator al terorismului internaţional islamic. În pofida tuturor acestor probleme SUA păstrează strânse relaţii cu Arabia Saudită şi monarhia ei.

Agenţii CIA descoperă în Maroc că curierul pentru nişte bani care sunt daţi teroriştilor de la ISIS sunt aduşi de unul din prinţii familiei regale saudite. 

Preşedintele SUA, Alexander convoacă pe ambasadorul saudit la Washington şi în locul acestuia vine şeful serviciilor secrete saudite, care se comportă arogant şi ameninţător.

Exasperat preşedintele SUA îl cheamă personal la Casa Albă pe Mitch Rapp, super-agentul CIA. 
Îi dă ordin să facă ce o face dar să-l anihileze pe acest individ.

De fapt acest şef al serviciilor secrete urăşte America şi este în legătură cu ISIS cu ajutorul cărora speră să răstoarne monarhia saudită. Ca să şteargă urmele trădării sale acesta ucide pe toţi cei care au contribuit financiar la susţinerea ISIS, inclusiv prinţul, nepot al regelui.

Mitch Rapp alcătuieşte un grup de agenţi killeri profesionişti din toată lumea, o italiancă, fostă iubită, un rus şi inclusiv prietena lui, o franţuzoaică. 

Pentru că misiunea lui Rapp este secretă şi nici CIA nu are cunoştinţă, perfidul saudit ajunge să pună pe urmele lui Rapp pe un agent FBI care fusese făcut de ruşine de Rapp. Astfel Rapp devine un inamic al SUA! Acesta realizează trădarea comisă pus în faţa faptelor şi îl ajută pe Rapp finalmente să-l dea în gât pe trădătorul saudit.

Roman antrenant şi bine scris.  Toate aceste romane necesită o documentare amănunţită, pentru că trebuie să descrii locuri pe unde nu ai călcat sau ai fost pe acolo doar ca turist. 


Eu citesc aceste romane pentru că filmele care sunt făcute după aceste cărţi nu reuşesc să redea fidel tensiunea pe care o degajă acţiunile protagoniştilor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu