Jurnal de joi cu flori de salcâmi

Titlul de la jurnal vine de la mireasma florilor de salcâm din campusul Politehnicii.

Jurnalul începe de la sfârşitul săptămânii când excedat de aventurile lui Sancho Panza din  Turnu Măgurele (nu unde este sediul IFA!) şi Rosinanta lui Docilă au ajuns la locurile sfinte să comită prostii, că doar de asta sunt buni. Iohannis a declarat că-i retrage încrederea, declaraţie politică fără consecinţe căci există doar situaţii speciale când preşedintele poate demite primul ministru. 

Apoi a retrimis legile justiţiei la CCR şi la Comisia de la Veneţia pentru analiză şi revizuire cerând acestei Curţi să judece cu prudenţă şi înţelepciune.

Astfel preşedintele se află într-o situaţie de  adversitate deschisă cu iresponsabila coaliţie condusă de acest Don Quixote Tăriceanu prost şi fudul, acompaniat de adevăratul jupân Sancho Dragnea, prost şi rău. Ambii, inclusiv şleahta de nemernici care-i acompaniază, această căruţă cu paiaţe răsturnată nu la Caracal, ci în Parlamentul României se declară ofuscată şi oripilată.

Pe drum văd cu plăcere cum peisajul primăvăratic îmi dă speranţe, numai vezi câmpuri de ciulini, au apărut şi fermieri care au grijă de ce iubea Ion şi Moromete, pământul darnic al României. 

Am ajuns în Bucureşti şi trebuie să remarc că pozele lui Dan Călinescu, colegul meu de clasă din liceu prezintă un Bucureşti magnific şi elegant. Dar realitatea este un pic schimbată pentru că Andrei Manolescu în Dilema veche remarcă cu sarcasm după nişte aventuri în căutarea unui mijloc alternativ de transport, o trotinetă electrică: "În Bucureşti nu-i nevoie de trotinetă, ci de nişte trotil!" ha ha ha ha, parcă-i părerea mea.

Cum altă opinie simpatică este despre nunta în Bucureşti, unde la biserica se diseminează grupări clare, de hipster cu bărbi şi hipsteriţe alternative, de clasicele rude cu costume cu cravate care spânzură proprietarii şi doamne pline de lame, de rude de la ţară cu ce au mai bun pe ei. Finalmente la petrecerea ocazionată de nuntă vor socializa împreună ca noi românii gregari la o horă, sârbă, sau geampara.

Dosarul săptămânii în Dilema veche este dedicat vecinilor. Mi-a plăcut foarte mult contribuţia unei jurnaliste dobrogence, unde există un amestec multietnic care trăieşte în bună vecinătate. Este probabil şi tradiţia ospeţiei otomane preluată şi dezvoltată de români. 

Şi eu am amintiri despre o comunitate multietnică într-un oraş cosmopolit cum era Ploieştiul, primul care cunoaşte dezvoltarea industrială în vechiul regat. Pe strada în care am copilărit, stradă liniştită de mic burghezi, unde eram printre puţinele familii de muncitori, lumea stătea la casă cu curte şi grădină.  Lângă noi stătea avocatul Zingrilara, l-am găsit pe internet a fi nume de greci din Smirna Anatoliei, sunt înmormântaţi la cimitirul ortodox Bolovanu. Era vânător şi avea o căţea brac.  Mai stăteau vis-a-vis inginerul Dinu, fiul proprietarului de la care ai mei au cumpărat casa şi locul, apoi inginerul Tăutu, descendent sigur al logofătului, românul care a băut prima oară cafea fără să ştie că e fierbinte, nu scriitorul mincinos care purta  apocrif acest nume. Dar mai era şi o familie Santini, italieni, şi Crahmaliuc, ucraineni, probabil din Bucovina, şi familii de evrei, cum era Miky Brenner, bun amic din prima copilărie, nu pe strada mea, dar în apropiere, şi Paula Iosif, prietena surorii mele. Era o atmosferă de îngăduinţă şi solidaritate, de bună creştere, inclusiv cu mahalagii care ţineau la onoarea lor de familişti. 

Acum stau la blocul ultracentral din Piteşti în care vecini prost crescuţi înfundă periodic canalizarea!

La Politehnică am reuşit să semnez carnetul de protecţia muncii. Am înţeles de la colegul Daniel că dacă Doamne fereşte! ai un accident de acasă la serviciu se consideră că este accident de muncă!

După curs, Adriana m-a sfătuit să iau nişte ciorapi pentru vreme de vară. Am adăstat şi comparat. Am văzut ciorapi de firme de sport din viscoză la preţuri obscene. Finalmente după analize îndelungate m-am fixat un set de trei perechi de la C&A. Pentru că îmi plăcuseră m-am gândit să-mi pun o pereche în picioare acolo în magazin. Aşa că m-a orientat la cabinele de probă. Ciorapi erau plăcuţi şi fini, 98% bumbac.

Fericit, cu ciorapii noi în picioare am ieşit din magazin şi voiam să o sun pe Adriana. Când un incident foarte neplăcut, un paznic, venea fuguţa, fuguţa după mine. Îmi cere imperativ să-i deschid rucsacul, de ce? întreb eu. Păi colegul lui m-a văzut la cabina de probă. Noroc că aveam bonul de casă şi i l-am arătat şi individul s-a scuzat.

Ce m-a enervat şi am o presimţire rea că idioţii de la acest magazin au camere video în cabinele de probă, la bărbaţi n-ar fi nimic, dar cum rămâne la femei?

Dacă aş reclama ar fi daţi afară toţi aceşti nemernici. Una este să fi atent, alta este să suspectezi fără bază, mai ales pentru că eu ieşisem deja din magazin.

Seara în Piteşti un concert superb cu pianista Sânziana Mircea şi Concertul pentru pian al lui Ceaikovski.

PS 

La o postare privind serialul Homeland am avut un schimb de opinii cu prietenii Dan Stănescu şi Sorin Demetrescu privind pericolul manipulării şi propagandei ruseşti. 

Ambii deplâng pierderile noastre teritoriale după război, declară Ucraina un stat artificial şi în consecinţă bine le fac ruşii că le răpesc din teritoriu. 

Acum să stăm strâmb şi să judecăm drept!

Vorbind de pierderi teritoriale Polonia interbelică a fost mutată de Stalin cu graniţele în Germania ca să compenseze pierderile suferite în Est, şi acaparate de Uniunea Sovietică, acum Ucraina de Vest, fosta Galiţie şi Bielorusia la nord.
Vilnius era un oraş polonez în Lituania şi a fost polonez în interbelic, dar dat înapoi şi făcută capitală Lituaniei sovietice şi a rămas capitala Lituaniei libere.

Noi am pierdut într-adevăr Bucovina de Nord, Bugeacul basarabean la Ucraina şi Basarabia, azi Republica Moldova. 

Dar prietenii mei uită că am câştigat înapoi Ardealul de Nord! 
I-aş întreba cum ar fi azi România, fără  Bistriţa, Maramaureş, Satu Mare, Bihor, Sălaj, Mureş, Harghita şi Covasna, dar mai ales fără capitala Ardealului, Cluj?

Revenind la Ucraina el este un stat deosebit de Rusia, ucrainienii sunt acum cei mai mari duşmani ai Rusiei şi avem un tampon la agresivitatea Rusiei. 

Noi la rândul nostru avem o mare probleme, spre diferenţă de lituanieni, letoni,estoni, basarabenii trăiesc o mare dilemă de identitate. Sunt acolo destui idioţi care spun că sunt moldoveni, de parcă Moldova n-ar fi o provincie românească. 
Şi mai este Transnistria care este de fapt un teritoriu ucrainian şi asta crează probleme suplimentare pentru o eventuală unificare. Dar aceasta trebuie să o decidă de cetăţenii Republicii Moldova!

Discuţiile cu Ucraina trebuie să fie ferme privind protecţia identitatăţii românilor din Bucovina de Nord, Maramureşul istoric şi Bugeac, câţi mai sunt, pentru că în unele zone s-a petrecut o puternică deznaţionalizare.